ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2104/2012

Ședința publică de la 25 aprilie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 11830 din 29 noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a VI a comercială, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul S.D.A., în contradictoriu cu pârâta C.N.L.R. A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului suma de 99.300 lei, cu titlu de daune interese. Prin aceeași sentință, s-a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 746 din 14 noiembrie 2008, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă. S-a respins capătul de cerere privind reîncadrarea în funcție ca inadmisibil și s-au respins, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că: Reclamantul S.D.A.

a chemat-o în judecată pe pârâta C.N.L.R., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută a Ordinului nr. 746 din 14 noiembrie 2008 al Directorului General Președinte al Consiliului de Administrație L.M., ordin de revocare a reclamantului din funcția de director executiv al Departamentului Conducere și Exploatare Jocuri, reîncadrarea în funcția menționată și obligarea pârâtei la plata remunerației cuvenite de la data emiterii ordinului până la data reîncadrării; suspendarea provizorie a Ordinului nr. 746 până la soluționarea cauzei; înlocuirea contractului de mandat nr. 35198 din 09 octombrie 2007 cu un contract individual de muncă; obligarea pârâtei la daune interese în cuantum de 100.000 lei reprezentând prejudiciul adus imaginii profesionale și numelui reclamantului, ca urmare a revocării fără justă cauză, în condițiile art. 143 1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată.

A mai reținut că raportul juridic dintre reclamant și pârâtă a fost guvernat de contractul de mandat comercial nr. 35198 din 09 octombrie 2007, încheiat ca urmare a numirii reclamantului în funcția de director executiv al Departamentului Conducere și Exploatare jocuri, contractul fiind încheiat pe o perioadă determinată, respectiv 09 octombrie 2007- 17 martie 2010, iar conform art. 2 obiectul acestuia era organizarea, gestionarea și conducerea operativă a activității societății în domeniul conducerii și exploatării jocurilor. La data de 14 noiembrie 2008, prin Ordinul Directorului General Președinte al Consiliului de Administrație al C.N.L.R.

SA nr. 746, reclamantul a fost revocat din funcție pentru motive imputabile acestuia, respectiv pentru parcurgerea cu autoturismul de serviciu B în perioada decembrie 2007 - septembrie 2008 a unui număr de 9146 km, reprezentând deplasări în afara Municipiului București, fără a avea viza de confirmare a curselor pe foile de parcurs sau vizele de confirmare nu au corespuns cu traseele parcurse și au fost efectuate fără ordin de deplasare.

Urmare a admiterii excepțiilor lipsei calității procesuale active pe capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 746 din 14 noiembrie 2008 și inadmisibilității capătului de cerere privind reintegrarea în funcție, prima instanță a constatat că este învestită de reclamant, în principal cu soluționarea unei acțiuni personale patrimoniale formulată în temeiul dispozițiilor art. 143 1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată, prin care se pretinde de la pârâtă plata unor despăgubiri în valoare de 114.835 lei, pentru revocarea fără justă cauză a mandatului comercial.

S-au avut în vedere susținerile reclamantului că printre drepturile convenite prin contractul de mandat se află și acela de a i se asigura un autoturism cu șofer pentru îndeplinirea mandatului, mașină din dotarea companiei și decontarea cheltuielilor aferente acesteia, că a beneficiat de mașină de serviciu, dar că aceasta nu era afectată folosinței sale exclusive, ci era la dispoziția Departamentului și a Centralei, fiind folosită și de alte persoane, motiv pentru care nu îi poate fi imputat numărul de kilometrii parcurși și benzina consumată.

Tribunalul a apreciat că pârâta a avut în vedere la revocarea mandatului exclusiv dispozițiile art. 7.3., fără a se lua în considerare modul în care a înțeles reclamantul să își execute obligațiile contractuale . Instanța de fond a analizat caracterul just al cauzei de revocare a mandatului în raport de fapta imputată prin ordinul de revocare și a reținut că, la fila 30 din dosarul nr. 43752/ 3/2008, se află adresa nr. C.N.L.R. SA Serviciul CFG nr. 1086 din 04 noiembrie 2008, ce i-a fost comunicată reclamantului, în care sunt menționate datele, rutele și numărul de kilometrii parcurși de autoturismul cu număr de înmatriculare, deplasări considerate de pârâtă a fi făcute de reclamant în interes personal.

Din verificarea foilor de parcurs și a bonurilor de benzină s-a constatat că pe unele figurează ca șofer alături de reclamant și o altă persoană, că autovehiculul era la dispoziția Centralei, iar semnătura șoferului nu seamănă cu cea a reclamantului aflată pe contractul de mandat și pe filele CEC, semnate de acesta, iar pe altele apare ca șofer numai S.D., semnătura pretins a fi a reclamantului diferă de la o foaie la alta, iar pe ultimele nu mai apare nici o semnătură deși tot S. este indicat drept șofer. Aceste deplasări au avut loc în perioada 15 decembrie 2007- 25 septembrie 2008. Pârâta nu a contestat concluzia reclamantului în sensul că filele CEC dovedesc prezența sa în sediu la data la care au fost emise și semnate, și, în plus, pârâta a recunoscut la interogatoriu că în majoritatea datelor înscrise în foile de parcurs reclamantul figurează prezent în sediul din București, împrejurare confirmată prin folosirea cartelei de acces în sediu.

Față de această situație de fapt, instanța de fond a apreciat că este nefondată concluzia pârâtei în sensul că reclamantul a folosit în interes personal autoturismul și că ar fi falsificat foile de parcurs, astfel că cererea reclamantului de despăgubiri a fost admisă, constatând că suma cuvenită cu acest titlu este de 99.300 lei, ținând seama de indemnizația brută lunară de la 25 iulie 2008, de venitul net încasat de reclamant în luna noiembrie 2008, precum și de perioada de 15 luni. În ceea ce privește cererea reclamantului de înlocuire a contractului de mandat cu unul individual de muncă a apreciat că nu este întemeiată în raport de funcția ocupată de reclamant și de prevederile Legii nr. 31/190 republicat și de alte acte normative incidente.

Prin decizia comercială nr. 319 din 9 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, că este evident dovedit faptul că reclamantul S.D. nu a efectuat deplasările în teritoriu pentru care s-au întocmit fișele de parcurs depuse în susținerea revocării mandatului,- situație în care în mod just a constatat prima instanță că revocarea mandatului a avut loc fără temei, fiind deci îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată.

În ceea ce privește cuantumul daunelor interese la care a fost obligată apelanta, curtea de apel a reținut că nu s-a solicitat de către reclamant decât salariul cuvenit până la data încetării de drept a mandatului (17 martie 2010), - acesta fiind prejudiciul real, concret și direct suferit de către reclamant din cauza revocării mandatului. Instanța de fond a apreciat și calculat în mod pertinent că daunele ce pot fi acordate reclamantului se ridică la suma de 99.300 lei, respectiv valoarea indemnizației nete lunare de care ar fi beneficiat reclamantul în 15 luni, respectiv ianuarie 2008 - martie 2010, până la încetarea de drept a mandatului, dacă nu ar fi fost revocat fără temei de către pârâtă.

A mai reținut că susținerea apelantei pârâte referitoare la limitarea cuantumului daunelor, în cazul revocării mandatului, nu este întemeiată, în contractul încheiat între părți neexistând nicio clauză în acest sens. În concluzie, a constatat că sunt neîntemeiate criticile aduse de apelanta pârâtă sentinței instanței de fond. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta C.N.L.R. SA București, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și desființarea deciziei pronunțate de curtea de apel, ca fiind nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului său, pârâta susține, ca o primă critică, că din constatările Serviciului de Control Financiar de Gestiune rezultă culpa intimatului reclamant de a fi folosit autoturismul de serviciu, în interes personal, parcurgând astfel 9146 km fără a avea viză de confirmare pe foile de parcurs (existente la dosarul cauzei) și fără ordine de deplasare, așa încât consideră că intimatul a încălcat prevederile contractului de mandat nr. 35198 din 09 octombrie 2008 și a creat prejudicii C.N.L.R, constând în contravaloarea consumului de carburant aferent celor aproape 10.000 de km parcurși și a reparațiilor devenite necesare ca urmare a acelor deplasări, precum și a tichetelor de masă de care a beneficiat la datele când, potrivit foilor de parcurs, ar fi trebuit să fie în delegație.

Arată că, potrivit susținerilor intimatului reclamant de a nu fi solicitat niciodată ordine de deplasare, acesta a parcurs cu autoturismul de serviciu 25659 km, fără documente justificative pentru decontarea cheltuielilor cu combustibilul, deci cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale și contractuale, recunoscând astfel implicit o culpă gravă în îndeplinirea contractului de mandat. Susține , de asemenea, că este de remarcat că unele foi de parcurs sunt întocmite pentru zile de sărbătoare legală sau zile de sfârșit de săptămână, respectiv la datele de 15 decembrie 2007, 01 ianuarie 2008, 16 februarie 2008 și 26 aprilie 2008, fapt ce impune concluzia că acele curse nu au fost efectuate în interes de serviciu, iar o altă constatare a controlului de gestiune amintit constă în avarierea/uzarea excesivă a autoturismului aflat în folosința intimatului, prin folosința abuzivă a acestuia.

Consideră că toate acestea au justificat măsura revocării din funcție a intimatului reclamant prin Ordinul C.N.L.R. nr. 746 din 14 noiembrie 2008 care s-a făcut cu justă cauză, pentru motive imputabile acestuia, respectiv nerespectarea obligațiilor contractuale, revocarea dispunându-se în temeiul prevederilor art. 143 1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, cu respectarea termenului de preaviz, intimatul fiind plătit și pe durata preavizului, deși nu i s-a mai solicitat executarea mandatului și în această perioadă. În subsidiar, dacă se va aprecia totuși că revocarea intimatului din funcție s-a dispus fără justă cauză, recurenta pârâtă solicită instanței să observe că intimatul nu a făcut dovada unui prejudiciu cauzat prin revocarea mandatului.

În fine, în cazul în care instanța va aprecia că intimatului i se cuvin totuși daune-interese, recurenta pârâtă solicită ca acestea să fie diminuate la valoarea prejudiciului probat de intimat și având în vedere aprecierea daunelor interese de către intimat prin raportare la venitul său lunar net, consideră că acestea ar fi în cuantum de 5004 x 15 = 75.060 Ron. Recursul este fondat.

Din examinarea criticilor exprimate în recursul pârâtei, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale aplicabile în cauză se constată următoarele: Potrivit primei critici, se susține, în esență, de către recurenta pârâtă că ambele instanțe au apreciat eronat că revocarea mandatului reclamantului a avut loc fără temei legal considerând ca fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 143 1 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată, în condițiile în care nu a fost supus examinării modul în care reclamantul a înțeles să-și execute obligațiile asumate pentru îndeplinirea obiectului mandatului acordat și a dovezilor pe care se sprijină acesta, în sensul susținerilor formulate.

În cadrul acestei critici, recurenta-pârâtă expune, detaliind, considerentele pentru care apreciază că a existat o culpă evidentă și incontestabilă a reclamantului în îndeplinirea contractului de mandat, prin încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale și contractuale,- împrejurare în care consideră că revocarea intimatului reclamant s-a făcut cu justă cauză, contrar celor reținute de ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză. Această primă critică se constată a fi întemeiată, astfel cum se va arăta în continuare. În primul rând, este de precizat că aflându-ne în prezența unui litigiu între comercianți/profesioniști și nu a unui litigiu de muncă, intimatul reclamant avea obligația legală de a-și dovedi pretențiile, respectiv clauza injustă cu consecințele ce consideră că decurg din aceasta,- sarcina probei revenindu-i primordial și în exclusivitate în ce privește pretențiile deduse judecății.

Sub acest aspect, se observă că s-a stabilit eronat că sarcina probei revine în primul rând C.N.L.R. SA. În al doilea rând, instanța de recurs apreciază că în cauză se impunea a se stabili cu certitudine existența sau inexistența culpei mandatarului în executarea mandatului și întrucât acest lucru nu s-a realizat, este necesară suplimentarea probatoriului administrat, în concordanță cu dispozițiile art. 167- 171 C. proc. civ. și dându-se relevanță dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., potrivit cărora instanța poate ordona și din oficiu administrarea unor probe, chiar dacă părțile n-o cer sau se împotrivesc . Aceasta, cu atât mai mult, cu cât prin celelalte două critici formulate în recursul pârâtei se susține lipsa dovezii prejudiciului cauzat prin revocarea mandatului și se contestă cuantumul sumelor datorate, solicitându-se ca acesta să fie diminuat la valoarea prejudiciului probat de intimat, or, se constată că instanța de apel nu a lămurit întru-totul aceste aspecte, putând ordona chiar efectuarea unei expertize contabile, în acest sens, astfel cum s-a arătat și mai sus,- dacă consideră că această probă ar fi concludentă pentru soluționarea judicioasă a pricinii.

În consecință, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte hotărăște asupra aplicării legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite și ținând cont că au fost formulate critici și asupra cuantumului despăgubirilor acordate, se va admite recursul declarat de pârâta C.N.L.R. SA București, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceleiași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta C.N.L.R. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 319 din 9 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2012.