ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1229/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3655 din 10

noiembrie 2010, Tribunalul Harghita a respins ca nefondată cererea formulată de

reclamantul B.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Harghita.

Pentru a pronunța această hotărâre

prima instanță a reținut următoarele:

Prin sentința nr. 689 din 17 iulie

1951 a Tribunalului Militar Stalin, pronunțată în dosarul nr. 544/1951,

definitivă prin Deciziunea nr. 3568 din 27 septembrie 1951 a Curții Militare de

Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 3197/1951, reclamantul a fost

condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare corecțională și la 5000 lei amendă

penală, cu computarea detenției preventive de la data de 6 septembrie 1950,

pentru săvârșirea delictului de favorizarea infractorului, prevăzut de art. 284

pct. 1 și 3 alin. (2) C. pen. în vigoare la vremea respectivă.

In sentință s-a reținut, printre

altele, că reclamantul, „în vara anului 1950, în mai multe rânduri, l-a

găzduit, alimentat și tăinuit pe criminalul M.G.", care l-a omorât pe

O.D., președintele Sfatului Popular din Comuna Plăieșii de Jos, Raionul Târgu-secuiesc.

Din Fișa matricolă penală rezultă că

reclamantul a fost eliberat la data de 22 aprilie 1952.

Condamnarea reclamantului nu este de

drept una cu caracter politic, deoarece nu se regăsește între cele enumerate la

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.

Tribunalul este chemat să constate

dacă respectiva condamnare a avut sau nu caracter politic, în conformitate cu

prevederile legale menționate. In acest sens, Tribunalul a reținut că nu există

nicio dovadă care să ateste că scopul în care a acționat reclamantul, atunci

când l-a favorizat pe autorul omorului, a fost dintre cele enumerate în O.U.G.

nr. 214/1999. Chiar dacă autorul omorului ar fi acționat în vreunul din aceste

scopuri, fapt pentru care nu există dovezi, nu înseamnă neapărat că și

reclamantul a acționat în vreunul din aceleași scopuri.

Împrejurarea că victima omorului

deținea o funcție în administrația comunistă a vremii, importantă la nivel

local, nu poate conduce singură la concluzia că autorul omorului ar fi acționat

în vreunul din scopurile enumerate și cu atât mai puțin că reclamantul, în

calitate de favorizator al autorului prin acțiuni ulterioare omorului, ar fi

acționat în vreun astfel de scop.

Apreciind asupra celor de mai sus,

prima instanță s-a pronunțat în sensul arătat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal, a declarat apel reclamantul.

In cuprinsul memoriului de apel,

reclamantul a adus critici de netemeinicie ale hotărârii instanței de fond în

sensul că nu au fost analizate în concret acuzele care i-au fost aduse

reclamantului prin hotărârea de condamnare; împrejurarea că autorul omorului nu

a fost trimis în judecată sau pus sub acuzare ci a fost executat de organele de

securitate, iar infracțiunea de favorizare a infractorului a fost judecată de

un tribunal militar și nu de un tribunal de drept comun cu aplicarea

procedurilor specifice deținuților politici etc.

Examinând hotărârea atacată, Curtea de

Apel a reținut următoarele:

Reclamantul a solicitat instanței de

fond să constate, în temeiul Legii nr. 221/2009, caracterul politic al

condamnării suferite prin sentința penală nr. 689 din 17 iulie 1951 a

Tribunalului Militar Stalin, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a

infractorului, sentință rămasă definitivă prin Decizia nr. 3568 din 27

septembrie 1951 a Curții Militare de Casație și Justiție.

Din cuprinsul hotărâm penale rezultă

că, în sarcina reclamantului au fost reținute acte materiale de favorizare a unei

persoane suspectate de săvârșirea unei infracțiuni de drept comun.

Relevante pentru prezenta cauză, așa

cum corect a reținut instanța de fond, nu sunt aspectele de temeinicie ale

sentinței de condamnare, existența sau nu a elementelor constitutive la infracțiunii,

ci scopul în care reclamantul a acționat, respectiv dacă actele sale materiale

- ce au constituit temei al încadrării juridice și condamnării - se încadrează

în actele/acțiunile enumerate de legiuitor în cuprinsul O.U.G. nr. 214/1999.

Curtea de Apel a observat că

procedurile urmate de organele judiciare și competența materială a Tribunalului

Militar nu sunt elemente suficiente care să contureze vreo acțiune din cele

expres enumerate de legiuitor exprimarea protestului împotriva dictaturii,

cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din

partea celor care au deținut puterea politică; susținerea sau aplicarea

principiilor democrației și a pluralismului politic; propaganda pentru

răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea

împotrivirii față de aceasta; acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare

prin forță a regimului comunist; respectarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile,

politice, economice, sociale și culturale; înlăturarea măsurilor

discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori

de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine

socială.

Modalitatea în care autoritățile

vremii au soluționat dosarul de omor privind pe victima O.D., precum și

calitatea acestuia de președinte al Sfatului Popular nu sunt argumente care să

schimbe natura infracțiunii reținute în sarcina reclamantului.

Având în vedere cele de mai sus,

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie, prin decizia nr. 81/A din 8 septembrie 2011 a respins

apelul declarat de reclamantul B.D. ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal, a declarat recurs reclamantul care a solicitat modificarea hotărârilor

pronunțate în cauză și admiterea acțiunii.

In motivarea recursului, recurentul a

susținut caracterul politic al condamnării sale, învederând că a fost ținut în

beciurile securității, zilnic interogat și bătut.

S-a învederat că instanțele care au

soluționat cauza nu au încercat să afle adevărul, încălcând obligațiile

prevăzute de art. 1 și art. 4 alin. (3) din lege.

S-a mai arătat că infracțiunile de

drept comun nu erau judecate de către tribunalele militare, iar caracterul

politic al condamnării rezultă și din ordinul de trimitere direct în judecată

dat de comandantul garnizoanei.

Recurentul a invocat și faptul că

trebuia constatat caracterul politic al condamnării chiar și pe baza probelor

administrate în cauză.

In drept au fost invocate prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat

respingerea recursului.

Examinând hotărârea recurată sub

aspectul motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că aceasta se află

la adăpostul oricărei critici.

Astfel, în ceea ce privește motivele

de recurs referitoare la modul de evaluare a probatoriilor de către instanța de

apel, respectiv a înscrisurilor care, în opinia recurentului, fac dovada unei

condamnări cu caracter politic, se constată că acestea privesc netemeinicia

hotărârii și nu se referă la nelegalitatea acesteia.

Conform

dispozițiilor art. 302 indice 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

, în recurs nu pot fi invocate decât

motive de nelegalitate a hotărârii atacate. Prin urmare, reaprecierea probelor

administrate în cauză nu poate reprezenta obiect de analiză în recurs, aceasta

neîncadrându-se în niciunul dintre cazurile de casare sau modificare

reglementate de art. 304 C. proc. civ.

In ceea ce privește încălcarea de

către instanța de apel a dispozițiilor art. 1 alin. (3) și art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 221/2009, se constată că nu a fost necesar ca instanța să ia măsuri

pentru reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de

condamnare, fiind înaintată instanței de fond o selecție de documente din

dosarul penal, realizată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității.

In condițiile în care această selecție

era apreciată ca fiind incompletă, reclamantul avea posibilitatea de a solicita

instanței de apel administrarea altor probatorii care să dovedească susținerile

sale, dar în cuprinsul practicalei deciziei este inserată mențiunea că

reprezentantul apelantului reclamant nu are alte cereri de formulat înainte de

acordarea cuvântului asupra recursului.

Față de

împrejurarea că instanța de apel a stabilit în mod corect că

actele materiale prin care a fost

săvârșită infracțiunea pentru care a fost condamnat reclamantul nu conturează

vreo acțiune dintre cele enumerate de legiuitor în cuprinsul O.U.G. nr.

214/1999, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta B.D. împotriva deciziei nr. 81/A din 8 septembrie 2011, pronunțată

de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7 martie 2012.