ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.11.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3553/2017

HOTĂRÂRE
14.11.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3553/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 13 iunie 2016 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/1/2016, contestația în anulare formulată de SC A. SRL împotriva încheierii din 10 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/54/2015/a1.

Prin rezoluția din Dosarul nr. x/1/2016, contestatoarea SC A. SRL a fost obligată la plata taxei de timbru în cuantum de 100 lei, în temeiul O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii.

Prin cererea formulată la data de 28 septembrie 2016, contestatoarea SC A. SRL a solicitat acordarea de facilități sub forma reducerii taxei judiciare de timbru de la 100 la 0 lei, iar prin încheierea de ședință din 15 decembrie 2016, Înalta Curte a respins cererea, ca neîntemeiată.

Ulterior, contestatoarea SC A. SRL a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii de ședință din 15 decembrie 2016, susținând, în esență, că respingerea cererii de reducere a taxei este eronată.

Prin încheierea din data de 2 februarie 2017, Înalta Curte a respins cererea formulată de petenta SC A. SRL, privind reexaminarea încheierii de ședință din 15 decembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2016, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din data de 2 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare petenta SC A. SRL.

Contestația a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/1/2017.

Prin rezoluția din data de 14 martie 2017, dată în Dosarul nr. x/1/2017, contestatoarea SC A. SRL a fost obligată la plata taxei de timbru în cuantum de 100 lei, în temeiul O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii.

Prin cererea înregistrată la data de 29 martie 2017, contestatoarea SC A. SRL a solicitat, în temeiul art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, reducerea taxei judiciare de timbru, stabilită prin rezoluția din 14 martie 2017, de la 100 lei la zero lei, cerere ce a fost respinsă prin încheierea din data de 13 iunie 2017, ca neîntemeiată.

Înalta Curte constată că până la această dată contestatoarea nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru calea de atac exercitată, deși a fost citată cu mențiune în acest sens în data de 19 iulie 2017.

Or, în conformitate cu prevederile art. 197 C. proc. civ., "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Cum dovada timbrării nu a fost atașată contestației în anulare, conform dispozițiilor legale sus menționate, iar contestatoarea nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior, deși a fost citată cu mențiune în acest sens, devin aplicabile dispozițiile art. 197 teza a II-a C. proc. civ., în temeiul cărora contestația în anulare va fi anulată ca netimbrată.

Anulează contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. SRL împotriva încheierii din 2 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-11-14
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3552/2017
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a înregistrat, sub nr. x/1/2014, cererea de reexa
ÎCCJ 2020-07-02
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3124/2020
Ședința publică din data de 2 iulie 2020 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția c
ÎCCJ 2021-12-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6120/2021
Ședința publică din data de 7 decembrie 2021 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secț
ÎCCJ 2016-11-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3217/2016
Decizia nr. 3217/2016 Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Hotărârea contestată Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, la data de 11.04
ÎCCJ 2017-01-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 126/2017
Decizia nr. 126/2017 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Hotărârea contestată; Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ
Sursă