ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3431/2011

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: P rin sentința penală nr. 889 din 20 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 458/1/2011, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă a plângerii formulată de petentul S.D. împotriva rezoluției nr. 856/P/2010 din 10 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Disjungerea plângerii formulată de petentul S.D. împotriva rezoluției nr. 938/P/2010 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, și înaintarea acesteia Curții de Apel Timișoara, spre competentă soluționare.

A obligat petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele: Nemulțumit de modul în care a fost soluționată plângerea, petentul a formulat, în baza art. 278 1 C. proc. pen., plângere adresată instanței de judecată, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție. La termenul de judecată din 16 iunie 2011 instanța din oficiu a invocat excepția calității procesuale a petentului. În raport e această excepție, instanța a constatat plângerea petentului inadmisibilă pentru următoarele considerente: În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. , după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc.

pen. , persoana vătămată, precum și orice persoană ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere (...) la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Din examinarea acestor prevederi legale a rezultat că titularul plângerii este persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate. În acest sens sunt și dispozițiile art. 275 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la „dreptul de a face plângere", potrivit cărora „orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime. A rezultat neîndoielnic că o condiție necesară care justifică calitatea procesuală de petent într-o astfel de cauză este aceea că exclusiv autorului plângerii să-i fi fost adusă o vătămare intereselor sale legitime.

În cauză, această calitate procesuală o poate avea doar fiul petentului, numitul S.V.M., persoană majoră căruia i s-a adus o presupusă vătămare intereselor legitime prin actele efectuate de cei doi magistrați intimați, care l-au vizat în mod direct (a fost încătușat pe parcursul percheziției domiciliare, a fost ținut la sediul poliției aproximativ 4 ore încătușat fără să existe o ordonanță de reținere, au fost încălcate prevederile art. 143 alin. (3) C. proc. pen. , nu a fost ascultat la luarea măsurii reținerii, așa cum rezultă în plângere. Petentul S.D. are calitatea de denunțător, conform art. 223 alin. (1) C. proc. pen., nu este parte vătămată, în sensul art. 24 din același cod, nu a invocat și nici nu a dovedit că prin soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale față de persoanele menționate în denunț i-ar fi fost vătămate interesele legitime private, personale.

Împrejurarea că după efectuarea actelor premergătoare, procurorul a ajuns la concluzia inexistenței faptelor denunțate nu constituie, pentru denunțător, o vătămare a intereselor sale legitime, în sensul textului evocat, care să-i confere accesul la procedura atacării în justiție a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, cu atât mai mult cu cât cele reclamate nu-l vizau pe petent, ci pe fiul acestuia, care este major și care niciun moment nu și-a exprimat dorința de a formula plângere penală împotriva celor doi intimați. Constatând că petentul nu a justificat un interes legitim în a formula plângere în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. , Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă plângerea petentului S.D.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul S.V.M., fiind nemulțumit de soluția pronunțată în cauza care formează obiectul prezentei contestații în anulare. Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen. , instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i) 1 , cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1) 1 ori art. 385 16 alin. (1) 1 . Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc.

pen. , instanța constată pe de-o parte că, cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., respectiv 30 de zile de la data pronunțării sentinței contestate, însă motivele invocate nu sunt dintre cele prevăzute în art. 386 lit. a) – e), C. proc. pen., astfel încât contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă. Ca atare, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen. , Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul S.M.V. prin S.D. și îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. P

ENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE R espinge, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul S.V.M. împotriva sentinței penale nr. 889 din 20 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, se cția penală, în dosarul nr. 458/1/2011. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 05 octombrie 2011.