ÎCCJ, Decizia nr. 498/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 498/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 12 decembrie 2011
Asupra recursului de
față,
Din actele dosarului
constată următoarele:
Prin sentința nr.
1372 din 7 septembrie
2010
pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca
inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I.; a fost obligat petentul la
plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța
această soluție prima instanță a reținut, în esență, că petentul a formulat
plângere împotriva lucrării nr. 8392/2079/VIII/1/2010 a Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și
Criminalistică; prima instanță a apreciat că plângerea este inadmisibilă,
deoarece nu are ca obiect o rezoluție sau ordonanță prin care să se fi dispus
una dintre soluțiile prevăzute de art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva acestei
sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost
motivat.
Analizând recursul
prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor
art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen. se constată că acesta este
nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum
rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen.
împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face
plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime,
plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin.
(3) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen.
În materia soluțiilor
de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea
exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și pe
cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278
1
C. proc. pen.
Rezultă așadar că în
situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile
expres și limitativ prevăzute de art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen.
și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a
prevăzut dreptul de a se supune o soluție /măsură a procurorului cenzurii
instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.
În cauza dedusă
judecății se constată că petentul a formulat plângere în temeiul dispozițiilor
art. 278
1
C. proc. pen. împotriva unei soluții ce exceda celor
expres și limitativ prevăzute de alin. (1) al normei anterior indicată, prin
rezoluția atacată fiind respinsă, ca neîntemeiată, o plângere anterior
formulată de către petent; astfel, în mod just prima instanță a apreciat că
plângerea petentului este inadmisibilă, hotărârea astfel pronunțată fiind
legală, temeinică și riguros motivată, dând o justă aplicare și interpretare
prevederilor legale incidente în speță.
Pentru considerentele
ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C.
proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând și
dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 1372 din 7
septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,
în dosarul nr. 5008/1/2010.
Obligă recurentul
petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.