ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.12.2011

ÎCCJ, Decizia nr. 499/2011

HOTĂRÂRE
12.12.2011
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 499/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 12 decembrie 2011

Asupra recursului de

față,

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin sentința nr.

1668 din 3 noiembrie

2010

pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca

inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr.

11602/2827/VIII-1/2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost obligat petentul

la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție

prima instanță a reținut, în esență, că petentul a formulat plângere împotriva unei

rezoluții prin care a fost respinsă o plângere anterior formulată, soluție ce

nu poate fi atacată în procedura prevăzută de art. 278

1

pen., plângerea fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost

motivat.

Analizând recursul

prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că acesta este

nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen.

împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face

plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime,

plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3)

În materia soluțiilor

de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea

exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și pe

cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278

1

Rezultă așadar că în

situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile

expres și limitativ prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a

prevăzut dreptul de a se supune o soluție /măsură a procurorului cenzurii

instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.

În cauza dedusă

judecății se constată că petentul a formulat plângere în temeiul dispozițiilor

art. 278

1

expres și limitativ prevăzute de alin. (1) al normei anterior indicată, prin

rezoluția atacată fiind respinsă, o plângere anterior formulată de către

petent; astfel, în mod just prima instanță a apreciat că plângerea petentului

este inadmisibilă, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și

riguros motivată, dând o justă aplicare și interpretare prevederilor legale

incidente în speță.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 1668 din 3

noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 6917/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-12-12
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 498/2011
Ședința publică de la 12 decembrie 2011 Asupra recursului de față, Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1372 din 7 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca
ÎCCJ 2011-10-31
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 447/2011
Ședința publică de la 31 octombrie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1626 din 29 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca
ÎCCJ 2011-12-12
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 502/2011
Ședința publică de la 12 decembrie 2011 Asupra recursului de față, Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 705 din 23 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2319/1/
ÎCCJ 2011-06-20
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 341/2011
Ședința publică de la 20 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 973 din 7 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisi
ÎCCJ 2011-02-28
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 115/2011
Ședința publică de la 28 februarie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1560 din 20 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, c
Sursă