ÎCCJ, Decizia nr. 447/2011

Ședința publică de la 31 octombrie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr.

1626 din 29 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I.

împotriva rezoluției nr. 9024/2305/VIII/1/2010 din 7 iunie 2010, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că petentul a formulat plângere

împotriva unei rezoluții privind o lucrare care nu a fost înregistrată în

registrul cauzelor penale, deoarece demersul petentului nu întrunea condițiile

procedurale ale unei sesizări; astfel, prima instanță a apreciat că rezoluția

atacată nu se circumscrie celor expres reglementate de art. 278

1

C.

proc. pen., plângerea petentului fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost

motivat.

Analizând recursul

prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că acesta este

nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen.

împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face

plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime,

plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3)

C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În materia soluțiilor

de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea

exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și pe

cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278

1

C. proc. pen.

Rezultă așadar că în

situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile

expres și limitativ prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a

prevăzut dreptul de a se supune o soluție/măsură a procurorului cenzurii

instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.

În cauza dedusă

judecății se constată că petentul a formulat plângere în temeiul dispozițiilor

art. 278

1

C. proc. pen. împotriva unei soluții ce exceda celor

expres și limitativ prevăzute de alin. (1) al normei anterior indicată, prin

rezoluția atacată fiind respinsă, ca neîntemeiată, o plângere anterior

formulată de către petent; astfel, în mod just prima instanță a apreciat că

plângerea petentului este inadmisibilă, hotărârea astfel pronunțată fiind

legală, temeinică și riguros motivată, dând o justă aplicare și interpretare prevederilor

legale incidente în speță.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 1626 din

29 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 6458/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.