ÎCCJ, Decizia nr. 502/2011

Ședința publică de la 12 decembrie 2011

Asupra recursului de

față,

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin sentința nr.

705 din 23 aprilie

2010

pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr.

2319/1/2010 a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I.

împotriva rezoluției nr. 21534/4939/VIII-1/2009 din 19 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică; a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare

statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția nr.

21534/4939/VIII-1/2009 din 19 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus clasarea unei plângeri anterior formulată

de petent, soluție ce nu se poate circumscrie celor reglementate de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., plângerea adresată instanței fiind apreciată ca

inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost

motivat.

Analizând recursul

prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că acesta este

nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc. pen.

împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face

plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime,

plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3)

C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În materia soluțiilor

de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea

exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și pe

cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278

1

C. proc. pen.

Rezultă așadar că în

situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile

expres și limitativ prevăzute de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a

prevăzut dreptul de a se supune o soluție /măsură a procurorului cenzurii

instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.

În cauza dedusă

judecății se constată că petentul a formulat plângere în temeiul dispozițiilor

art. 278

1

C. proc. pen. împotriva unei soluții ce exceda celor

expres și limitativ prevăzute de alin. (1) al normei anterior indicată, prin

rezoluția atacată fiind clasată o plângere anterior formulată de către petent;

astfel, în mod just prima instanță a apreciat că plângerea petentului este

inadmisibilă, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros

motivată, dând o justă aplicare și interpretare prevederilor legale incidente

în speță.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 705 din 23

aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 2319/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.