ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5615/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, la data de 21 martie 2008,

reclamantul Municipiul București, prin Direcția Transporturi Drumuri

și Sistematizarea Circulației, a chemat în judecată pe

pârâții P.D. și P.V. ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se dispună exproprierea pentru cauza de utilitate publică de

interes local a suprafeței de teren de 35 mp din imobilul proprietatea

pârâților și construcție în suprafață de 52,75 mp

situat în București, sector 3, trecerea imobilului susmenționat în

proprietatea expropriatorului, cu obligarea lor la achitarea către

pârâți a despăgubirilor în valoare de 94.531 ron potrivit Legii nr. 33/19494.

În motivare, s-a arătat că

prin hotărârea nr. 265 din data de 2 noiembrie 2006 emisă de

Consiliul General al Municipiului București, în conformitate cu Legea nr. 33/1994,

în vederea realizării lucrării de interes public local

„străpungere B-dul Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu" a fost

declarată de utilitate publică zona situată în sector 3.

Terenul situat pe str.

străpungere B-dul Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu proprietatea

pârâților se afla în zona afectată de lucrarea de interes public

local „străpungere B-dul Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu", motiv

pentru care acesteia i s-a comunicat notificarea din 21 noiembrie 2007, prin

care i s-a adus la cunoștință măsura exproprierii cu

privire la suprafața de teren de 109 mp precum și cuantumul

despăgubirilor propuse, în valoare de 94.531 ron.

Prin cererea

reconvențională precizată, pârâții au solicitat obligarea

reclamantei la acordarea unei locuințe proprietate personală,

corespunzător cerințelor pentru două persoane și obligarea

reclamantei la plata unei sume ce reprezintă prejudiciul cauzat pentru

cheltuielile de instalare, transport, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994

apreciată la suma de 20.000 ron.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 119, art. 120 C. proc. civ., art. 481 C. civ. și art.

26 și art. 29 din Legea nr. 33/1994.

În ședința publică

din data de 16 iunie  2008, Tribunalul a încuviințat efectuarea în

cauză a unei expertize în condițiile art. 25 – art. 26 din Legea nr. 33/1994.

La data de 7 ianuarie 2009, a fost depus raportul de expertiză efectuat în

cauză de comisia de experți formată din experții H.E., B.M.

și R.S.

Pârâții au fost notificați

asupra măsurii exproprierii prin notificarea din 21 noiembrie 2007,

comunicându-se, totodată, și cuantumul despăgubirilor propuse pe

baza raportului de evaluare întocmit de expert B.C., respectiv suma de 94.531

ron.

În cauza de față, modul de

calcul prezentat în expertiza efectuată de cei trei experți, a

rezultat din aplicarea metodei comparației cu alte imobile

asemănătoare care au fost vândute la prețul de circulație

precum și metoda calculului valorii de circulație în raport de

prețul terenurilor asemănătoare reieșit de pe piața

imobiliară.

În ceea ce privește cererea

reconvențională, pe primul capăt de cerere având ca obiect

cererea de acordare a unei locuințe proprietate personală

corespunzător cerințelor pentru două persoane, tribunalul a respins

această cerere, având în vedere că Legea nr. 33/1994 nu prevede o

asemenea modalitate de reparare a prejudiciului produs prin expropriere, justa

și prealabila despăgubire constând în acordarea unei sume de bani

corespunzătoare prejudiciului cauzat.

În ceea ce privește

capătul doi al cererii reconvenționale reprezentând cererea de

obligare a reclamantei la plata sumei de 20.000 ron reprezentând cheltuieli de

instalare, transport, tribunalul a reținut că, în principiu, acest

tip de cheltuieli ar putea fi acordate în procedura Legii nr. 33/1994, art. 26

din această lege prevăzând că despăgubirea constă în

prejudiciul produs proprietarului, însă, în speța de față,

pârâții-reclamanți nu au dovedit acest prejudiciu, respectiv

caracterul cert al acestuia.

Prin sentința civilă nr.

292 din 2 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția

a IV-a civilă, s-a admis cererea formulată de reclamantul Municipiul

București prin Direcția Transporturi Drumuri și Sistematizarea

Circulației, s-a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, de interes local a suprafeței de teren de 35 mp din imobilul

proprietatea pârâților și construcție în suprafață de

52,75 mp situat în București, sector 3, s-a dispus trecerea imobilului în

proprietatea expropriatorului, cu obligarea sa la achitarea către

pârâți a despăgubirilor în valoare de 44.968 euro (echivalent lei la

data plății) și s-a respins ca neîntemeiată cererea

reconvențională.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat apel atât pârâții P.D. și P.V., cât și reclamantul

Municipiul București prin Direcția Transporturi Drumuri și

Sistematizarea Circulației.

În apelul declarat de Municipiul

București se arată că soluția dată de instanța

fondului este nelegală, sub aspectul sumei la care a fost obligată cu

titlu de despăgubiri, cât timp la dosar exista raportul de evaluare

întocmit de expertul A.N.E.V.A.R. B.C., raport care stabilea valoarea de

piață a terenului supus exproprierii la suma de 94.531 ron, în mod

neîntemeiat, instanța de fond înlăturând concluziile raportului de

evaluare întocmită de către expertul A.N.E.V.A.R. B.C., omologând

raportul de expertiză efectuat de Comisia de experți.

În apelul declarat de către

pârâții P.V. se invocă dispozițiile art. 29 din Legea nr. 33/1994

arătându-se că nu s-a făcut o aplicare corectă a acestui

articol și solicitând obligarea expropriatorului să li se asigure un

spațiu de locuit, indiferent de calitatea de proprietar sau de

chiriaș, așa cum prevede această dispoziție legală,

cât și un prejudiciu viitor reprezentând cheltuieli de instalare și

de transport.

Prin decizia civilă nr. 528 din

29 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV a

civilă, s-au respins ca nefondate apelurile declarate, instanța

reținând, cu privire la apelul reclamantului, că instanța,

potrivit încheierii de la 16 iunie 2008, aflată la dosarul instanței

de fond, a încuviințat pârâților și reclamantului proba cu

înscrisuri și cu expertiză judiciară în aplicarea

dispozițiilor art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 21

– art. 27 din Legea nr. 33/1994, expertiza urmând să se efectueze de o

comisie formată din trei experți, un expert fiind desemnat de

instanță, iar ceilalți doi de către părțile din

proces, astfel că însuși reclamantul a fost de acord cu efectuarea

acestei expertize în conformitate cu dispozițiile legale menționate,

pentru a se stabili valoarea despăgubirilor, raportul de expertiză

fiind întocmit și semnat de către toți cei trei experți

tehnici numiți în cauză, inclusiv, așadar, de către

expertul propus de către reclamantul Municipiul București.

În ceea ce privește apelul

declarat de către pârâți, instanța a reținut că

despăgubirea se efectuează în modalitatea prevăzută în

hotărârea judecătorească de expropriere, dar cu respectarea

dispozițiilor art. 26 din aceeași lege, potrivit cărora,

despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite,

astfel că, suma stabilită este îndestulătoare.

În ceea ce privește calitatea

solicitată în subsidiar, și anume de a li se asigura un spațiu

în calitate de chiriași, această solicitare a fost făcută

numai prin motivele de apel, și nu prin acțiunea introductivă,

astfel că nu poate fi luată în considerare, deoarece în apel nu se

poate schimba obiectul acțiunii introductive conform art. 294 alin. (1) C.

proc. civ.

Împotriva deciziei civile nr. 528

din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV a

civilă, au declarat recurs pârâții, întemeiat pe dispozițiile art.

304.pct 9 C. proc. civ., arătând că instanțele nu au aplicat

corect dispozițiile art. 29 din Legea nr. 33/1994, acestea motivând

că această lege nu prevede ca modalitate de despăgubire

acordarea unei locuințe corespunzătoare.

Mai arată că instanța

de apel a reținut eronat că nu ar fi cerut prin acțiunea

introductivă obligarea pârâtului la asigurarea unei locuințe

corespunzătoare.

Analizând recursul din prisma

criticilor invocate, Înalta Curte constată că acesta nu poate fi

primit pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 44 alin. (3) din

Constituția României revizuită, cu referire la dreptul de proprietate

privată garantat de stat: „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o

cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu

dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Reținându-se caracterul excepțional

al cedării proprietății prin expropriere și în scopul

asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de

proprietate privată, dispoziția menționată din legea

fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art.

1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile,

în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate

publică, după o dreaptă și prealabilă

despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.

Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994

„despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

La stabilirea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, „luând în

considerare și dovezile prezentate de aceștia.”.

Este de observat că

jurisprudența contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din

Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate

trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele

interesului general al comunității și imperativele

apărării drepturilor fundamentale ale individului. Cu alte cuvinte ea

trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru realizarea

țelului ei legitim și nedisproporționată față de

acesta (C.E.D.O., Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James și

alții vs. Regatul Unit).

Din dispozițiile legii organice

anterior menționate, rezultă cu evidență că nicio

expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei

despăgubiri care să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea

reală a bunului expropriat.

Pentru stabilirea despăgubirii

s-a dispus efectuarea unei expertize, necontestată de pârâți, care a

ținut seama de toate criteriile de evaluare menționate în art. 26 din

Legea nr. 33/1994 și care, în mod corect a stabilit valoarea

despăgubirii prin metoda comparațiilor de piață.

În lumina celor arătate mai

sus, se constată că în cauză în mod corect s-a reținut prin

sentința tribunalului, păstrată prin decizia atacată,

că pârâților li se cuvine drept despăgubire o sumă de bani

corespunzătoare valorii bunului expropriat, asigurarea unei locuințe

drept echivalent al despăgubirilor fiind lipsită de temei legal.

Față de cele arătate,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâții P.V. și P.D. împotriva deciziei civile nr. 528 din 29

octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.