ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5615/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 21 martie 2008, reclamantul Municipiul București, prin Direcția Transporturi Drumuri și Sistematizarea Circulației, a chemat în judecată pe pârâții P.D. și P.V. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună exproprierea pentru cauza de utilitate publică de interes local a suprafeței de teren de 35 mp din imobilul proprietatea pârâților și construcție în suprafață de 52,75 mp situat în București, sector 3, trecerea imobilului susmenționat în proprietatea expropriatorului, cu obligarea lor la achitarea către pârâți a despăgubirilor în valoare de 94.531 ron potrivit Legii nr. 33/19494.

În motivare, s-a arătat că prin hotărârea nr. 265 din data de 2 noiembrie 2006 emisă de Consiliul General al Municipiului București, în conformitate cu Legea nr. 33/1994, în vederea realizării lucrării de interes public local „străpungere B-dul Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu" a fost declarată de utilitate publică zona situată în sector 3. Terenul situat pe str. străpungere B-dul Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu proprietatea pârâților se afla în zona afectată de lucrarea de interes public local „străpungere B-dul Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu", motiv pentru care acesteia i s-a comunicat notificarea din 21 noiembrie 2007, prin care i s-a adus la cunoștință măsura exproprierii cu privire la suprafața de teren de 109 mp precum și cuantumul despăgubirilor propuse, în valoare de 94.531 ron.

Prin cererea reconvențională precizată, pârâții au solicitat obligarea reclamantei la acordarea unei locuințe proprietate personală, corespunzător cerințelor pentru două persoane și obligarea reclamantei la plata unei sume ce reprezintă prejudiciul cauzat pentru cheltuielile de instalare, transport, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 apreciată la suma de 20.000 ron. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 119, art. 120 C. proc. civ., art. 481 C. civ. și art. 26 și art. 29 din Legea nr. 33/1994. În ședința publică din data de 16 iunie 2008, Tribunalul a încuviințat efectuarea în cauză a unei expertize în condițiile art. 25 – art. 26 din Legea nr. 33/1994. La data de 7 ianuarie 2009, a fost depus raportul de expertiză efectuat în cauză de comisia de experți formată din experții H.E., B.M.

și R.S. Pârâții au fost notificați asupra măsurii exproprierii prin notificarea din 21 noiembrie 2007, comunicându-se, totodată, și cuantumul despăgubirilor propuse pe baza raportului de evaluare întocmit de expert B.C., respectiv suma de 94.531 ron. În cauza de față, modul de calcul prezentat în expertiza efectuată de cei trei experți, a rezultat din aplicarea metodei comparației cu alte imobile asemănătoare care au fost vândute la prețul de circulație precum și metoda calculului valorii de circulație în raport de prețul terenurilor asemănătoare reieșit de pe piața imobiliară.

În ceea ce privește cererea reconvențională, pe primul capăt de cerere având ca obiect cererea de acordare a unei locuințe proprietate personală corespunzător cerințelor pentru două persoane, tribunalul a respins această cerere, având în vedere că Legea nr. 33/1994 nu prevede o asemenea modalitate de reparare a prejudiciului produs prin expropriere, justa și prealabila despăgubire constând în acordarea unei sume de bani corespunzătoare prejudiciului cauzat. În ceea ce privește capătul doi al cererii reconvenționale reprezentând cererea de obligare a reclamantei la plata sumei de 20.000 ron reprezentând cheltuieli de instalare, transport, tribunalul a reținut că, în principiu, acest tip de cheltuieli ar putea fi acordate în procedura Legii nr. 33/1994, art. 26 din această lege prevăzând că despăgubirea constă în prejudiciul produs proprietarului, însă, în speța de față, pârâții-reclamanți nu au dovedit acest prejudiciu, respectiv caracterul cert al acestuia.

Prin sentința civilă nr. 292 din 2 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis cererea formulată de reclamantul Municipiul București prin Direcția Transporturi Drumuri și Sistematizarea Circulației, s-a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică, de interes local a suprafeței de teren de 35 mp din imobilul proprietatea pârâților și construcție în suprafață de 52,75 mp situat în București, sector 3, s-a dispus trecerea imobilului în proprietatea expropriatorului, cu obligarea sa la achitarea către pârâți a despăgubirilor în valoare de 44.968 euro (echivalent lei la data plății) și s-a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel atât pârâții P.D.

și P.V., cât și reclamantul Municipiul București prin Direcția Transporturi Drumuri și Sistematizarea Circulației. În apelul declarat de Municipiul București se arată că soluția dată de instanța fondului este nelegală, sub aspectul sumei la care a fost obligată cu titlu de despăgubiri, cât timp la dosar exista raportul de evaluare întocmit de expertul A.N.E.V.A.R. B.C., raport care stabilea valoarea de piață a terenului supus exproprierii la suma de 94.531 ron, în mod neîntemeiat, instanța de fond înlăturând concluziile raportului de evaluare întocmită de către expertul A.N.E.V.A.R. B.C., omologând raportul de expertiză efectuat de Comisia de experți. În apelul declarat de către pârâții P.V.

se invocă dispozițiile art. 29 din Legea nr. 33/1994 arătându-se că nu s-a făcut o aplicare corectă a acestui articol și solicitând obligarea expropriatorului să li se asigure un spațiu de locuit, indiferent de calitatea de proprietar sau de chiriaș, așa cum prevede această dispoziție legală, cât și un prejudiciu viitor reprezentând cheltuieli de instalare și de transport.

Prin decizia civilă nr. 528 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, s-au respins ca nefondate apelurile declarate, instanța reținând, cu privire la apelul reclamantului, că instanța, potrivit încheierii de la 16 iunie 2008, aflată la dosarul instanței de fond, a încuviințat pârâților și reclamantului proba cu înscrisuri și cu expertiză judiciară în aplicarea dispozițiilor art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994, expertiza urmând să se efectueze de o comisie formată din trei experți, un expert fiind desemnat de instanță, iar ceilalți doi de către părțile din proces, astfel că însuși reclamantul a fost de acord cu efectuarea acestei expertize în conformitate cu dispozițiile legale menționate, pentru a se stabili valoarea despăgubirilor, raportul de expertiză fiind întocmit și semnat de către toți cei trei experți tehnici numiți în cauză, inclusiv, așadar, de către expertul propus de către reclamantul Municipiul București.

În ceea ce privește apelul declarat de către pârâți, instanța a reținut că despăgubirea se efectuează în modalitatea prevăzută în hotărârea judecătorească de expropriere, dar cu respectarea dispozițiilor art. 26 din aceeași lege, potrivit cărora, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, astfel că, suma stabilită este îndestulătoare. În ceea ce privește calitatea solicitată în subsidiar, și anume de a li se asigura un spațiu în calitate de chiriași, această solicitare a fost făcută numai prin motivele de apel, și nu prin acțiunea introductivă, astfel că nu poate fi luată în considerare, deoarece în apel nu se poate schimba obiectul acțiunii introductive conform art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. Împotriva deciziei civile nr. 528 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, au declarat recurs pârâții, întemeiat pe dispozițiile art. 304.pct 9 C. proc. civ., arătând că instanțele nu au aplicat corect dispozițiile art. 29 din Legea nr. 33/1994, acestea motivând că această lege nu prevede ca modalitate de despăgubire acordarea unei locuințe corespunzătoare. Mai arată că instanța de apel a reținut eronat că nu ar fi cerut prin acțiunea introductivă obligarea pârâtului la asigurarea unei locuințe corespunzătoare. Analizând recursul din prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituția României revizuită, cu referire la dreptul de proprietate privată garantat de stat: „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”. Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, „luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”. Este de observat că jurisprudența contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Cu alte cuvinte ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față de acesta (C.E.D.O., Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James și alții vs. Regatul Unit).

Din dispozițiile legii organice anterior menționate, rezultă cu evidență că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea reală a bunului expropriat. Pentru stabilirea despăgubirii s-a dispus efectuarea unei expertize, necontestată de pârâți, care a ținut seama de toate criteriile de evaluare menționate în art. 26 din Legea nr. 33/1994 și care, în mod corect a stabilit valoarea despăgubirii prin metoda comparațiilor de piață. În lumina celor arătate mai sus, se constată că în cauză în mod corect s-a reținut prin sentința tribunalului, păstrată prin decizia atacată, că pârâților li se cuvine drept despăgubire o sumă de bani corespunzătoare valorii bunului expropriat, asigurarea unei locuințe drept echivalent al despăgubirilor fiind lipsită de temei legal.

Față de cele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții P.V. și P.D. împotriva deciziei civile nr. 528 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.