ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 408/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 408 din 23 ianuarie 2006 Prin plângerea formulată la 15 martie 2005 partea vătămată I.C. a solicitat condamnarea inculpaților M.N. - comisar de poliție, șef I.P.J. Buzău, I.G. - comisar șef de poliție, șef secție cercetări penale din cadrul I.P.J. Buzău, V.O. - subcomisar de poliție, șef secție cercetări penale din cadrul Poliției municipiului Buzău, C.R. - consilier juridic la R.A.M. Buzău, R.I. – șef secție L.S.M. Buzău și M.V. - consilier juridic R.A.M. Buzău pentru comiterea infracțiunilor de insultă calomnie și amenințare, prevăzute de art. 205 și art. 193 C. pen., comise în perioada ianuarie – martie 2005. În motivarea plângerii partea vătămată a susținut că a fost amenințată și insultată ori de câte ori a încercat să își soluționeze problemele legate de locuința sa din Buzău, arătând că persoanele chemate în judecată au făcut afirmația că ar fi nebună și că ar trebui internată în spital.

Tribunalul Buzău, prin sentința penală nr. 110 din 10 mai 2005, și-a declinat competența de soluționare a plângerii părții vătămate I.C. în favoarea Curții de Apel Ploiești, reținând că lucrătorii de poliție chemați în judecată, cu gradele profesionale menționate, au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare pentru care competența de judecată revine instanței superioare. Prin sentința penală nr. 61 din 28 octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția penală, s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) și art. 284 C. proc. pen., încetarea procesului penal împotriva inculpaților cu motivarea că partea vătămată I.C. a lipsit nejustificat la două termene consecutiv respectiv la 7 octombrie 2005 și 28 octombrie 2005. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal partea vătămată I.C.

care a susținut că la termenele din 7 octombrie 2005 și 28 octombrie 2005 avea procese pe rolul Tribunalului Buzău și respectiv al Judecătoriei Buzău și că astfel absențele sale erau justificate. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. Recursul declarat nu este întemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 284 1 C. proc. pen., în cazul infracțiunilor arătate în art. 279 alin. (2) lit. a) din același cod, lipsa nejustificată la două termene consecutive în fața primei instanțe este considerată drept retragere a plângerii prealabile. Din examinarea textului rezultă că pentru a fi incident se cere ca absența părții vătămate să conducă la concluzia că aceasta își manifesta dezinteresul față de rezolvarea cauzei și tragerea la răspundere penală a făptuitorului.

Or, din actele dosarului, rezultă că partea vătămată cunoscând termenele acordate în vederea soluționării plângerii penale împotriva inculpaților, nu s-a prezentat la data de 7 octombrie 2005, cu explicația că a fost Tribunalul Buzău unde avea calitatea de recurentă și nici la data de 28 octombrie 2005 cu explicația că a fost la Judecătoria Buzău unde de asemenea era parte într-un proces. Deși cunoștea că plângerea penală aflată pe rolul Curții de Apel Ploiești avea termene la 7 octombrie 2005 și 28 octombrie 2005 partea vătămată nu a socotit necesar să formuleze cereri de amânare pentru imposibilitate de prezentare, ceea ce înseamnă că ea a dat atenție celorlalte afaceri judiciare aflate pe rolul instanțelor menționate.

Această pasivitate a părții vătămate denotă dezinteresul față de rezolvarea plângerii adresară Curții de Apel Ploiești și de tragerea la răspundere penală a inculpaților, atitudine care a fost în mod justificat considerată drept retragere a plângerii prealabile. Întrucât soluția primei instanțe de încetare a procesului penal este conformă cu dispozițiile legale evocate, critica formulată de partea vătămată în sensul greșitei încetări a procesului penal nu poate fi primită. În consecință, s-a constatat nefondat motivul de casare invocat și nu au existat aspecte de nelegalitate și netemeinicie care au fost luate în considerare din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 și a art. 192 alin. (2) din același cod, a respins recursul declarat de partea vătămată, ca neîntemeiat, și obligat acesta la cheltuieli judiciare către stat.

arie 2006.