ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 408/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

408 din 23 ianuarie 2006

Prin plângerea formulată la 15

martie 2005 partea vătămată I.C. a solicitat condamnarea inculpaților M.N. - comisar

de poliție, șef I.P.J. Buzău, I.G. - comisar șef de poliție, șef secție cercetări

penale din cadrul I.P.J. Buzău, V.O. - subcomisar de poliție, șef secție

cercetări penale din cadrul Poliției municipiului Buzău, C.R. - consilier

juridic la R.A.M. Buzău, R.I. – șef secție L.S.M. Buzău și M.V. - consilier

juridic R.A.M. Buzău pentru comiterea infracțiunilor de insultă calomnie și

amenințare, prevăzute de art. 205 și art. 193 C. pen., comise în perioada

ianuarie – martie 2005.

În motivarea plângerii partea

vătămată a susținut că a fost amenințată și insultată ori de câte ori a încercat

să își soluționeze problemele legate de locuința sa din Buzău, arătând că

persoanele chemate în judecată au făcut afirmația că ar fi nebună și că ar

trebui internată în spital.

Tribunalul Buzău, prin sentința

penală nr. 110 din 10 mai 2005, și-a declinat competența de soluționare a

plângerii părții vătămate I.C. în favoarea Curții de Apel Ploiești, reținând că

lucrătorii de poliție chemați în judecată, cu gradele profesionale menționate,

au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare pentru care

competența de judecată revine instanței superioare.

Prin sentința penală nr. 61 din 28

octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția penală, s-a dispus, în baza art.

11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) și art. 284 C. proc.

pen., încetarea procesului penal împotriva inculpaților cu motivarea că partea

vătămată I.C. a lipsit nejustificat la două termene consecutiv respectiv la 7

octombrie 2005 și 28 octombrie 2005.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen legal partea vătămată I.C. care a susținut că la

termenele din 7 octombrie 2005 și 28 octombrie 2005 avea procese pe rolul

Tribunalului Buzău și respectiv al Judecătoriei Buzău și că astfel absențele

sale erau justificate.

S-a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima

instanță.

Recursul declarat nu este întemeiat.

În conformitate cu dispozițiile art.

284

1

C. proc. pen., în cazul infracțiunilor arătate în art. 279 alin.

(2) lit. a) din același cod, lipsa nejustificată la două termene consecutive în

fața primei instanțe este considerată drept retragere a plângerii prealabile.

Din examinarea textului rezultă că

pentru a fi incident se cere ca absența părții vătămate să conducă la concluzia

că aceasta își manifesta dezinteresul față de rezolvarea cauzei și tragerea la

răspundere penală a făptuitorului.

Or, din actele dosarului, rezultă că

partea vătămată cunoscând termenele acordate în vederea soluționării plângerii

penale împotriva inculpaților, nu s-a prezentat la data de 7 octombrie 2005, cu

explicația că a fost Tribunalul Buzău unde avea calitatea de recurentă și nici

la data de 28 octombrie 2005 cu explicația că a fost la Judecătoria Buzău unde

de asemenea era parte într-un proces.

Deși cunoștea că plângerea penală

aflată pe rolul Curții de Apel Ploiești avea termene la 7 octombrie 2005 și 28

octombrie 2005 partea vătămată nu a socotit necesar să formuleze cereri de

amânare pentru imposibilitate de prezentare, ceea ce înseamnă că ea a dat

atenție celorlalte afaceri judiciare aflate pe rolul instanțelor menționate.

Această pasivitate a părții vătămate

denotă dezinteresul față de rezolvarea plângerii adresară Curții de Apel

Ploiești și de tragerea la răspundere penală a inculpaților, atitudine care a

fost în mod justificat considerată drept retragere a plângerii prealabile.

Întrucât soluția primei instanțe de

încetare a procesului penal este conformă cu dispozițiile legale evocate,

critica formulată de partea vătămată în sensul greșitei încetări a procesului

penal nu poate fi primită.

În consecință, s-a constatat

nefondat motivul de casare invocat și nu au existat aspecte de nelegalitate și

netemeinicie care au fost luate în considerare din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 și a art.

192 alin. (2) din același cod, a respins recursul declarat de partea vătămată,

ca neîntemeiat, și obligat acesta la cheltuieli judiciare către stat.

arie 2006.