ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5104/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 43/ CA din 24 ianuarie 2001, pronunțată de Tribunalul Alba, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de D.G.F.P. C.F.S.A. cu sediul social în Alba Iulia, județul Alba, împotriva pârâtei B.C.R., sucursala Alba – filiala Sebeș, cu sediul social în oraș Sebeș, județul Alba, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.400.839.799 lei cu titlu de obligație de plată, reprezentând T.V.A. și suma de 2.172.469.461 lei majorări de întârziere pentru neplata în termen a T.V.A. Pentru a hotărî în acest fel, instanța de fond a reținut în principal că vânzarea bunurilor debitoarei SC S. SA s-a făcut prin licitație publică organizată de executorul judecătoresc al Tribunalului Alba.

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 3/1992, aprobată și modificată prin Legea nr. 130/1992 taxa pe valoare adăugată reprezintă un venit al bugetului de stat și conform art. 2 lit. a) pct. 13 din Normele de aplicare a Ordonanței precum și art. 2 lit. b) pct. 1.5 din aceleași norme aprobate prin H.G. nr. 512/1998, operațiunea de vânzare la licitație este supusă deducerii și plății T.V.A. Din facturile de la dosar rezultă că debitorul SC S. SA a dedus T.V.A. însă nu l-a plătit la bugetul de stat potrivit obligației de la art. 1 alin. (3) ci l-a virat pârâtei care, cunoscând această situație din facturile emise, era obligată să nu primească suma ce reprezintă T.V.A., fapta sa constituind astfel o îmbogățire fără just temei.

Activitățile în speță, de preluare a sumelor de bani ca urmare a unei execuții silite se încadrează în dispozițiile art. 4.7 lit. b) din Normele de aplicare, fiind o activitate exceptată de la scutirea de plată a T.V.A. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 717/ A din 28 septembrie 2001 a admis apelul declarat de pârâta B.C.R. SA, sucursala Alba Iulia, împotriva sentinței civile nr. 43 din 24 ianuarie 2001, pronunțată de Tribunalul Alba și a schimbat în tot hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că reclamanta avea de a proceda potrivit deciziei nr. 9/1997 a Comisiei Centrale pentru aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul impozitelor indirecte, iar în mod concret să se înscrie la distribuirea prețului bunurilor vândute ulterior cu titlu de creanță, reprezentând T.V.A.

aferent vânzării anterioare în dosarul execuțional ori să facă poprirea contului pe care debitoarea îl are deschis, în acest caz urmând să se discute ordinea de distribuire a prețului între creditori. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 940 pronunțată în ședința publică de la 10 martie 2004 a admis recursul declarat de reclamanta D.G.F.P. a Județului Alba, împotriva deciziei nr. 717/ A din 28 septembrie 2001 a Curții de Apel a lba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, pe care a casat-o și a trimis cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe. În fundamentarea acestei decizii, instanța de recurs a considerat că pentru calificarea problemei privind modul în care T.V.A.

- ul convenit bugetului de stat va fi virat acestuia în ipoteza în care titularul obligației de plată este și debitor al băncii prin intermediul căreia se efectuează operațiunea bancară este necesară examinarea de instanța de apel a raporturilor juridice care au generat obligația de plată a T.V.A. și în raport de aceasta cărei societăți din cele care au luat o parte la tranzacție îi revine obligația de plată a T.V.A. către bugetul de stat. Rejudecând cauza, în apel după casare, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 288/ A din 19 noiembrie 2004 a admis apelul declarat de pârâta B.C.R. SA, sucursala Județeană Alba, împotriva sentinței civile nr. 43/ CA din 24 ianuarie 2001, pronunțată de Tribunalul Alba, secția comercială și de contencios administrativ a modificat în tot sentințe atacată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta D.G.F.P.

a Județului Alba, pentru plata T.V.A. și majorări de întârziere. S-a reținut că, în scopul identificării raporturilor juridice susceptibile să genereze obligația de plată a T.V.A., reclamanta D.G.F.P. Alba a depus situația bunurilor mobile și imobile valorificate prin licitație, la SC A. SA cu menționarea T.V.A. colectat de agentul economic inclus în prețul de adjudecare. Întrucât vânzarea bunurilor debitoarei SC S. SA s-a realizat prin licitațiile organizate de executorul judecătoresc al Tribunalului Alba, iar facturile pentru încasarea sumelor rezultate în urma vânzării au fost emis de debitoare, acesteia îi revenea obligația de plată a T.V.A. Banca nu este plătitoare de T.V.A., pentru bunurile vândute la licitație prin executorul judecătoresc, astfel de obligație existând doar dacă banca ar fi vândut bunuri în contul creanțelor, ceea ce nu este cazul în speță.

Împotriva deciziei civile nr. 288/ A din 19 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ a promovat recurs reclamanta D.G.F.P. Alba, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că motivarea deciziei atacate este tranșată fără analiza contextuală a cererii formulate și a situației concrete în care s-au vândut bunurile SC A. SA, ignorându-se faptul că în facturi era cuprins în mod distinct T.V.A. - ul de plată, iar plata întregii sume era făcută direct băncii, cererea de recurs nefiind motivată în drept. Intimata pârâtă B.C.R. SA, prin sucursala județeană Alba, a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte analizând materialul probator administrat în cauză în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.G.F.P. Alba, pentru următoarele considerente. Printr-o integrală și completă apreciere a probelor, instanța de apel, după casare, a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, reținând în mod corect faptul că obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată, potrivit O.G. nr. 3/1992 cât și reglementărilor emise de M.F. scutesc băncile de această obligație. Obligația de plată a T.V.A. pentru bănci, există numai în anumite situații, care însă nu se regăsesc în prezenta speță.

Astfel, prin O.G. nr. 3 din 27 iulie 1992, republicată, privind taxa pe valoare adăugată, publicată în M. Of. nr. 3 din 11 ianuarie 1995, la capitolul 2, subcapitolul 4, intitulat Operațiuni scutite de T.V.A., se prevede că instituțiile bancare sunt scutite de plata taxei pe valoarea adăugată. În sprijinul acestor reglementări sunt și precizările din H.G. nr. 512/1998, care în capitolul IV art. 6 lit. h) stipulează că băncile sunt scutite de plata T.V.A., pentru acțiunile permise prin legea de organizare, fiind exceptate tranzacțiile cu bunurile mobile și imobile în executarea creanțelor. Din verificarea întregii documentații existente la dosarul cauzei, reiese neîndoios că banca nu a efectuat nici o tranzacție cu bunuri mobile sau imobile, în acest sens fiind și decizia nr. 2401/1996 emisă de M.F., care reține că în executarea creanțelor sale prin executorul judecătoresc, banca nu face tranzacții comerciale cu bunurile vândute la licitație.

De asemenea circulara din 21 februarie 1997 a B.C.R., în conformitate cu acordul transmis de M.F. – D.G.F.P. C.F.S. a Municipiului București, a stabilit că banca este plătitoare de T.V.A. numai pentru valorificarea silită a bunurilor aduse în garanția creditului în cazul în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă de adjudecare a bunurilor în favoarea băncii. În speță banca a beneficiat de sumele de bani rezultate din vânzarea la licitație a bunurilor, din care s-au stins datoriile debitoarei SC A. SA. Pentru aceste rațiuni juridice, în contextul expus anterior, urmează ca toate criticile formulate în cererea de recurs să fie înlăturate ca neîntemeiate, iar recursul să fie respins ca nefondat, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., menținând ca legală și temeinică decizia civilă nr. 288/ A din 19 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta D.G.F.P. Alba, împotriva deciziei nr. 288/ A din 19 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2005.