ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5104/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 43/ CA din 24

ianuarie 2001, pronunțată de Tribunalul Alba, secția comercială și de

contencios administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de D.G.F.P. C.F.S.A.

cu sediul social în Alba Iulia, județul Alba, împotriva pârâtei B.C.R., sucursala

Alba – filiala Sebeș, cu sediul social în oraș Sebeș, județul Alba, în sensul

că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.400.839.799 lei cu titlu

de obligație de plată, reprezentând T.V.A. și suma de 2.172.469.461 lei

majorări de întârziere pentru neplata în termen a T.V.A.

Pentru a hotărî în acest fel,

instanța de fond a reținut în principal că vânzarea bunurilor debitoarei SC S.

SA s-a făcut prin licitație publică organizată de executorul judecătoresc al

Tribunalului Alba. Potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 3/1992, aprobată și modificată

prin Legea nr. 130/1992 taxa pe valoare adăugată reprezintă un venit al

bugetului de stat și conform art. 2 lit. a) pct. 13 din Normele de aplicare a

Ordonanței precum și art. 2 lit. b) pct. 1.5 din aceleași norme aprobate prin H.G.

nr. 512/1998, operațiunea de vânzare la licitație este supusă deducerii și

plății T.V.A. Din facturile de la dosar rezultă că debitorul SC S. SA a dedus T.V.A.

însă nu l-a plătit la bugetul de stat potrivit obligației de la art. 1 alin.

(3) ci l-a virat pârâtei care, cunoscând această situație din facturile emise,

era obligată să nu primească suma ce reprezintă T.V.A., fapta sa constituind

astfel o îmbogățire fără just temei. Activitățile în speță, de preluare a

sumelor de bani ca urmare a unei execuții silite se încadrează în dispozițiile art.

4.7 lit. b) din Normele de aplicare, fiind o activitate exceptată de la

scutirea de plată a T.V.A.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 717/ A din 28

septembrie 2001 a admis apelul declarat de pârâta B.C.R. SA, sucursala Alba

Iulia, împotriva sentinței civile nr. 43 din 24 ianuarie 2001, pronunțată de

Tribunalul Alba și a schimbat în tot hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii

reclamantei.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a stabilit că reclamanta avea de a proceda potrivit deciziei nr. 9/1997 a

Comisiei Centrale pentru aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul

impozitelor indirecte, iar în mod concret să se înscrie la distribuirea

prețului bunurilor vândute ulterior cu titlu de creanță, reprezentând T.V.A.

aferent vânzării anterioare în dosarul execuțional ori să facă poprirea

contului pe care debitoarea îl are deschis, în acest caz urmând să se discute ordinea

de distribuire a prețului între creditori.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția comercială, prin decizia nr. 940 pronunțată în ședința publică de la 10

martie 2004 a admis recursul declarat de reclamanta D.G.F.P. a Județului Alba,

împotriva deciziei nr. 717/ A din 28 septembrie 2001 a Curții de Apel

a

lba Iulia, secția comercială și de

contencios administrativ, pe care a casat-o și a trimis cauza pentru rejudecare

aceleiași instanțe.

În fundamentarea acestei decizii,

instanța de recurs a considerat că pentru calificarea problemei privind modul

în care T.V.A. - ul convenit bugetului de stat va fi virat acestuia în ipoteza

în care titularul obligației de plată este și debitor al băncii prin

intermediul căreia se efectuează operațiunea bancară este necesară examinarea

de instanța de apel a raporturilor juridice care au generat obligația de plată

a T.V.A. și în raport de aceasta cărei societăți din cele care au luat o parte

la tranzacție îi revine obligația de plată a T.V.A. către bugetul de stat.

Rejudecând cauza, în apel după

casare, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, prin decizia civilă nr. 288/ A din 19 noiembrie 2004 a admis

apelul declarat de pârâta B.C.R. SA, sucursala Județeană Alba, împotriva

sentinței civile nr. 43/ CA din 24 ianuarie 2001, pronunțată de Tribunalul Alba,

secția comercială și de contencios administrativ a modificat în tot sentințe

atacată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta D.G.F.P. a Județului

Alba, pentru plata T.V.A. și majorări de întârziere.

S-a reținut că, în scopul

identificării raporturilor juridice susceptibile să genereze obligația de plată

a T.V.A., reclamanta D.G.F.P. Alba a depus situația bunurilor mobile și imobile

valorificate prin licitație, la SC A. SA cu menționarea T.V.A. colectat de

agentul economic inclus în prețul de adjudecare.

Întrucât vânzarea bunurilor

debitoarei SC S. SA s-a realizat prin licitațiile organizate de executorul

judecătoresc al Tribunalului Alba, iar facturile pentru încasarea sumelor

rezultate în urma vânzării au fost emis de debitoare, acesteia îi revenea

obligația de plată a T.V.A. Banca nu este plătitoare de T.V.A., pentru bunurile

vândute la licitație prin executorul judecătoresc, astfel de obligație existând

doar dacă banca ar fi vândut bunuri în contul creanțelor, ceea ce nu este cazul

în speță.

Împotriva deciziei civile nr. 288/ A

din 19 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ a promovat recurs reclamanta D.G.F.P.

Alba, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și

netemeinicie, sub aspectele că motivarea deciziei atacate este tranșată fără analiza

contextuală a cererii formulate și a situației concrete în care s-au vândut

bunurile SC A. SA, ignorându-se faptul că în facturi era cuprins în mod

distinct T.V.A. - ul de plată, iar plata întregii sume era făcută direct

băncii, cererea de recurs nefiind motivată în drept.

Intimata pârâtă B.C.R. SA, prin sucursala

județeană Alba, a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte analizând materialul probator

administrat în cauză în raport de criticile formulate în cererea de recurs,

constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta D.G.F.P. Alba, pentru următoarele considerente.

Printr-o integrală și completă

apreciere a probelor, instanța de apel, după casare, a stabilit adevăratele

raporturi juridice dintre părți, reținând în mod corect faptul că obligația de

plată a taxei pe valoarea adăugată, potrivit O.G. nr. 3/1992 cât și

reglementărilor emise de M.F. scutesc băncile de această obligație. Obligația

de plată a T.V.A. pentru bănci, există numai în anumite situații, care însă nu

se regăsesc în prezenta speță.

Astfel, prin O.G. nr. 3 din 27 iulie

1992, republicată, privind taxa pe valoare adăugată, publicată în M. Of. nr. 3

din 11 ianuarie 1995, la capitolul 2, subcapitolul 4, intitulat Operațiuni

scutite de T.V.A., se prevede că instituțiile bancare sunt scutite de plata

taxei pe valoarea adăugată.

În sprijinul acestor reglementări

sunt și precizările din H.G. nr. 512/1998, care în capitolul IV art. 6 lit. h)

stipulează că băncile sunt scutite de plata T.V.A., pentru acțiunile permise

prin legea de organizare, fiind exceptate tranzacțiile cu bunurile mobile și

imobile în executarea creanțelor.

Din verificarea întregii

documentații existente la dosarul cauzei, reiese neîndoios că banca nu a

efectuat nici o tranzacție cu bunuri mobile sau imobile, în acest sens fiind și

decizia nr. 2401/1996 emisă de M.F., care reține că în executarea creanțelor

sale prin executorul judecătoresc, banca nu face tranzacții comerciale cu

bunurile vândute la licitație. De asemenea circulara din 21 februarie 1997 a B.C.R.,

în conformitate cu acordul transmis de M.F. – D.G.F.P. C.F.S. a Municipiului

București, a stabilit că banca este plătitoare de T.V.A. numai pentru

valorificarea silită a bunurilor aduse în garanția creditului în cazul în care

s-a pronunțat o hotărâre definitivă de adjudecare a bunurilor în favoarea

băncii.

În speță banca a beneficiat de

sumele de bani rezultate din vânzarea la licitație a bunurilor, din care s-au

stins datoriile debitoarei SC A. SA.

Pentru aceste rațiuni juridice, în

contextul expus anterior, urmează ca toate criticile formulate în cererea de

recurs să fie înlăturate ca neîntemeiate, iar recursul să fie respins ca

nefondat, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ.,

menținând ca legală și temeinică decizia civilă nr. 288/ A din 19 noiembrie

2004, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de

contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta D.G.F.P. Alba, împotriva deciziei nr. 288/ A din 19 noiembrie 2004,

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 28 octombrie 2005.