ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6713/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6713/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 298 din 22 august 2005, Tribunalul Giurgiu, în baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., și art. 37 lit. b) din același cod, a condamnat pe inculpatul P.G.D. zis S., la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte. A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. A dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 10 aprilie 2005 la 22 august 2005 și în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 C. proc. pen., și art. 998 C. civ., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă T.G.
și a obligat pe inculpat să-i plătească acestuia suma de 2.000 lei RON, cu titlul de despăgubiri civile. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 10 aprilie 2005, pe fondul unei altercații dintre inculpatul P.G.D. și T.N., în fața barului SC L. SRL, ca urmare a provocărilor repetate ale acestuia din urmă, ca rezultat al lovirilor aplicate de inculpat s-a produs decesul victimei. Cu ocazia cercetării la fața locului, cadavrul victimei a fost găsit pe bancheta din spate a autoturismului Dacia 1310, autoturism cu care se încercase transportarea la spital a victimei. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul medico-legal de autopsie, planșele foto, declarația părții vătămate T.G., declarațiile martorilor G.N., F.V., precum și declarațiile inculpatului.
Fiind audiat, atât pe parcursul urmăririi penale cât și în timpul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 757 din 7 octombrie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și de inculpatul P.G.D. împotriva sentinței penale nr. 298/2005 a Tribunalului Giurgiu, menținând starea de arest a inculpatului apelant și deducând prevenția de la 10 aprilie 2005 la 7 octombrie 2005, însușindu-și argumentația instanței de fond. Împotriva sus-menționatei decizii, a declarat recurs inculpatul P.G.D. pentru cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând redozarea pedepsei aplicate, susținând că a fost provocat timp de 40 minute de către victimă, arătând că nu a avut intenția de a o omorî și că a fost de acord cu plata despăgubirilor către partea civilă în valoare de 20 milioane lei.
Recursul este nefondat. Analizând decizia atacată prin prisma motivului de recurs invocat, Curtea constată că hotărârea instanței de control judiciar este legală și temeinică, la stabilirea pedepsei, avându-se în vedere gradul de pericol social deosebit al acestui gen de fapte, împrejurările în care aceasta a fost comisă, modalitatea de săvârșire, precum și faptul că în favoarea inculpatului a fost reținută circumstanța atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., de persoana inculpatului care este recidivist, atitudinea procesuală de recunoaștere a acestuia, aspecte față de care se apreciază că pedeapsa aplicată a fost just individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se impune redozarea ei.
Ca atare, după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G.D. împotriva deciziei penale nr. 757 din 7 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 10 aprilie 2005, la 29 noiembrie 2005. Obligă pe recurent la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 noiembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.