ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2909/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2909/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1155

din 19 octombrie 2006 a Tribunalului București, secția a-II-a penală,

pronunțată în dosarul nr. 6061/3/2006, în baza art. 183 C. pen., a fost

condamnat inculpatul M.D., la 9 ani închisoare cu aplicarea art. 71 – art. 64 alin.

(1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen, a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a

dedus prevenția de la 27 ianuarie 2006 la zi.

În baza art. 14, 15 C. proc.

pen., raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 998, 999 C.

civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă N.M. și

a fost obligat inculpatul la plata sumei de 50.000.000 lei și la plata daunelor

morale în sumă de 200.000.000 lei.

A fost obligat inculpatul la

plata despăgubirilor materiale în sumă de 162,44 RON plus dobânda legală, către

Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”.

În baza art. 191 alin. (1) C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul la 6.000.000 lei cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că în după amiaza zilei de 18

iulie 2005, inculpatul M.D. s-a întâlnit cu numiții M.N. și P.G. într-un bar

situat pe str. Nalbei din sectorul 2, unde au consumat băuturi alcoolice, iar

la plecare s-au urcat toți în autoturismul condus de numitul P.G.

La un moment dat, inculpatul

i-a solicitat martorului P.G. să oprească autoturismul din care coborât și s-a întors

pe str. Nalbei. După ce a revenit, inculpatul le-a povestit martorilor că a

observat pe stradă pe individul cu care în urmă cu două săptămâni avusese o

altercație (la care martorii asistaseră) și a aplicat acestuia o lovitură cu

pumnul în față în urma căreia acesta a căzut pe trotuar.

Recunoașterea inculpatului

s-a coroborat cu concluziile raportului medico-legal de necropsie din care

reiese că leziunile traumatice au fost produse și ca urmare a căderii și

lovirii de un plan dur, în speță trotuar, care evident au condus la producerea

rezultatului mai grav, respectiv moartea victimei care, deși nu a prevăzut

rezultatul faptei sale trebuia și putea să-l prevadă. Ca atare, instanța de

fond a reținut că inculpatul a acționat cu intenția directă de a lovi pe

victima N.G., decesul acesteia producându-se din culpa inculpatului.

Fapta și vinovăția

inculpatului au fost dovedite cu procesul-verbal de sesizare, raportul

medico-legal de necropsie, planșa foto, declarații martori, proces-verbal

întocmit cu ocazia recunoașterii după planșa foto, declarații inculpat.

La individualizarea pedepsei

aplicate inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale

prevăzute de art. 52 și 72 C. pen. și anume gradul de pericol social al

infracțiunii, împrejurările săvârșirii faptei, urmările produse, precum și

persoana inculpatului, care nu este la prima abatere de acest gen, acesta suferind

în anul 1996 o condamnare pentru același gen de infracțiune, la aceasta

adăugându-se și faptul că nici măcar nu s-a interesat vreodată de soarta

victimei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Parchetul de pe lângă tribunalul București și inculpatul M.D.,

parchetul criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări

a pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, iar acesta din urmă pentru

nelegalitate, în raport cu neintroducerea în cauză a părții civile N.A. și

netemeinicie sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei.

În dezvoltarea motivelor de

recurs, parchetul a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică

față de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, respectiv de împrejurarea

că între părți exista un conflict anterior, inculpatul a acționat cu intenția

de a-i aplica o corecție fizică părții vătămate, ulterior săvârșirii faptei s-a

sustras urmăririi penale prin plecarea din țară și anterior a mai fost condamnat

pentru o infracțiune de același gen. În raport cu aceste considerente a

solicitat desființarea sentinței apelate și, pe fond, reindividualizarea

pedepsei în sensul aplicării maximului special.

În motivarea apelului,

inculpatul M.D. a invocat nelegalitatea hotărârii prin prisma faptului că prima

instanță a omis să o introducă în cauză, în calitate de parte vătămată, pe

fiica victimei N.A., audiind-o numai în calitate de martor. În opinia

apelantului inculpat, această omisiune atrage nulitatea actelor de cercetare

penală în condițiile art. 197 C. proc. pen., sancțiunea constând în

desființarea hotărârii și rejudecarea cauzei de către instanța de fond, cu

introducerea în cauză în calitate de parte vătămată a numitei N.A.

Sub aspectul netemeiniciei

hotărârii, apelantul inculpat a invocat greșita individualizare a pedepsei ce

i-a fost aplicată în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen., arătând că nu s-a

ținut seama de situația conflictuală dintre părți generată de o agresiune

anterioară a victimei asupra lui, de împrejurarea că agresiunea fizică concretă

a fost de mică intensitate, de atitudinea sinceră și de regret pe care a

manifestat-o, precum și de descrierea favorabilă pe care i-au făcut-o martorii

audiați în cauză.

Prin decizia penală nr. 60

din 9 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

dosarul nr. 6061/3/2006 (3594/2006) a fost admis apelul declarat de inculpatul M.D.

împotriva sentinței penale nr. 1155 din 19 octombrie 2006 pronunțată de

Tribunalul București, secția a-II-a penală, în dosarul nr. 6061/3/2006.

S-a desființat în parte

sentința penală apelată și, rejudecând în fond:

A fost redusă pedeapsa

aplicată inculpatului M.D. la 8 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

– art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-au menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

A fost respins, ca nefondat,

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva

aceleiași sentințe.

S-a menținut starea de arest

a inculpatului.

S-a dedus prevenția de la 27

ianuarie 2006 la zi.

Cheltuielile judiciare

ocazionate de ambele apeluri au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că în ceea ce privește motivul de nelegalitate

invocat trebuie pornit de la definiția dată persoanei vătămate prin

dispozițiile art. 24 C. proc. pen., din care se observă că persoana vătămată

dobândește această calitate numai dacă participă în procesul penal, ori, așa

cum s-a constatat din declarația dată de N.A., în calitate de martoră, aceasta

nu și-a manifestat o astfel de intenție și nici nu s-a constituit parte civilă

în cauză, aspect care ar fi reprezentat un indiciu grăitor asupra poziției sale

procesuale.

Mai mult, s-a apreciat că

cest motiv de nelegalitate a hotărârii fondului nu putea fi invocat de către

inculpat, întrucât admiterea unei asemenea cereri ar însemna în fapt o

îngreunare a propriei situații, o încălcare a principiului non reformatio in

pejus, inculpatul putând fi obligat pe latură civilă să despăgubească mai multe

persoane decât cele menționate în hotărârea primei instanțe, ceea ce ar

contraveni însăși dispozițiilor art. 362 lit. b) C. proc. pen., conform cărora

inculpatul poate face apel în ce privește latura penală și civilă, evident

tinzând la o nouă situație care să îi profite. O interpretare contrară a

dispoziției menționate ar duce la situația absurdă în care inculpatul, de

exemplu, ar invoca în propriul apel faptul că pedeapsa ce i-a fost aplicată

este prea mică și solicită majorarea acesteia, ceea ce evident nu este de

acceptat.

Au fost considerate

întemeiate, însă, criticile apelantului inculpat M.D. referitoare la greșita

individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicată și implicit nefondate cele ale

parchetului, instanța de apel apreciind că în raport cu modalitatea concretă de

săvârșire a faptei, aplicarea unei singure lovituri cu pumnul victimei,

împrejurările săvârșirii, conflictul preexistent dintre părți, de scopul

urmărit, aplicarea unei corecții fizice victimei, de limitele speciale ale

pedepsei (5-15 ani), de atitudinea sinceră manifestată în ambele faze ale

procesului penal, de faptul că a acționat în baza unei intenții spontane în

momentul în care a revăzut-o pe victimă și observând faptul că a intervenit

termenul de reabilitare pentru condamnările menționate în cazier (3 ani închisoare

pentru furt calificat, 1989 și 2 ani închisoare pentru art. 183 C. pen., 1996),

pedeapsa de 9 ani închisoare este prea aspră.

Chiar și raportând

constatările de mai sus la faptul că inculpatul a părăsit teritoriul României

la două zile după săvârșirea faptei și că, deși a fost încunoștințat de soție

despre faptul că este căutat de poliție, a refuzat să se întoarcă în țară spre

a se pune la dispoziția organelor judiciare, curtea de apel a constatat că din

analiza criteriilor cumulative de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72

C. pen., pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului este suficientă

pentru atingerea dublului scop al acesteia. Ca atare, pentru aceleași motive

expuse anterior, instanța de apel a apreciat că nu există temeiuri pertinente

pentru aplicarea unei pedepse orientată spre maximul special, așa cum a

solicitat în apelul său parchetul.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat

de inculpat, desființată sentința apelată și rejudecând redusă pedeapsa

aplicată inculpatului, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 379 pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet, iar

cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termenul legal, recurs inculpatul M.D., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de

apel, formulate în scris, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., considerând că

hotărârea instanței de apel cu privire la aplicarea pedepsei de 8 ani

închisoare este nelegală și netemeinică, fiind greșit individualizată în raport

cu prevederile art. 72 C. pen.

S-a arătat faptul că

potrivit art. 72 C. pen., urmează a fi avute în vedere sub aspectul laturii

obiective a infracțiunii concluziile raportului de expertiză medico-legală de

necropsie nr. A3/1125 din 10 octombrie 2005, respectiv că „leziunile traumatice

au putut fi produse prin lovire cu un corp dur în regiunea facială, urmate de

cădere și lovire de plan dur, cu impact cranio-parieto-temporal drept și cu o

legătură de cauzalitate directă, necondiționată cu decesul”.

Infracțiunea de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte este definită de art. 183 C. pen., în sensul că

„Dacă vreuna dintre faptele prevăzute de art. 180 – art. 182 a avut ca urmare

moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 5 ani la 15 ani.”

Din declarațiile martorilor

coroborate cu raportul de expertiză medico-legală a rezultat fără putință de

tăgadă că inculpatul a aplicat victimei o lovitură în urma căreia victima s-a

dezechilibrat și a căzut. În urma acestei căzături victima a decedat.

A rezultat fără putință de

tăgadă că lovitura aplicată de inculpat întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 180 C. pen., decesul fiind cu totul și cu totul

accidental.

Sub aspectul laturii

subiective, din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat că

inculpatul era o persoană liniștită, muncitoare, nu este scandalagiu, are o

familie pe care o întreține, nu s-a reținut nici poziția inculpatului

referitoare la faptă, în sensul că regretă, recunoaște, dorește să plătească

daunele produse.

Apărătorul recurentului

inculpat a considerat că toate aceste situații trebuiau avute în vedere de

instanța de apel ca circumstanțe care atenuează răspunderea penală în sensul art.

72 C. pen., astfel că pedeapsa trebuia orientată spre minimul special prevăzut

de lege.

În concluzie s-a solicitat,

în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului,

casarea hotărârii instanței de apel și pe fond aplicarea unei pedepse spre

minimul speciale prevăzut de lege.

La termenul de astăzi, în

recurs, apărătorul recurentului inculpat a depus în scris motivele de recurs pe

care le-a susținut oral, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen., apreciind că pedeapsa dispusă de instanța de apel, de 8 ani

închisoare nu reflectă circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunii de

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, nici sub aspectul laturii obiective,

respectiv al condițiilor impuse de art. 180 – art. 181 C. pen., nici al celei

subiective. S-a arătat că inculpatul a aplicat victimei o lovitură în zona

facială, aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se la tâmplă și

decedând, aceste aspecte ce vizează latura obiectivă trebuind să se reflecte și

în aplicarea unei pedepse în cuantumul minimului special prevăzut de lege.

În ceea ce privește latura

subiectivă, același apărător al recurentului inculpat a arătat că aceasta a

fost probată, menționând că între victimă și inculpat a existat un conflict

preexistent în urmă cu 10 zile, victima i-a aplicat inculpatului o lovitură în

urma căreia a stat 10 zile la pat, acest conflict generând reacția de răzbunare

nefericită a inculpatului. Totodată a adăugat faptul că raportul de evaluare

psihologică relevă că inculpatul regretă fapta comisă.

În concluzie, apărătorul

recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului inculpatului, casarea

deciziei instanței de apel și aplicarea unei pedepse în cuantumul minim sau

aproape de minimul legal.

Concluziile apărătorului

intimatei părți civile, ale reprezentantului Ministerului Public asupra

recursului declarat de inculpat, precum și poziția recurentului, din ultimul

cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei

decizii.

Examinând recursul declarat

de inculpatul M.D. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivul

invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat în cauză rezultă că în mod corect

instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în

baza propriului examen a stabilit vinovăția inculpatului M.D. în săvârșirea

infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu

situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în

cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului M.D.,

care la data de 18 iulie 2005, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a

unui conflict preexistent, în care cu circa două săptămâni înainte, fusese

lovit de victima N.G., a observat-o pe aceasta pe stradă, în timp ce se afla în

autoturismul condus de cei doi martori, hotărându-se să se răzbune, a oprit

mașina, s-a dat jos, îndreptându-se spre victimă căreia i-a aplicat o lovitură

cu pumnul în zona feței, iar în cădere, aceasta s-a lovit de un plan dur,

respectiv trotuar, producându-i leziuni traumatice care au condus la decesul

acesteia, întrunește, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator

al infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., loviri sau vătămări cauzatoare

de moarte.

Din mijloacele de probă

administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării

judecătorești, în primă instanță, respectiv declarațiile inculpatului M.D. în

care a recunoscut și a relatat împrejurările săvârșirii faptei, cât și cele

ulterioare, în sensul că a părăsit țara, aflând ulterior de decesul victimei,

declarațiile martorilor M.N., P.G., N.A., D.Șt., D.C., în care au descris

împrejurările cunoscute, cu raportul medico-legal de necropsie cu nr. A 3/1125

din 10 octombrie 2005 și planșele fotografice, alte înscrisuri, referatul de

evaluare privind persoana inculpatului, întocmit de Serviciul de Probațiune de

pe lângă Tribunalul București, fișa de cazier actualizată a inculpatului, a

rezultat în concret contribuția inculpatului în săvârșirea faptei.

Totodată, din același

material probator s-a dovedit că din punct de vedere subiectiv, fapta comisă de

inculpat a fost săvârșită cu praeterintenție, în sensul că acesta la momentul

lovirii victimei, cu pumnul în zona facială, o singură dată, a acționat cu

intenție, însă, ulterior, victima a decedat, rezultatul mai grav survenit, s-a

produs din culpă, depășind intenția inculpatului, care nu a prevăzut acest

rezultat, deși trebuia și putea să-l prevadă.

În ceea ce privește

individualizarea pedepsei aplicate de instanța de apel rezultă că aceasta a

făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute în art. 72 C.

pen., ținând cont de gradul de pericol social în concret ridicat al faptei

comise, de circumstanțele reale în care aceasta a fost comisă efectiv, de

conflictul preexistent între victimă și inculpat, de scopul urmărit, de

intenția spontană în care a acționat, dar și de circumstanțele ulterioare

comiterii faptei, împrejurarea că a părăsit țara și deși a fost încunoștințat

de soția sa că este căutat de poliție a refuzat să se întoarcă, dar și de

circumstanțele personale, a recunoscut săvârșirea infracțiunii, față de

condamnările anterioare, respectiv 3 ani închisoare pentru furt calificat în

anul 1989 și 2 ani închisoare pentru art. 183 C. pen., loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte în anul 1996 s-a împlinit termenul de reabilitare.

Prin cuantumul pedepsei

aplicate de 8 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, stabilit, ca

urmare a reducerii de la 9 ani închisoare, așa cum fusese, inițial, dispus de

instanța de fond, curtea de apel a considerat în mod judicios că acesta este

singurul în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de

exemplaritate, în resocializarea viitoare pozitivă a inculpatului.

Astfel, Înalta Curte

consideră că nu poate avea în vedere solicitarea apărătorului recurentului

inculpat de a fi reindividualizată pedeapsa aplicată de prima instanță de

control judiciar, în sensul reducerii ei, deoarece au fost evaluate în mod

plural, în contextul cauzei, toate criteriile ce caracterizează

individualizarea judiciară a pedepsei, ținându-se cont în mod proporțional,

atât de gravitatea faptei, conferită de circumstanțele reale ale comiterii ei,

respectiv sub aspect obiectiv, cât și subiectiv, dar și de persoana

inculpatului, care chiar dacă a recunoscut săvârșirea faptei, perspectivele de

reintegrare sunt la nivel redus spre mediu, factorii care i-au influențat

comportamentul, fiind consumul regulat de băuturi alcoolice corelat cu stările

de agresivitate asociate acestuia, așa cum rezultă din referatul de evaluare,

anterior a mai fost condamnat pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiune,

lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, pentru care a intervenit împlinirea

termenului de reabilitare, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În raport cu cele arătate,

Înalta Curte apreciază că decizia instanței de apel este legală și temeinică

sub toate aspectele.

Totodată, verificând

hotărârea atacată nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi

putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D. împotriva deciziei

penale nr. 60 din 9 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală.

Se va deduce din pedeapsa

aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la

27 ianuarie 2006 la 31 mai 2007.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.D. împotriva deciziei penale nr. 60 din 9

februarie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la 27

ianuarie 2006 la 31 mai 2007.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 mai 2007.