ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1747/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 20.11.2014, reclamantul A., județul Mureș, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, obligarea pârâților la plata sumei de 16.510,48 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 44,70 ha, situată în zona de conservare totală-tipul funcțional T2, cu titlu de ajutoare de stat aferente anului 2007, și la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal, începând cu 17.06.2014, dată la care creanța a devenit exigibilă.

Prin sentința nr. 25 din 3 martie 2015, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins excepțiile necompetenței materiale, lipsei calității procesuale pasive, inadmisibilității, prescripției dreptului material la acțiune și prematurității, invocate de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (continuatorul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice) prin întâmpinare.

A admis acțiunea formulată de reclamantul A. și a obligat pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor la plata către reclamant a sumei de 16.510,48 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă nerecoltate pentru suprafața de 44,70 ha, aferente anului 2007, și la plata dobânzilor calculate asupra sumei de 16.510,58 RON, începând cu data de 17.06.2014 și până la achitarea integrală a debitului principal.

A respins acțiunea împotriva pârâtului Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură ca urmare a lipsei capacității procesuale de folosință a acestei din urmă părți.

A obligat pârâtul MMAP la plata sumei de 350 RON, cheltuieli de judecată parțiale, către reclamant.

3.1. Recursul

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (fost Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice), întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

3.2. În argumentarea criticilor asupra hotărârii instanței de fond, recurentul-pârât se referă, în primul rând la greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că se solicită acordarea compensațiilor cuvenite pentru anul 2007, or, potrivit Decretului nr. 167/1958, aplicabil speței, termenul de prescripție de 3 (trei) ani era deja împlinit la data formulării acțiunii - 20.11.2014.

Cu privire la fondul litigiului, în al doilea rând, recurentul-pârât consideră că s-au încălcat normele de drept material incidente în cauză.

Recurentul-pârât arată că prima instanță se rezumă în considerente să stabilească că prin simpla publicare a Deciziei Comisiei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene i se cuvin reclamantului banii solicitați cu titlu de compensații, în temeiul prevederilor Codului silvic.

La rubrica "Durată și buget" din cuprinsul deciziei se indică "schema ce va expira la 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie și publicată în Monitorul Oficial al României".

Schema însă nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României și nu ne mai aflăm înăuntrul termenului care a expirat la data de 31 decembrie 2013.

Nici cu privire la justificarea pretențiilor reclamantului, instanța de fond nu a analizat dacă acesta a făcut dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de H.G. nr. 861/2009, susține recurentul-pârât.

Acordarea compensațiilor este condiționată de îndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 6 Anexa 1 din H.G. nr. 861/2009, or, în afara unor documente apreciate de reclamant ca fiind relevante, nu se regăsesc documente care să ateste dreptul de proprietate sau copie de pe contractul de administrare care să ateste dreptul părții de a solicita compensațiile.

Atribuțiile structurilor teritoriale nu pot fi ignorate, deoarece etapele ce trebuiau să fie parcurse de reclamant au un rol determinant.

Aprecierea instanței de fond, ca fiind inutilă parcurgerea acestor etape, este lipsită de susținere juridică și permite părții să calculeze cuantumul compensației.

De asemenea, se consideră greșită susținerea primei instanțe care nu consideră relevantă imposibilitatea pârâților de a contesta cuantumul compensațiilor în condițiile în care aceștia nu au competența și cunoștințele necesare să se pronunțe, atribuția fiind în sarcina structurii teritoriale.

Reclamantul ar fi trebuit să transmită documentația la autoritatea teritorială și abia în cazul în care, după avizare, s-ar fi refuzat plata, putea să fie formulată acțiunea în justiție sau, în situația în care inspectoratul teritorial ar fi refuzat avizarea documentației, să o cheme în judecată pentru a fi obligată la emiterea avizului dacă refuzul de acordare era nejustificat.

Cu privire la dobânda legală, recurentul-pârât consideră că nu s-a produs niciun prejudiciu și, în consecință nu este datorată.

Cu privire la cheltuielile de judecată, recurentul-pârât susține neaplicarea disp. art. 453 C. proc. civ., întrucât nu este în culpă pentru pornirea procesului.

3.3. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 2 martie 2017, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Intimatul-reclamant a solicitat prin acțiunea introductivă plata unei compensații bănești pentru anul 2007, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafața de pădure de 44,70 ha, situată în zona de conservare totală T2.

În anul 2007 era în vigoare O.G. nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național, care, la art. 29 alin. (1) lit. g), a prevăzut sprijinirea proprietarilor de păduri cu funcții speciale de protecție, persoane fizice, prin acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea bunurilor pe care nu le recoltează datorită restricțiilor impuse prin amenajamentele silvice în pădurile cu funcții speciale de protecție.

Prin H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora.

Cererea pentru acordarea compensațiilor putea să fie depusă începând cu anul 2008, în termenul de prescripție de 5 (cinci) ani prevăzut de Codul de procedură fiscală, deoarece compensațiile sunt în realitate ajutoare de stat și urmează regulile din dreptul public și nu din dreptul privat.

În Monitorul Oficial al României nr. 238/27.03.2008 a fost publicată Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, care a abrogat O.G. nr. 96/1998 și a prevăzut la art. 97 alin. (1) lit. b) "acordarea unor compensații reprezentând c/valoarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă".

Art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009 privind Normele metodologice de aplicare a Codului silvic a prevăzut însă că formele de sprijin indicate la art. 97 alin. (1) lit. a) și lit. b) pentru persoane juridice și art. 97 alin. (1) lit. c) se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene pentru ajutoarele de stat.

Potrivit art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. nr. 14/2010, Guvernul este abilitat să acord forme de ajutor de stat permise în domeniul activității de dezvoltare rurală - plăți Natura 2000.

În baza acestor acte normative și administrative, recurentul-pârât a refuzat acordarea oricăror compensații până când se va emite decizia Comisiei Europene de avizare a plăților compensațiilor/ajutoare de stat, începând cu anul 2007.

Decizia Comisiei Europene - C(2012) 5166 final, a fost publicată în JOUE din data de 19.07.2012.

Acțiunea intimatului-reclamant a fost înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, în data de 20.11.2014.

Avându-se în vedere că autoritatea competentă a invocat faptul că plata ajutorului de stat nu se poate realiza până la momentul publicării deciziei Comisiei în JOUE, intimatul-reclamant, de bună-credință, a așteptat emiterea și publicarea deciziei.

În condițiile în care, și după îndeplinirea acestei condiții suspensive, recurentul a refuzat plata compensației invocând nepublicarea în Monitorul Oficial al României aprobarea Comisiei prin emiterea unor norme metodologice în acest sens, opunerea prescripției dreptului material la acțiune nu poate fi admisă, cum în mod corect a argumentat și judecătorul fondului.

Cu privire la criticile aduse soluționării fondului pricinii, prealabil se va reține că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, prin Decizia nr. 36/2015, că numai pentru compensațiile cerute pentru anii 2010-2013 și ulterior, este necesar avizul favorabil al Comisiei Europene, precum și adoptarea normelor metodologice în condițiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010.

Pentru perioada 2007-2009, normele aprobate prin H.G. nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al "ajutoarelor de stat existente", conform prevederilor Anexei V pct. 2 - "Agricultură" lit. b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente", în înțelesul art. III - 168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa "până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării".

Recurentul nu și-a spus punctul de vedere asupra raportului asupra admisibilității în principiu a recursului întocmit la dosar care a amintit, la capitolul "Aspecte relevante", existența Deciziei ICCJ - HP 36/2015 și nu s-a prezentat nici în fața instanței la termenul acordat pentru soluționarea dosarului.

Prin motivele de casare, recurentul-pârât a invocat inexistența normelor metodologice emise de Guvernul României, precum și neparcurgerea etapelor de acordare a compensațiilor prevăzute în H.G. nr. 861/2009.

Motivul ce privește lipsa normelor metodologice este nefondat în raport de cele arătate mai sus, iar, din actele depuse la dosar, rezultă că etapa prealabilă a fost parcursă de către reclamant.

Astfel, intimatul-reclamant s-a adresat Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Brașov cerând avizarea la plată a sumei de 16.510,48 RON, a depus întreaga documentație și decontul justificativ, cererea sa fiind respinsă de la avizare pe considerentul inexistenței hotărârii de Guvern care să aprobe normele metodologice pentru acordarea compensațiilor.

Criticile sub acest aspect apar ca fiind nefondate, deoarece cum deja s-a arătat, pentru anul 2007, exista H.G. nr. 861/2009, nefiind necesară adoptarea vreunui alt act administrativ.

Este nefondată și susținerea recurentului-pârât în sensul că autoritatea teritorială nu a calculat ea însăși suma datorată, înscrisurile de la filele 40-42 din dosarul de fond demonstrând contrariul.

Constatându-se datorată compensația pentru anul 2007, reiese că și accesoriile sunt datorate, respectiv dobânda legală, cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului.

Recurentul-pârât datorează și cheltuieli de judecată, stabilite de prima instanță, fiind îndeplinite dispozițiile art. 453 C. proc. civ.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

Avându-se în vedere cererea intimatului-reclamant de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.600 RON, Înalta Curte o va admite în parte și va obliga recurentul-pârât la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs către intimatul-reclamant, în baza art. 453 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Apelor și Pădurilor (succesor al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor) împotriva sentinței nr. 25 din 3 martie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata sumei de 2.000 RON către intimatul-reclamant A., reprezentând cheltuieli parțiale de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 mai 2017.