ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1654/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 15.10.2014 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a imobilelor care au aparținut cultelor religioase, contestație împotriva Deciziei nr. 3033 din 13 august 2014, solicitând anularea deciziei și restituirea imobilului situat în municipiul Mangalia, str. Arcului.

Prin sentința nr. 98 din 28 mai 2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată în reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a imobilelor care au aparținut cultelor religioase, în parte și a anulat Decizia nr. 3033 din 13 august 2014 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Împotriva sentinței nr. 98 din 28 mai 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Imobilelor care au aparținut cultelor religioase, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că sentința atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, având în vedere următoarele argumente:

Din prevederile art. 3 alin. (6), (8) și (9) din O.U.G. nr. 94/2000 nu rezultă obligația Comisiei speciale de retrocedare de a solicita către toate autoritățile care pot deține informații concludente a datelor care pot conduce la identificarea imobilului. Prin dispozițiile menționate mai sus se fixează doar cadrul legal și prerogativele Comisiei speciale de retrocedare în ceea ce privește soluționarea unei cereri de retrocedare.

Comisia specială de retrocedare nu este obligata să realizeze unilateral demersuri succesive, care, în final, să conducă la dovada dreptului de proprietate al unui solicitant, în condițiile în care solicitantul însuși nu întreprinde nimic pentru dovada dreptului său de proprietate și a preluării abuzive de către stat a imobilului în perioada de referință a legii.

Proba dreptului de proprietate rămâne în sarcina solicitantului, în speță A. Această obligație este prevăzută de art. 1 alin. (9) (teza finală) din O.U.G. nr. 94/2000, coroborat cu pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 (referitor la modul de aplicare a art. 1).

Din întreaga reglementare a O.U.G. nr. 94/2000 nu rezultă faptul că s-a dorit legiferarea unei excepții de la principiul fundamental de drept privind sarcina probei.

În acest context, chiar art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 care, în fapt, înlesnește sarcina probei pentru solicitant, nu face decât să confirme faptul că O.U.G. nr. 94/2000 nu prevede excepții de la regula "onus probandi incumbit actori".

De altfel, la verificarea legalității Deciziei nr. 3033 din 13.08.2014 emisă de Comisia specială de retrocedare în soluționarea cererii de retrocedare nr. 68891 l/C din 25.01.2006, trebuie avute în vedere, din punct de vedere al contenciosului administrativ, actele depuse de solicitant la data emiterii respectivei Decizii.

Intimatul-reclamant, A., nu a depus în dosar nr. x/8911/C din 25.01.2006, aflat pe rolul Comisiei speciale de retrocedare nicio dovadă privind condițiile esențiale de admisibilitate a cererii sale, dând dovadă, în mod evident, de pasivitate.

Acest fapt este menționat chiar în sentința civilă recurată în care se arată (pag. 3, alin. (6): «Cererea nu a fost însoțită de documente referitoare la dreptul de proprietate, la preluarea ie către stat și la caracterul abuziv al preluării. "

Intimatul-reclamat nu a făcut nici măcar dovada demersurilor sale pe lângă autoritățile publice sau alte entități, respectiv a imposibilității de a procura documentele necesare soluționării favorabile a cererii de retrocedare nr. 688911/C din 25.01.2006. Intimatul-reclamant depune în prezenta cauză, înscrisuri care ar fi putut fi procurate și depuse în timp util în sprijinul cererii inițiale de restituire nr. 688911/C din 25.01.2006, cu respectarea dispozițiilor și termenelor impuse de O.U.G. nr. 94/2000.

Indirect, nerespectarea de către reclamantul A. a dispozițiilor și termenelor prevăzute imperativ de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completărileulterioare, nu poate constitui temei pentru anularea deciziei Comisiei speciale de retrocedare emisă cu respectarea dispozițiilor legale.

Pe de altă parte, Comisia specială de retrocedare și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile legale, atât în raport cu autoritățile publice, cât și în raporturile cu solicitantul, A.. Astfel, prin adresa nr. 688911/C din 21.05.2013, Comisia specială de retrocedare a solicitat Primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța, informații referitoare la situația juridică a imobilului care face obiectul cererii de retrocedare în cauză. Prin adresa din 20 iunie 2013, Primăria municipiului Mangalia a comunicat Comisiei speciale de retrocedare faptul că nu deține în arhiva sa hărțile vechi, motiv pentru care nu este posibilă identificarea imobilului solicitat.

Totodată, prin adresa nr. 688911/C din 21.05.2013, Comisia specială de retrocedare a solicitat Muftiatului Cultului Musulman, în calitate de titular al cererii de retrocedare, completarea dosarului aferent cererii de retrocedare nr. 688911/C din 25.01.2006, cu următoarele:

- copii certificate legalizate ale actelor din care să reiasă dovada dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la momentul preluării abuzive;

- acte sau orice alte înscrisuri, eventual declarații de martori autentificate notarial din care să reiasă dovada preluării abuzive de către statul român, în perioada de referință a legii 06.03.1945 - 22.12.1989;

- dovada încasării de despăgubiri la momentul preluării abuzive, în cazul în care acestea au fost acordate/încasate; în cazul în care acestea nu au fost acordate/încasate, depunerea unei declarații notariale pe propria răspundere în acest sens; precizarea cererii de retrocedare în sensul identificării imobilului solicitat. Actele solicitate nu au fost însă transmise

Or, prin art. 32 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizare procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (în forma în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 3033 din 13 august 2014), s-a instituit, în procedura administrativă, un termen de decădere de 90 de zile în care persoanele care consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale. În îndeplinirea prerogativelor legale, Comisia specială de retrocedare a emis, în mod temeinic și legal, Decizia nr. 3033 din 13 august 2014, în baza înscrisurilor aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare la momentul soluționării acesteia.

Instanța de fond, prin interpretarea greșită a prevederilor O.U.G. nr. 94/2000 și anularea Deciziei nr. 3033 din 13 august 2014 emisă de Comisia specială de retrocedare, a lăsat nesancționată pasivitatea intimatului-reclamant în îndeplinirea obligațiilor sale impuse de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Intimatul nu a depus întâmpinare, însă prin notele de ședință depuse la data de 20.04.2017 a solicitat menținerea sentinței atacate.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27 ianuarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 24 martie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamantului este fondat.

2.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Prin sentința atacată, Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea reclamantului și a anulat Decizia nr. 3033 din 13 august 2014 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 688911/C din 25.01.2006, reclamantul A. din România a solicitat, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, restituirea imobilului situat în Municipiul Mangalia str. Arcului, care servea drept casă de locuit și terenul aferent în suprafață de 3.700 mp. Cererea nu a fost însoțită de documente referitoare la dreptul de proprietate, la preluarea de către stat și la caracterul abuziv al preluării.

La data de 21.05.2013, Comisia specială de retrocedare a solicitat Primăriei Municipiului Mangalia informații în legătură cu imobilul situat în Municipiul Mangalia str. Arcului, iar la data de 05.07.2013, autoritatea locală a înaintat adresa din 20 iunie 2013, din care rezultă că nu poate identifica imobilul în suprafață de 3700 m.p. întrucât nu deține în arhiva sa hărțile vechi ale orașului.

Interpretând prevederile art. 3 alin. (6) și (8) și ale art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, judecătorul fondului a constatat că legiuitorul delegat a pus în sarcina Comisiei speciale de retrocedare obligația solicitării, către toate autoritățile care pot deține informații concludente, a datelor care pot conduce la identificarea imobilului, rațiunea unei astfel de prevederi fiind dată de faptul că titularul cererilor de retrocedare, cultul religios care a pierdut imobilul în perioada de referință, se află de cele mai multe ori în imposibilitate de a procura documentele necesare. Contextul istoric și social în care aceste imobile au fost preluate a condus, în cele mai multe cazuri, la pierderea tuturor actelor de proprietate sau care fac referire la imobil.

Așadar, în baza prevederilor legale expuse, Comisia specială de retrocedare avea obligația continuării demersurilor în vederea identificării exacte a imobilului, în condițiile în care răspunsul autorității locale transmis prin adresa înregistrată la pârâtă sub nr. 1027 din 05 iulie 2015 cuprindea date insuficiente pentru corecta identificare a imobilului.

La solicitarea instanței de contencios administrativ, S.C. D. S.A. a înaintat instanței schița cadastrală din care rezultă identificarea terenului .

Constatându-se că pârâta nu a procedat, conform art. 3 alin. (8) și (9) din O.U.G. nr. 94/2000, deși datele înaintate la cererea sa nu erau concludente, iar în urma demersurilor actuale se observă că imobilul din cererea de retrocedare are o altă situație juridică, care ar putea să atragă, în urma verificărilor certe, incidența art. 2 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 94/2000, Curtea de Apel a apreciat că cererea reclamantului de anulare a Deciziei nr. 3033 din 13 august 2014 a Comisiei Speciale de Retrocedare a imobilelor care au aparținut cultelor religioase este întemeiată.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor de drept material incidente în cauză, în considerarea celor ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte are în vedere că potrivit prevederilor art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, decizia Comisiei speciale prin care se soluționează cererea de retrocedare se emite pe baza analizării documentației prezentate de solicitant. Or, după cum arată chiar instanța de fond, în speță, cererea reclamantului nu a fost însoțită de documente referitoare la dreptul de proprietate, la preluarea de către stat și la caracterul abuziv al preluării. Mai mult, se constată că acesta nu a făcut nici chiar dovada efectuării vreunui demers pentru a obține documentele necesare soluționării favorabile a cererii de retrocedare.

În opinia Înaltei Curți, obligația solicitantului de a aduce probe în sprijinul cererii de retrocedare este neîndoielnică - aceasta rezultă cu claritate din prevederile art. 4 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000 potrivit cărora pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar, iar pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive.

Contrar celor reținute de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că prevederile alin. (8) și (9) ale art. 3 din O.U.G. nr. 94/2000 nu instituie în sarcina Comisiei speciale obligația de a administra probe în locul titularului cererii de retrocedare- textele legale menționate fac referire la obligația ministerelor, prefecturilor, primăriilor, serviciilor de cadastru și birourilor de carte funciară, precum și celorlalte instituții publice de a furniza, la cererea scrisă a Comisiei speciale de retrocedare și/sau a solicitantului retrocedării, în termen de 30 de zile, informații privind situația juridică a imobilelor care fac obiectul cererilor de restituire, respectiv la obligația primăriei în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat să identifice unitatea deținătoare și să comunice, în termen de 30 de zile, elementele de identificare a acesteia, la cererea scrisă a Comisiei speciale de retrocedare. Ca urmare, se constată că există un drept și nu o obligație a Comisiei speciale de retrocedare de a solicita relații privind situația juridică a imobilului și elementele de identificare a unității deținătoare.

Mai mult, Înalta Curte constată că alin. (8) al art. 3 din O.U.G. nr. 94/2000 prevede că informațiile privind situația juridică a imobilului sunt solicitate în vederea fundamentării deciziilor, ceea ce înseamnă că emiterea deciziilor are drept temei primordial documentația prezentată de titularii cererilor de retrocedare.

În opinia Înaltei Curți, nu pot fi avute în vedere înscrisurile și declarațiile autentificate ale martorilor B. și C. depuse la instanța de fond în anul 2015, în condițiile în care prevederile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 au instituit un termen de decădere de 90 de zile, în care persoanele care se considerau îndreptățite puteau completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege, iar prin adresa nr. 688911/C din 21.05.2013, adresă a cărei primire nu a fost negată de reclamant, acestuia i s-a pus în vedere să depună la dosarul aferent cererii de retrocedare acte din care să rezulte dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului, la momentul preluării abuzive, acte sau declarații de martori autentificate din care să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului de către Statul Român în perioada de referință, dovada încasării de despăgubiri și precizarea cererii de retrocedare în sensul identificării imobilului, obligația nefiind însă îndeplinită.

Oricum însă, Înalta Curte apreciază că aceste probe nu sunt concludente, în condițiile în care martorii care au dat declarațiile autentificate aveau 11 ani (B.) și 9 ani (C.) la data pretinsei preluări abuzive, aceștia referindu-se la o clădire administrativă și nu la o casă de locuit, astfel cum se menționează în cererea de retrocedare. Mai mult, martorii nu explică în concret modul în care au luat cunoștință despre dreptul de proprietate al comunității musulmane asupra imobilului. Ca urmare, nu este concludentă nici identificarea imobilului, făcută exclusiv pe baza declarațiilor acestor martori. De asemenea, Înalta Curte constată că la dosar nu există nicio dovadă care să ateste preluarea abuzivă a imobilului de către Statul Român.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) din noul C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă, va casa hotărârea atacată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Comisia Specială de Retrocedare a Imobilelor care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței civile nr. 98/CA din 28 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge acțiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 mai 2017.