ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4952/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4952/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28

septembrie 2010 pe rolul Tribunalului Călărași, reclamanta Agenția de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași a chemat în judecată

pe pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului

Călărași, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună

anularea parțială a Încheierii nr. 28 din 10 septembrie 2010 emisă de Curtea de

Conturi a României și a Deciziei nr. 16/2010 emisă de Camera de Conturi a

Județului Călărași, numai în ce privește constatarea referitoare la măsurile

dispuse la pct. 1 lit. b) din Decizia nr. 16 din 05 iulie 2010, respinse prin

actul administrativ contestat, referitor la majorarea salarială în procent de

75% pentru Serviciul economic, Compartimentul cota de lapte și Compartimentul

juridic.

Reclamanta și-a

completat acțiunea, în sensul anulării în tot a Încheierii nr. 28 din 10

septembrie 2010, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva

măsurii dispuse la lit. b) pct. 1, 2 și 4 din Decizia nr. 16 din 05 iulie 2011.

La data de 9

noiembrie 2010, D.I. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin

care a solicitat anularea parțială a Încheierii nr. 28 din 10 septembrie 2010 emisă

de Curtea de Conturi și a Deciziei nr. 16/2010 a Camerei de Conturi a Județului

Călărași în ceea ce privește constatarea referitoare la măsurile dispuse la

pct. 1 lit. b) din Decizia nr. 16 din 05 iulie 2010, respinsă prin actul

administrativ contestat.

declinare a competenței pronunțată de Tribunalul Călărași

Prin Sentința nr. 273

din 21 ianuarie 2011, Tribunalul Călărași a declinat competența în favoarea

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

pronunțată de curtea de apel

Învestită cu

soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 6.381 din

2 noiembrie 2011, a respins, ca neîntemeiate, acțiunea formulată de reclamanta

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași

și cererea de intervenție formulată de intervenienta D.I., reținând, în esență,

următoarele:

Cu privire la

măsurile dispuse la pct. B.1 din decizia contestată, curtea de apel a reținut

că reclamanta invocă art. 7 din Legea nr. 1/2004, privind înființarea,

organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură, Industrie Alimentară și Dezvoltare Rurală, conform căruia personalul

beneficiază de un spor de 75%, care a fost modificat începând cu luna aprilie

2009, adică în perioada supusă controlului, în sensul că personalul trebuie să

fie angajat pe alte posturi decât cele comune din sistemul bugetar, pentru a

putea beneficia de o majorarea a salariului cu până la 75%, în raport cu

rezultatele obținute în urma evaluării anuale.

Instanța a respins

susținerile reclamantei în sensul că H.G. nr. 606/2009 adaugă la lege, reținând

că art. VIII din O.U.G. nr. 35/2009, care a modificat Legea nr. 1/2004, a

dispus stabilirea prin hotărâre de Guvern a criteriilor de majorare a

salariilor.

Pe de altă parte,

curtea de apel a reținut că reclamanta nu a depus la dosar nicio probă

concludentă prin care să contrazică situația de fapt constatată de auditori, în

sensul că atribuțiile membrilor de personal nu au fost astfel detaliate încât

să se poată verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 1/2004, astfel cum au fost detaliate prin H.G. nr. 606/2009.

Cu privire la pct.

B.2, curtea de apel a constatat că, în dispozitivul încheierii contestate, se

dispune, fără echivoc, anularea pct. 2 din Decizia nr. 16 din 05 iulie 2010.

Ceea ce reclamanta vede ca o contradicție este de fapt un exces de concizie din

partea autorității pârâte, care, în paragraful următor, a simțit nevoia de a

reda conținutul măsurii a cărei anulare a dispus-o. Această modalitate de

redactare nu influențează însă cu nimic dispozitivul încheierii și nici nu

prejudiciază drepturile reclamantei.

În ce privește pct.

B.4, curtea de apel, în raport cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 329/2009,

a reținut că reducerile trebuie să vizeze efectiv cheltuielile de personal, fie

prin aplicarea uneia din cele două măsuri prevăzute expres de lege, fie prin

aplicarea lor combinată, fie printr-o altă măsură, lăsată la aprecierea

autorității/instituției, care să aibă însă efect echivalent. În speță, deși

susține că a aplicat o reducere de 15,5% asupra fondului de salarii, reclamanta

nu a depus la dosar decizia conducătorului instituției luată în acest sens

pentru a combate constatările auditorilor, în sensul că reducerea respectivă nu

a fost aplicată în procentul prevăzut de lege, întrucât s-a calculat și la

posturile vacante, în acest caz măsura fiind ineficace din perspectiva legii.

În privința cererii

de intervenție principală, curtea de apel a constatat că intervenienta nu a

probat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

1/2004, în sensul de a fi angajată pe o altă funcție decât cea comună în

sistemul bugetar, și nici a celor prevăzute de H.G. nr. 606/2009, referitoare

la atribuții specifice domeniului gestionării asistenței financiare

nerambursabile comunitare, prevăzute în fișa postului, reprezentând minimum 75%

din totalul obiectivelor și atribuțiilor de serviciu pentru a căror îndeplinire

alocă minimum 75% din timpul total alocat îndeplinirii tuturor atribuțiilor de

serviciu prevăzute în fișa postului.

exercitată

Împotriva Sentinței

nr. 6.381 din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta Agenția de

Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași și

intervenienta D.I.

Înaltei Curți

La primul termen de

judecată în recurs de astăzi, 11 aprilie 2013, în temeiul art. 137 coroborat cu

art. 306 alin. (2) raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte a

rămas în pronunțare cu privire la excepția de necompetență materială a

instanței de fond, invocată de recurenta-reclamantă, care se circumscrie

motivului de ordine publică prevăzut în art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pe care

Înalta Curte îl constată a fi întemeiat, împrejurare ce face de prisos

expunerea și analiza criticilor formulate în motivarea căii de atac.

În cauza de față, în

temeiul art. 137 coroborat cu art. 306 alin. (2) C. proc. civ., poate fi

invocat motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. cu

referire la necompetența materială a curții de apel în soluționarea litigiului,

întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 28

septembrie 2010, fiind astfel aplicabile dispozițiile C. proc. civ. în forma

anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010 (intrată în vigoare la

30 de zile de la data de 26 octombrie 2010, când a fost publicată în M. Of. al

României). Astfel, conform art. XXII din această lege, "Dispozițiile art.

20, art. 105 alin. (1), art. 129 alin. (5) și (5

1

), art. 136, art.

158 alin. (3), art. 159, art. 159

1

, art. 281

2a

, art. 297 alin.

(1), art. 304 pct. 3, art. 312 alin. (6

1

), art. 315 alin. (3

1

),

precum și ale art. 329 - 330

7

C. proc. civ., republicat, cu

modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta

lege, se aplică numai proceselor, cererilor și sesizărilor privind recursul în

interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a

prezentei legi".

Înalta Curte,

analizând recursurile în raport cu motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., potrivit căruia hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine

publică a altei instanțe, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele

ce urmează a fi expuse în continuare.

În raport de actele

depuse la dosarul cauzei, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată

îl constituie anularea Încheierii nr. 28 din 10 septembrie 2010 emisă de Curtea

de Conturi a României și a Deciziei nr. 16/2010 emisă de Camera de Conturi a

Județului Călărași.

Atât în ceea ce

privește anularea actelor administrative, cât și în cazul suspendării

executării acestora, competența materială și teritorială a instanței de fond și

de recurs se stabilește în raport de aceleași dispoziții legale. Astfel,

acțiunile ce au ca obiect atât anularea cât și suspendarea actelor în discuție,

vor fi judecate de aceeași instanță în favoarea căreia s-a stabilit competența

materială și teritorială.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Actele contestate au

fost emise sub imperiul dispozițiilor Regulamentului privind organizarea și

desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 1/2009.

Potrivit

dispozițiilor pct. 92 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 1/2009, "92. Împotriva măsurilor dispuse prin decizie, în

termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii acesteia, partea interesată

poate depune contestație la structura Curții de Conturi care a emis

decizia", iar, potrivit pct. 106 - 108 din același Regulament, "106.

Împotriva hotărârilor înscrise în încheiere, entitatea verificată, în termen de

15 zile lucrătoare de la primirea comunicării, poate sesiza instanța de

contencios administrativ competentă, în condițiile Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. 107.

Sesizarea instanței se depune la secția de contencios administrativ și fiscal a

Curții de Apel București, pentru încheierile emise de către structurile

centrale ale Curții de Conturi. 108. În cazul încheierilor formulate pentru

deciziile emise la nivelul camerelor de conturi, sesizarea instanței se depune

la Secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalelor județene."

Actul administrativ

care produce efecte juridice este decizia structurii teritoriale a Curții de

Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele legale pentru a fi

apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta

este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 1/2009

cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții

de Conturi, prevăzându-se că, împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor a Curții de Conturi, poate fi formulată

contestație în condițiile Legii nr. 554/2004, contestația fiind de competența

secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Referitor la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în

fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că

dispozițiile menționate din Regulament fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile citate

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 1/2009

sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care

reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în

ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 1/2009 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența

materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că revine

competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios

administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ

emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică

județeană.

Este de observat

faptul că dispozițiile susmenționate din Regulamentul aprobat prin Hotărârea

Plenului Curții de Conturi nr. 1/2009 au fost reluate, în materialitatea lor,

în cuprinsul pct. 227 - 229 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 130/2009. În acest context, chiar dacă soluțiile pronunțate în

materia excepției de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din

litigiu, faptul că prin Deciziile nr. 4.522 din 4 octombrie 2011 și nr. 421 din

27 ianuarie 2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, cu caracter irevocabil, a fost admisă

excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește

argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a

unor astfel cauze în raport cu dispozițiile menționate din Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 1/2009.

De altfel, Înalta

Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență

sau în litigii cum este cel dedus judecății, că tribunalului, ca instanță de

contencios administrativ, îi revine competența materială de soluționare în

primă instanță a unor asemenea cauze (ex. Deciziile nr. 5.657/2011, nr.

5.658/2011, nr. 6.112/2011, nr. 498/2012 și nr. 499/2012), impunându-se crearea

unei jurisprudențe unitare în ceea ce privește judecarea acestora.

Înalta Curte, ținând

seama de considerentele expuse, reține că Tribunalului Călărași, secția de

contencios administrativ și fiscal îi revine competența de soluționare a

cauzei.

În consecință, fiind

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta

Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza întâi și alin. (6

1

)

și art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursurile

declarate în cauză, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre

competentă soluționare Tribunalului Călărași, secția contencios administrativ

și fiscal.

Față de soluția

pronunțată, nu vor face obiectul prezentării și nu vor fi analizate motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de D.I. și de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

împotriva Sentinței civile nr. 6.381 din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Călărași,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AM