ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4952/2013

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată la data de 28 septembrie 2010 pe rolul Tribunalului Călărași, reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași a chemat în judecată pe pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Călărași, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea parțială a Încheierii nr. 28 din 10 septembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României și a Deciziei nr. 16/2010 emisă de Camera de Conturi a Județului Călărași, numai în ce privește constatarea referitoare la măsurile dispuse la pct. 1 lit. b) din Decizia nr. 16 din 05 iulie 2010, respinse prin actul administrativ contestat, referitor la majorarea salarială în procent de 75% pentru Serviciul economic, Compartimentul cota de lapte și Compartimentul juridic. Reclamanta și-a completat acțiunea, în sensul anulării în tot a Încheierii nr. 28 din 10 septembrie 2010, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva măsurii dispuse la lit. b) pct. 1, 2 și 4 din Decizia nr. 16 din 05 iulie 2011. La data de 9 noiembrie 2010, D.I. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat anularea parțială a Încheierii nr. 28 din 10 septembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi și a Deciziei nr. 16/2010 a Camerei de Conturi a Județului Călărași în ceea ce privește constatarea referitoare la măsurile dispuse la pct. 1 lit. b) din Decizia nr. 16 din 05 iulie 2010, respinsă prin actul administrativ contestat.

Hotărârea de declinare a competenței pronunțată de Tribunalul Călărași Prin Sentința nr. 273 din 21 ianuarie 2011, Tribunalul Călărași a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea pronunțată de curtea de apel Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 6.381 din 2 noiembrie 2011, a respins, ca neîntemeiate, acțiunea formulată de reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași și cererea de intervenție formulată de intervenienta D.I., reținând, în esență, următoarele: Cu privire la măsurile dispuse la pct. B.1 din decizia contestată, curtea de apel a reținut că reclamanta invocă art. 7 din Legea nr. 1/2004, privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Dezvoltare Rurală, conform căruia personalul beneficiază de un spor de 75%, care a fost modificat începând cu luna aprilie 2009, adică în perioada supusă controlului, în sensul că personalul trebuie să fie angajat pe alte posturi decât cele comune din sistemul bugetar, pentru a putea beneficia de o majorarea a salariului cu până la 75%, în raport cu rezultatele obținute în urma evaluării anuale. Instanța a respins susținerile reclamantei în sensul că H.G. nr. 606/2009 adaugă la lege, reținând că art. VIII din O.U.G. nr. 35/2009, care a modificat Legea nr. 1/2004, a dispus stabilirea prin hotărâre de Guvern a criteriilor de majorare a salariilor. Pe de altă parte, curtea de apel a reținut că reclamanta nu a depus la dosar nicio probă concludentă prin care să contrazică situația de fapt constatată de auditori, în sensul că atribuțiile membrilor de personal nu au fost astfel detaliate încât să se poată verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 1/2004, astfel cum au fost detaliate prin H.G. nr. 606/2009. Cu privire la pct. B.2, curtea de apel a constatat că, în dispozitivul încheierii contestate, se dispune, fără echivoc, anularea pct. 2 din Decizia nr. 16 din 05 iulie 2010. Ceea ce reclamanta vede ca o contradicție este de fapt un exces de concizie din partea autorității pârâte, care, în paragraful următor, a simțit nevoia de a reda conținutul măsurii a cărei anulare a dispus-o. Această modalitate de redactare nu influențează însă cu nimic dispozitivul încheierii și nici nu prejudiciază drepturile reclamantei. În ce privește pct. B.4, curtea de apel, în raport cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 329/2009, a reținut că reducerile trebuie să vizeze efectiv cheltuielile de personal, fie prin aplicarea uneia din cele două măsuri prevăzute expres de lege, fie prin aplicarea lor combinată, fie printr-o altă măsură, lăsată la aprecierea autorității/instituției, care să aibă însă efect echivalent. În speță, deși susține că a aplicat o reducere de 15,5% asupra fondului de salarii, reclamanta nu a depus la dosar decizia conducătorului instituției luată în acest sens pentru a combate constatările auditorilor, în sensul că reducerea respectivă nu a fost aplicată în procentul prevăzut de lege, întrucât s-a calculat și la posturile vacante, în acest caz măsura fiind ineficace din perspectiva legii. În privința cererii de intervenție principală, curtea de apel a constatat că intervenienta nu a probat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 1/2004, în sensul de a fi angajată pe o altă funcție decât cea comună în sistemul bugetar, și nici a celor prevăzute de H.G. nr. 606/2009, referitoare la atribuții specifice domeniului gestionării asistenței financiare nerambursabile comunitare, prevăzute în fișa postului, reprezentând minimum 75% din totalul obiectivelor și atribuțiilor de serviciu pentru a căror îndeplinire alocă minimum 75% din timpul total alocat îndeplinirii tuturor atribuțiilor de serviciu prevăzute în fișa postului.

Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței nr. 6.381 din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Călărași și intervenienta D.I.

Considerentele Înaltei Curți La primul termen de judecată în recurs de astăzi, 11 aprilie 2013, în temeiul art. 137 coroborat cu art. 306 alin. (2) raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire la excepția de necompetență materială a instanței de fond, invocată de recurenta-reclamantă, care se circumscrie motivului de ordine publică prevăzut în art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pe care Înalta Curte îl constată a fi întemeiat, împrejurare ce face de prisos expunerea și analiza criticilor formulate în motivarea căii de atac. În cauza de față, în temeiul art. 137 coroborat cu art. 306 alin. (2) C. proc. civ., poate fi invocat motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. cu referire la necompetența materială a curții de apel în soluționarea litigiului, întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 28 septembrie 2010, fiind astfel aplicabile dispozițiile C. proc. civ. în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010 (intrată în vigoare la 30 de zile de la data de 26 octombrie 2010, când a fost publicată în M. Of. al României). Astfel, conform art. XXII din această lege, "Dispozițiile art. 20, art. 105 alin. (1), art. 129 alin. (5) și (5 1 ), art. 136, art. 158 alin. (3), art. 159, art. 159 1 , art. 281 2a , art. 297 alin. (1), art. 304 pct. 3, art. 312 alin. (6 1 ), art. 315 alin. (3 1 ), precum și ale art. 329 - 330 7 C. proc. civ., republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor și sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi". Înalta Curte, analizând recursurile în raport cu motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare. În raport de actele depuse la dosarul cauzei, se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Încheierii nr. 28 din 10 septembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României și a Deciziei nr. 16/2010 emisă de Camera de Conturi a Județului Călărași. Atât în ceea ce privește anularea actelor administrative, cât și în cazul suspendării executării acestora, competența materială și teritorială a instanței de fond și de recurs se stabilește în raport de aceleași dispoziții legale. Astfel, acțiunile ce au ca obiect atât anularea cât și suspendarea actelor în discuție, vor fi judecate de aceeași instanță în favoarea căreia s-a stabilit competența materială și teritorială. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ. Actele contestate au fost emise sub imperiul dispozițiilor Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 1/2009. Potrivit dispozițiilor pct. 92 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 1/2009, "92. Împotriva măsurilor dispuse prin decizie, în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii acesteia, partea interesată poate depune contestație la structura Curții de Conturi care a emis decizia", iar, potrivit pct. 106 - 108 din același Regulament, "106. Împotriva hotărârilor înscrise în încheiere, entitatea verificată, în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea comunicării, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. 107. Sesizarea instanței se depune la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, pentru încheierile emise de către structurile centrale ale Curții de Conturi. 108. În cazul încheierilor formulate pentru deciziile emise la nivelul camerelor de conturi, sesizarea instanței se depune la Secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalelor județene." Actul administrativ care produce efecte juridice este decizia structurii teritoriale a Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele legale pentru a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Este adevărat că Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 1/2009 cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se că, împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor a Curții de Conturi, poate fi formulată contestație în condițiile Legii nr. 554/2004, contestația fiind de competența secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București. Referitor la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Dat fiind faptul că dispozițiile menționate din Regulament fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile citate din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 1/2009 sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 1/2009 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se impune a se stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană. Este de observat faptul că dispozițiile susmenționate din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 1/2009 au fost reluate, în materialitatea lor, în cuprinsul pct. 227 - 229 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2009. În acest context, chiar dacă soluțiile pronunțate în materia excepției de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Deciziile nr. 4.522 din 4 octombrie 2011 și nr. 421 din 27 ianuarie 2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu caracter irevocabil, a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze în raport cu dispozițiile menționate din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 1/2009. De altfel, Înalta Curte a stabilit, prin mai multe decizii pronunțate ca regulator de competență sau în litigii cum este cel dedus judecății, că tribunalului, ca instanță de contencios administrativ, îi revine competența materială de soluționare în primă instanță a unor asemenea cauze (ex. Deciziile nr. 5.657/2011, nr. 5.658/2011, nr. 6.112/2011, nr. 498/2012 și nr. 499/2012), impunându-se crearea unei jurisprudențe unitare în ceea ce privește judecarea acestora. Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse, reține că Tribunalului Călărași, secția de contencios administrativ și fiscal îi revine competența de soluționare a cauzei. În consecință, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza întâi și alin. (6 1 ) și art. 313 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursurile declarate în cauză, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Călărași, secția contencios administrativ și fiscal. Față de soluția pronunțată, nu vor face obiectul prezentării și nu vor fi analizate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.