ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4423/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4423/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare

în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova la data de 9 martie 2010 sub nr. 721/54/2010, reclamanta S.N.L.O.

SA Târgu Jiu în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare

Fiscală, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova și

chematul în garanție SC C.E. Craiova a solicitat instanței anularea actului

administrativ reprezentat de Decizia din 30 septembrie 2009 și suspendarea

executării Deciziei de impunere din 14 iulie 2009 până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei.

La data de 16 aprilie

2010 reclamanta a formulat o precizare la acțiunea introductivă, solicitând

anularea Deciziei din 30 septembrie 2009 emisă de organul de soluționare a

contestației formulate în procedura administrativă împotriva raportului de

inspecție fiscală și a deciziei de impunere prin care s-au stabilit obligațiile

fiscale suplimentare.

Totodată, reclamanta

a depus precizare și la cererea de chemare în garanție, detaliind motivele

invocate în cererea inițială.

Prin notele de

ședință depuse la termenul de judecată din 15 iunie 2010, reclamanta a renunțat

la capătul de cerere privind suspendarea executării Deciziei de impunere din 14

iulie 2009

Pârâtele au invocat

autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește cantitățile de cărbune livrate

de reclamantă către pârâta SC C.E. Craiova, având în vedere sentințele

pronunțate în acest sens, excepție care a fost unită cu fondul cauzei.

La data de 15 martie

2011 reclamanta S.N.L.O. SA, prin notele de ședință, a invocat în temeiul art.

136 C. proc. civ. excepția nulității absolute a Deciziei de impunere din 14

iulie 2009 și a raportului de inspecție fiscală parțială încheiat la 10 iulie

2009, ca urmare a încălcării normelor de competență la data emiterii acestora.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 296

din 31 mai 2011 a Curții de Apel Craiova au fost respinse excepțiile invocate

de autoritățile pârâte.

Totodată, instanța a

respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.N.L.O. SA Târgu Jiu,

în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală,

Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, SC C.E. Craiova

și Autoritatea Națională a Vămilor ca și cererea de chemare în garanție.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că excepția invocată de reclamantă,

privitoare la nulitatea absolută a actelor fiscale contestate ca urmare a

lipsei competenței pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova de a efectua inspecția fiscală la

societatea reclamantă în calitate de mare contribuabil, este nefondată.

Instanța a reținut că

potrivit art. 4 alin. (1), pct. 45

1

și 45

2

din H.G. nr.

532/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor,

cu completările și modificările ulterioare, organele de control ale acestei

autorități "efectuează inspecție fiscală în condițiile C. proc. fisc., în

domeniul produselor accizabile". Această atribuție este menținută și prin

art. 4 alin. (1), pct. 46 din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și

funcționarea Autorității Naționale a Vămilor, act normativ în vigoare la data

efectuării controlului la societatea reclamantă.

Această autoritate,

conform art. 2 din actul normativ de organizare și funcționare, are obligația

de a asigura aplicarea legislației în domeniul vamal și pentru accize în mod

uniform, imparțial, transparent și nediscriminatoriu, tuturor persoanelor

fizice și juridice, indiferent de statutul lor juridic și forma de organizare

și funcționare a acestora.

Prin actul normativ

invocat de reclamantă, respectiv prin Ordinul Ministerului Economiei și

Finanțelor nr. 487/2007 pentru aprobarea măsurilor tranzitorii a etapelor și

termenelor de realizare a transferului competențelor și atribuțiilor privind

administrarea accizei către Autoritatea Națională a Vămilor, cu modificările și

completările ulterioare, se prevede, prin pct. 4 din Anexa nr. 1 transferul

competențelor privind inspecția fiscală pentru accize, către structurile

competente din cadrul Autorității Naționale a Vămilor până la data de 1 mai

2008.

Acest ordin a fost

dat în aplicarea actelor normative de organizare și funcționare a Autorității

Naționale a Vămilor, mai sus arătate, căreia prin unitățile sale teritoriale, i

s-a dat astfel o competență absolută privind inspecția fiscală pentru accize.

De asemenea, instanța

a reținut că Ordinele nr. 753/2006 privind organizarea activității de

administrare a marilor contribuabili și nr. 119/2006 pentru aprobarea

procedurii de administrare și monitorizare a marilor contribuabili sunt acte

normative anterioare H.G. nr. 532/2007 și Ordinului nr. 487/2007, care erau în

vigoare la data efectuării inspecției fiscale.

În consecință,

instanța de primă jurisdicție a apreciat că Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Craiova din cadrul Autorității Naționale a Vămilor era

competentă să efectueze inspecția fiscală parțială pentru accize la societatea

reclamantă, iar excepția invocată pe acest aspect a fost respinsă ca nefondată.

Referitor la excepția

prezumției legale a puterii de lucru judecat cu privire la constatările din

procesele-verbale de contravenție încheiate de autoritatea vamală în sarcina

C.E. SA Craiova în perioada verificată, s-a reținut că, prin două

procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, din 1 iulie

2009 și respectiv din 4 mai 2009, emise de Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Craiova, s-a constatat că SC C.E. SA Craiova nu a respectat

prevederile pct. 29.11 alin. (2) din H.G. nr. 44 privind Normele de aplicare

ale C. fisc., în sensul că suplimentarea cantității de produse accizabile

înscrisă într-o autorizație de utilizator final de produse energetice se putea

face doar în situații bine justificate, în cadrul aceleiași perioade de

valabilitate a autorizației.

Astfel, s-a reținut

că pârâta a săvârșit contravenția prevăzută de art. 220 alin. (1) lit. b) din

O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., constând în neanunțarea autorității

fiscale competente, în termenul legal, despre modificările aduse datelor

inițiale avute în vedere la eliberarea autorizației, fiind sancționată cu

amenda în cuantum de 20.000 RON.

Plângerile formulate

împotriva proceselor-verbale de contravenție, au fost respinse irevocabil prin

hotărâre judecătorească, reținându-se legalitatea și temeinicia actelor

contestate.

La pronunțarea

acestei soluții, instanțele au avut în vedere că petenta SC C.E. SA Craiova

și-a însușit, prin aplicarea ștampilei și semnătură, situațiile întocmite de

organul fiscal cu privire la cantitățile de cărbune aprovizionate peste cele

aprobate în autorizațiile de utilizator final.

Această constatare nu

poate fi opusă reclamantei în cauză, în condițiile în care nu a fost parte în

procesele respective, motiv pentru care excepția invocată a fost respinsă ca

nefondată.

Pe fondul cauzei,

instanța a reținut că prin raportul de inspecție fiscală parțială din 13 iulie

2009 și Decizia de impunere din 14 iulie 2009 emisă în baza acestui raport de

Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Craiova, s-au stabilit în sarcina societății reclamante

S.N.L.O. SA Târgu Jiu obligații fiscale suplimentare în sumă de 7.865.211 RON,

din care 5.334.131 RON reprezintă accize, iar 2.531.131 RON reprezintă

accesorii aferente.

S-a reținut în acest

sens, că reclamanta a livrat în plus 1.292.331,79 tone și respectiv 43.960,3

tone peste cantitățile de cărbune aprobate în regim de scutire de la plata

accizelor aferente autorizațiilor de utilizator final din 8 martie 2007 și din

10 noiembrie 2008 pentru perioadele 13 decembrie 2007 - 27 noiembrie 2008,

respectiv 27 februarie 2009 - 8 martie 2009, fără a avea acciza înscrisă în mod

distinct pe facturile de livrare.

Contestația formulată

în procedura administrativă împotriva celor două acte fiscale a fost respinsă

de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Decizia din 30 septembrie

2009, constatându-se legalitatea calculului obligațiilor fiscale suplimentare

reținute de organul de control vamal în sarcina reclamantei.

Din actele și

lucrările dosarului instanța de primă jurisdicție a reținut că prin autorizația

de utilizator final din 8 martie 2007 a fost aprobată în regim de scutire de la

plata accizelor, cantitatea de 4.490.940 tone cărbune, în perioada 13 decembrie

2007 - 27 noiembrie 2008, iar prin autorizația de utilizator final din 10

noiembrie 2008 s-a aprobat în același regim cantitatea de cărbune de 2.093.340

tone pentru perioada 27 februarie 2009 - 8 martie 2009.

Expertiza efectuată

în cauză a relevat faptul că, potrivit facturilor emise, în perioada 8 martie

2007 - 8 martie 2008 reprezentând prima perioadă subsecventă din autorizația de

utilizator final din 8 martie 2007, societatea reclamantă a livrat în plus

cantitatea de 1.315.469,78 tone de cărbune față de cantitatea prevăzută în

autorizație, adică cu 23.137,81 tone mai mult decât cea constatată de organul

de control vamal, care era de 1.292.331,97 tone cărbune și pentru care s-au

calculat accize și accesorii aferente.

Acest aspect s-a

constatat de către expert și cu privire la cea de-a doua autorizație de

utilizator final din 10 noiembrie 2008, instanța reținând că diferența livrată

în plus față de cea prevăzută pentru prima perioadă din autorizație este în

realitate de 97.749,93 tone de cărbune, cu 53.789,63 tone mai mult decât

cantitatea de cărbune constatată de organul de control vamal.

Instanța a constatat

că expertiza a reținut că toate facturile emise de reclamantă în perioada

verificată de organul de control vamal, adică inclusiv pentru cantitățile de

cărbune livrate în plus, au fost întocmite de reclamantă fără accize.

Instanța de primă

jurisdicție a reținut că aprecierea expertului în sensul că cele două

autorizații de utilizator final nu respecta tabelul 20 al normei de aplicare a

art. 201 C. fisc. nu poate fi primită, întrucât excede atribuțiilor date, fiind

atributul exclusiv al instanței, iar reclamanta în calitate de operator

economic furnizor al produselor accizabile în regim de scutire și beneficiarul

lor, nu a contestat legalitatea lor, ci dimpotrivă, în baza lor și a

contractului de furnizare nr. x/2005 a derulat raporturi comerciale.

De asemenea, instanța

nu a reținut afirmația expertului potrivit cu care, în perioada verificată de

organul de control, cantitatea totală livrată de 10.821.297,97 tone cărbune se

înscrie în cadrul cantității de 13.472.820 tone aprobată a fi livrată în regim

de scutire de la plata accizelor prin autorizația de utilizator final din 8

martie 2007, deoarece această autorizație a fost înlocuită cu autorizația din

10 noiembrie 2008 prin care este stabilită o altă eșalonare a cantității de

cărbune ce urma a fi livrată în acest regim.

Instanța a constatat

că societatea reclamantă, ca societate furnizoare și deținătoare a celui de-al

doilea exemplar al autorizației de utilizator final, potrivit prevederilor pct.

23.2 alin. (6), lit. a) și b) din H.G. nr. 44/2004 privind normele de aplicare

a C. fisc., gestionează situația livrărilor și a punctajelor privind

achizițiile de cărbune aferente autorizațiilor de utilizator final și, ca

atare, este responsabilă pentru livrarea în plus a cantităților de cărbune,

peste cele prevăzute în autorizație.

Astfel, pentru

cantitățile de cărbune livrate în plus, peste cele aprobate în autorizațiile

mai sus arătate, societatea reclamantă a emis facturi de livrare fără a avea

înscrisă acciza în mod distinct, contrar dispozițiilor art. 195, alin. (2),

lit. b) C. fisc. care prevăd că "mișcarea produselor accizabile eliberate

pentru consum este însoțită de factura ce va reflecta cuantumul accizei."

Instanța de fond a

concluzionat că sumele reprezentând obligații fiscale suplimentare cu titlu de

accize și accesorii aferente, calculate de organul de control vamal prin actele

fiscale contestate au fost legal stabilite.

În ceea ce privește

cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă, instanța reține că o

astfel de acțiune excede competenței instanței de contencios administrativ și

fiscal, întrucât se întemeiază pe raporturile comerciale existente între cele

două părți.

de S.N.L.O. SA Târgu Jiu - S.N.L.O. SA, devenită ca urmare a fuziunii prin

contopire SC C.E. SA Oltenia

În termen legal,

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs societatea reclamantă, invocând ca

temei legal al căii de atac exercitate, prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ.

În esență, prin

motivele de recurs dezvoltate în contextul unei ample prezentări a situației de

fapt, recurenta a adus următoarele critici hotărârii primei instanțe, apreciată

ca nelegală și netemeinică:

- contrar celor

reținute de instanța de fond, în cauză au fost îndeplinite condițiile prevăzute

în C. fisc. pentru aplicarea scutirilor la plata accizelor, societatea

recurentă fiind operator economic înregistrat la Autoritatea Națională de

Reglementare în Domeniul Energiei, cărbunele a fost aprovizionat de la S.N.L.O.

SA, ambii operatori economici folosind energie electrică din circuitul pentru

menținerea capacităților de producție lignit și implicit energie electrică;

- din interpretarea

coroborată a prevederilor legale (pct. 23.7 din Normele de aplicare a Legii nr.

571/2003) cu solicitarea societății recurente de eliberare a autorizației de

utilizator final pentru furnizorul Compania de extracție S.N.L.O. SA, reiese în

mod evident că S.N.L.O. SA ar fi trebuit să beneficieze de scutire de la plata

accizelor pentru o cantitate de cărbune cuprinsă între 5.117.300 tone și

5.647.800 tone, în condițiile în care nu mai operau și alte cauze care să

conducă la scutiri de la plata accizelor, independente de voința beneficiarului

final și care să determine solicitarea unor autorizații suplimentare;

- autorizația de

utilizator final din 8 martie 2007, cu valabilitate de 3 ani, până la 8 martie

2010, permite achiziționarea de la S.N.L.O. SA Târgu Jiu, în regim de scutire

de la plata accizelor, a unei cantități de 13.472.820 tone cărbune, fiind

evident, din interpretarea legii și a normelor de aplicare, că nu se prevede

posibilitatea de solicitare a scutirii de la plata accizelor pentru cantitățile

suplimentare după fiecare an al autorizației, ci doar în perioada de

valabilitate și numai dacă s-ar depăși cantitatea cuprinsă în aceasta;

- reținerile

organului de control cât și ale instanței de fond în sensul depășirii

cantităților anuale aprobate sunt lipsite de suport legal, câtă vreme nu există

o prevedere clară care să impună solicitarea și eliberarea unor autorizații

pentru cantități anuale, anterior datei de 22 decembrie 2008, sub acest aspect

fiind evidentă și încălcarea principiului neretroactivității legii civile;

- instanța de fond a

nesocotit concluziile expertului tehnic care a arătat că autorizația din 8

martie 2007 permite achiziționarea unei cantități de 13.472.820 tone cărbune de

la S.N.L.O. SA în regim de scutire de la plata accizelor, reținând nelegal înlocuirea

cu o altă autorizație din 10 noiembrie 2008, prin care este stabilită o altă

eșalonare a cantității de cărbune ce urma a fi livrată în acest regim, mai cu

seamă că în legislație nu este prevăzut cazul de înlocuire a autorizației de

utilizator final, fiind legiferate doar posibilitățile de revocare și de

anulare în situațiile limitativ prevăzute de legislație;

- nici respingerea

cererii de chemare în garanție nu este legală, fiind incidente chiar și într-o

acțiune de contencios administrativ prevederile art. 17 din C. proc. civ.

considerentele instanței de control judiciar

Recursul nu este

fondat.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și care, în mod efectiv, se

subsumează numai motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și față de prevederile legale aplicabile din materia supusă

analizei, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză motive care să atragă fie

casarea, fie modificarea hotărârii atacate, în considerarea celor în continuare

arătate.

Recurenta-reclamantă

S.N.L.O. SA Târgu Jiu, devenită pe parcursul soluționării recursului de față SC

C.E. SA Oltenia (H.G. de înființare a acestei societăți prin fuziunea prin

contopire, nr. 1024/2011) a solicitat instanței de contencios administrativ

anularea actului administrativ reprezentat de Decizia din 30 septembrie 2009,

prin care a fost respinsă contestația împotriva Deciziei de impunere din 14

iulie 2009 și totodată suspendarea executării acestei decizii, cu mențiunea că

la data de 15 iunie 2010, prin notele de ședință s-a renunțat la acest din urmă

capăt de cerere.

Expunerea rezumativă

a considerentelor hotărârii atacate evidențiază atât conținutul actelor

administrative atacate cât și argumentele instanței de fond în sensul menținerii

acestora, urmare a aprecierii, în esență, în sensul că nu erau îndeplinite

condițiile pentru aplicarea scutirilor de la plata accizelor urmare a

cantităților de cărbune livrate în calitate de operator economic, furnizor al

produselor accizabile în regim de scutire, astfel că în mod evident nu se mai

impune reluarea in extenso a situației de fapt în contextul examinării

recursului de față.

4.1. Analizând

punctual criticile recurentei, Înalta Curte constatând de altfel cu titlu

prealabil că recurenta reiterează susținerile prezentate și cu ocazia primei

judecăți, reține că nu sunt fondate criticile subsumate motivului vizând

interpretarea de către prima instanță a prevederilor C. fisc. pentru aplicarea

scutirilor la plata accizelor.

Astfel, prima instanță

în mod legal a reținut că societatea recurentă nu a respectat prevederile art.

175

2

alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cărbunele fiind supus

accizelor începând cu anul 2007, iar exigibilitatea acesteia survine la

momentul livrării acestui produs de către compania de extracție. Actele

dosarului atestă că S.N.L.O. SA nu a urmărit concordanța cantităților livrate

către SC C.E. SA Craiova cu cantitățile înscrise în autorizațiile de utilizator

final din 10 noiembrie 2008, pentru perioada 10 noiembrie 2008 - 8 martie 2009

și din 10 noiembrie 2008, puse în copie la dispoziția furnizorului de către

beneficiar, în conformitate cu prevederile pct. 23.37 din H.G. nr. 44/2004,

privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc.,

republicată, cu modificările și completările ulterioare.

SC C.E. SA Craiova nu

a respectat pct. 23.112 din H.G. nr. 44/2004, privind Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., republicată, cu modificările și

completările ulterioare, întrucât în urma controalelor inopinate efectuate la

această societate s-a constatat că reprezentanții acesteia nu au fost în măsură

să prezinte documente care să ateste că au achitat către bugetul consolidat de

stat contravaloarea accizelor aferente cantităților achiziționate peste

cantitățile aprobate în autorizația de utilizator final din 8 martie 2007,

aferent perioadei 8 martie 2007 - 8 martie 2008 și în autorizația de utilizator

final din 10 noiembrie 2008, aferent perioadei 10 noiembrie 2008 - 8 martie 2009

sau că aceștia ar fi solicitat și li s-ar fi aprobat de către Agenția Națională

de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili, în mod justificat, suplimentarea cantităților aprobate în

autorizația de utilizator final din 8 martie 2007, aferent perioadei 8 martie

2007 - 8 martie 2008 și în autorizația de utilizator final din 10 noiembrie

2008 aferent perioadei 10 noiembrie 2008 - 8 martie 2009.

Pentru cantitatea de

1.292.381,79 tone cărbune achiziționată peste cantitatea aprobată în

autorizația de utilizator final din 8 martie 2007, aferent perioadei 8 martie

2007 - 8 martie 2008 și cantitatea de 43.960,3 tone cărbune achiziționată peste

cantitatea aprobată în autorizația de utilizator final din 10 noiembrie 2008

aferent perioadei 10 noiembrie 2008 - 8 martie 2009, SC C.E. SA Craiova nu a

beneficiat în mod legal de scutirea prevăzută la art. 201 lit. d) din Legea nr.

571/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare privind C.

fisc., situație în care datora accize, conform art. 176 din Legea nr. 571/2003,

republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Întrucât SC C.E. SA

Craiova nu a anunțat autoritatea fiscală competentă (Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili respectiv Autoritatea Națională a Vămilor) despre modificările

datelor inițiale avute în vedere la eliberarea autorizațiilor de utilizator

final din 8 martie 2007 și din 10 noiembrie 2008, a fost sancționată

contravențional, aplicându-se sancțiunea prevăzută la art. 220 lit. b) din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și

completările ulterioare.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte reține că deplin întemeiat s-a constatat în perioada

13 decembrie 2007 - 21 noiembrie 2008 respectiv 27 februarie 2009 - 8 martie

2009, că S.N.L.O. SA nu a înscris acciza în mod distinct pe facturile de

livrare către SC C.E. SA Craiova, încălcând art. 195 alin. (2) lit. b) din

Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., republicată, cu modificările și

completările ulterioare pentru a o vira către bugetul de stat.

În raport de

susținerile recurentei care apreciază, urmare a creșterii de energie electrică

care a determinat creșterea consumului de energie electrică, că ar fi trebuit

să beneficieze de scutirea de la plata accizelor o cantitate mai mare de

cărbune, adică între 5.117.300 tone și 5.647.300 tone (determinarea acestor

limite având în vedere situația comparativă a livrărilor de cărbune către SC

C.E. SA Craiova) instanța de control judiciar apreciază că acestea nu pot

constitui un argument în sprijinul susținerii cererii de recurs, ci, cel mult,

o recunoaștere a faptului că nu a efectuat diligențele necesare pentru

îndeplinirea de către sine sau de către societatea parteneră a procedurilor

legale necesare pentru obținerea unei autorizații de utilizator final care să

permită achiziționarea - în regim de scutire de accize - a unei cantități de

cărbune corespunzătoare activității derulate.

4.2. În fine,

conchizând pe aspectul aplicării și interpretării dispozițiilor legale

incidente, Înalta Curte arată că nici celelalte critici și argumente ale

recurentei, vizând modul deficitar de redactare a normelor legale, lipsite

astfel de claritate și predictibilitate, nu sunt de natură a demonstra

nelegalitatea hotărârii atacate și aceasta cu atât mai mult cu cât recurenta a

omis să urmărească cantitățile livrate beneficiarului și nici nu a anunțat

depășirea cantității aprobate prin autorizația de utilizator final, după cum,

în sensul celor arătate deja, nici nu a întreprins vreun demers în vederea

suplimentării justificate, a cantităților de cărbune aprobate în autorizațiile

de utilizator, astfel cum permit stipulațiile cuprinse în pct. 29.11 din H.G.

nr. 44/2004 privind normele de aplicare de C. fisc. ("cantitatea de

produse accizabile înscrisă într-o autorizație de utilizator final de produse

energetice poate fi suplimentată în situații bine justificate în cadrul

aceleiași perioade de valabilitate a autorizației").

4.3. Cu referire la

amplele susțineri prin intermediul cărora recurenta tinde să demonstreze că

beneficiarul autorizației de utilizator final - SC C.E. SA Craiova - putea

achiziționa în regim de scutire de la plata accizelor întreaga cantitate

prevăzută în autorizația de utilizator final, fără a avea relevanță perioadele

de timp menționate în cuprinsul acesteia, instanța de recurs reține că și

acestea sunt neîntemeiate întrucât, așa cum rezultă din cuprinsul acestor

autorizații, fiecare cantitate este aprobată pentru o anumită perioadă de timp,

atât cantitățile, cât și perioadele de achiziționare fiind expres determinate

și indicate în cuprinsul autorizației de utilizator final.

În același timp este

de observat că obligativitatea respectării acestor termene și cantități rezultă

din prevederile pct. 23.2 alin. (6) lit. a) H.G. nr. 44/2004 care statuează că:

"Autorizațiile

de utilizator final se emit în două exemplare, cu următoarele destinații:

a) primul exemplar se

păstrează de către utilizatorul final. Câte o copie a acestui exemplar va fi

transmisă și păstrată de către operatorul economic furnizor al produselor

accizabile, în regim de scutire;

b) al doilea exemplar

se păstrează de către autoritatea fiscală teritorială emitentă", rezultând

deci, că societatea recurentă avea responsabilitatea gestionării situației

livrărilor și a punctelor privind achizițiile de cărbune aferent autorizațiilor

de utilizator final.

4.4. Nefondate sunt

și criticile vizând nesocotirea de către prima instanță a concluziilor

expertului tehnic care a întocmit raportul de expertiză în cauză, în condițiile

în care, Înalta Curte apreciază că pe baza unor pertinente și suficiente

argumente au fost înlăturate aprecierile expertului, întemeiate pe o premisă

nelegală, respectiv interpretarea proprie a prevederilor art. 201 din C. fisc.,

ceea ce în mod evident depășea cadrul competențelor sale.

4.5. Înalta Curte va

respinge, respectiv va înlătura ca nefondate, criticile recurentei și în ceea

ce privește pretinsa nemotivare a soluției pronunțate de judecătorul fondului și

cu referire la modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție.

Chiar rezumatul

considerentelor hotărârii de mai sus demonstrează că hotărârea primei instanțe

și soluția adoptată este rezultatul unei analize temeinice și corecte, atât în

ceea ce privește situația de fapt, cât și aplicarea prevederilor legale

incidente.

Instanța de primă

jurisdicție a motivat pertinent și concludent, raportat la susținerile părților

înfățișând argumentele pe baza cărora s-a reținut legalitatea constatărilor și

măsurilor organelor de control, ceea ce desigur că demonstrează că nu poate fi

incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.

Totodată, Înalta

Curte reține și legalitatea soluției adoptate în ceea ce privește cererea recurentei-reclamante

de chemare în garanție, în sensul obligării SC C.E. SA Craiova la restituirea

sumelor stabilită în sarcina sa, întrucât, în cadrul determinat și specific

contenciosului administrativ, conform Legii nr. 554/2004, republicată, nu pot fi

soluționate și cererile derivând din raporturile comerciale dintre recurentă și

chemata în garanție.

Față de toate cele

mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins,

așadar, ca nefondat recursul de față, cu consecința menținerii ca legală și

temeinică a hotărârii primei instanțe ca și a actului administrativ atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC C.E. SA Oltenia împotriva Sentinței nr. 296/2011 din 31 mai 2011

a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 30 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AS