ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4423/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 9 martie 2010 sub nr. 721/54/2010, reclamanta S.N.L.O. SA Târgu Jiu în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova și chematul în garanție SC C.E. Craiova a solicitat instanței anularea actului administrativ reprezentat de Decizia din 30 septembrie 2009 și suspendarea executării Deciziei de impunere din 14 iulie 2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

La data de 16 aprilie 2010 reclamanta a formulat o precizare la acțiunea introductivă, solicitând anularea Deciziei din 30 septembrie 2009 emisă de organul de soluționare a contestației formulate în procedura administrativă împotriva raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere prin care s-au stabilit obligațiile fiscale suplimentare. Totodată, reclamanta a depus precizare și la cererea de chemare în garanție, detaliind motivele invocate în cererea inițială. Prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din 15 iunie 2010, reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind suspendarea executării Deciziei de impunere din 14 iulie 2009 Pârâtele au invocat autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește cantitățile de cărbune livrate de reclamantă către pârâta SC C.E.

Craiova, având în vedere sentințele pronunțate în acest sens, excepție care a fost unită cu fondul cauzei. La data de 15 martie 2011 reclamanta S.N.L.O. SA, prin notele de ședință, a invocat în temeiul art. 136 C. proc. civ. excepția nulității absolute a Deciziei de impunere din 14 iulie 2009 și a raportului de inspecție fiscală parțială încheiat la 10 iulie 2009, ca urmare a încălcării normelor de competență la data emiterii acestora. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 296 din 31 mai 2011 a Curții de Apel Craiova au fost respinse excepțiile invocate de autoritățile pârâte. Totodată, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.N.L.O. SA Târgu Jiu, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, SC C.E.

Craiova și Autoritatea Națională a Vămilor ca și cererea de chemare în garanție. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția invocată de reclamantă, privitoare la nulitatea absolută a actelor fiscale contestate ca urmare a lipsei competenței pârâtei Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova de a efectua inspecția fiscală la societatea reclamantă în calitate de mare contribuabil, este nefondată. Instanța a reținut că potrivit art. 4 alin. (1), pct. 45 1 și 45 2 din H.G. nr. 532/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor, cu completările și modificările ulterioare, organele de control ale acestei autorități "efectuează inspecție fiscală în condițiile C. proc.

fisc., în domeniul produselor accizabile". Această atribuție este menținută și prin art. 4 alin. (1), pct. 46 din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor, act normativ în vigoare la data efectuării controlului la societatea reclamantă. Această autoritate, conform art. 2 din actul normativ de organizare și funcționare, are obligația de a asigura aplicarea legislației în domeniul vamal și pentru accize în mod uniform, imparțial, transparent și nediscriminatoriu, tuturor persoanelor fizice și juridice, indiferent de statutul lor juridic și forma de organizare și funcționare a acestora.

Prin actul normativ invocat de reclamantă, respectiv prin Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 487/2007 pentru aprobarea măsurilor tranzitorii a etapelor și termenelor de realizare a transferului competențelor și atribuțiilor privind administrarea accizei către Autoritatea Națională a Vămilor, cu modificările și completările ulterioare, se prevede, prin pct. 4 din Anexa nr. 1 transferul competențelor privind inspecția fiscală pentru accize, către structurile competente din cadrul Autorității Naționale a Vămilor până la data de 1 mai 2008. Acest ordin a fost dat în aplicarea actelor normative de organizare și funcționare a Autorității Naționale a Vămilor, mai sus arătate, căreia prin unitățile sale teritoriale, i s-a dat astfel o competență absolută privind inspecția fiscală pentru accize.

De asemenea, instanța a reținut că Ordinele nr. 753/2006 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili și nr. 119/2006 pentru aprobarea procedurii de administrare și monitorizare a marilor contribuabili sunt acte normative anterioare H.G. nr. 532/2007 și Ordinului nr. 487/2007, care erau în vigoare la data efectuării inspecției fiscale. În consecință, instanța de primă jurisdicție a apreciat că Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova din cadrul Autorității Naționale a Vămilor era competentă să efectueze inspecția fiscală parțială pentru accize la societatea reclamantă, iar excepția invocată pe acest aspect a fost respinsă ca nefondată. Referitor la excepția prezumției legale a puterii de lucru judecat cu privire la constatările din procesele-verbale de contravenție încheiate de autoritatea vamală în sarcina C.E.

SA Craiova în perioada verificată, s-a reținut că, prin două procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, din 1 iulie 2009 și respectiv din 4 mai 2009, emise de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, s-a constatat că SC C.E. SA Craiova nu a respectat prevederile pct. 29.11 alin. (2) din H.G. nr. 44 privind Normele de aplicare ale C. fisc., în sensul că suplimentarea cantității de produse accizabile înscrisă într-o autorizație de utilizator final de produse energetice se putea face doar în situații bine justificate, în cadrul aceleiași perioade de valabilitate a autorizației. Astfel, s-a reținut că pârâta a săvârșit contravenția prevăzută de art. 220 alin. (1) lit. b) din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., constând în neanunțarea autorității fiscale competente, în termenul legal, despre modificările aduse datelor inițiale avute în vedere la eliberarea autorizației, fiind sancționată cu amenda în cuantum de 20.000 RON. Plângerile formulate împotriva proceselor-verbale de contravenție, au fost respinse irevocabil prin hotărâre judecătorească, reținându-se legalitatea și temeinicia actelor contestate. La pronunțarea acestei soluții, instanțele au avut în vedere că petenta SC C.E. SA Craiova și-a însușit, prin aplicarea ștampilei și semnătură, situațiile întocmite de organul fiscal cu privire la cantitățile de cărbune aprovizionate peste cele aprobate în autorizațiile de utilizator final.

Această constatare nu poate fi opusă reclamantei în cauză, în condițiile în care nu a fost parte în procesele respective, motiv pentru care excepția invocată a fost respinsă ca nefondată. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin raportul de inspecție fiscală parțială din 13 iulie 2009 și Decizia de impunere din 14 iulie 2009 emisă în baza acestui raport de Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova, s-au stabilit în sarcina societății reclamante S.N.L.O. SA Târgu Jiu obligații fiscale suplimentare în sumă de 7.865.211 RON, din care 5.334.131 RON reprezintă accize, iar 2.531.131 RON reprezintă accesorii aferente.

S-a reținut în acest sens, că reclamanta a livrat în plus 1.292.331,79 tone și respectiv 43.960,3 tone peste cantitățile de cărbune aprobate în regim de scutire de la plata accizelor aferente autorizațiilor de utilizator final din 8 martie 2007 și din 10 noiembrie 2008 pentru perioadele 13 decembrie 2007 - 27 noiembrie 2008, respectiv 27 februarie 2009 - 8 martie 2009, fără a avea acciza înscrisă în mod distinct pe facturile de livrare. Contestația formulată în procedura administrativă împotriva celor două acte fiscale a fost respinsă de Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Decizia din 30 septembrie 2009, constatându-se legalitatea calculului obligațiilor fiscale suplimentare reținute de organul de control vamal în sarcina reclamantei.

Din actele și lucrările dosarului instanța de primă jurisdicție a reținut că prin autorizația de utilizator final din 8 martie 2007 a fost aprobată în regim de scutire de la plata accizelor, cantitatea de 4.490.940 tone cărbune, în perioada 13 decembrie 2007 - 27 noiembrie 2008, iar prin autorizația de utilizator final din 10 noiembrie 2008 s-a aprobat în același regim cantitatea de cărbune de 2.093.340 tone pentru perioada 27 februarie 2009 - 8 martie 2009. Expertiza efectuată în cauză a relevat faptul că, potrivit facturilor emise, în perioada 8 martie 2007 - 8 martie 2008 reprezentând prima perioadă subsecventă din autorizația de utilizator final din 8 martie 2007, societatea reclamantă a livrat în plus cantitatea de 1.315.469,78 tone de cărbune față de cantitatea prevăzută în autorizație, adică cu 23.137,81 tone mai mult decât cea constatată de organul de control vamal, care era de 1.292.331,97 tone cărbune și pentru care s-au calculat accize și accesorii aferente.

Acest aspect s-a constatat de către expert și cu privire la cea de-a doua autorizație de utilizator final din 10 noiembrie 2008, instanța reținând că diferența livrată în plus față de cea prevăzută pentru prima perioadă din autorizație este în realitate de 97.749,93 tone de cărbune, cu 53.789,63 tone mai mult decât cantitatea de cărbune constatată de organul de control vamal. Instanța a constatat că expertiza a reținut că toate facturile emise de reclamantă în perioada verificată de organul de control vamal, adică inclusiv pentru cantitățile de cărbune livrate în plus, au fost întocmite de reclamantă fără accize. Instanța de primă jurisdicție a reținut că aprecierea expertului în sensul că cele două autorizații de utilizator final nu respecta tabelul 20 al normei de aplicare a art. 201 C. fisc.

nu poate fi primită, întrucât excede atribuțiilor date, fiind atributul exclusiv al instanței, iar reclamanta în calitate de operator economic furnizor al produselor accizabile în regim de scutire și beneficiarul lor, nu a contestat legalitatea lor, ci dimpotrivă, în baza lor și a contractului de furnizare nr. x/2005 a derulat raporturi comerciale. De asemenea, instanța nu a reținut afirmația expertului potrivit cu care, în perioada verificată de organul de control, cantitatea totală livrată de 10.821.297,97 tone cărbune se înscrie în cadrul cantității de 13.472.820 tone aprobată a fi livrată în regim de scutire de la plata accizelor prin autorizația de utilizator final din 8 martie 2007, deoarece această autorizație a fost înlocuită cu autorizația din 10 noiembrie 2008 prin care este stabilită o altă eșalonare a cantității de cărbune ce urma a fi livrată în acest regim.

Instanța a constatat că societatea reclamantă, ca societate furnizoare și deținătoare a celui de-al doilea exemplar al autorizației de utilizator final, potrivit prevederilor pct. 23.2 alin. (6), lit. a) și b) din H.G. nr. 44/2004 privind normele de aplicare a C. fisc., gestionează situația livrărilor și a punctajelor privind achizițiile de cărbune aferente autorizațiilor de utilizator final și, ca atare, este responsabilă pentru livrarea în plus a cantităților de cărbune, peste cele prevăzute în autorizație. Astfel, pentru cantitățile de cărbune livrate în plus, peste cele aprobate în autorizațiile mai sus arătate, societatea reclamantă a emis facturi de livrare fără a avea înscrisă acciza în mod distinct, contrar dispozițiilor art. 195, alin. (2), lit. b) C. fisc.

care prevăd că "mișcarea produselor accizabile eliberate pentru consum este însoțită de factura ce va reflecta cuantumul accizei." Instanța de fond a concluzionat că sumele reprezentând obligații fiscale suplimentare cu titlu de accize și accesorii aferente, calculate de organul de control vamal prin actele fiscale contestate au fost legal stabilite. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă, instanța reține că o astfel de acțiune excede competenței instanței de contencios administrativ și fiscal, întrucât se întemeiază pe raporturile comerciale existente între cele două părți. 3. Recursul declarat de S.N.L.O. SA Târgu Jiu - S.N.L.O. SA, devenită ca urmare a fuziunii prin contopire SC C.E.

SA Oltenia În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs societatea reclamantă, invocând ca temei legal al căii de atac exercitate, prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate în contextul unei ample prezentări a situației de fapt, recurenta a adus următoarele critici hotărârii primei instanțe, apreciată ca nelegală și netemeinică: - contrar celor reținute de instanța de fond, în cauză au fost îndeplinite condițiile prevăzute în C. fisc. pentru aplicarea scutirilor la plata accizelor, societatea recurentă fiind operator economic înregistrat la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, cărbunele a fost aprovizionat de la S.N.L.O.

SA, ambii operatori economici folosind energie electrică din circuitul pentru menținerea capacităților de producție lignit și implicit energie electrică; - din interpretarea coroborată a prevederilor legale (pct. 23.7 din Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003) cu solicitarea societății recurente de eliberare a autorizației de utilizator final pentru furnizorul Compania de extracție S.N.L.O. SA, reiese în mod evident că S.N.L.O. SA ar fi trebuit să beneficieze de scutire de la plata accizelor pentru o cantitate de cărbune cuprinsă între 5.117.300 tone și 5.647.800 tone, în condițiile în care nu mai operau și alte cauze care să conducă la scutiri de la plata accizelor, independente de voința beneficiarului final și care să determine solicitarea unor autorizații suplimentare; - autorizația de utilizator final din 8 martie 2007, cu valabilitate de 3 ani, până la 8 martie 2010, permite achiziționarea de la S.N.L.O.

SA Târgu Jiu, în regim de scutire de la plata accizelor, a unei cantități de 13.472.820 tone cărbune, fiind evident, din interpretarea legii și a normelor de aplicare, că nu se prevede posibilitatea de solicitare a scutirii de la plata accizelor pentru cantitățile suplimentare după fiecare an al autorizației, ci doar în perioada de valabilitate și numai dacă s-ar depăși cantitatea cuprinsă în aceasta; - reținerile organului de control cât și ale instanței de fond în sensul depășirii cantităților anuale aprobate sunt lipsite de suport legal, câtă vreme nu există o prevedere clară care să impună solicitarea și eliberarea unor autorizații pentru cantități anuale, anterior datei de 22 decembrie 2008, sub acest aspect fiind evidentă și încălcarea principiului neretroactivității legii civile; - instanța de fond a nesocotit concluziile expertului tehnic care a arătat că autorizația din 8 martie 2007 permite achiziționarea unei cantități de 13.472.820 tone cărbune de la S.N.L.O.

SA în regim de scutire de la plata accizelor, reținând nelegal înlocuirea cu o altă autorizație din 10 noiembrie 2008, prin care este stabilită o altă eșalonare a cantității de cărbune ce urma a fi livrată în acest regim, mai cu seamă că în legislație nu este prevăzut cazul de înlocuire a autorizației de utilizator final, fiind legiferate doar posibilitățile de revocare și de anulare în situațiile limitativ prevăzute de legislație; - nici respingerea cererii de chemare în garanție nu este legală, fiind incidente chiar și într-o acțiune de contencios administrativ prevederile art. 17 din C. proc. civ. 4. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Recursul nu este fondat. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și care, în mod efectiv, se subsumează numai motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și față de prevederile legale aplicabile din materia supusă analizei, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză motive care să atragă fie casarea, fie modificarea hotărârii atacate, în considerarea celor în continuare arătate. Recurenta-reclamantă S.N.L.O. SA Târgu Jiu, devenită pe parcursul soluționării recursului de față SC C.E. SA Oltenia (H.G. de înființare a acestei societăți prin fuziunea prin contopire, nr. 1024/2011) a solicitat instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ reprezentat de Decizia din 30 septembrie 2009, prin care a fost respinsă contestația împotriva Deciziei de impunere din 14 iulie 2009 și totodată suspendarea executării acestei decizii, cu mențiunea că la data de 15 iunie 2010, prin notele de ședință s-a renunțat la acest din urmă capăt de cerere.

Expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii atacate evidențiază atât conținutul actelor administrative atacate cât și argumentele instanței de fond în sensul menținerii acestora, urmare a aprecierii, în esență, în sensul că nu erau îndeplinite condițiile pentru aplicarea scutirilor de la plata accizelor urmare a cantităților de cărbune livrate în calitate de operator economic, furnizor al produselor accizabile în regim de scutire, astfel că în mod evident nu se mai impune reluarea in extenso a situației de fapt în contextul examinării recursului de față. 4.1. Analizând punctual criticile recurentei, Înalta Curte constatând de altfel cu titlu prealabil că recurenta reiterează susținerile prezentate și cu ocazia primei judecăți, reține că nu sunt fondate criticile subsumate motivului vizând interpretarea de către prima instanță a prevederilor C. fisc.

pentru aplicarea scutirilor la plata accizelor. Astfel, prima instanță în mod legal a reținut că societatea recurentă nu a respectat prevederile art. 175 2 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cărbunele fiind supus accizelor începând cu anul 2007, iar exigibilitatea acesteia survine la momentul livrării acestui produs de către compania de extracție. Actele dosarului atestă că S.N.L.O. SA nu a urmărit concordanța cantităților livrate către SC C.E. SA Craiova cu cantitățile înscrise în autorizațiile de utilizator final din 10 noiembrie 2008, pentru perioada 10 noiembrie 2008 - 8 martie 2009 și din 10 noiembrie 2008, puse în copie la dispoziția furnizorului de către beneficiar, în conformitate cu prevederile pct. 23.37 din H.G.

nr. 44/2004, privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare. SC C.E. SA Craiova nu a respectat pct. 23.112 din H.G.

nr. 44/2004, privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât în urma controalelor inopinate efectuate la această societate s-a constatat că reprezentanții acesteia nu au fost în măsură să prezinte documente care să ateste că au achitat către bugetul consolidat de stat contravaloarea accizelor aferente cantităților achiziționate peste cantitățile aprobate în autorizația de utilizator final din 8 martie 2007, aferent perioadei 8 martie 2007 - 8 martie 2008 și în autorizația de utilizator final din 10 noiembrie 2008, aferent perioadei 10 noiembrie 2008 - 8 martie 2009 sau că aceștia ar fi solicitat și li s-ar fi aprobat de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în mod justificat, suplimentarea cantităților aprobate în autorizația de utilizator final din 8 martie 2007, aferent perioadei 8 martie 2007 - 8 martie 2008 și în autorizația de utilizator final din 10 noiembrie 2008 aferent perioadei 10 noiembrie 2008 - 8 martie 2009. Pentru cantitatea de 1.292.381,79 tone cărbune achiziționată peste cantitatea aprobată în autorizația de utilizator final din 8 martie 2007,

aferent perioadei 8 martie 2007 - 8 martie 2008 și cantitatea de 43.960,3 tone cărbune achiziționată peste cantitatea aprobată în autorizația de utilizator final din 10 noiembrie 2008 aferent perioadei 10 noiembrie 2008 - 8 martie 2009, SC C.E. SA Craiova nu a beneficiat în mod legal de scutirea prevăzută la art. 201 lit. d) din Legea nr. 571/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare privind C. fisc., situație în care datora accize, conform art. 176 din Legea nr. 571/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Întrucât SC C.E.

SA Craiova nu a anunțat autoritatea fiscală competentă (Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili respectiv Autoritatea Națională a Vămilor) despre modificările datelor inițiale avute în vedere la eliberarea autorizațiilor de utilizator final din 8 martie 2007 și din 10 noiembrie 2008, a fost sancționată contravențional, aplicându-se sancțiunea prevăzută la art. 220 lit. b) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pe cale de consecință, Înalta Curte reține că deplin întemeiat s-a constatat în perioada 13 decembrie 2007 - 21 noiembrie 2008 respectiv 27 februarie 2009 - 8 martie 2009, că S.N.L.O.

SA nu a înscris acciza în mod distinct pe facturile de livrare către SC C.E. SA Craiova, încălcând art. 195 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., republicată, cu modificările și completările ulterioare pentru a o vira către bugetul de stat. În raport de susținerile recurentei care apreciază, urmare a creșterii de energie electrică care a determinat creșterea consumului de energie electrică, că ar fi trebuit să beneficieze de scutirea de la plata accizelor o cantitate mai mare de cărbune, adică între 5.117.300 tone și 5.647.300 tone (determinarea acestor limite având în vedere situația comparativă a livrărilor de cărbune către SC C.E.

SA Craiova) instanța de control judiciar apreciază că acestea nu pot constitui un argument în sprijinul susținerii cererii de recurs, ci, cel mult, o recunoaștere a faptului că nu a efectuat diligențele necesare pentru îndeplinirea de către sine sau de către societatea parteneră a procedurilor legale necesare pentru obținerea unei autorizații de utilizator final care să permită achiziționarea - în regim de scutire de accize - a unei cantități de cărbune corespunzătoare activității derulate. 4.2.

În fine, conchizând pe aspectul aplicării și interpretării dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte arată că nici celelalte critici și argumente ale recurentei, vizând modul deficitar de redactare a normelor legale, lipsite astfel de claritate și predictibilitate, nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea hotărârii atacate și aceasta cu atât mai mult cu cât recurenta a omis să urmărească cantitățile livrate beneficiarului și nici nu a anunțat depășirea cantității aprobate prin autorizația de utilizator final, după cum, în sensul celor arătate deja, nici nu a întreprins vreun demers în vederea suplimentării justificate, a cantităților de cărbune aprobate în autorizațiile de utilizator, astfel cum permit stipulațiile cuprinse în pct. 29.11 din H.G.

nr. 44/2004 privind normele de aplicare de C. fisc. ("cantitatea de produse accizabile înscrisă într-o autorizație de utilizator final de produse energetice poate fi suplimentată în situații bine justificate în cadrul aceleiași perioade de valabilitate a autorizației"). 4.3. Cu referire la amplele susțineri prin intermediul cărora recurenta tinde să demonstreze că beneficiarul autorizației de utilizator final - SC C.E. SA Craiova - putea achiziționa în regim de scutire de la plata accizelor întreaga cantitate prevăzută în autorizația de utilizator final, fără a avea relevanță perioadele de timp menționate în cuprinsul acesteia, instanța de recurs reține că și acestea sunt neîntemeiate întrucât, așa cum rezultă din cuprinsul acestor autorizații, fiecare cantitate este aprobată pentru o anumită perioadă de timp, atât cantitățile, cât și perioadele de achiziționare fiind expres determinate și indicate în cuprinsul autorizației de utilizator final.

În același timp este de observat că obligativitatea respectării acestor termene și cantități rezultă din prevederile pct. 23.2 alin. (6) lit. a) H.G. nr. 44/2004 care statuează că: "Autorizațiile de utilizator final se emit în două exemplare, cu următoarele destinații: a) primul exemplar se păstrează de către utilizatorul final. Câte o copie a acestui exemplar va fi transmisă și păstrată de către operatorul economic furnizor al produselor accizabile, în regim de scutire; b) al doilea exemplar se păstrează de către autoritatea fiscală teritorială emitentă", rezultând deci, că societatea recurentă avea responsabilitatea gestionării situației livrărilor și a punctelor privind achizițiile de cărbune aferent autorizațiilor de utilizator final.

4.4. Nefondate sunt și criticile vizând nesocotirea de către prima instanță a concluziilor expertului tehnic care a întocmit raportul de expertiză în cauză, în condițiile în care, Înalta Curte apreciază că pe baza unor pertinente și suficiente argumente au fost înlăturate aprecierile expertului, întemeiate pe o premisă nelegală, respectiv interpretarea proprie a prevederilor art. 201 din C. fisc., ceea ce în mod evident depășea cadrul competențelor sale. 4.5. Înalta Curte va respinge, respectiv va înlătura ca nefondate, criticile recurentei și în ceea ce privește pretinsa nemotivare a soluției pronunțate de judecătorul fondului și cu referire la modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție.

Chiar rezumatul considerentelor hotărârii de mai sus demonstrează că hotărârea primei instanțe și soluția adoptată este rezultatul unei analize temeinice și corecte, atât în ceea ce privește situația de fapt, cât și aplicarea prevederilor legale incidente. Instanța de primă jurisdicție a motivat pertinent și concludent, raportat la susținerile părților înfățișând argumentele pe baza cărora s-a reținut legalitatea constatărilor și măsurilor organelor de control, ceea ce desigur că demonstrează că nu poate fi incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Totodată, Înalta Curte reține și legalitatea soluției adoptate în ceea ce privește cererea recurentei-reclamante de chemare în garanție, în sensul obligării SC C.E.

SA Craiova la restituirea sumelor stabilită în sarcina sa, întrucât, în cadrul determinat și specific contenciosului administrativ, conform Legii nr. 554/2004, republicată, nu pot fi soluționate și cererile derivând din raporturile comerciale dintre recurentă și chemata în garanție. Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins, așadar, ca nefondat recursul de față, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe ca și a actului administrativ atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C.E. SA Oltenia împotriva Sentinței nr. 296/2011 din 31 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2012. Procesat de GGC - AS