ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2189/2014

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 198/C/2013, Tribunalul Brașov, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R. SRL în contradictoriu cu pârâții SC O.A. SA, Municipiul Brașov prin primar, Statul Român prin M.F.P. și a constatat lipsa încheierii ca act procedural la înscrierea dreptului de proprietate al SC O.A. SA de la B + 1 din C.F. Brașov, respectiv de la B + 1 din C.F. Brașov; a constatat nulitatea înscrierilor mai sus menționate; a dispus radierea dreptului de proprietate al SC O.A. SA și revenirea la situația anterioară în sensul înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român dobândit prin lege, în baza H.C.M.

nr. 8 din 12 ianuarie 1960, respectiv dreptului de proprietate a unității administrativ teritoriale Municipiul Brașov în patrimoniul căreia s-a transmis, iar la foaia C dispune înscrierea dreptului de administrare al SC R. SRL; a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 40 lei reprezentând cheltuieli de judecată; a respins acțiunea formulată de reclamanta SC R. SRL în contradictoriu cu pârâtul O.C.P.I., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Tribunalul a reținut că din extrasele C.F. a localității Brașov (provenită din conversia de pe hârtie a C.F.) și C.F. a localității Brașov (provenită din conversia de pe hârtie a C.F.) și din copia cărților funciare de la dosar rezultă că pârâta SC O.A.

SA și-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilelor potrivit actului din 1997 C.F. în baza HG nr. 834/1991 și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. La momentul înscrierii erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 7/1996 care la art. 50 (actualul art. 48) prevedeau că "în cazul în care registratorul admite cererea de înscriere a dreptului de proprietate, judecătorul de carte funciară va dispune prin încheiere". Conform art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, rectificarea înscrierii din C.F. poate fi solicitată dacă înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil. După intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996 actul în baza căruia se efectuează întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară îl reprezintă încheierea pronunțată de judecătorul de carte funciară.

În speță, înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei SC O.A. SA s-a făcut în lipsa încheierii de carte funciară ca act premergător absolut necesar efectuării întabulării, astfel încât înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului mai sus identificat este lovită de nulitate absolută. De altfel, în acest sens sunt și dispozițiile art. 122 și următoarele din Decretul - Lege nr. 115/1938 care prevede obligativitatea existenței încheierii de carte funciară ca act administrativ care stă la baza întabulării. În temeiul dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996 a dispus radierea dreptului de proprietate al SC O.A. SA și revenirea la situația anterioară în sensul înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român dobândit prin lege, în baza H.C.M.

nr. 8 din 12 ianuarie 1960, respectiv a dreptului de proprietate a unității administrativ teritoriale Municipiul Brașov în patrimoniul căreia s-a transmis, iar la foaia C s-a dispus înscrierea dreptului de administrare al SC R. SRL. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC O.A. SA Brașov, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea în tot a sentinței apelate, cu consecința respingerii acțiunii. Prin Decizia civilă nr. 149/Ap din 10 decembrie 2013, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul ca nefondat și a respins excepția tardivității și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele: Potrivit art. 159 1 C. proc. civ., necompetența materială de ordine publică a Tribunalului putea fi invocată in limine litis, în fața primei instanțe, dar nu mai înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului. Neprocedând în consecință, pârâta apelantă nu mai poate invoca direct în apel necompetența materială a primei instanțe. În speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 7/1996 care a intrat în vigoare la 26 iunie 1996, cererea privind înscrierea dreptului de proprietate al societății pârâte fiind depusă la 17 ianuarie 1997. Așa fiind, sunt aplicabile dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, care prevăd că în cazul admiterii cererii de înscriere, judecătorul va dispune prin încheiere.

în speță, înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al pârâtei s-a făcut fără să existe o încheiere, astfel că în mod corect instanța fondului nu a mai analizat titlul în baza căruia s-a înscris. Critica de nelegalitate a hotărârii prin prisma dispozițiilor art. 36 din Decretul - Lege nr. 115/1938 și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P. nu se susține întrucât prin încheierea din 24 aprilie 2013, Tribunalul s-a pronunțat în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune și a excepției calității procesuale pasive, încheiere care nu a fost atacată odată cu fondul, potrivit art. 282 alin. (2) C. proc. civ. Ori cu respectarea principiului disponibilității, nefiind apelată încheierea sus-amintită, în sensul dispozițiilor amintite, excepțiile nu pot fi supuse apelului odată cu hotărârea asupra fondului cauzei, acest motiv de apel urmând a fi respins ca inadmisibil.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P. nu se susține pentru faptul că acțiunea în rectificare de C.F. se judecă în contradictoriu cu persoana împotriva căreia se cer realizate înscrierile de C.F., iar în privința legilor privind dreptul de proprietate, Statul Român este reprezentat de M.F.P., potrivit art. 25 din Legea nr. 31/1954 și art. 12 din Legea nr. 213/1938. Prin Decizia civilă nr. 70/Ap din 18 februarie 2014, aceeași instanță a admis cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 149/Ap/2013 în sensul că alineatul 2 va avea următorul conținut: „Respinge apelurile declarate de pârâtele SC O.A. SA și Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.R.F.P.

Brașov împotriva sentinței civile nr. 198/C/2013 a Tribunalului Brașov, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o păstrează". Curtea a admis această cerere cu motivarea că, deși în considerente a analizat criticile apelantei pârâte, înlăturându-le, parte din ele ca inadmisibile, iar parte ca nefondate, a omis să se pronunțe prin dispozitiv în sensul respingerii acestui apel. Împotriva Deciziei nr. 149/Ap din 10 decembrie 2013 au declarat apel SC O.A. SA Brașov și SC R. SRL. SC O.A. SA Brașov critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate: Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Nelegalitatea deciziei prin raportare la art. 159 1 C. proc. civ. Soluția Curții de Apel este nelegală pentru că problema competenței materiale este de ordine publică, Judecătoria fiind instanța care trebuia să judece în primă instanță rectificarea de carte funciară.

Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - nelegalitatea hotărârii prim prisma dreptului de proprietate atestat în favoarea SC O.A. SA, de certificatul de atestare a dreptului de proprietate, respectiv actul din 1997 în baza H.G. nr. 834/1991 - drept de proprietate înscris în C.F. în 17 ianuarie 1997. Titlul la care face referire instanța, respectiv Hotărârea Consiliului de Miniștrii nu mai poate fi opus valabil actelor constitutive ale dreptului de proprietate în favoarea SC O.A. SA. Beneficiarii acestor titluri nu dețineau dreptul de proprietate și nici dreptul de administrare, având în vedere că SC R. SRL s-a constituit după 1991, apariția Legii nr. 31/1990 și nu a primit în patrimoniu imobilul, iar unitatea administrativ teritorială - Municipiul Brașov nu a produs un titlu al deținerii în proprietate al imobilului.

SC R. SRL, titularul cererii de chenare în judecată, ca administrator nu a avut legitimare pentru a formula cererea în numele pretinsului titular al dreptului de proprietate, acționarul său, Municipiul Brașov. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - nelegalitatea deciziei cu referire la legea în vigoare privind publicitatea imobiliară. Instanța a reținut că erau incidente la momentul cererii de întabulare în cauză dispozițiile Legii nr. 7/1996 însă chiar această lege dispunea că se aplică numai de la data terminării lucrărilor de cadastru. În anul 1997 erau în vigoare vechile dispoziții ce reglementau publicitatea imobiliară în Ardeal, respectiv rectificarea de C.F. se făcea prin prisma dispozițiilor Decretului - Lege nr. 115/1938.

Aceste dispoziții, pentru neregulile legate de ținerea C.F. instituia termene de prescripție speciale, ce nu au fost examinate de instanța de judecată. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - nelegalitatea deciziei cu privire la incidența cazului de rectificare de C.F. Instanței îi era oprit să procedeze la restabilirea situației respectiv la rectificarea de C.F. atâta vreme cât pe calea dreptului comun nu au fost clarificate problemele legate de titlurile de proprietate. Recurenta arată că are un titlu de proprietate valabil înscris în C.F. spre opozabilitate, cu 20 de ani în urmă, iar imobilul se află situat în incinta societății recurente, astfel că nu există nicio justificare legală care să legitimeze hotărârea judecătorească cu referire la un H.C.M.

din 1960. Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate și a actului de patrimoniu din 1997 în baza H.G. nr. 834/1991, toate eliberate de Statul Român și organismele sale împiedică constituirea unui nou titlu, respectiv atribuirea dreptului de proprietate Municipiului Brașov. SC R. SRL critică decizia solicitând admiterea recursului, casarea acesteia cu trimitere spre rejudecare în vederea pronunțării asupra excepțiilor invocate în cauză pentru următoarele motive: Instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor excepțiilor invocate de apelantele - pârâte cât și de intimata reclamantă, în încheierea din 29 octombrie 2013 și respectiv apelurile declarate, invocându-se excepțiile: excepția nulității apelului SC O.A.

SA, excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român prin M.F.P., excepția prescripției dreptului la acțiune. D.G.R.F.P. Brașov, în baza mandatului de reprezentare emis de M.F.P. pentru Statul Român a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 70/Ap din 18 februarie 2014 a Curții de Apel Brașov prin care a fost completat dispozitivul Deciziei civile nr. 149/Ap din 10 decembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate. Instanța a admis acțiunea considerând că se impune revenirea la situația anterioară prin înscrierea dreptului de proprietate a Municipiului Brașov ca reprezentant al Statului Român. Dispoziția de admitere a acțiunii în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de M.F.P.

este, în opinia recurentei, absolut gratuită. Statul Român prin M.F.P. reiterează în cauză excepția lipsei calității procesuale pasive. Proprietarul de drept al imobilului ce face obiectul judecății este unitatea administrativ teritorială Municipiul Brașov, iar administratorul acestui imobil este SC R. SRL Brașov. Statul Român reprezentat de M.F.P. nu poate avea calitate procesuală pasivă. Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de M.F.P. în temeiul dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 31/1954 cu privire la persoanele fizice și juridice, act normativ abrogat la acest moment procedural, precum și la data formulării acțiunii. D.G.R.F.P. Brașov a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului declarat de SC O.A.

SA Brașov. Cu privire la recursul SC R. SRL consideră că este admisibil și solicită admiterea acestuia ca și a propriului recurs și casarea deciziei cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. SC R. SRL a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului declarat de Statul Român prin M.F.P. precum și a recursului declarat de SC O.A. SA Brașov. SC O.A. SA Brașov formulează întâmpinare la recursurile SC R. SRL și respectiv D.G.F.P. Brașov, solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare a dosarului. Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt fondate și urmează a fi admise pentru următoarele considerente: Decizia recurată nu răspunde exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. în sensul că nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Din acest punct de vedere, în cauză sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 7 C. proc. civ. întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Curtea de apel a reținut că necompetența materială de ordine publică a tribunalului putea fi invocată in limine litis, în fața primei instanțe, dar nu mai înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului. Pârâta apelantă nu mai poate invoca direct în apel necompetența materială a primei instanțe. Înalta Curte apreciază că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel invocat de pârâta SC O.A.

SA Brașov în ceea ce privește competența materială a instanței față de dispoziția tribunalului care a verificat din oficiu competența de a soluționa cauza și a stabilit că este competentă sub toate aspectele să soluționeze litigiul. Curtea de Apel trebuia să arate care sunt motivele de fapt și de drept pentru care instanța de fond este sau nu competentă să soluționeze cauza și nu să considere că „excepția" necompetenței nu poate fi invocată direct în apel. Au fost invocate ca motive de apel lipsa calității procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P. și a prescripției dreptului material la acțiune însă, Curtea de Apel a apreciat că încheierea prin care instanța de fond s-a pronunțat asupra acestor excepții nu a fost atacată odată cu fondul, astfel că, aceste excepții nu se susțin.

Curtea a procedat greșit întrucât în acest mod nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel invocate. Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, dar faptul că nu s-a precizat în mod expres că se formulează apel împotriva încheierii din 24 aprilie 2013, însă se critică soluția pronunțată în sensul respingerii respectivelor excepții, atrage obligația instanței de a se pronunța asupra acestor motive de apel. În acest sens sunt și dispozițiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ.

potrivit cărora: „părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi, decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului". În speță, părțile tocmai au invocat aceste excepții prin motivele de apel, iar Curtea nu s-a pronunțat în niciun fel asupra acestora, reținând în mod greșit că aceste motive de apel sunt inadmisibile. Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Statului Român, instanța de apel reține că Statul Român este reprezentat de M.F.P. potrivit art. 25 din Legea nr. 31/1954, ori, este vorba despre Decretul - Lege nr. 31/1954, act normativ care era abrogat la momentul formulării cererii de chemare în judecată.

Instanța nu a lămurit pe deplin situația de fapt existentă și nici temeiul juridic al acțiunii, respectiv Legea nr. 7/1996 sau Decretul - Lege nr. 115/1938, dispunând înscrierea unui drept de administrare pentru SC R. SRL societate constituită după anul 1991 în baza H.C.M.B. din 12 ianuarie 1960. Curtea de Apel nu a ținut seama de Protocolul nr. 429312/2010 publicat în M. Of., Partea I nr. 475 din 9 iulie 2010 potrivit căruia „în regiunile de carte funciară supuse Decretului - Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, înscrierile privitoare la imobilele cuprinse în cartea funciară vor continua să fie făcute în aceleași cărți funciare". În aceste condiții este necesar a se stabili care este temeiul juridic al acțiunii.

Cu privire la Decizia nr. 70/Ap din 18 februarie 2014, Înalta Curte apreciază că nici această hotărâre nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Practic s-a dispus completarea dispozitivului Deciziei nr. 149/Ap2013 în sensul că s-a respins și apelul declarat de Statul Român prin M.F.P. fără nicio motivare, nici în fapt și nici în drept, în condițiile în care, în considerentele Deciziei nr. 149/Ap/2013 nici nu se reține că această parte a declarat apel și care sunt motivele pentru care critică sentința de fond. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că se impune casarea celor două decizii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța de apel să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate, să lămurească situația de fapt existentă și să stabilească temeiul juridic al acțiunii.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta SC R. SRL Brașov și de pârâta SC O.A. SA Brașov împotriva Deciziei nr. 149/ Ap din 10 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și recursul declarat de pârâtul Statul Român prin D.G.R.F.P. Brașov împotriva Deciziei nr. 70/Ap din 18 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, casează deciziile recurate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2014.