ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2189/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2189/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursurilor de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 198/C/2013, Tribunalul Brașov, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R. SRL în

contradictoriu cu pârâții SC O.A. SA, Municipiul Brașov prin primar, Statul

Român prin M.F.P. și a constatat lipsa încheierii ca act procedural la

înscrierea dreptului de proprietate al SC O.A. SA de la B + 1 din C.F. Brașov,

respectiv de la B + 1 din C.F. Brașov; a constatat nulitatea înscrierilor mai

sus menționate; a dispus radierea dreptului de proprietate al SC O.A. SA și

revenirea la situația anterioară în sensul înscrierii dreptului de proprietate

al Statului Român dobândit prin lege, în baza H.C.M. nr. 8 din 12 ianuarie

1960, respectiv dreptului de proprietate a unității administrativ teritoriale

Municipiul Brașov în patrimoniul căreia s-a transmis, iar la foaia C dispune

înscrierea dreptului de administrare al SC R. SRL; a obligat pârâții să

plătească reclamantei suma de 40 lei reprezentând cheltuieli de judecată; a

respins acțiunea formulată de reclamanta SC R. SRL în contradictoriu cu pârâtul

O.C.P.I., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

Tribunalul a reținut că din extrasele C.F. a

localității Brașov (provenită din conversia de pe hârtie a C.F.) și C.F. a

localității Brașov (provenită din conversia de pe hârtie a C.F.) și din copia

cărților funciare de la dosar rezultă că pârâta SC O.A. SA și-a întabulat

dreptul de proprietate asupra imobilelor potrivit actului din 1997 C.F. în baza

HG nr. 834/1991 și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

La momentul înscrierii erau în vigoare dispozițiile Legii nr.

7/1996 care la art. 50 (actualul art. 48) prevedeau că "în cazul în care

registratorul admite cererea de înscriere a dreptului de proprietate,

judecătorul de carte funciară va dispune prin încheiere".

Conform art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, rectificarea

înscrierii din C.F. poate fi solicitată dacă înscrierea sau actul în temeiul

căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996 actul în baza

căruia se efectuează întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară îl

reprezintă încheierea pronunțată de judecătorul de carte funciară.

În speță, înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei SC

O.A. SA s-a făcut în lipsa încheierii de carte funciară ca act premergător

absolut necesar efectuării întabulării, astfel încât înscrierea dreptului de

proprietate al pârâtei asupra imobilului mai sus identificat este lovită de

nulitate absolută.

De altfel, în acest sens sunt și dispozițiile art. 122

și următoarele din Decretul - Lege nr. 115/1938 care prevede obligativitatea

existenței încheierii de carte funciară ca act administrativ care stă la baza

întabulării.

În temeiul dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996 a

dispus radierea dreptului de proprietate al SC O.A. SA și revenirea la situația

anterioară în sensul înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român

dobândit prin lege, în baza H.C.M. nr. 8 din 12 ianuarie 1960, respectiv a

dreptului de proprietate a unității administrativ teritoriale Municipiul Brașov

în patrimoniul căreia s-a transmis, iar la foaia C s-a dispus înscrierea

dreptului de administrare al SC R. SRL.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC

O.A. SA Brașov, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie,

solicitând desființarea în tot a sentinței apelate, cu consecința respingerii

acțiunii.

Prin Decizia civilă nr. 149/Ap din 10 decembrie 2013,

Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul ca nefondat și a

respins excepția tardivității și excepția necompetenței materiale a

Tribunalului Brașov.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut

următoarele:

Potrivit art. 159

1

C. proc. civ.,

necompetența materială de ordine publică a Tribunalului putea fi invocată in

limine litis, în fața primei instanțe, dar nu mai înainte de începerea

dezbaterilor asupra fondului. Neprocedând în consecință, pârâta apelantă nu mai

poate invoca direct în apel necompetența materială a primei instanțe.

În speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 7/1996 care a

intrat în vigoare la 26 iunie 1996, cererea privind înscrierea dreptului de

proprietate al societății pârâte fiind depusă la 17 ianuarie 1997. Așa fiind,

sunt aplicabile dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, care prevăd că în

cazul admiterii cererii de înscriere, judecătorul va dispune prin încheiere. în

speță, înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al pârâtei s-a făcut fără

să existe o încheiere, astfel că în mod corect instanța fondului nu a mai

analizat titlul în baza căruia s-a înscris.

Critica de nelegalitate a hotărârii prin prisma dispozițiilor

art. 36 din Decretul - Lege nr. 115/1938 și excepția lipsei calității

procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P. nu se susține întrucât prin

încheierea din 24 aprilie 2013, Tribunalul s-a pronunțat în sensul respingerii

excepției prescripției dreptului material la acțiune și a excepției calității

procesuale pasive, încheiere care nu a fost atacată odată cu fondul, potrivit art.

282 alin. (2) C. proc. civ.

Ori cu respectarea principiului disponibilității, nefiind

apelată încheierea sus-amintită, în sensul dispozițiilor amintite, excepțiile

nu pot fi supuse apelului odată cu hotărârea asupra fondului cauzei, acest

motiv de apel urmând a fi respins ca inadmisibil.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin

M.F.P. nu se susține pentru faptul că acțiunea în rectificare de C.F. se judecă

în contradictoriu cu persoana împotriva căreia se cer realizate înscrierile de

C.F., iar în privința legilor privind dreptul de proprietate, Statul Român este

reprezentat de M.F.P., potrivit art. 25 din Legea nr. 31/1954 și art. 12 din Legea

nr. 213/1938.

Prin Decizia civilă nr. 70/Ap din 18 februarie 2014,

aceeași instanță a admis cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile

nr. 149/Ap/2013 în sensul că alineatul 2 va avea următorul conținut: „Respinge

apelurile declarate de pârâtele SC O.A. SA și Statul Român prin M.F.P., reprezentat

de D.G.R.F.P. Brașov împotriva sentinței civile nr. 198/C/2013 a Tribunalului

Brașov, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o

păstrează".

Curtea a admis această cerere cu motivarea că, deși în

considerente a analizat criticile apelantei pârâte, înlăturându-le, parte din

ele ca inadmisibile, iar parte ca nefondate, a omis să se pronunțe prin

dispozitiv în sensul respingerii acestui apel.

Împotriva Deciziei nr. 149/Ap din 10 decembrie 2013 au

declarat apel SC O.A. SA Brașov și SC R. SRL.

SC O.A. SA Brașov critică decizia sub următoarele motive de

nelegalitate:

Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Nelegalitatea deciziei prin

raportare la art. 159

1

C. proc. civ.

Soluția Curții de Apel este nelegală pentru că problema

competenței materiale este de ordine publică, Judecătoria fiind instanța care

trebuia să judece în primă instanță rectificarea de carte funciară.

Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - nelegalitatea hotărârii prim

prisma dreptului de proprietate atestat în favoarea SC O.A. SA, de certificatul

de atestare a dreptului de proprietate, respectiv actul din 1997 în baza H.G. nr.

834/1991 - drept de proprietate înscris în C.F. în 17 ianuarie 1997.

Titlul la care face referire instanța, respectiv Hotărârea

Consiliului de Miniștrii nu mai poate fi opus valabil actelor constitutive ale

dreptului de proprietate în favoarea SC O.A. SA.

Beneficiarii acestor titluri nu dețineau dreptul de

proprietate și nici dreptul de administrare, având în vedere că SC R. SRL s-a

constituit după 1991, apariția Legii nr. 31/1990 și nu a primit în patrimoniu

imobilul, iar unitatea administrativ teritorială - Municipiul Brașov nu a

produs un titlu al deținerii în proprietate al imobilului.

SC R. SRL, titularul cererii de chenare în judecată, ca

administrator nu a avut legitimare pentru a formula cererea în numele

pretinsului titular al dreptului de proprietate, acționarul său, Municipiul

Brașov.

Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - nelegalitatea deciziei

cu referire la legea în vigoare privind publicitatea imobiliară.

Instanța a reținut că erau incidente la momentul

cererii de întabulare în cauză dispozițiile Legii nr. 7/1996 însă chiar această

lege dispunea că se aplică numai de la data terminării lucrărilor de cadastru.

În anul 1997 erau în vigoare vechile dispoziții ce

reglementau publicitatea imobiliară în Ardeal, respectiv rectificarea de C.F.

se făcea prin prisma dispozițiilor Decretului - Lege nr. 115/1938.

Aceste dispoziții, pentru neregulile legate de ținerea C.F. instituia

termene de prescripție speciale, ce nu au fost examinate de instanța de

judecată.

Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - nelegalitatea deciziei cu

privire la incidența cazului de rectificare de C.F.

Instanței îi era oprit să procedeze la restabilirea

situației respectiv la rectificarea de C.F. atâta vreme cât pe calea dreptului

comun nu au fost clarificate problemele legate de titlurile de proprietate.

Recurenta arată că are un titlu de proprietate valabil

înscris în C.F. spre opozabilitate, cu 20 de ani în urmă, iar imobilul se află

situat în incinta societății recurente, astfel că nu există nicio justificare

legală care să legitimeze hotărârea judecătorească cu referire la un H.C.M. din

1960.

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate

și a actului de patrimoniu din 1997 în baza H.G. nr. 834/1991, toate eliberate

de Statul Român și organismele sale împiedică constituirea unui nou titlu,

respectiv atribuirea dreptului de proprietate Municipiului Brașov.

SC R. SRL critică decizia solicitând admiterea recursului,

casarea acesteia cu trimitere spre rejudecare în vederea pronunțării asupra

excepțiilor invocate în cauză pentru următoarele motive:

Instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor excepțiilor invocate

de apelantele - pârâte cât și de intimata reclamantă, în încheierea din 29

octombrie 2013 și respectiv apelurile declarate, invocându-se excepțiile:

excepția nulității apelului SC O.A. SA, excepția lipsei calității procesual

pasive a Statului Român prin M.F.P., excepția prescripției dreptului la

acțiune.

D.G.R.F.P. Brașov, în baza mandatului de

reprezentare emis de M.F.P. pentru Statul Român a formulat recurs împotriva Deciziei

nr. 70/Ap din 18 februarie 2014 a Curții de Apel Brașov prin care a fost

completat dispozitivul Deciziei civile nr. 149/Ap din 10 decembrie 2013 a

Curții de Apel Brașov, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate.

Instanța a admis acțiunea considerând că se impune revenirea

la situația anterioară prin înscrierea dreptului de proprietate a Municipiului

Brașov ca reprezentant al Statului Român.

Dispoziția de admitere a acțiunii în contradictoriu cu Statul

Român reprezentat de M.F.P. este, în opinia recurentei, absolut gratuită.

Statul Român prin M.F.P. reiterează în cauză excepția lipsei

calității procesuale pasive.

Proprietarul de drept al imobilului ce face obiectul

judecății este unitatea administrativ teritorială Municipiul Brașov, iar

administratorul acestui imobil este SC R. SRL Brașov.

Statul Român reprezentat de M.F.P. nu poate avea calitate

procesuală pasivă.

Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a Statului Român reprezentat de M.F.P. în temeiul dispozițiilor art. 25

din Legea nr. 31/1954 cu privire la persoanele fizice și juridice, act normativ

abrogat la acest moment procedural, precum și la data formulării acțiunii.

D.G.R.F.P. Brașov a formulat întâmpinare și a solicitat

respingerea recursului declarat de SC O.A. SA Brașov.

Cu privire la recursul SC R. SRL consideră că este admisibil

și solicită admiterea acestuia ca și a propriului recurs și casarea deciziei cu

consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

SC R. SRL a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea

recursului declarat de Statul Român prin M.F.P. precum și a recursului declarat

de SC O.A. SA Brașov.

SC O.A. SA Brașov formulează întâmpinare la recursurile

SC R. SRL și respectiv D.G.F.P. Brașov, solicitând casarea cu trimitere spre

rejudecare a dosarului.

Analizând recursurile prin prisma motivelor de

nelegalitate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt fondate și urmează a fi

admise pentru următoarele considerente:

Decizia recurată nu răspunde exigențelor art. 261 alin. (1) pct.

5 C. proc. civ. în sensul că nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților.

Din acest punct de vedere, în cauză sunt întrunite cerințele art.

304 pct. 7 C. proc. civ. întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină.

Curtea de apel a reținut că necompetența materială de

ordine publică a tribunalului putea fi invocată in limine litis, în fața primei

instanțe, dar nu mai înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului. Pârâta

apelantă nu mai poate invoca direct în apel necompetența materială a primei

instanțe.

Înalta Curte apreciază că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra motivului de apel invocat de pârâta SC O.A. SA Brașov în ceea ce

privește competența materială a instanței față de dispoziția tribunalului care

a verificat din oficiu competența de a soluționa cauza și a stabilit că este

competentă sub toate aspectele să soluționeze litigiul.

Curtea de Apel trebuia să arate care sunt motivele de fapt și

de drept pentru care instanța de fond este sau nu competentă să soluționeze

cauza și nu să considere că „excepția" necompetenței nu poate fi invocată

direct în apel.

Au fost invocate ca motive de apel lipsa calității

procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P. și a prescripției dreptului

material la acțiune însă, Curtea de Apel a apreciat că încheierea prin care

instanța de fond s-a pronunțat asupra acestor excepții nu a fost atacată odată

cu fondul, astfel că, aceste excepții nu se susțin.

Curtea a procedat greșit întrucât în acest mod nu s-a

pronunțat asupra motivelor de apel invocate.

Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 282 alin. (2) C.

proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât

odată cu fondul, dar faptul că nu s-a precizat în mod expres că se formulează

apel împotriva încheierii din 24 aprilie 2013, însă se critică soluția

pronunțată în sensul respingerii respectivelor excepții, atrage obligația

instanței de a se pronunța asupra acestor motive de apel.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 292 alin. (1) C.

proc. civ. potrivit cărora: „părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței

de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi, decât de cele invocate

la prima instanță sau arătate în motivarea apelului".

În speță, părțile tocmai au invocat aceste excepții prin

motivele de apel, iar Curtea nu s-a pronunțat în niciun fel asupra acestora,

reținând în mod greșit că aceste motive de apel sunt inadmisibile.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Statului Român,

instanța de apel reține că Statul Român este reprezentat de M.F.P. potrivit art.

25 din Legea nr. 31/1954, ori, este vorba despre Decretul - Lege nr. 31/1954,

act normativ care era abrogat la momentul formulării cererii de chemare în

judecată.

Instanța nu a lămurit pe deplin situația de fapt existentă și

nici temeiul juridic al acțiunii, respectiv Legea nr. 7/1996 sau Decretul - Lege

nr. 115/1938, dispunând înscrierea unui drept de administrare pentru SC R. SRL

societate constituită după anul 1991 în baza H.C.M.B. din 12 ianuarie 1960.

Curtea de Apel nu a ținut seama de Protocolul nr. 429312/2010

publicat în M. Of., Partea I nr. 475 din 9 iulie 2010 potrivit căruia „în

regiunile de carte funciară supuse Decretului - Lege nr. 115/1938 pentru

unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, înscrierile privitoare

la imobilele cuprinse în cartea funciară vor continua să fie făcute în aceleași

cărți funciare".

În aceste condiții este necesar a se stabili care este

temeiul juridic al acțiunii.

Cu privire la Decizia nr. 70/Ap din 18 februarie 2014, Înalta

Curte apreciază că nici această hotărâre nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Practic s-a dispus completarea dispozitivului Deciziei nr. 149/Ap2013

în sensul că s-a respins și apelul declarat de Statul Român prin M.F.P. fără

nicio motivare, nici în fapt și nici în drept, în condițiile în care, în

considerentele Deciziei nr. 149/Ap/2013 nici nu se reține că această parte a

declarat apel și care sunt motivele pentru care critică sentința de fond.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că se

impune casarea celor două decizii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru

ca instanța de apel să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate,

să lămurească situația de fapt existentă și să stabilească temeiul juridic al

acțiunii.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Admite

recursurile declarate de reclamanta SC R. SRL Brașov și de pârâta SC O.A. SA Brașov

împotriva Deciziei nr. 149/ Ap din 10 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de

Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte

de muncă și asigurări sociale, precum și recursul declarat de pârâtul Statul

Român prin D.G.R.F.P. Brașov împotriva Deciziei nr. 70/Ap din 18 februarie 2014

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, casează deciziile

recurate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 iunie 2014.