ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4078/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele

Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 14.10.2014 reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Trezorerie și Datorie Publică, a solicitat instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 50918 din 28 februarie 2014 emise de FNGCIMM.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând în esență că nu este emitentul actului contestat de reclamantă.

Hotărârea curții de apel

Prin Sentința nr. 343 din 10 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Trezorerie și Datorie Publică, și a respins acțiunea în contradictoriu cu acesta, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A. SA solicitând admiterea recursului, și rejudecând cauza, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de renunțare la judecata recursului

La data de 4.12.2017, recurenta-reclamantă a formulat cerere de renunțare la judecata recursului ce face obiectul prezentului dosar.

Înalta Curte reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Având în vedere dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, dar și pe cele ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care impun judecătorului să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurentei de renunțare la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de cerere de renunțare la judecarea recursului formulat de A. S.A. împotriva Sentinței nr. 343 din 10 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2017.