ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1423/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1423 din 3 martie 2006 Prin sentința penală nr. 1029 din 19 iulie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpații: - D.T. zis S., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare în baza art. 26, raportat la art. 215 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Inculpatul, a mai fost condamnat la 8 luni închisoare în baza art. 240 C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 182 din 13 martie 2002 a Judecătoriei Roman, definitivă prin decizia penală nr. 348 din 13 iunie 2002 a Tribunalului Neamț, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de fiecare din pedepsele aplicate în cauză.

În baza art. 33 lit. a), raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele rezultante, inculpatul urmând să execute în final 4 ani și 6 luni închisoare. - I.I. zis L.G., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, în baza art. 215 alin. (2) C. pen. Inculpatul a mai fost condamnat la 8 luni închisoare, în baza art. 240 C. pen. În baza art. 33 lit. b) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare. - N.M. zis P., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, în baza art. 215 alin. (2) C. pen. Inculpatul a mai fost condamnat la 8 luni închisoare, în baza art. 240 C. pen. În baza art. 26, raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., a fost condamnat același inculpat la 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani și 6 luni închisoare sporită cu 6 luni, în final 4 ani închisoare. Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații D.T., I.I., R.N. și N.M. La termenul de judecare a apelurilor, respectiv 16 februarie 2006, instanța de apel, prin încheiere, a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților apelanți, în baza art. 143 și art. 148 lit. h) C. proc. pen., măsură pe care a menținut-o. În termen legal, inculpații D.T., I.I. și N.M. au declarat recursuri împotriva încheierii menționate mai sus, în temeiul art. 139 C. proc.

pen., deoarece nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri și, în consecință, judecarea lor în stare de libertate. Recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate pentru următoarele motive. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu .. închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului .. de la judecată .., se poate lua față de acesta una din măsurile preventive, litera d a acestui articol, prevăzând arestarea preventivă. Art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc.

pen., și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În urma examinării lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, dispozițiile procedurale privind luarea măsurii arestării preventive a inculpaților în cursul urmăririi penale, prelungirea acestei măsuri în cursul judecății în fond și în apel, inclusiv derogările privind termenele, au fost respectate de instanțele competente. Ca atare, încheierea instanței investită cu judecarea apelurilor declarate împotriva sentinței primei instanțe, prin care s-a constatat legalitatea măsurii arestării preventive a inculpaților și s-a dispus menținerea acestei măsuri, este legală.

Inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare și există suficiente temeiuri că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpați nefiind fondate, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpații recurenți au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.