ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3703/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3703/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
Obiectul acțiunii
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția Contencios Administrativ și Fiscal sub nr. 1076/44 din 08 decembrie 2014 reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Ministerul Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale suspendarea procesului-verbal de constatare a creanțelor bugetare, încheiat la data de 06.11.2014, privind proiectul "Achiziție de utilaje pentru prestări servicii, aferente producției vegetale la SC A. SRL".
Soluția instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 23 din data de 22 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca fiind nefondată, cererea de suspendare a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 06.11.2014, privind proiectul "Achiziții de utilaje pentru prestări servicii, aferente producției vegetale la SC A. SRL", cerere formulată de reclamanta SC "Altoris" SRL, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Recursul
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând soluția instanței ca netemeinică și nelegală.
S-a solicitat admiterea recursului și pe fond admiterea cererii de suspendare a actului administrativ atacat.
II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte reține că prin Încheierea din data de 25 aprilie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării recursului constatându-se că niciuna dintre părți, legal citate, nu s-au înfățișat la strigarea pricinii și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Constatând că, până la data de 21 noiembrie 2017, niciuna dintre părți nu a solicitat repunerea cauzei pe rol și nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție a repus cauza pe rol și a fixat termen, cu citarea părților, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 416 alin. (1) din C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni", iar art. 417 C. proc. civ. prevede că perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.
Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe și nici de a suspenda perimarea astfel cum sunt prevăzute în art. 416-419 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se din oficiu perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinței nr. 23 din 22 ianuarie 2015 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare; cererea de recurs se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2017.