ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3911/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1196 din 11 martie 2004 pe rolul Tribunalului Olt, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta SC M.G. SRL Slatina, în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate că la data de 15 octombrie 2003, pârâta i-a vândut un autotractor, iar hotărârea astfel pronunțată să țină loc de act de vânzare-cumpărare. Prin sentința nr. 156 din 31 martie 2004, Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ își declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția comercială, în raport de dispozițiile art. 5 C. proc.

civ., conform cărora cererea trebuia introdusă la domiciliul pârâtului, din înscrisurile depuse nefiind dovedită situația în care obligațiile comerciale au luat naștere în raza de competență a Tribunalului Olt, pentru a putea fi aplicate dispozițiile art. 10 C. proc. civ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția comercială. Prin sentința nr. 908/ C din 17 septembrie 2004, Tribunalul Vâlcea, secția comercială, a admis acțiunea reclamantei, a constatat că la data de 15 octombrie 2003 a intervenit vânzarea cumpărarea autovehiculului descris în dispozitiv. S-a mai constatat că prețul vânzării este de 8.000 euro conform înscrisului intitulat „chitanță” din 15 octombrie 2003. S-a precizat că sentința va ține loc de act de vânzare cumpărare autentic.

S-a respins cererea reconvențională formulată în cauză de pârâta SC D. SRL ca neîntemeiată și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 173.000 lei către reclamantă. Prima instanță a reținut în considerentele sentinței că în privința înscrisului intitulat „chitanță”, chiar dacă a fost scris numai de către o persoană, numitul A.A., aceasta a fost semnată de cei doi reprezentanți ai societăților în litigiu, la prețul convenit de părți de 8.000 euro, nefăcându-se dovada contrară. Aceeași motivare a stat și la baza respingerii cererii reconvenționale formulată de pârâtă prin care a solicitat constatarea nulității înscrisului pentru lipsa mandatului persoanei semnatare și neseriozitatea prețului.

Împotriva acestei sentințe, pârâta SC D. SRL a declarat apel, iar prin decizia nr. 2/A/C din 19 ianuarie 2005, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ a admis apelul pârâtei, a schimbat sentința apelată în sensul că a respins atât acțiunea reclamantei, cât și cererea reconvențională, ca inadmisibilă. A debitat reclamanta cu suma de 16.784.000 lei, reprezentând taxă de timbru datorată la fond și a obligat-o tot pe aceasta la plata sumei de 13.527.740 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Instanța de apel a analizat criticile aduse de către pârâtă sentinței de fond, care vizau: respingerea în mod greșit a excepției de inadmisibilitate a acțiunii în raport de faptul că cererea era evaluabilă în bani și, în consecință era obligatorie efectuarea procedurii prealabile; nulitatea înscrisului intitulat „chitanță” pentru lipsa mandatului persoanei semnatare și pentru prețul neserios.

În considerentele deciziei, instanța reține în esență că potrivit dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ., era necesară efectuarea procedurii prealabile, cererea reclamantei fiind una evaluabilă în bani raportat la dispozițiile art. 1077 C. civ., iar în raport de dispozițiile Legii nr. 146/1997 și normele metodologice de aplicare a acestei legi, cererea era supusă și timbrului judiciar fiind o cerere pentru constatarea dobândirii unui drept real. Pentru simetrie, aceleași considerente au stat și la baza respingerii cererii reconvenționale, ca inadmisibilă. Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs reclamanta SC M.G. SRL Slatina, care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. și a solicitat ca, în fond, după admiterea recursului, să se mențină sentința fondului. Criticile formulate de reclamantă vizează interpretarea în mod greșit de către instanța de apel a dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., fiind vorba de o acțiune în constatare și nu o cerere evaluabilă în bani supusă procedurii prealabile prevăzută de art. 720 1 . De asemenea, o altă critică adusă vizează natura bunului ce face obiectul litigiului, instanța de apel calificând în mod greșit bunul ca făcând parte din categoria drepturilor reale, textul de lege prevăzut în Legea nr. 146/1997, privind taxele de timbru fiind aplicabil bunurilor imobile ca drepturi reale și nu bunurilor mobile. Recursul este fondat în parte.

Potrivit dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., partea care solicită constatarea unui drept fără a pretinde și realizarea acestuia, poate solicita concursul instanței spre a-și stabili acest drept în raport cu o persoană care ar putea pretinde același drept. În raport de obiectul material dedus judecății, autoturismul, acesta fiind supus înmatriculării, petenta era în drepturi să solicite constatarea transmiterii dreptului de proprietate asupra bunului, fiind altfel în imposibilitatea de a înmatricula acest bun pe numele său, și în acest mod să fie finalizată transmiterea proprietății bunului. O altă interpretare a cererii nu poate fi dată, în condițiile în care petenta nu a solicitat obligarea pârâtei la predarea bunului sau a unei alte obligații de a da, întrucât în speță fiind vorba de un bun mobil, transmiterea proprietății are loc la momentul predării bunului, ori acest moment s-a consumat cu mult timp înainte de inițierea cererii în justiție.

Astfel, în mod corect instanța de fond a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind una în constatarea transmiterii bunului, efectul hotărârii astfel pronunțate fiind acela al posibilității petentei de a înmatricula autoturismul, conform normelor prevăzute de lege în materia ce reglementează circulația autovehiculelor. Greșita interpretare dată de instanța de apel a naturii acțiunii astfel promovate a condus și la interpretarea greșită a normelor de aplicare a Legii nr. 146/1997, privind taxele de timbru, în realitate pentru considerentele arătate, cererea are caracterul unei acțiuni în constatare și se timbrează, conform art. 2 din Legea nr. 146/1997, respectiv cu 183.000 lei.

Critica vizând calculul taxei de timbru la valoarea bunului este întemeiată, întrucât prevederile textului de lege invocat de instanța de apel nu sunt aplicabile în speță, bunul în discuție nefăcând parte din categoria drepturilor reale imobiliare, așa cum prevede în mod expres norma imperativă din cuprinsul Legii nr. 146/1997. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul și, în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC M.G. SRL Slatina, împotriva deciziei nr. 2/ A-C din 19 ianuarie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică decizia în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC D. SRL Vâlcea, împotriva sentinței nr. 908/ C din 17 septembrie 2004 a Tribunalului Vâlcea, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 24 iunie 2005.