ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3911/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1196

din 11 martie 2004 pe rolul Tribunalului Olt, secția comercială și de

contencios administrativ, reclamanta SC M.G. SRL Slatina, în contradictoriu cu

pârâta SC D. SRL, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să

constate că la data de 15 octombrie 2003, pârâta i-a vândut un autotractor, iar

hotărârea astfel pronunțată să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

Prin sentința nr. 156 din 31 martie

2004, Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ își

declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția

comercială, în raport de dispozițiile art. 5 C. proc. civ., conform cărora

cererea trebuia introdusă la domiciliul pârâtului, din înscrisurile depuse

nefiind dovedită situația în care obligațiile comerciale au luat naștere în

raza de competență a Tribunalului Olt, pentru a putea fi aplicate dispozițiile art.

10 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului Vâlcea, secția comercială.

Prin sentința nr. 908/ C din 17 septembrie

2004, Tribunalul Vâlcea, secția comercială, a admis acțiunea reclamantei, a

constatat că la data de 15 octombrie 2003 a intervenit vânzarea cumpărarea

autovehiculului descris în dispozitiv.

S-a mai constatat că prețul vânzării

este de 8.000 euro conform înscrisului intitulat „chitanță” din 15 octombrie

2003.

S-a precizat că sentința va ține loc

de act de vânzare cumpărare autentic.

S-a respins cererea reconvențională

formulată în cauză de pârâta SC D. SRL ca neîntemeiată și a obligat pârâta la

plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 173.000 lei către reclamantă.

Prima instanță a reținut în

considerentele sentinței că în privința înscrisului intitulat „chitanță”, chiar

dacă a fost scris numai de către o persoană, numitul A.A., aceasta a fost semnată

de cei doi reprezentanți ai societăților în litigiu, la prețul convenit de

părți de 8.000 euro, nefăcându-se dovada contrară. Aceeași motivare a stat și

la baza respingerii cererii reconvenționale formulată de pârâtă prin care a

solicitat constatarea nulității înscrisului pentru lipsa mandatului persoanei

semnatare și neseriozitatea prețului.

Împotriva acestei sentințe, pârâta

SC D. SRL a declarat apel, iar prin decizia nr. 2/A/C din 19 ianuarie 2005,

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ a admis

apelul pârâtei, a schimbat sentința apelată în sensul că a respins atât

acțiunea reclamantei, cât și cererea reconvențională, ca inadmisibilă.

A debitat reclamanta cu suma de

16.784.000 lei, reprezentând taxă de timbru datorată la fond și a obligat-o tot

pe aceasta la plata sumei de 13.527.740 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată

în apel.

Instanța de apel a analizat

criticile aduse de către pârâtă sentinței de fond, care vizau: respingerea în

mod greșit a excepției de inadmisibilitate a acțiunii în raport de faptul că

cererea era evaluabilă în bani și, în consecință era obligatorie efectuarea

procedurii prealabile; nulitatea înscrisului intitulat „chitanță” pentru lipsa

mandatului persoanei semnatare și pentru prețul neserios.

În considerentele deciziei, instanța

reține în esență că potrivit dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ.,

era necesară efectuarea procedurii prealabile, cererea reclamantei fiind una

evaluabilă în bani raportat la dispozițiile art. 1077 C. civ., iar în raport de

dispozițiile Legii nr. 146/1997 și normele metodologice de aplicare a acestei

legi, cererea era supusă și timbrului judiciar fiind o cerere pentru constatarea

dobândirii unui drept real.

Pentru simetrie, aceleași

considerente au stat și la baza respingerii cererii reconvenționale, ca

inadmisibilă.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel a declarat recurs reclamanta SC M.G. SRL Slatina, care a invocat motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat

ca, în fond, după admiterea recursului, să se mențină sentința fondului.

Criticile formulate de reclamantă

vizează interpretarea în mod greșit de către instanța de apel a dispozițiilor art.

111 C. proc. civ., fiind vorba de o acțiune în constatare și nu o cerere

evaluabilă în bani supusă procedurii prealabile prevăzută de art. 720

1

.

De asemenea, o altă critică adusă

vizează natura bunului ce face obiectul litigiului, instanța de apel calificând

în mod greșit bunul ca făcând parte din categoria drepturilor reale, textul de

lege prevăzut în Legea nr. 146/1997, privind taxele de timbru fiind aplicabil

bunurilor imobile ca drepturi reale și nu bunurilor mobile.

Recursul este fondat în parte.

Potrivit dispozițiilor art. 111 C.

proc. civ., partea care solicită constatarea unui drept fără a pretinde și

realizarea acestuia, poate solicita concursul instanței spre a-și stabili acest

drept în raport cu o persoană care ar putea pretinde același drept.

În raport de obiectul material dedus

judecății, autoturismul, acesta fiind supus înmatriculării, petenta era în

drepturi să solicite constatarea transmiterii dreptului de proprietate asupra

bunului, fiind altfel în imposibilitatea de a înmatricula acest bun pe numele

său, și în acest mod să fie finalizată transmiterea proprietății bunului.

O altă interpretare a cererii nu

poate fi dată, în condițiile în care petenta nu a solicitat obligarea pârâtei

la predarea bunului sau a unei alte obligații de a da, întrucât în speță fiind

vorba de un bun mobil, transmiterea proprietății are loc la momentul predării

bunului, ori acest moment s-a consumat cu mult timp înainte de inițierea

cererii în justiție.

Astfel, în mod corect instanța de

fond a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind una în constatarea transmiterii

bunului, efectul hotărârii astfel pronunțate fiind acela al posibilității

petentei de a înmatricula autoturismul, conform normelor prevăzute de lege în

materia ce reglementează circulația autovehiculelor.

Greșita interpretare dată de

instanța de apel a naturii acțiunii astfel promovate a condus și la

interpretarea greșită a normelor de aplicare a Legii nr. 146/1997, privind

taxele de timbru, în realitate pentru considerentele arătate, cererea are

caracterul unei acțiuni în constatare și se timbrează, conform art. 2 din Legea

nr. 146/1997, respectiv cu 183.000 lei.

Critica vizând calculul taxei de

timbru la valoarea bunului este întemeiată, întrucât prevederile textului de

lege invocat de instanța de apel nu sunt aplicabile în speță, bunul în discuție

nefăcând parte din categoria drepturilor reale imobiliare, așa cum prevede în

mod expres norma imperativă din cuprinsul Legii nr. 146/1997.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul și, în

consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC M.G. SRL Slatina, împotriva deciziei nr. 2/ A-C din 19 ianuarie

2005 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Modifică decizia în sensul

respingerii apelului declarat de pârâta SC D. SRL Vâlcea, împotriva sentinței nr.

908/ C din 17 septembrie 2004 a Tribunalului Vâlcea, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 24 iunie 2005.