ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2898/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.01.2014, sub nr. x/2/2014, reclamanta Fundatia Pentru Dezvoltarea Societatii Civile, a formulat in contradictoriu cu paratii Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii și A. contestatie împotriva Hotararii nr. 509 din 04.09.2013 pronuntata de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii în dosar nr. x/2013, solicitând anularea Hotarii nr. 509 din 04 septembrie 2013 adoptată de Consiliul Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii cu consecinta respingerii petitiei nr. 1577 din 08.03.2013 formulate de A. și exonerării reclamantei de la plata amenzii de 2000 RON stabilite în sarcina Fundatiei pentru Dezvoltarea Societatii Civile.

Prin sentința nr. 1858 din data de 11.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., ca nefondată.

A fost obligată reclamanta la plata către pârâta A. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a normelor de drept material în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii având ca obiect anularea Hotărârii CNCD nr. 509 din 4 septembrie 2013 prin care s-a admis sesizarea formulată de intimata A. și a fost aplicată recurentei o amendă potrivit art. 2 alin. (1) și art. 6 lit. a) din O.U.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 37 alin. (3) din Legea nr. 202/2002.

Recurenta arată că în mod greșit prima instanță a apreciat, fără a ține cont de prevederile art. 65 și următoarele din Codul muncii precum și ale art. 40 alin. (1) lit. a) din C. muncii, că fapta recurentei în calitate de angajator de desființare a postului de director financiar - post ocupat de intimată, este discriminatorie prin aceea că nu a luat în considerare situația în care se afla intimata "de mamă în concediu de maternitate sau în perioada de plată a stimulentului de inserție și pentru care dispozițiile legale obligatorii prevedeau o protecție specială".

Se arată că decizia de concediere a intimatei a fost revocată de angajator în perioada de preaviz și această concediere a fost dispusă în baza art. 65 din Codul muncii ca urmare a desființării postului de Director Financiar ocupat de aceasta pentru motive de natură obiectivă ce nu au legătură cu persoana salariată, măsură încuviințată prin Hotărârea Consiliului Director din 17.12.2012 prin care s-a dispus restructurarea Departamentului Financiar Contabilitate.

Recurenta arată că în mod greșit prima instanță a apreciat ca fiind discriminatorie măsură administrativă de desființare a postului de director financiar ocupat de intimată și de preluare a atribuțiilor de către directorul economic pe motiv că nu au fost arătate criteriile obiective pentru care reclamanta a ales să păstreze postul de director economic în detrimentul celui de director financiar.

Se arată că susținerea este eronată deoarece astfel cum rezultă din organigrama unității din anul 2011, Directorul Economic este coordonatorul departamentului Financiar Contabilitate post care a fost menționat fiind desființat postul de director financiar, iar o parte din atribuțiile acestuia au fost preluate de postul de Director Economic.

Se arată că decizia de concediere a fost revocată de angajator în perioada de preaviz neproducându-se efectul încetării contractului de muncă față de intimtă.

Se arată că faptul intimata este femeie și s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului la momentul desființării postului ocupat nu poate constitui un criteriu discriminatoriu care ar fi stat la baza măsurii angajatorului. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta a propus intimatei un alt post în cadrul aceleiași unități post pe care intimata l-a refuzat.

Se solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

La dosar intimata A. și intimata CNCD au formulat întâpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 8 C. proc. civ. în sensul aplicării greșite a normelor prevăzute de art. 2 alin. (1) coroborate cu art. 6 lit. a) din O.U.G. nr. 137/2000 în ceea ce privește soluția recurată de menținere a Hotărârii CNCD nr. 509 din 4 septembrie 2013.

Prin Hotărârea CNCD nr. 509 din 4 septembrie 2013 s-a admis sesizarea formulată de intimata A. și s-a constatat de intimatul CNCD existența unor fapte de discriminare săvârșite de recurentă, fapte care constituie discriminare potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 6 lit. a) din O.U.G. nr. 137/2000.

Curtea analizând aspectele invocate în motivele de recurs în raport de probele administrate apreciază că în mod greșit prima instanță a constatat că fapta reținută în sarcina recurentei în calitate de angajator, acelea de desființare a postului de Director Financiar ocupat de intimată, constituie un tratament discriminatoriu în cadrul raportului de muncă față de salariată aflată în concediu de maternitate.

Fapt de necontestat care rezultă din acte concedierea intimatei A. a fost dispusă în baza art. 65 din C. muncii, ca urmare a desființării postului de Director Financiar, ca urmare a restructurării societății datorită dificultăților economice, fapta care nu a fost determinată de calitatea acesteia de femeie sau de situația intimatei aflată în concediu pentru creșterea copilului.

Decizia de încetare a contractului individual de munca al dnei A. a fost emisa ca urmare a procedurii de restructurare a posturilor din cadrul FDSC în decembrie 2012 datorita dificultăților economice și financiare cu care se confrunta organizația în perioada mai-decembrie 2012.

Prin Hotărârea Consiliului Director FDSC în Ședința extraordinara din 17.12.2012 s-a dispus restructurarea Departamentului Financiar Contabilitate și modificarea corespunzătoare a organigramei FDSC ca urmare a desființării posturilor de Referent de specialitate financiar-contabilitate, Manager și proiect și Director financiar. Prin aceeași Hotărâre a Consiliului Director al FDSC s-a aprobat noua organigrama a Departamentului Financiar cu următoarele posturi: Director economic - 1 poziție, Casier - 1 poziție, îngrijitor - 1 poziție, consemnat instanța de fond), Inspector PSI&SSM.

Departamentul financiar unde își desfășura activitatea dna A. a fost reorganizat in sensul ca din 3 posturi de conducere a fost menținut unul singur, iar atribuțiile postului de director financiar au fost absorbite in postul de directorul economic (acest post având atribuții suplimentare și de coordonare a departamentului financiar - contabilitate, comparativ cu postul de director financiar, aflat in directa subordonare a directorului economic, așa cum rezulta din fisele de post și organigramele depuse la dosarul de fond).

În raport de dispozițiile art. 65 și ale art. 40 alin. (1) lit. a) din C. muncii, este eronata aprecierea instanței de fond in sensul ca "angajatorul avea obligația de a lua in considerare situația speciala in care se afla angajata și de a nu dispune 'încetarea raporturilor de serviciu, chiar daca ar exista argumente obiective pentru concedierea angajatei, neimputabile acesteia.

Organizarea activității reprezintă un atribut exclusiv al angajatorului, prin organele sale de conducere, in realizarea obiectivelor stabilite prin actul constitutiv. Angajatorul este îndreptățit să își stabilească organizarea și funcționarea unității, atribuțiile specifice posturilor, conexiunile dintre diferitele structuri, adoptarea unor decizii cu impact asupra structurilor organizatorice proprii, prerogativa organizatorica fiindu-i recunoscuta ca drept principal și exclusiv, conferit de art. 40 alin. (1) lit. a) din C. muncii.

Aspectele legate de organizarea și funcționarea unității, reorganizarea departamentelor sau compartimentelor, stabilirea atribuțiilor specifice fiecărui post, sunt aspecte ce țin exclusiv de activitatea pe care angajatorul este liber sa o deruleze așa cum considera de cuviința, evident cu respectarea dispozițiilor legii.

Aspectele invocate de instanța de fond nu sunt de natura a susține caracterul discriminatoriu al măsurii angajatorului FDSC. Instanța de fond a arătat ca "și in situația in care, prin reorganizarea departamentului financiar și desființarea postului de director financiar s-au avut in vedere criterii strict obiective, fapta este tot discriminatorie prin aceea ca nu a luat in considerare situația in care se afla reclamanta, de mama aflata in concediu de maternitate sau in perioada de plata a stimulentului de inserție și pentru care dispozițiile legale obligatorii prevedeau o protecție speciala".

În primul rând, concedierea reclamantei A. a fost determinata de o măsura obiectiva - desființarea postului ocupat de aceasta - așa cum rezulta din Hotărârea Consiliului Director FDSC in Ședința extraordinara din 17.12.2012 prin care s-a dispus restructurarea Departamentului Financiar Contabilitate.

Angajatorul FDSC i-a oferit reclamantei A. o poziție imediat inferioara in structura organizatorica, însă cu același nivel de pregătire profesionala, cea de Responsabil financiar, cu un salariul comparabil cu cel corespunzător postului desființat (4276 RON in loc de 5538 RON), post care însă a fost refuzat de dna A.

În cauză în mod eronat prima instanță a apreciat că în cauză există o discriminare pe motiv că nu s-au demonstrat criteriile pentru care atribuțiile directorului financiar - post desființat ocupat de intimată au fost preluate de directorul economic și care au fost argumentate pentru care angajatorul a ales să păstreze postul de Director Economic în detrimentul celei de director financiar.

Curtea apreciază că în mod greșit s-a constatat că desființarea postului de director economic a fost o măsură discriminatorie pe motiv că titulara postului se afla în concediu pentru creșterea copilului. Concluzia este eronată și pleacă de la premisă greșită aceea că cele două posturi sunt egale în ierarhie și au atribuții identice, acestea nefiind egale în ierarhie, postul de director financiar fiind subordonat postului de director economic care are atribuții complexe.

Din organigrama unității valabila pentru anul 2011, rezulta faptul ca postul de Director Financiar administrativ ocupat de doamna A. se afla in subordinea directa a Directorului economic. Astfel ca, necesitatea menținerii postului de Director Economic în detrimentului postului de Director Financiar era evidenta, raportat la poziția celor doua posturi în structura organizatorica a unității, Directorul Economic fiind coordonatorul departamentului Financiar Contabilitate.

Din aceasta perspectiva, este eronata argumentația instanței de fond potrivit căreia "singura explicație plauzibila a deciziei desființării postului de director financiar nu poate fi decât aceea ca reclamanta se afla în concediu pentru creșterea copilului, astfel ca singura persoana care putea prelua în fapt conducerea departamentului financiar era persoana care ocupa funcția de director economic". În realitate, așa cum am probat cu organigramele unității din anul 2011, Directorul Economic este chiar coordonatorul departamentului Financiar Contabilitate, astfel ca nu se punea problema preluării conducerii departamentului de către o alta persoana din subordinea directa a acestuia, atât vreme cât rolul de coordonator al departamentului s-a menținut.

Curtea apreciază că măsura concedierii intimatei la care s-a revenit în perioada de preaviz nu a fost consecința unui tratament discriminatoriu față de aceasta, fiind un litigiu tipic de muncă, nefiind o acțiune de discriminare în sensul dispozițiilor O.G. nr. 137/2000 neavând legătură cu faptul că ocupantul postului desființat ca urmare a restructurării (femeie sau bărbat) s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului.

În perioada imediat următoare reîntoarcerii la serviciu, FDSC a purtat discuții cu salariata prezentându-i situația financiara și economica în care se afla organizația. Totodată i-a fost precizat faptul ca, având in vedere desființarea postului de Director financiar (unul din cele 3 posturi de conducere din departamentul financiar) i s-a oferit o poziție imediat sub aceasta funcție, cea de Responsabil financiar, cu un salariul comparabil cu cel corespunzător postului desființat (4276 RON in loc de 5538 RON), post care însă a fost refuzat de dna A.. Prin adresa transmisa de salariata în data de 11.03.2013 se poate lesne observa ca angajata nu este interesata de decizia de revocare a încetării contractului de munca și precizează ca la data de 11.04.2013 dorește să înceteze raporturile de munca cu FDSC.

Faptul ca salariata s-a aflat in concediu pentru creșterea copilului la momentul desființării postului ocupat nu poate constitui un criteriu discriminatoriu care ar fi stat la baza măsurii angajatorului, atât timp cât însuși angajatorul a încercat să găsească soluții pentru menținerea în unitate a reclamantei, deși postul sau a fost efectiv desființat, dar cu toate acestea reclamanta a refuzat orice propunere din partea angajatorului.

Față de cele expuse mai sus, Curtea, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul și va casa sentința atacată, ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Pe fond rejudecând va admite acțiunea formulată de recurenta-reclamantă și va dispune anularea Hotărârii nr. 509 din 4 septembrie 2013 pronunțată de intimata Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile împotriva sentinței nr. 1858 din 11 iunie 2014 a Curtii de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând;

Admite acțiunea și dispune anularea Hotărârii nr. 509 din data de 4 septembrie 2013 pronunțată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2016.