ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 762/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

762 din 6 februarie 2006

Prin sentința penală nr. 1426/ F din

9 noiembrie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca

neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnatul A.Șt.

S-a reținut, pentru a se pronunța

această soluție că, prin sentința penală nr. 139 din 3 martie 2000 a

Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr.

1892 din 10 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, petiționarul a fost

condamnat, definitiv, la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

reținerea și arestarea preventivă de la 8 februarie 1998 la 12 februarie 1998

și s-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

Condamnatul solicită deducerea din

pedeapsa de 8 ani închisoare a perioadei arestării preventive în cauza ce

formează în prezent dosarul nr. 2384/2003 al Tribunalului București, secția I

penală, cauză care este încă pe rolul acestei instanțe.

Instanța a respins contestația la

executare, în baza art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 88

alin. (1) C. pen., întrucât cauza în care s-a executat prevenția a cărei

deducere se cere este pendinte pe rolul instanțelor.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel contestatorul solicitând casarea acesteia, arătând că în cauză nu

există un mandat de executare a pedepsei închisorii, el fiind arestat în altă

cauză. Totodată a solicitat să se aibă în vedere decizia penală nr. 1890 din 10

aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție și că sentința penală nr. 139/2000

nu-l privește, condamnată fiind o persoană născută în 1940.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia penală nr. 950/ A

din 5 decembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul contestatorului,

obligându-l la plata cheltuielilor judiciare și a onorariului pentru apărătorul

din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs condamnatul A.Șt. care a solicitat casarea acesteia, achitarea sa,

anularea mandatului de executare a pedepsei de 8 ani închisoare și trimiterea

dosarului de fond la parchet.

Recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările din

dosar se constată că atât sentința pronunțată de prima instanță cât și decizia

curții de apel sunt legale.

Se constată că, în cauza în care

condamnatul a executat prevenția de 6 ani și 6 luni închisoare, nu s-a

pronunțat o soluție, aceasta făcând obiectul dosarului nr. 2384/2003 al Tribunalului

București, Secția I penală și fiind în prezent pe rolul acestei instanțe.

În această situație, condamnatului

nu îi este deschisă calea contestației la executare, prevăzută de art. 461 alin.

(1) C. proc. pen.

Așa fiind, în mod corect, prima

instanță a respins contestația la executare, iar, instanța de apel, prin

decizia recurată, a menținut sentința.

Nemaiexistând alte motive de recurs,

care ar putea fi luate în considerare din oficiu, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnat.

Recurentul condamnat a fost obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului pentru

apărarea din oficiu, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.