ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 762/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 762 din 6 februarie 2006 Prin sentința penală nr. 1426/ F din 9 noiembrie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnatul A.Șt. S-a reținut, pentru a se pronunța această soluție că, prin sentința penală nr. 139 din 3 martie 2000 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1892 din 10 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, petiționarul a fost condamnat, definitiv, la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 8 februarie 1998 la 12 februarie 1998 și s-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

Condamnatul solicită deducerea din pedeapsa de 8 ani închisoare a perioadei arestării preventive în cauza ce formează în prezent dosarul nr. 2384/2003 al Tribunalului București, secția I penală, cauză care este încă pe rolul acestei instanțe. Instanța a respins contestația la executare, în baza art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 88 alin. (1) C. pen., întrucât cauza în care s-a executat prevenția a cărei deducere se cere este pendinte pe rolul instanțelor. Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul solicitând casarea acesteia, arătând că în cauză nu există un mandat de executare a pedepsei închisorii, el fiind arestat în altă cauză.

Totodată a solicitat să se aibă în vedere decizia penală nr. 1890 din 10 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție și că sentința penală nr. 139/2000 nu-l privește, condamnată fiind o persoană născută în 1940. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia penală nr. 950/ A din 5 decembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul contestatorului, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare și a onorariului pentru apărătorul din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul A.Șt. care a solicitat casarea acesteia, achitarea sa, anularea mandatului de executare a pedepsei de 8 ani închisoare și trimiterea dosarului de fond la parchet.

Recursul este nefondat. Analizând actele și lucrările din dosar se constată că atât sentința pronunțată de prima instanță cât și decizia curții de apel sunt legale. Se constată că, în cauza în care condamnatul a executat prevenția de 6 ani și 6 luni închisoare, nu s-a pronunțat o soluție, aceasta făcând obiectul dosarului nr. 2384/2003 al Tribunalului București, Secția I penală și fiind în prezent pe rolul acestei instanțe. În această situație, condamnatului nu îi este deschisă calea contestației la executare, prevăzută de art. 461 alin. (1) C. proc. pen. Așa fiind, în mod corect, prima instanță a respins contestația la executare, iar, instanța de apel, prin decizia recurată, a menținut sentința.

Nemaiexistând alte motive de recurs, care ar putea fi luate în considerare din oficiu, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnat. Recurentul condamnat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului pentru apărarea din oficiu, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.