ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1143/2006

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Condamnatul D.P., deținut în

Penitenciarul Jilava, s-a adresat Tribunalului București, secția I penală, ca

instanță competentă, cu contestație la executare, pe considerent că, deși i s-a

soluționat cererea de contopire, reținându-se că faptele sunt concurente, nu i

s-a dedus din pedeapsa rezultantă 843 zile pe care le-a executat.

Au fost atașate dosarele în care

s-au pronunțat sentințele penale nr. 230/2004, 1227/2002 și 1238/2003, astfel

că, din conținutul acestora a rezultat că pedepsele pentru care a fost

condamnat, sunt pentru fapte concurente și acestea constituie primul termen al

recidivei postcondamnatorii, privind fapta pentru care a fost condamnat la

pedeapsa de 8 ani închisoare, prin sentința penală nr. 965/2003.

În urma acestei stări de fapt și

după stabilirea restului de pedeapsă rămas neexecutat în urma efectuării

concursului de infracțiuni între pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 1227/2002

și 1238/2003, în temeiul art. 39 alin. (2) C. pen., s-a dispus contopirea

pedepselor cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 252 de zile și cu pedeapsa

de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 965/2003.

Constatând existența unui incident

ivit în cursul executării mandatului de executare nr. 303/2004, emis de către

Tribunalul Ialomița, ca urmare a pronunțării sentinței penale nr. 230/2004,

care deși nu a fost investită de către contestator, s-a apreciat că urmează să

fie analizat din oficiu.

Astfel, deși petiționarul

contestator a fost arestat preventiv în cauza ce a tras condamnarea sa, la

pedeapsa de 8 ani închisoare, prin sentința penală nr. 965/2003 a Tribunalului

București, de la 16 ianuarie 2003, la 04 iulie 2003, această perioadă nu i-a

fost dedusă de către Tribunalul Ialomița.

Ca urmare a acestui aspect, s-a

conchis că prezenta contestație la executare este întemeiată potrivit art. 461 lit.

d) C. proc. pen., îndreptată împotriva sentinței penale nr. 230/2004 a

Tribunalului Ialomița, astfel că se va deduce din pedeapsa rezultantă de 8 ani

închisoare și perioada pe care contestatorul - condamnat a executat-o în

detenție, respectiv de la 16 ianuarie 2003, la 04 iulie 2003.

A dispus să fie anulat mandatul de

executare în baza sentinței penale menționate și emiterea unui nou mandat de

executare a pedepsei, cu precizările arătate, în sensul că din pedeapsa de 8

ani închisoare se va deduce prevenția de la 16 ianuarie 2003, la 04 iulie 2003.

Potrivit art. 362 și 363 C. proc.

pen., sentința a fost apelată de condamnatul - contestator, pe considerent că

este vădit nelegală și esențial netemeinică, întrucât potrivit actelor de la

dosar, deși rezultă în mod indubitabil că din pedeapsa de 8 ani închisoare

trebuie să i se deducă prevenția de 843 zile, din pedeapsa aplicată prin

sentința penală 1238/2003, totuși, instanța în mod nejustificat nu i-a luat în

considerare această perioadă.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, a examinat apelul declarat de condamnat sub aspectul criticii

invocată, care a constituit și motivul contestației formulate, astfel că, în

raport de susținerile acestuia, de actele și lucrările dosarului, de sentința

pronunțată în cauză, cum și din oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen., prin

decizia penală nr. 941/ A din 30 noiembrie 2005 a fost respins apelul, ca

nefondat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

S-a motivat în considerentele

deciziei că nu sunt temeiuri care să justifice ca din pedeapsa de 8 ani

închisoare aplicată condamnatului apelant prin decizia penală nr. 965/2003, să

i se deducă perioada celor 843 de zile, întrucât, faptele pentru care a fost

condamnat prin sentința penală nr. 1283/2003 și cea menționată nu sunt

concurente, ele constituind primul termen al recidivei postcondamnatorii vizând

infracțiunea pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare.

Condamnatul contestator, în

conformitate cu prevederile art. 385

3

C. proc. pen., în termen legal

a declarat recurs invocând aceleași critici ca și în apel, referitoare la

nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor pronunțate în cauză.

Examinând recursul declarat, în

raport de motivele invocate, de actele și lucrările existente la dosar, de

decizia și sentința pronunțate în cauză se constată că recursul de față este

nefondat și se va respinge pentru considerente ce se vor dezvolta în

continuare.

Din conținutul fișei de cazier a

recurentului existente la dosarul de urmărire penală, rezultă că acesta a

suferit condamnări de: 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 630 din 23

noiembrie 1999 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 2009

din 01 mai 2000 a Curții Supreme de Justiție, pentru comiterea infracțiunii de

tâlhărie în formă agravantă și în stare de minorat; un an și 6 luni închisoare

prin sentința penală nr. 1100 din 24 noiembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 2

București, definitivă prin nerecurare, pentru comiterea infracțiunii de furt

calificat în stare de minorat.

Prin sentința penală nr. 587 din 20

noiembrie 2000 a Tribunalului Dolj i s-au contopit cele două pedepse de un an

și 6 luni închisoare și de 3 ani închisoare, aplicate prin sentințele penale nr.

630/1999 și 1100/1999, dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de

3 ani închisoare. S-a constatat că a fost arestat în perioada 03 august 1999 și

s-a liberat condiționat la 10 august 2001, când mai avea un rest de 366 zile.

De asemenea, prin sentința penală

1222 din 31 octombrie 2001 a Judecătoriei sectorului 2 București, recurentul a

mai fost condamnat, la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, pentru

comiterea infracțiunii de furt calificat și i s-a revocat liberarea

condiționată pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 366 zile închisoare

și s-a dispus să execute pedeapsa de un an și 6 luni închisoare.

Ulterior, prin sentința penală nr. 965

din 09 octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul București, D.P. a fost

condamnat, la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de

tâlhărie în formă agravantă, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin.

(2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru

fapta comisă la data de 11 ianuarie 2003.

Această sentință a rămas definitivă

prin respingerea căilor de atac, apel și recurs, de către Curtea de Apel

București prin decizia penală nr. 692/ A din 17 noiembrie 2003 și de către

Curtea Supremă de Justiție, prin decizia penală nr. 1806 din 01 aprilie 2004.

În considerentele deciziei s-a

arătat că hotărârea primei instanțe nr. 965/2003 este legală și temeinică sub

toate aspectele, însă reținerea stării de recidivă postcondamnatorie prevăzută

de art. 37 lit. a) C. pen., este pe deplin justificată, însă nepronunțarea cu

privire la revocarea sau menținerea liberării condiționate nu echivalează cu

rezolvarea fondului cauzei și nici nu atrage desființarea sentinței penale și

trimiterea spre rejudecare.

Așa cum rezultă din copia sentinței

penală nr. 230/ F din 28 iunie 2004, recurentul, la data de 01 iunie 2004, s-a

adresat Tribunalului Ialomița cu cerere de contopire de pedepse privind

pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 1227 din 11 noiembrie 2002,

pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, nr. 1238 din 15 decembrie

2003 a Tribunalului București și 965 din 09 octombrie 2003 a Tribunalului

București, pe considerent că faptele sunt concurente.

Tribunalul Ialomița, prin sentința

amintită, a admis cererea de contopire de pedepse formulată de D.P., iar în

temeiul art. 36 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 1227 din 11 noiembrie 2002, pronunțată de

Judecătoria sectorului 2 București, definitivă la 08 martie 2003, cu pedeapsa

de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1238 din 15 decembrie

2003 a Tribunalului București, definitivă prin neapelare la 07 ianuarie 2004 și

s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru fapte

comise la 05 aprilie 1999 și 22 februarie 1999.

S-a arătat că, în raport de

referatul existent la dosar cu privire la pedeapsa de un an și 6 luni

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1222 din 31 octombrie 2001,

recurentul a fost arestat la 08 septembrie 2001 și s-a liberat la 06 octombrie

2002, când i s-a grațiat pedeapsa, iar la 16 ianuarie 2003 a fost din nou

arestat, cu privire la infracțiunea de tâlhărie pentru care a fost condamnat la

o pedeapsă de 8 ani închisoare.

La 09 aprilie 2003, recurentul, a

trecut la executarea mandatului de executare a pedepsei nr. 3905/2003, ca

urmare a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1227

din 11 noiembrie 2002.

S-a constatat că din pedeapsa de 3

ani închisoare, petentul a executat 843 zile, din care 395 zile, de la 08

septembrie 2001 la 06 octombrie 2002, din pedeapsa de un an și 6 luni

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1222 din 31 octombrie 2001 a

Judecătoriei sectorului 2 București și 448 zile, de la 09 aprilie 2003 la zi,

din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1227 din 11

noiembrie 2002.

Potrivit art. 39 alin. (2) C. pen.,

s-a contopit pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală 965

din 09 octombrie 2003 a Tribunalului București, pentru art. 211 alin. (2) lit.

b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)

C. pen., cu restul de pedeapsă de 252 zile rămas neexecutat din pedepsele

aplicate anterior, astfel încât acesta să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

A fost menținută, prin sentința

penală 230/ F din 28 iunie 2004 (reprodusă), reținerea de la 03 octombrie 1999

și perioada executată începând cu data de 28 iunie 2004.

În contextul actelor dosarului așa

cum au fost reproduse se constată că decizia tribunalului cum și hotărârea

instanței de fond sunt legale și temeinice, întrucât faptele pentru care a fost

condamnat recurentul până la pronunțarea sentinței penale nr. 965/2003, prin

care a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru comiterea

infracțiunii de tâlhărie în formă agravantă, constituie primul termen al

recidivei, astfel că acestea nu sunt concurente și cu fapta din 11 ianuarie

2003.

Ca atare, fiind reținut în baza

acestei sentințe, așa cum rezultă din dosarul nr. 719/2003 al Tribunalului

București, secția I penală, începând cu data de 16 ianuarie 2003, în mod just

și în conformitate cu dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., i s-a admis

contestația și s-a dispus ca din pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, să i

se deducă prevenția de la 16 ianuarie 2003 la 04 iunie 2003.

Susținerea recurentului constând în

aceea că din pedeapsa de 8 ani închisoare, urmează să i se deducă și cele 845

zile executate în aplicarea sentinței penale 1222/2003 este total neîntemeiată,

întrucât așa cum s-a menționat nu-și găsește aplicabilitatea, întrucât faptele

nu sunt concurente.

Chiar în situația în care în

sentințele menționate s-ar fi strecurat unele inadvertențe, acestea au intrat

în puterea lucrului judecat și nu se pot rezolva pe calea contestației în

anulare.

Fiind deci pronunțate o decizie și o

sentință legale și temeinice, că motivul de recurs invocat nu constituie caz de

casare, în sensul pct. 17

1

de la art. 385

9

C. proc. pen.,

iar potrivit pct. 3 nu se constată cazuri din oficiu, recursul declarat se va

respinge ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Văzând și dispozițiile art. 189 și

urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul contestator D.P., împotriva deciziei penale nr. 941/ A

din 30 noiembrie 2005, a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și familie

Obligă pe recurent la plata sumei de

120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 40 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 21 februarie 2006.