ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1143/2006

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Condamnatul D.P., deținut în Penitenciarul Jilava, s-a adresat Tribunalului București, secția I penală, ca instanță competentă, cu contestație la executare, pe considerent că, deși i s-a soluționat cererea de contopire, reținându-se că faptele sunt concurente, nu i s-a dedus din pedeapsa rezultantă 843 zile pe care le-a executat. Au fost atașate dosarele în care s-au pronunțat sentințele penale nr. 230/2004, 1227/2002 și 1238/2003, astfel că, din conținutul acestora a rezultat că pedepsele pentru care a fost condamnat, sunt pentru fapte concurente și acestea constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, privind fapta pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, prin sentința penală nr. 965/2003.

În urma acestei stări de fapt și după stabilirea restului de pedeapsă rămas neexecutat în urma efectuării concursului de infracțiuni între pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 1227/2002 și 1238/2003, în temeiul art. 39 alin. (2) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor cu restul de pedeapsă rămas neexecutat de 252 de zile și cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 965/2003. Constatând existența unui incident ivit în cursul executării mandatului de executare nr. 303/2004, emis de către Tribunalul Ialomița, ca urmare a pronunțării sentinței penale nr. 230/2004, care deși nu a fost investită de către contestator, s-a apreciat că urmează să fie analizat din oficiu.

Astfel, deși petiționarul contestator a fost arestat preventiv în cauza ce a tras condamnarea sa, la pedeapsa de 8 ani închisoare, prin sentința penală nr. 965/2003 a Tribunalului București, de la 16 ianuarie 2003, la 04 iulie 2003, această perioadă nu i-a fost dedusă de către Tribunalul Ialomița. Ca urmare a acestui aspect, s-a conchis că prezenta contestație la executare este întemeiată potrivit art. 461 lit. d) C. proc.

pen., îndreptată împotriva sentinței penale nr. 230/2004 a Tribunalului Ialomița, astfel că se va deduce din pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și perioada pe care contestatorul - condamnat a executat-o în detenție, respectiv de la 16 ianuarie 2003, la 04 iulie 2003. A dispus să fie anulat mandatul de executare în baza sentinței penale menționate și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, cu precizările arătate, în sensul că din pedeapsa de 8 ani închisoare se va deduce prevenția de la 16 ianuarie 2003, la 04 iulie 2003. Potrivit art. 362 și 363 C. proc.

pen., sentința a fost apelată de condamnatul - contestator, pe considerent că este vădit nelegală și esențial netemeinică, întrucât potrivit actelor de la dosar, deși rezultă în mod indubitabil că din pedeapsa de 8 ani închisoare trebuie să i se deducă prevenția de 843 zile, din pedeapsa aplicată prin sentința penală 1238/2003, totuși, instanța în mod nejustificat nu i-a luat în considerare această perioadă. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a examinat apelul declarat de condamnat sub aspectul criticii invocată, care a constituit și motivul contestației formulate, astfel că, în raport de susținerile acestuia, de actele și lucrările dosarului, de sentința pronunțată în cauză, cum și din oficiu, potrivit art. 371 C. proc.

pen., prin decizia penală nr. 941/ A din 30 noiembrie 2005 a fost respins apelul, ca nefondat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. S-a motivat în considerentele deciziei că nu sunt temeiuri care să justifice ca din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată condamnatului apelant prin decizia penală nr. 965/2003, să i se deducă perioada celor 843 de zile, întrucât, faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1283/2003 și cea menționată nu sunt concurente, ele constituind primul termen al recidivei postcondamnatorii vizând infracțiunea pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare. Condamnatul contestator, în conformitate cu prevederile art. 385 3 C. proc.

pen., în termen legal a declarat recurs invocând aceleași critici ca și în apel, referitoare la nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor pronunțate în cauză. Examinând recursul declarat, în raport de motivele invocate, de actele și lucrările existente la dosar, de decizia și sentința pronunțate în cauză se constată că recursul de față este nefondat și se va respinge pentru considerente ce se vor dezvolta în continuare.

Din conținutul fișei de cazier a recurentului existente la dosarul de urmărire penală, rezultă că acesta a suferit condamnări de: 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 630 din 23 noiembrie 1999 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 2009 din 01 mai 2000 a Curții Supreme de Justiție, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă agravantă și în stare de minorat; un an și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 1100 din 24 noiembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 2 București, definitivă prin nerecurare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în stare de minorat. Prin sentința penală nr. 587 din 20 noiembrie 2000 a Tribunalului Dolj i s-au contopit cele două pedepse de un an și 6 luni închisoare și de 3 ani închisoare, aplicate prin sentințele penale nr. 630/1999 și 1100/1999, dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

S-a constatat că a fost arestat în perioada 03 august 1999 și s-a liberat condiționat la 10 august 2001, când mai avea un rest de 366 zile. De asemenea, prin sentința penală 1222 din 31 octombrie 2001 a Judecătoriei sectorului 2 București, recurentul a mai fost condamnat, la o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat și i s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 366 zile închisoare și s-a dispus să execute pedeapsa de un an și 6 luni închisoare. Ulterior, prin sentința penală nr. 965 din 09 octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul București, D.P.

a fost condamnat, la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă agravantă, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru fapta comisă la data de 11 ianuarie 2003. Această sentință a rămas definitivă prin respingerea căilor de atac, apel și recurs, de către Curtea de Apel București prin decizia penală nr. 692/ A din 17 noiembrie 2003 și de către Curtea Supremă de Justiție, prin decizia penală nr. 1806 din 01 aprilie 2004. În considerentele deciziei s-a arătat că hotărârea primei instanțe nr. 965/2003 este legală și temeinică sub toate aspectele, însă reținerea stării de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., este pe deplin justificată, însă nepronunțarea cu privire la revocarea sau menținerea liberării condiționate nu echivalează cu rezolvarea fondului cauzei și nici nu atrage desființarea sentinței penale și trimiterea spre rejudecare.

Așa cum rezultă din copia sentinței penală nr. 230/ F din 28 iunie 2004, recurentul, la data de 01 iunie 2004, s-a adresat Tribunalului Ialomița cu cerere de contopire de pedepse privind pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 1227 din 11 noiembrie 2002, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, nr. 1238 din 15 decembrie 2003 a Tribunalului București și 965 din 09 octombrie 2003 a Tribunalului București, pe considerent că faptele sunt concurente.

Tribunalul Ialomița, prin sentința amintită, a admis cererea de contopire de pedepse formulată de D.P., iar în temeiul art. 36 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1227 din 11 noiembrie 2002, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, definitivă la 08 martie 2003, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1238 din 15 decembrie 2003 a Tribunalului București, definitivă prin neapelare la 07 ianuarie 2004 și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru fapte comise la 05 aprilie 1999 și 22 februarie 1999. S-a arătat că, în raport de referatul existent la dosar cu privire la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1222 din 31 octombrie 2001, recurentul a fost arestat la 08 septembrie 2001 și s-a liberat la 06 octombrie 2002, când i s-a grațiat pedeapsa, iar la 16 ianuarie 2003 a fost din nou arestat, cu privire la infracțiunea de tâlhărie pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare.

La 09 aprilie 2003, recurentul, a trecut la executarea mandatului de executare a pedepsei nr. 3905/2003, ca urmare a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1227 din 11 noiembrie 2002. S-a constatat că din pedeapsa de 3 ani închisoare, petentul a executat 843 zile, din care 395 zile, de la 08 septembrie 2001 la 06 octombrie 2002, din pedeapsa de un an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1222 din 31 octombrie 2001 a Judecătoriei sectorului 2 București și 448 zile, de la 09 aprilie 2003 la zi, din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1227 din 11 noiembrie 2002. Potrivit art. 39 alin. (2) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală 965 din 09 octombrie 2003 a Tribunalului București, pentru art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu restul de pedeapsă de 252 zile rămas neexecutat din pedepsele aplicate anterior, astfel încât acesta să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

A fost menținută, prin sentința penală 230/ F din 28 iunie 2004 (reprodusă), reținerea de la 03 octombrie 1999 și perioada executată începând cu data de 28 iunie 2004. În contextul actelor dosarului așa cum au fost reproduse se constată că decizia tribunalului cum și hotărârea instanței de fond sunt legale și temeinice, întrucât faptele pentru care a fost condamnat recurentul până la pronunțarea sentinței penale nr. 965/2003, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă agravantă, constituie primul termen al recidivei, astfel că acestea nu sunt concurente și cu fapta din 11 ianuarie 2003. Ca atare, fiind reținut în baza acestei sentințe, așa cum rezultă din dosarul nr. 719/2003 al Tribunalului București, secția I penală, începând cu data de 16 ianuarie 2003, în mod just și în conformitate cu dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc.

pen., i s-a admis contestația și s-a dispus ca din pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, să i se deducă prevenția de la 16 ianuarie 2003 la 04 iunie 2003. Susținerea recurentului constând în aceea că din pedeapsa de 8 ani închisoare, urmează să i se deducă și cele 845 zile executate în aplicarea sentinței penale 1222/2003 este total neîntemeiată, întrucât așa cum s-a menționat nu-și găsește aplicabilitatea, întrucât faptele nu sunt concurente. Chiar în situația în care în sentințele menționate s-ar fi strecurat unele inadvertențe, acestea au intrat în puterea lucrului judecat și nu se pot rezolva pe calea contestației în anulare. Fiind deci pronunțate o decizie și o sentință legale și temeinice, că motivul de recurs invocat nu constituie caz de casare, în sensul pct. 17 1 de la art. 385 9 C. proc.

pen., iar potrivit pct. 3 nu se constată cazuri din oficiu, recursul declarat se va respinge ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator D.P., împotriva deciziei penale nr. 941/ A din 30 noiembrie 2005, a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie Obligă pe recurent la plata sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 februarie 2006.