ÎCCJ, Decizia nr. 61/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 250 din 23 decembrie 1998, Tribunalul Mureș a condamnat, între alții, pe inculpatul D.I. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 39 alin. (1), cu referire la art. 34 și la art. 35 C. proc. pen., a fost contopită această pedeapsă cu pedeapsa de un an și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 509/1994 a Judecătoriei Sighișoara, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. S-a dedus din pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, perioada executată, de la 28 octombrie 1994 până la 21 ianuarie 1996, precum și de la 3 iulie 1997 până la 19 mai 1998. S-a reținut că în cursul lunii mai 1997, împreună cu S.L.

(condamnat în aceeași cauză), inculpatul D.I. a pretins și primit suma de 6 milioane lei de la M.D., în scopul de a interveni pe lângă D.M., șef al biroului de spațiu locativ din cadrul R.A.G.C. Sighișoara, în vederea repartizării unei locuințe pentru fiul acesteia. Împotriva sentinței, inculpatul D.I. a declarat apel, acesta fiind respins prin decizia penală nr. 221/A din 23 decembrie 1999 a Curții de Apel Târgu Mureș. Recursul declarat de același inculpat, împotriva acestei decizii, a fost respins prin decizia nr. 4302 din 11 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva celor trei hotărâri, invocând temeiul înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 teza I C. proc.

pen. S-a susținut că, în cauză, trebuiau aplicate dispozițiile art. 39 alin. (2) C. pen., iar nu cele ale alin. (1) al aceluiași articol, deoarece pedeapsa anterioară, care constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, a fost executată în parte. În concluzie, s-a cerut casarea hotărârilor atacate cu privire la aplicarea art. 39 alin. (1)C. pen.și aplicarea alin. ( 2) al aceluiași articol, în sensul efectuării contopirii între restul ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior. Recursul în anulare este fondat. În adevăr, în conformitate cu art. 39 alin. (1) C. pen., pe care s-a întemeiat prima instanță, „în cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. (1) lit. a), pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se contopesc potrivit dispozițiilor art. 34 și ale art. 35”.

Dar, prin alin. (2) al aceluiași articol se mai prevede că „dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită ulterior”. Or, este de observat că din examinarea actelor dosarului rezultă că inculpatul D.I., căruia i s-a aplicat pedeapsa de un an și 8 luni închisoare prin sentința penală nr. 509 din 28 octombrie 1994, rămasă definitivă în urma respingerii apelului și a recursului declarate de acest inculpat (deciziile penale nr. 229 din 4 mai 1995 a Tribunalului Mureș și, respectiv, nr. 170 din 5 septembrie 1995 a Curții de Apel Târgu Mureș).

De asemenea, se constată că inculpatul a executat în parte această pedeapsă și anume în arest preventiv de la 13 - 24 mai 1994 și, apoi, de la 25 octombrie 1995 până la 29 ianuarie 1996, când a fost pus în libertate în urma admiterii cererii de întrerupere a executării pedepsei rămânând astfel de executat un an, 4 luni și 14 zile închisoare. În atare situație, se impunea ca instanța învestită cu judecarea infracțiunii săvârșite ulterior să aplice dispozițiile art. 39 alin. (2) C. pen. cu privire la pedeapsa anterioară ce a mai rămas de executat, în sensul de a contopi restul de pedeapsă menționat cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune. Neprocedând astfel și dispunând contopirea pedepselor în raport cu dispozițiile art. 39 alin. (1) cu referire la art. 34 și la art. 35 C. pen., prima instanță a pronunțat o hotărâre contrară legii, iar ca urmare și deciziile instanțelor de apel și de recurs, care au confirmat-o pe cea dintâi, sunt tot contrare legii.

Așa fiind, se constată că hotărârile atacate sunt supuse cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen., corespunzând temeiului înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 din același cod, ce a fost invocat prin recursul în anulare. În consecință, în conformitate cu prevederile art. 414 1 alin. (1), cu referire la art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa cele trei hotărâri atacate cu privire la aplicarea art. 39 alin. (1) cu referire la art. 34-35 C. pen., a se înlătura aplicarea acestor texte de lege și a se dispune, în baza art. 39 alin. (2) C. pen., contopirea restului de un an, 4 luni și 14 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru infracțiunea săvârșită ulterior.

Totodată, mai urmează a se dispune ca onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 250 din 23 decembrie 1998 a Tribunalului Mureș, deciziei penale nr. 221/A din 23 decembrie 1999 a Curții de Apel Târgu Mureș și deciziei nr. 4302 din 11 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Casează hotărârile atacate cu privire la inculpatul D.I. , numai referitor la aplicarea art. 39 alin. (1) raportat la art. 34-35 C. pen., pe care o înlătură. În baza art. 39 alin. (2) C. pen.

contopește restul de un an, 4 luni și 14 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de un an și 8 luni închisoare, aplicată inculpatului sus-menționat prin sentința penală nr. 509 din 28 octombrie 1994 a Judecătoriei Sighișoara, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 250 din 23 decembrie 1998 a Judecătoriei Sighișoara, urmând ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. Deduce, din această pedeapsă, perioada de timp executată de inculpatul D.I. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a acestui inculpat, în sumă de 300.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 5 mai 2003.