ÎCCJ, Decizia nr. 61/2003

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 250 din 23

decembrie 1998, Tribunalul Mureș a condamnat, între alții, pe inculpatul D.I.

la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență

prevăzută de art. 257, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1), cu

referire la art. 34 și la art. 35 C. proc. pen., a fost contopită această

pedeapsă cu pedeapsa de un an și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 509/1994 a Judecătoriei Sighișoara, dispunându-se ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă

de 3 ani închisoare, perioada executată, de la 28 octombrie 1994 până la 21

ianuarie 1996, precum și de la 3 iulie 1997 până la 19 mai 1998.

S-a reținut că în cursul lunii mai

1997, împreună cu S.L. (condamnat în aceeași cauză), inculpatul D.I. a pretins

și primit suma de 6 milioane lei de la M.D., în scopul de a interveni pe lângă

D.M., șef al biroului de spațiu locativ din cadrul R.A.G.C. Sighișoara, în

vederea repartizării unei locuințe pentru fiul acesteia.

Împotriva sentinței, inculpatul D.I.

a declarat apel, acesta fiind respins prin decizia penală nr. 221/A din 23

decembrie 1999 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Recursul declarat de același

inculpat, împotriva acestei decizii, a fost respins prin decizia nr. 4302 din

11 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Procurorul general al Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva

celor trei hotărâri, invocând temeiul înscris în art. 410 alin. (1) partea I

pct. 7

1

teza I C. proc. pen.

S-a susținut că, în cauză, trebuiau

aplicate dispozițiile art. 39 alin. (2) C. pen., iar nu cele ale alin. (1) al

aceluiași articol, deoarece pedeapsa anterioară, care constituie primul termen

al recidivei postcondamnatorii, a fost executată în parte.

În concluzie, s-a cerut casarea

hotărârilor atacate cu privire la aplicarea art. 39 alin. (1)C. pen.și

aplicarea alin.

(

2) al aceluiași

articol, în sensul efectuării contopirii între restul ce a mai rămas de executat

din pedeapsa anterioară și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită

ulterior.

Recursul în anulare este fondat.

În adevăr, în conformitate cu art. 39

alin. (1) C. pen., pe care s-a întemeiat prima instanță, „în cazul recidivei prevăzute

în art. 37 alin. (1) lit. a), pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită

ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se contopesc

potrivit dispozițiilor art. 34 și ale art. 35”.

Dar, prin alin. (2) al aceluiași

articol se mai prevede că „dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea

se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru

infracțiunea săvârșită ulterior”.

Or, este de observat că din examinarea actelor

dosarului rezultă că inculpatul D.I., căruia i s-a aplicat pedeapsa de un an și

8 luni închisoare prin sentința penală nr. 509 din 28 octombrie 1994, rămasă

definitivă în urma respingerii apelului și a recursului declarate de acest

inculpat (deciziile penale nr. 229 din 4 mai 1995 a Tribunalului Mureș și,

respectiv, nr. 170 din 5 septembrie 1995 a Curții de Apel Târgu Mureș).

De asemenea, se constată că

inculpatul a executat în parte această pedeapsă și anume în arest preventiv de

la 13 - 24 mai 1994 și, apoi, de la 25 octombrie 1995 până la 29 ianuarie 1996,

când a fost pus în libertate în urma admiterii cererii de întrerupere a

executării pedepsei rămânând astfel de executat un an, 4 luni și 14 zile

închisoare.

În atare situație, se impunea ca

instanța învestită cu judecarea infracțiunii săvârșite ulterior să aplice

dispozițiile art. 39 alin. (2) C. pen. cu privire la pedeapsa anterioară ce a

mai rămas de executat, în sensul de a contopi restul de pedeapsă menționat cu

pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

Neprocedând astfel și dispunând

contopirea pedepselor în raport cu dispozițiile art. 39 alin. (1) cu referire

la art. 34 și la art. 35 C. pen., prima instanță a pronunțat o hotărâre

contrară legii, iar ca urmare și deciziile instanțelor de apel și de recurs,

care au confirmat-o pe cea dintâi, sunt tot contrare legii.

Așa fiind, se constată că

hotărârile atacate sunt supuse cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen., corespunzând temeiului înscris în

art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

din același cod, ce a fost

invocat prin recursul în anulare.

În consecință, în conformitate cu

prevederile art. 414

1

alin. (1), cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a se admite recursul în anulare, a se

casa cele trei hotărâri atacate cu privire la aplicarea art. 39 alin. (1) cu

referire la art. 34-35 C. pen., a se înlătura aplicarea acestor texte de lege

și a se dispune, în baza art. 39 alin. (2) C. pen., contopirea restului de un

an, 4 luni și 14 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, cu

pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru infracțiunea

săvârșită ulterior.

Totodată, mai urmează a se dispune

ca onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, să fie

plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 250 din 23 decembrie 1998 a Tribunalului Mureș,

deciziei penale nr. 221/A din 23 decembrie 1999 a Curții de Apel Târgu Mureș și

deciziei nr. 4302 din 11 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția

penală.

Casează hotărârile atacate cu

privire la inculpatul D.I.

,

numai referitor la aplicarea art. 39 alin.

(1) raportat la art. 34-35 C. pen., pe care o înlătură.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen.

contopește restul de un an, 4 luni și 14 zile închisoare, rămas neexecutat din

pedeapsa anterioară de un an și 8 luni închisoare, aplicată inculpatului

sus-menționat prin sentința penală nr. 509 din 28 octombrie 1994 a Judecătoriei

Sighișoara, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, la care a fost condamnat prin

sentința penală nr. 250 din 23 decembrie 1998 a Judecătoriei Sighișoara, urmând

ca acest inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Deduce, din această pedeapsă,

perioada de timp executată de inculpatul D.I.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu a acestui inculpat, în sumă de 300.000 lei, va fi plătit din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

5 mai 2003.