ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 891/2017

Decizia nr. 891/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial sub nr. x/3/2011 din 26 ianuarie 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantele A., B., C., în contradictoriu cu pârâții D. și E., au solicitat obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 154 mp ocupat abuziv și stabilirea liniei de hotar între proprietatea lor din București, sector 1 și incinta Spitalului F. cu adresa în sector 1, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1598 din 30 septembrie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București, apreciind că, în raport de valoarea obiectului cererii indicată după prețuirea reclamantelor, respectiv 10.000 lei, acțiunea de față nu face parte din categoria acelora care atrag competența materială a Tribunalului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 29 decembrie 2011, sub nr. x/299/2011, iar prin sentința civilă nr. 4900 din 21 martie 2014, la rândul său, această instanță a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, reținând că, potrivit expertizei imobiliare evaluatorii administrată în fața sa, imobilul revendicat are valoarea de circulație de 625.010 lei. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, dosarul fiind înaintat în vederea soluționării conflictului negativ de competență Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin sentința civilă nr. 56/F din 05 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22 iulie 2014, sub nr. x/3/2011.

La 06 octombrie 2014, reclamantele A., B., C., au precizat obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 130 din 30 ianuarie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea, arătând că, deși a pus în discuția părților suplimentarea probatoriului - prin solicitarea unui istoric de rol fiscal, a unei situații juridice a imobilului, respectiv a terenului, dacă acest teren a fost trecut în proprietatea statului, iar în caz afirmativ, în ce temei, respectiv în ce temei terenul s-a aflat în folosința pârâților Spitalul și Institutul - reclamantele au refuzat obținerea acestor relații, solicitând luarea unei hotărâri doar pe baza actelor de la dosar.

Întrucât probele de la dosarul cauzei nu sunt lămuritoare, iar afirmațiile reclamantelor privind situația terenului s-au dovedit a fi contradictorii, nu s-a putut stabili dacă suprafața de teren revendicată a fost preluată de stat anterior anului 1989 sau ulterior, în raport de care să se stabilească ce legi sunt incidente în dezlegarea litigiului.

Apelul declarat de reclamante împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 144/A din 1 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București.

Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a reținut că regimul juridic aplicabil unui litigiu este cel dat de natura sa și de dispozițiile legale incidente acestuia, iar nu de textele de lege indicate de parte în cuprinsul cererii sale de chemare în judecată.

În legătură cu cazul dedus judecății, instanța de apel a reținut că regimul juridic aplicabil revendicării imobilului în litigiu, preluat de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, este cel prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel încât formularea acțiunii în revendicare de către apelantele reclamante și întemeierea acesteia pe dispozițiile art. 480 C. civ. nu exclude incidența dispozițiilor acestei legi. Totodată, instanța de apel a făcut trimitere la dezlegările deciziei de recurs în interesul Legii nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a reținut că din totalul suprafeței de teren de 1.130 mp, cât se arată în actele prezentate de reclamante că existau, o suprafață de 276 mp a format obiect al exproprierii în temeiul Legii nr. 33/1994, astfel că reclamantelor ar fi trebuit să le rămână în proprietate o suprafața de 854 mp. Însă, atât cu ocazia efectuării lucrărilor de cadastru din anul 2009 cât și a întocmirii raportului de expertiză topografică întocmit în prezentul dosar (14 iunie 2013), s-a constatat că terenul deținut în fapt de apelantele pârâte este în suprafața de 976 mp, această suprafață fiind mai mare cu 122 mp decât suprafața rămasă în proprietatea acestora în urma exproprierii din anul 2008.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 1771 din 5 octombrie 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamante.

Instanța de recurs a apreciat că criticile formulate de recurente în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu se circumscriu acestui motiv de recurs.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut, pe de o parte, că soluția primei instanțe, de respingere a cererii de chemare în judecată, a avut la bază argumentul opoziției manifestată de reclamante față de propunerea tribunalului de suplimentare a probelor în vederea lămuririi regimului juridic al terenului revendicat, iar, pe de altă parte, că este corectă dezlegarea dată de instanța de apel acțiunii, dezlegare ce se sprijină în mod esențial pe determinarea corectă a regimului legal incident bunului revendicat.

Reclamanții au solicitat revizuirea acestei ultime decizii, în temeiul dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În motivare, au susținut că la data de 1 martie 2017, le-au fost înmânate de către un nepot al defunctei G. înscrisuri noi care s-au aflat în locuința care i-a rămas acestuia ca urmare a decesului numitei G. și despre care nu a avut cunoștință până la această dată.

Aceste înscrisuri contrând din: oferta de donație autentificată din 6 ianuarie 1977 de către fostul Notariat de Stat Local al sectorului 8 București, prin care autoarea G. oferea spre donație terenul în suprafață de 1.130 mp situat în București, sector 1; oferta de donație autentificată din 1 martie 1983 de către fostul Notariat de Stat Local al sectorului 1 București, prin care autoarea G. oferea spre donație construcțiile și terenul, care nu sunt grevate de sarcini, în suprafață de 1.130 mp situat în București, sector; răspunsul Intreprinderii de Construcții, Reparații și Administrarea Locativă Pajura din anul 1987 către defuncta G., prin care aceasta urma să fie despăgubită pentru suprafața de teren de 1.130 mp cât și pentru cele două construcții edificate pe acestea la numerele 27 și 29, despăgubire ce urma să fie primită după publicarea decretului de expropriere, decret care nu a mai fost dat, au un rol determinant în ceea ce privește solicitarea referitoare la revendicarea suprafeței de teren de 154 mp, precum și stabilirea liniei de hotar ce delimitează proprietatea reclamantelor de proprietatea spitalului F., pe latura vestică a acestei proprietăți.

Au susținut că cele două oferte de donație sunt în măsură să dovedească că imobilele cea au făcut obiectul liberalităților nu au fost niciodată preluate de Stat,nici în mod legal și nici abuziv, astfel încât în mod eronat s-a apreciat că demersul judiciar al reclamantelor intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001.

Au solicitat admiterea cererii de revizuire, desființarea în întregime a deciziei atacate și admiterea cererii de chemare în judecată.

Învestită cu soluționarea cererii de revizuire, Înalta Curte la termenul de judecată din 25 mai 2017 a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității căii de atac în raport de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. ce impun ca o condiție generală de admisibilitate ca hotărârea a cărei revizuire se solicită să invoce fondul.

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă pentru considerentele ce succed:

Revizuirea oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive numai în cazurile strict determinate de lege.

Conform dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate solicita revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

În sensul textului de lege citat, hotărârile date de instanțele de recurs pot constitui obiect al cererii de revizuire numai dacă evocă fondul. O instanță de recurs evocă fondul atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, aceasta reapreciază probele administrate de instanțele inferioare, reține o altă situație de fapt și pronunță o soluție cu totul diferită decât aceea sau acelea pronunțate de instanțele inferioare.

Prin urmare, nu au acest caracter și nu pot fi atacate pe calea extraordinară a revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul sau prin care s-a dispus casarea cu trimitere.

În cauză, Decizia nr. 1771 din 5 octombrie 2016

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a cărei revizuire se solicită, nu evocă fondul, întrucât recursul reclamantelor a fost respins, ca nefondat.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, iar exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

În consecință, Înalta Curte reține că decizia pronunțată de instanța de recurs, nu evocă fondul pricinii, astfel încât în speța supusă analizei nu este îndeplinită o

condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiție impusă de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., și anume aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul, situație în raport de care analizarea condițiilor specifice reglementate de pct. 5 devine inutilă.

Pentru aceste considerente,

prin raportare la aspectele mai sus menționate, precum și la dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care stipulează că la judecarea cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acestei căi de atac și la faptele pe care se întemeiază, se reține că decizia a cărei revizuire se solicită, neevocând fondul, nu este admisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 1771 din 5 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de revizuentele B., C. și A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2017.