ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5835/2005

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 15 din 15

iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală, a fost respinsă,

ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.C.

A fost menținută rezoluția nr. 1/P/2005

din 7 martie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, de

neîncepere a urmăririi penale față de judecătorul P.I.

A fost obligat petiționarul la plata

sumei de 800.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că, prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Suceava, petiționarul P.C. a solicitat efectuarea cercetărilor

în vederea tragerii la răspundere penală a judecătorului P.I., de la Judecătoria

Câmpulung Moldovenesc, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C.

pen., constând în aceea că, în contradicție cu probele administrate, prin sentința

civilă nr. 1803 din 3 decembrie 2002, i-a respins plângerea împotriva unui

proces verbal de contravenție, vătămându-i astfel interesele.

În urma administrării actelor premergătoare,

parchetul a reținut că nu există indicii privitoare la faptul că judecătorul P.I.

ar fi adoptat soluția cu intenția de a-l favoriza pe contestator, astfel că

prin rezoluția nr. 1/P/2005 din 7 martie 2005 a dispus neînceperea urmăririi

penale față de P.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții,

petiționarul P.C. s-a adresat cu plângere potrivit art. 278 C. proc. pen., mai

întâi procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava,

care prin rezoluția nr. 119/II/2/2005 a respins plângerea, ca neîntemeiată.

Nemulțumit de soluție, petiționarul

a formulat plângere, la instanță în conformitate cu art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen., susținând că judecătorul nu a ținut seama de adresa nr. 1216

din 28 mai 2002 a secției de drumuri naționale cu care și-a dovedit

nevinovăția. Prin adresă se atestă că porțiunea de șosea pe care s-a pretins

că, circulând cu autoturismul, ar fi efectuat o depășire nepermisă, avea marcaj

discontinuu, aspect evidențiat și de fotografia depusă la dosar; că judecătorul

a socotit concludente declarațiile evazive a doi martori care nu au fost la

fața locului, astfel că este evidentă reaua, credință a acestuia în luarea

hotărârii și în consecință s-ar fi impus tragerea la răspundere penală a

magistratului.

Totodată, petiționarul a mai invocat

că magistratul nu a ținut seama că, în procesul verbal nu s-a indicat cu

precizie sectorul de drum unde s-ar fi comis pretinsa contravenție, că martorii

audiați din oficiu au fost citați cu mandate de aducere, iar cei pe care i-a

propus în dovedirea nevinovăției nu au fost acceptați și că pe tot parcursul

judecății magistratul i s-a adresat cu apelativul de contravenient, fără a ține

seama de prezumția de nevinovăție.

Examinând actele dosarului, cât și cele

două rezoluții criticate de petiționarul P.C., prima instanță a reținut că

plângerea formulată de acesta, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.,

este nefondată, probele administrate neevidențiind faptul că judecătorul P.I.

și-ar fi îndeplinit, cu intenție, în mod defectuos atribuțiile ce-i reveneau în

soluționarea contestației formulate de petiționar împotriva procesului, verbal

de sancționare contravențională.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, a declarat recurs petiționarul P.C. fără a-l motiva în scris, iar

la termenul acordat pentru judecarea acestuia, deși a fost legal citat, nu s-a

prezentat pentru a-l susține.

Înalta Curte, examinând din oficiu

cauza, potrivit prevederilor art. 385

6

alin. (1) și (3) C. proc.

pen., constată că prin procesul – verbal seria AS nr. 074406 din 20 mai 2002,

plutonierul major I.F. de la Postul de poliție a comunei Pojorîta, județul

Suceava a dispus sancționarea contravențională a conducătorului auto P.C.,

pentru contravenția prevăzută de art. 32 lit. f) din Regulamentul de aplicare a

Decretului nr. 322/1966, constând în aceea că, la data de 20 mai 2002, pe raza

comunei Pojorîta a efectuat o depășire neregulamentară a altui autovehicul în

raza de acțiune a indicatorului „Depășire interzisă”.

În soluționarea plângerii împotriva

procesului verbal de contravenție judecătorul P.I. a reținut că actul cuprinde

mențiunile privitoare la identitatea agentului constatator a conducătorului

auto, în ce constă contravenția și când a fost comisă precum și semnătura agentului

constatator, fiind deci completat cu respectarea dispozițiilor legale

privitoare la validitate.

Totodată, magistratul a avut în

vedere că din declarațiile martorilor, chiar și a celui propus de contestator,

a rezultat că depășirea a avut loc în raza de acțiune a indicatorului ce

interzicea respectiva manevră, dispunând în consecință respingerea plângerii

(sentința civilă nr. 1803 din 3 decembrie 2002).

În motivarea hotărârii s-a menționat

că neprecizarea orei și cu exactitate a locului săvârșirii contravenției,

precum și completarea ilizibilă a rubricii „alte mențiuni”, invocate de

contestator ca omisiuni esențiale nu sunt de natură a atrage nulitatea

procesului, verbal de contravenție.

Înalta Curte constată că hotărârea

pronunțată, prin conduita pretins abuzivă a judecătorului, este în realitate

rezultatul analizei probatoriului administrat în cauză și a validității

procesului verbal de contravenție, fapt ce a determinat ca în calea de atac

exercitată de petiționar împotriva procesului – verbal de contravenție,

Tribunalul Suceava să respingă, ca nefondat, recursul acestuia, prin decizia

civilă nr. 123 din 7 martie 2003.

Situațiile evidențiate de petiționar

în plângerea penală formulată împotriva judecătorului P.I., respectiv aspecte

privitoare la neregularități în audierea martorilor, socotirea unor probe ca

nefiind concludente cauzei, cum este cea a supunerii petiționarului la testarea

cu poligraful ori atribuirea calității de contravenient în loc de contestator,

petiționarului, nu sunt de natură a dovedi că judecătorul ar fi soluționat cauza

cu rea –credință, cu intenția de a-l defavoriza pe contestatorul P.C.

De altfel, chiar în ipoteza în care

o hotărâre judecătorească ar fi rezultatul unei aprecieri eronate a

materialului probator sau al greșitei interpretări a legii, există

posibilitatea îndreptării acesteia în căile de atac, judecătorul neputând fi

tras la răspundere penală decât dacă s-ar demonstra că a acționat, cu intenția

de a vătăma interesele vreunei părți.

Întrucât din cuprinsul actelor

premergătoare efectuate de procuror nu rezultă că judecătorul P.I. și-ar fi

îndeplinit cu intenție, în mod defectuos, atribuțiile ce-i reveneau în

soluționarea contestației formulate de petiționar împotriva procesului – verbal

de contravenție, Înalta Curte constată că rezoluția de neînceperea urmăririi

penale cu nr. 1/ P din 7 martie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava este corectă, iar hotărârea pronunțată în primă instanță de Curtea de

Apel Suceava este legală și temeinică.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul P.C. împotriva sentinței penale nr. 15 din 15 iunie 2005 a Curții

de Apel Suceava.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga petiționarul recurent la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul P.C. împotriva sentinței penale nr. 15 din 15 iunie

2005 a Curții de Apel Suceava.

Obligă pe recurentul petiționar la

plata sumei de 80 RON (800.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 octombrie2005.