ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1260/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

1260 din 27 februarie 2006

Printr-o cerere olografă expediată

la 29 iulie 2005 (data poștei), din Penitenciarul Rahova, cerere înregistrată

pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, condamnata A.S.T. a solicitat întreruperea,

pe o perioadă de 3 luni, a executării pedepsei.

Prin sentința penală nr. 3012 din 23

august 2005 (dosar nr. 10271/2005), Judecătoria sectorului 5 București și-a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

cu motivarea că, întrucât petenta a fost condamnată la 11 ani închisoare prin

sentința penală nr. 868 din 24 iunie 2004 a Tribunalului București, secția a

II-a penală, sentință rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5977 din 12

noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, iar potrivit,

art. 456 C. proc. pen., competența soluționării cererii de întrerupere a

executării pedepsei aparține instanței de executare sau instanței

corespunzătoare în grad în raza căreia se află locul de deținere, acesta,

Tribunalul București, ca instanță de executare, în a cărei rază teritorială se

află și locul de deținere, este competent să soluționeze cererea.

Tribunalul București, secția I penală,

prin sentința penală nr. 1348/ F din 25 octombrie 2005, pronunțată în dosar

5443/2005, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de condamnata A.S.T.,

cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 455 raportat

la art. 453 lit. c) C. proc. pen., deoarece situația materială precară a

familiei condamnatei nu ar putea fi îmbunătățită substanțial prin întreruperea

executării pedepsei pe o perioadă care, conform legii, nu poate fi mai mare de

3 luni.

Prin decizia penală nr. 938 din 30

noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 3668/2005, apelul declarat de

condamnată împotriva sus-arătatei sentințe a fost respins, ca nefondat, cu

motivarea că, în mod corect, prima instanță a apreciat că, în raport cu cele constatate

în referatul de anchetă socială, și anume, situația materială precară a

familiei, nu se poate reține o situație specială, care să reclame întreruperea

executării pedepsei.

Împotriva acestei din urmă decizii,

condamnata A.S.T. a declarat recursul de față, reiterând, prin apărător,

motivarea cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Recursul nu este fondat.

Curtea, văzând că împotriva deciziei

atacate nu au fost formulate critici explicite întemeiate pe prevederile art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. (apărătorul din oficiu al condamnatei

mărginindu-se să reitereze motivele cererii de întrerupere a executării

pedepsei) și, în consecință, analizând decizia atacată în raport cu prevederile

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că aceasta este legală

și temeinică.

În adevăr, în speța dedusă

judecății, cerințele art. 455, raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., nu sunt îndeplinite, împrejurările invocate de condamnată (vârsta

înaintată a mamei, boala de care aceasta suferă, pensia insuficientă și

condițiile precare în care trăiește), deși reale, neputând constitui, după cum

corect au apreciat atât instanța de fond cât și cea de apel, „împrejurări

speciale”, de natură a duce la întreruperea executării pedepsei, avându-se în

vedere și că această situație, abstracție făcând de aspectul privind vârsta

înaintată, nu ar putea fi remediată în 3 luni, durata maximă a întreruperii

prevăzută de lege.

Astfel fiind, potrivit art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În consecință, în baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., condamnata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare

către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu a fost avansat din

fondul Ministerului Justiției.