ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 851/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 851 din 8 februarie 2006 Prin încheierea din 1 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 33970/2/2005, s-a dispus în temeiul art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpatului O.H., trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004 și de art. 26 C. pen., raportat la art. 32 din același act normativ, reținându-se că împreună cu M.M., a inițiat, finanțat și coordonat acțiunea în urma căreia au fost răpiți, la 28 martie 2005, și ținuți în captivitate, jurnaliștii M.J.I., S.M. și O.O. Tribunalul a reținut că temeiurile care au determinat arestarea nu s-au schimbat și impun în continuare privarea inculpatului de libertate, în condițiile în care, în faza de cercetare judecătorească, nu s-au luat încă declarații de inculpat și nu s-au administrat nemijlocit probe.

S-a reținut că există indicii temeinice că inculpatul a comis mai multe fapte prevăzute de legea penală și sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă, prin prisma naturii faptelor, a împrejurărilor în care au fost săvârșite și a impactului deosebit asupra opiniei publice, pericol concret pentru ordinea publică. S-a reținut, de asemenea, că instanța nu poate aprecia asupra stării de sănătate a inculpatului doar pe baza susținerilor apărătorilor atâta timp cât din adeverințele emise de locul de deținere rezultă doar că inculpatul nu poate fi adus la judecată din motive de sănătate iar expertiza medico-legal, dispusă pentru a se stabili dacă inculpatul suportă regimul de detenție și dacă poate participa la judecată, nu a fost încă efectuată.

Inculpatul a declarat recurs în motivarea căruia s-a susținut că datorită stării precare de sănătate a inculpatului lăsarea sa în libertate nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, așa încât nu se mai justifică privarea în continuare de libertate. Recursul nu este fondat. Conform art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând conform art. 160 b C. proc. pen. Așa fiind, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere, menținerea arestării preventive. Din examinarea actelor dosarului rezultă că instanța a apreciat corect că nu s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării și că acestea impun privarea în continuare de libertate, astfel încât legal și temeinic s-a menținut arestarea inculpatului.

Starea precară de sănătate a inculpatului, care de altfel nu este stabilită de nici un act medico-legal care să confirme diagnosticul de neoplasm la care se face referire în „opinia expertală” depusă la dosar de apărătorii inculpatului nu este de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică, lăsarea inculpatului în libertate. Existența unei boli constituie motiv de revocare a arestării preventive, dar potrivit art. 139 alin. (3 4 ) C. proc. pen., și nu art. 160 b alin. (2) din același cod, numai dacă se constată, pe baza unei expertize medico-legale că aceasta nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a A.N.P. Constatând că nu există nici motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.