ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 851/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

851 din 8 februarie 2006

Prin încheierea din 1 martie 2006

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 33970/2/2005,

s-a dispus în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

C.

proc. pen., menținerea stării de arest a inculpatului O.H., trimis în judecată

în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004 și de art. 26 C. pen., raportat la art. 32

din același act normativ, reținându-se că împreună cu M.M., a inițiat, finanțat

și coordonat acțiunea în urma căreia au fost răpiți, la 28 martie 2005, și

ținuți în captivitate, jurnaliștii M.J.I., S.M. și O.O.

Tribunalul a reținut că temeiurile

care au determinat arestarea nu s-au schimbat și impun în continuare privarea

inculpatului de libertate, în condițiile în care, în faza de cercetare

judecătorească, nu s-au luat încă declarații de inculpat și nu s-au administrat

nemijlocit probe. S-a reținut că există indicii temeinice că inculpatul a comis

mai multe fapte prevăzute de legea penală și sunt întrunite cumulativ

condițiile prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa

prevăzută de lege este mai mare de 4 ani iar lăsarea inculpatului în libertate

prezintă, prin prisma naturii faptelor, a împrejurărilor în care au fost

săvârșite și a impactului deosebit asupra opiniei publice, pericol concret

pentru ordinea publică.

S-a reținut, de asemenea, că

instanța nu poate aprecia asupra stării de sănătate a inculpatului doar pe baza

susținerilor apărătorilor atâta timp cât din adeverințele emise de locul de

deținere rezultă doar că inculpatul nu poate fi adus la judecată din motive de

sănătate iar expertiza medico-legal, dispusă pentru a se stabili dacă

inculpatul suportă regimul de detenție și dacă poate participa la judecată, nu

a fost încă efectuată.

Inculpatul a declarat recurs în

motivarea căruia s-a susținut că datorită stării precare de sănătate a

inculpatului lăsarea sa în libertate nu mai prezintă pericol pentru ordinea

publică, așa încât nu se mai justifică privarea în continuare de libertate.

Recursul nu este fondat.

Conform art. 300

2

C.

proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată

este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia

arestării preventive procedând conform art. 160

b

C. proc. pen. Așa

fiind, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere, menținerea

arestării preventive.

Din examinarea actelor dosarului

rezultă că instanța a apreciat corect că nu s-au schimbat temeiurile care au

stat la baza luării măsurii arestării și că acestea impun privarea în

continuare de libertate, astfel încât legal și temeinic s-a menținut arestarea

inculpatului.

Starea precară de sănătate a

inculpatului, care de altfel nu este stabilită de nici un act medico-legal care

să confirme diagnosticul de neoplasm la care se face referire în „opinia

expertală” depusă la dosar de apărătorii inculpatului nu este de natură a

înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică,

lăsarea inculpatului în libertate.

Existența unei boli constituie motiv

de revocare a arestării preventive, dar potrivit art. 139 alin. (3

4

)

C. proc. pen., și nu art. 160

b

alin. (2) din același cod, numai dacă

se constată, pe baza unei expertize medico-legale că aceasta nu poate fi

tratată în rețeaua sanitară a A.N.P.

Constatând că nu există nici motive

de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge

recursul, ca nefondat, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.