ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 299/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 299 din 18 ianuarie 2006 Prin sentința penală nr. 237 din 21 iunie 22005, Tribunalul Maramureș l-a condamnat pe inculpatul G.C.S., în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., la 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Inculpatul a fost obligat către partea civilă I.A. la plata sumelor de 470.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale și 4.530.000 lei despăgubiri pentru daune morale, precum și la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut, în fapt, că în seara zilei de 20 februarie 2005, inculpatul G.C.S. și partea vătămată I.A. au consumat băuturi alcoolice în barul din localitatea Satu Nou de Jos, județul Maramureș, partea vătămată refuzând să achite și consumația făcută de inculpat.

Plecând din bar, în jurul orelor 19,00, partea vătămată a fost urmărită și atacată de către inculpat pe strada principală din localitate, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii în față. După ce partea vătămată a căzut, inculpatul i-a luat din buzunar suma de 470.000 lei și a părăsit locul faptei. După agresiune partea vătămată s-a întors la bar relatând martorilor ce i s-a întâmplat. Potrivit raportului de constatare medico – legală al S.M.L. Baia Mare partea vătămată a suferit mai multe leziuni, inclusiv pierderea a 2 dinți, necesitând 12-13 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, solicitând, în principal, desființarea acesteia și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond în vederea dispunerii expertizei psihiatrice întrucât suferă de epilepsie, care ci-a afectat discernământul iar, în subsidiar, reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 200 din 13 septembrie 2005, Curtea de Apel Cluj a respins apelul inculpatului, ca nefondat, constatând, pe de o parte, că expertiza psihiatrică nu a fost solicitată anterior și nici nu s-a depus la dosar nici un act medical din care să rezulte vreo boală iar, pe de altă parte, că pedeapsa a fost just individualizată. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, nemotivat în scris și nesusținut oral, acesta neprezentându-se la judecată deși a fost legal citat. Apărătorul desemnat din oficiu a solicitat reducerea pedepsei precizând hotărârea atacată în raport de cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., Curtea constată că recursul nu este fondat. Situația de fapt a fost temeinic stabilită, inculpatul recunoscând săvârșirea infracțiunii iar declarațiile acestuia de la urmărirea penală și de la instanță coroborându-se cu procesul verbal de sesizare din oficiu, actul medico – legal, declarațiile martorilor B.V., T.N., M.L., B.I. și ale părții vătămate I.A. Pedeapsa pentru infracțiunea în încadrarea juridică reținută, a fost corect individualizată, instanța orientând-o spre minimul special prevăzut de lege în considerarea vârstei, 24 ani, și a conduitei anterioare bune a inculpatului, rezultând din lipsa antecedentelor penale.

Față de gradul ridicat de pericol social, generic și concret, al infracțiunii, săvârșită în condiții de brigandaj, reducerea pedepsei la limita minimă specială ori sub aceasta, prin reținerea circumstanțelor atenuante, nu se justifică și ar fi de natură să afecteze realizarea scopului sancțiunii penale, respectiv prevenirea săvârșirii de infracțiuni. Cum nu s-a constatat existența vreunuia dintre celelalte cazuri de casare care, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., s-au luat în considerare din oficiu, recursul inculpatului G.C.S. a fost respins ca nefondat.