ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3573/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ la data de 19 martie 2004, reclamanta P.M. a

solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se

dispună anularea hotărârii nr. 9005/7968 din 3 noiembrie 2003 a Comisiei pentru

aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind

recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, că pârâta a refuzat să-i recunoască drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși a făcut dovada refugierii din localitatea

Cuciuru Mare (actualmente teritoriu aparținând Ucrainei), în localitatea Drăgășani,

județul Vâlcea.

Prin sentința civilă nr. 655

din 5 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a respins acțiunea reclamantei P.M.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză,

rezultă că reclamanta nu a făcut dovada persecuției suferite prin strămutarea într-o

altă localitate, decât cea de domiciliu, în sensul dispozițiilor art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 586/2002.

Instanța de fond a mai

reținut că reclamanta nu a făcut dovada perioadei în care a avut loc refugiul,

declarațiile cu martori depuse la dosarul cauzei fiind lipsite de concludență

în acest sens.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta P.M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În esență, se susține că s-a

depus la dosarul cauzei, în ședința publică din 5 aprilie 2004, o declarație

concludentă a martorei T.I., precum și copia unui înscris eliberat de Arhivele

Naționale - Direcția județului Arad.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este

fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele pentru aplicarea

prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat

că dovada încadrării în situațiile prevăzute prin ordonanța menționată se poate

face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora,

prin declarații cu martori.

Totodată, prin art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se

prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, se constată o

neconcordanță între susținerile recurentei, prin motivele de recurs, și

materialul probator existent în dosarul instanței de fond.

Astfel, reclamanta pretinde

că la termenul de la 5 aprilie 2004 a depus la dosar o declarație precizatoare

a martorei T.I., în care se specifică anul refugiului. De asemenea, recurenta

susține că la același termen, a depus la dosarul instanței de fond, copia

extrasului de la Ministerul Administrației și Internelor - Arhivele Naționale -

Direcția județului Arad, nr. C 110 din 19 martie 2004, din care rezultă data

refugiului, precum și luarea în evidență a două comune din județele Arad și

Caransebeș.

Cu toate acestea, în dosarul

instanței de fond nu se regăsesc aceste înscrisuri.

Se remarcă faptul că în

practicaua sentinței civile nr. 655 din 5 aprilie 2004 se face mențiunea că la

termenul menționat, reclamanta a depus o declarație autentificată de martor,

precum și o copie a extrasului de la Arhivele Naționale, „ce dovedește perioada refugiului”.

Se constată că între

materialul probator administrat în cauză și concluziile la care ajunge instanța

de fond, există neconcordanțe, care justifică admiterea recursului, casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

P.M. împotriva sentinței civile nr. 655 din 5 aprilie 2004 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 iunie 2005.