ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4398/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4398/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 4 iulie 2003 de Judecătoria Botoșani în dosarul nr. 7631/2003 a fost admisă cererea formulată de SC V. SRL cu sediul social în Galați, în sensul că a dispus investirea cu formulă executorie a biletului la ordin emis la data de 11 septembrie 2002 de către SC F.I.L.A.D. SRL Botoșani. S-a reținut că SC V. SRL Galați a solicitat investirea cu formulă executorie a biletului la ordin, emis de SC F.I.L.A.D. SRL Botoșani, în valoare de 400.000.000 lei, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 269, 374 alin. (2) și 376 C. proc. civ.
Ulterior, prin încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu din 15 august 2003 de Judecătoria Botoșani în dosarul nr. 9548/2003 a fost admisă cererea introdusă de biroul executorului judecătoresc (executor bancar) S.C., privind încuviințarea executării silite a biletului la ordin emis la data de 11 septembrie 2002 de SC F.I.L.A.D. SRL Botoșani, investit cu formulă executorie, la solicitarea creditorului SC V. SRL Galați, cu respectarea cerințelor art. 374 C. proc. civ. Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 2077 din 30 iunie 2004 a respins excepția privind inadmisibilitatea apelului declarat de SC F.I.L.A.D.
SRL Botoșani, împotriva încheierii din 15 august 2003 și a încheierii din 4 iulie 2003 a Judecătoriei Botoșani, a admis apelul și a schimbat în totalitate încheierea din 4 iulie 2003 și încheierea din 5 august 2003 a Judecătoriei Botoșani, în sensul că respinge ca nefondate atât cererea de investire cu formulă executorie a biletului la ordin din 11 septembrie 2002 cât și cererea de încuviințare a executării silite a aceluiași titlu. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că potrivit dispozițiilor art. 336 C. proc. civ., încheierea prin care se încuviințează cererea în speță, este supusă termenului de apel, curgând de la pronunțate pentru cei care au fost prezenți și de la comunicare pentru părțile care au lipsit.
Astfel, încheierea privind încuviințarea unei cereri în cadrul procedurii necontenciosului este supusă apelului, această cale de atac putând fi formulată de orice persoană interesată, inclusiv de către debitor, impunându-se respingerea excepției privind inadmisibilitatea apelului. Pe fondul cauzei, verificând documentele depuse la dosarul nr. 7631/2002 al Judecătoriei Botoșani, s-a constatat faptul că biletul la ordin emis la data de 11 septembrie 2002 pentru suma de 400.000.000 lei a fost însoțit de refuzul de plată, formulat de B.R.D. – D.G.S. Botoșani din 13 iunie 2003, justificat de lipsa de mandat al semnatarului acestui titlu. Potrivit Legii nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin acesta din urmă este titlu de credit, sub semnătura persoanei care pentru a fi valabil trebuie să îndeplinească atât dispozițiile stabilite prin lege cât și cele enunțate în Normele cadru emise de B.N.R.
din 8 martie 1994, având în vedere refuzul de plată practicat de unitatea bancară, înregistrat ca incident de plată, această situați era o dovadă suficientă pentru instanță că titlul prezentat nu întrunea condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerat bilet la ordin, deci titlu executor care să poată fi investit cu formulă executorie.
Împotriva deciziei nr. 2077 din 30 iulie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă a promovat recurs reclamanta SC V. SRL Galați, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității apelului, întrucât încheierea din 4 iulie 2003 pronunțată de Judecătoria Botoșani era supusă numai căii de atac a recursului, greșit a fost respinsă excepția tardivității apelului, iar pe fond se impunea investirea biletului la ordin cu formulă executorie, deoarece Legea nr. 58/1934 prevede că biletele la ordin sunt titluri executorii, fără a face vreo distincție în acest sens în funcție de motivele refuzului de plată, acest bilet la ordin fiind semnat de către emitent, invocând ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiilor art. 304 pct. 9 ș 10 C. proc.
civ. Intimata-pârâtă SC F.I.L.A.D. SRL Botoșani a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt întemeiate, recursul declarat de reclamanta SC V. SRL Galați, urmând a fi admis pentru următoarele considerente. Este de necontestat că la data soluționării cauzei, cadrul legal era permisiv exercitării căii de atac a apelului împotriva încheierii prin care se încuviințează executarea silită, așa cum o reglementează dispozițiile art. 336 pct. 2 C. proc. civ. Din verificarea comunicării încheierii din data de 4 iulie 2003, pronunțată de Judecătoria Botoșani, în dosarul nr. 7631/2003, reiese că dovada de primire și procesul verbal de predare către SC F.I.L.A.D.
SRL Botoșani a fost făcută la data de 5 martie 2004 (dosarul nr. 7631/2003 al Judecătoriei Botoșani) iar cererea de apel a fost înregistrată în termenul legal, la data de 16 martie 2004 (dosar nr. 2435/2004 al Curții de Apel Suceava, secția civilă). Printr-o corectă și integrală apreciere a probelor, instanța de fond a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și obligațiilor care decurg din biletul la ordin în valoare de 400.000.000 lei emis la data de 11 septembrie 2002 de către SC F.I.L.A.D. SRL cu scadență la data de 11 iunie 2003. Raportat la întreaga documentație existentă la dosarul cauzei, greșit a stabilit instanța de apel că biletului la ordin îi lipsește semnătura emitentului, iar refuzul de plată practicat de unitatea bancară nu permitea investirea cu formulă executorie.
De remarcat că în motivarea cererii de investire cu formulă executorie a biletului la ordin reclamanta SC V. SRL a precizat că la data emiterii biletului la ordin, semnatarul A.F. era administratorului SC F.I.L.A.D. SRL și asociat unic, având semnătură autorizată în bancă. Comunicarea B.R.D. – G.S.G., sucursala Botoșani, prin care a făcut cunoscut că refuzul biletului la ordin cu motivul de „lipsă de mandat a semnatarului”, în înțelesul bancar că acest motiv este aplicabil când semnătura de pe biletul la ordin nu corespunde cu specimenul de semnătură al persoanei autorizate în relația cu banca, așa cum a constatat aceste deficiențe lucrătorul bancar, nu este suficientă pentru stabilirea completă a situației de fapt și de drept.
Relevanță juridică deosebită reprezintă concluziile raportului de expertiză criminalistică din 14 decembrie 2004, întocmit de L.I.J.E.C. Iași, din cadrul M.J., care, fără echivoc au stabilit că semnăturile de la pozițiile „semnătura emitentului” respectiv „semnătura avalistului” de pe biletul la ordin din 11 septembrie 2002 emis de SC F.I.L.A.D. SRL Botoșani au fost executate de numitul A.F. Pentru aceste rațiuni juridice, urmează a admite recursul declarat de reclamanta SC V. SRL cu sediul social în Galați, împotriva deciziei nr. 2077 pronunțată în ședința publică din 30 iunie 2004 de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, pe care în temeiul art. 304 pct. 9, raportat la art. 312 pct. 3 C. proc.
civ., o modifică în sensul că respinge ca nefondat apelul promovat de pârâta SC F.I.L.A.D. SRL cu sediul social în Botoșani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC V. SRL Galați, împotriva deciziei nr. 2077 din 30 iunie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Modifică decizia atacată și respinge apelul declarat de pârâta SC F.I.L.A.D. SRL, ca nefondat. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.