ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Rezoluția nr. 2299/II/2/2011 din 7

octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus respingerea, ca

inadmisibilă, a plângerii formulate de către denunțătorul R.L. împotriva

Rezoluției nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008, dispusă de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Iași și infirmarea, din oficiu, ca nelegală, a Rezoluției nr.

1479/II/2/2009 din 8 ianuarie 2010, dispusă de prim-procurorul adjunct al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Pentru a pronunța

această soluție s-au reținut următoarele:

2005, R.L., membru al Consiliului local al municipiului Pașcani, a formulat

plângere, în cuprinsul căreia a solicitat să fie efectuate cercetări penale

față de făptuitorii C.C., C.V., M.G., O.V., O.E., O.J., P.M., care ar fi

sustras mai multe tuburi din beton, bunuri care, în perioada aprilie - iunie

2004, au fost așezate de-a lungul străzii Dragoș Vodă din municipiul Pașcani,

în vederea efectuării unei lucrări de canalizare, a cărei execuție nu a mai

fost demarată, astfel că făptuitorii menționați, dar și alte persoane, și-au

însușit pe nedrept tuburile din beton.

Plângerea a făcut

obiectul Dosarului nr. 1772/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Pașcani.

Prin Rezoluția nr.

1772/P/2005 din 25 august 2005 s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de O.J., M.G., O.V., O.E., C.V., C.C.

și P.M., dar și față de alți făptuitori (D.M., E.M., N.G. și M.V., sub aspectul

comiterii infracțiunii prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit.

a), e) C. pen., reținându-se că proprietarul tuburilor din beton este Direcția

Apă Canalizare a municipiului Pașcani, iar consiliul local municipal a aprobat

și distribuit, asigurând transportul, mai multor cetățeni astfel de bunuri,

deoarece tuburile prezentau un grad de uzură ce nu permitea folosirea lor

pentru executarea lucrărilor privind alimentarea cu apă a municipiului Pașcani.

Împotriva Rezoluției

nr. 1772/P/2005 din 25 august 2005 a formulat plângere R.L., plângerea fiind

admisă de către prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Pașcani, prin Rezoluția nr. 953/II/2/2005 din 21 noiembrie 2005, în expozitivul

căreia a constatat că cercetările nu au clarificat pe deplin situația de fapt a

cauzei.

Dosarul a fost

soluționat la 8 mai 2006, prin Rezoluția nr. 1772/P/2005, prin care, în temeiul

art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru

comiterea infracțiunii prev. de art. 208 - art. 209 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., față de O.J., M.G., O.V., O.E., C.V., D.M., E.M., N.G., M.V., C.C. și

P.M. În motivarea soluției de neîncepere a urmăririi penale a fost invocată

Adresa nr. 15578 din 16 martie 2006 a Primăriei Pașcani, în conținutul căreia

s-a arătat că, în urma inundațiilor din perioada 18 - 20 august 2005, a fost

afectat sistemul de alimentare cu apă al orașului, astfel că a fost aprobat un

program de modernizare a acestuia, împrejurare în care au fost înlocuite unele

tuburi din beton, iar tuburile vechi au fost repartizate unor locuitori ai

municipiului Pașcani, cu titlu de ajutor, pentru refacerea unor poduri și

fântâni.

În continuare, R.L. a

formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale,

dispusă la 8 mai 2006.

Plângerea a fost

soluționată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani,

care, prin Rezoluția nr. 535/11/2/2006 din 3 august 2006, a admis plângerea și

a dispus infirmarea Rezoluției nr. 1772/P/2005, arătând că actele premergătoare

începerii urmăririi penale efectuate sunt I.plete, deoarece nu s-a clarificat

câte tuburi se aflau în gestiunea Direcției Apă Canalizare și câte au fost

dezafectate și amplasate pe strada Dragoș Vodă și nu s-a stabilit dacă existau

aprobări pentru un număr de 10 tuburi, care au fost distribuite unor locuitori

din suburbia Broșteni, ori dacă existau astfel de aprobări și pentru alte

persoane.

1081/P/2006, urmare a unei sesizări formulate de către R.L., Parchetul de pe

lângă Judecătoria Pașcani a efectuat cercetări față de P.I., pentru comiterea

infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., deoarece, începând cu anul 2003, în

perioada în care a îndeplinit funcția de director al Direcției Apă Canalizare

Pașcani, s-a procedat înstrăinarea, în condiții nelegale, a unor tuburi din

beton.

Prin Rezoluția nr.

1081 din 6 iulie 2006 s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de P.I., pentru săvârșirea infracțiunii prev.

de art. 246 C. pen., reținându-se că, în anul 1995, s-a întocmit un proiect de

executare a unei conducte de aducțiune a apei, pentru care urmau să fie

folosite tuburi din beton, însă proiectul a rămas nerealizat, datorită lipsei

de fonduri, astfel că tuburile s-au deteriorat, fiind folosite la alte lucrări.

Denunțătorul R.L.,

membru al Consiliului local Pașcani, a formulat plângere împotriva soluției de

neîncepere a urmăririi penale.

Prin Ordonanța nr.

671/II/2/2006 din 11 septembrie 2006, prim-procurorul adjunct al Parchetului de

pe lângă Judecătoria Pașcani a admis plângerea și a constatat că se impune

reunirea Dosarului nr. 1772/P/2005 cu Dosarul nr. 1081/P/2006, cauzele având

același obiect; în această situație, s-a menționat că se impune infirmarea

Rezoluției nr. 1081/P/2006 din 6 iulie 2006; astfel, prin ordonanța mai sus

arătată, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 1081/P/2006 la Dosarul nr.

1772/P/2005, fără a se dispune însă și infirmarea rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale nr. 1081/P/2006 din 6 iulie 2006; cum în expozitivul

Ordonanței nr. 671/II/2/2006 din 11 septembrie 2006 s-a făcut vorbire despre

necesitatea infirmării rezoluției mai sus arătate, este evident că este vorba

despre o eroare materială, care nu a fost îndreptată în condițiile art. 195 C.

pen.

2007, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani a

întocmit Referatul nr. 1772/P/2005, în cuprinsul căruia, invocând calitatea

"persoanei vătămate" R.L. de consilier în cadrul Consiliului local

Pașcani, a propus Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași să procedeze la

preluarea cauzei, în condițiile art. 209 alin. (4

1

) C. proc. pen.

Referatul poartă

mențiunea olografă "21 mai 2007/preluare u.p.", precum și ștampila de

înregistrare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, la numărul 276/P/2007.

Dosarul cu acest

număr a fost soluționat la 29 octombrie 2008, prin Rezoluția nr. 276/P/2007

prin care, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea

urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.,

față de primarul municipiului Pașcani, R.N. și față de directorul Direcției Apă

Canalizare Pașcani, P.I. Prin aceeași rezoluție s-a dispus și "neînceperea

urmăririi penale față de persoanele care, prin cumpărare sau formă de

ajutorare, au intrat în posesia tuburilor de beton, întrucât nu a avut loc un

act de sustragere.

276/P/2007 din 29 octombrie 2008 a fost comunicată lui R.L. la 4 noiembrie

2008.

În continuare, la

data de 24 noiembrie 2008, R.L. a adresat Tribunalului Iași plângere împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, pe care a criticat-o pentru

nelegalitate, arătând că procurorul nu a analizat situația de fapt a cauzei și

nu a interpretat corect dovezile.

Prin Sentința penală

nr. 75 din 29 ianuarie 2009, Tribunalul Iași a hotărât declinarea competenței

de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Iași.

La rândul său, prin

Sentința penală nr. 1646 din 30 aprilie 2009, Judecătoria Iași a hotărât

declinarea competenței de soluționare a plângerii împotriva soluției în

favoarea Judecătoriei Pașcani.

Această din urmă

instanța, prin Sentința penală nr. 236 din 6 iulie 2009, a respins plângerea ca

inadmisibilă, cu motivarea că petiționarul nu a formulat plângere la procurorul

ierarhic superior, conform dispozițiilor art. 278 alin. (2) C. proc. pen.

Recursul declarat de

către R.L. împotriva Sentinței penale nr. 236 din 6 iulie 2009 a fost admis de

Tribunalul Iași, care, prin Decizia nr. 723 din 13 octombrie 2009, a scos cauza

de pe rol și a trimis dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru

soluționarea plângerii de către prim-procurorul parchetului, conform art. 278

alin. (3) C. proc. pen.

plângerea formulată de către denunțătorul R.L. la 24 noiembrie 2008 a fost

soluționată de către prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Iași, care, prin Rezoluția nr. 1479/II/2/2009 din 8 ianuarie 2010, a

respins sesizarea ca neîntemeiată.

În motivarea

soluției, s-a arătat că persoanele împotriva cărora a fost formulată plângerea

penală, pentru sustragerea tuburilor din beton, au intrat în posesia bunurilor

cu acordul Consiliului local Pașcani, care a aprobat referatul în acest sens,

la 30 septembrie 2003; totodată, s-a arătat că, în ceea ce îi privește pe P.I.

și R.N., proiectul referitor la constituirea conductelor de apă nu a fost

finalizat, nu din culpa acestora, ci din alte motive, neimputabile lor.

Rezoluției nr. 1479/11/2/2009 din data 8 ianuarie 2010 a formulat plângere

R.L., pe care a adresat-o Judecătoriei Pașcani, care, prin Sentința penală nr.

61 din 1 martie 2010 a hotărât declinarea competenței de soluționare a cauzei

în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocându-se criteriile de

competență după calitatea persoanei, determinat de faptul că R.N. a fost ales

deputat în Parlamentul României, în anul 2008.

În același timp, R.L.

a mai formulat o plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale

adoptată în Dosarul nr. 276/P/2007, în cuprinsul căreia a criticat Rezoluțiile

nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 și nr. 1479/11/2/2009 din 8 ianuarie 2010

dispuse de procurori, plângerea fiind adresată Tribunalului Iași.

Instanța, prin

Sentința penală nr. 203 din 14 aprilie 2010, a hotărât declinarea competenței

de soluționare a plângerii în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca

urmare a incidenței prevederilor art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.,

referitor la R.N.

Astfel, cele două

plângeri formulate, conform art. 278

1

C. proc. pen., de către R.L.,

au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, și au făcut obiectul Dosarelor nr. 574/866/2010 și nr. 888/99/2010.

Cel dintâi dosar a

fost soluționat prin Sentința penală nr. 1018 din 11 iunie 2010, prin care a

fost respinsă ca nefondată plângerea petiționarului R.L.

Cel de-al doilea

dosar a fost soluționat prin Sentința penală nr. 1686 din 4 noiembrie 2010,

prin care plângerea împotriva soluției a fost respinsă ca inadmisibilă, dat

fiind că petiționarul uzase deja de calea de atac prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen.

Împotriva fiecăreia

dintre cele două sentințe penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție și R.L., recursurile fiind judecate de

completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, prin Decizia

nr. 239 din 28 martie 2011 au fost admise recursurile declarate, au fost casate

sentințele atacate și, rejudecând, s-a dispus trimiterea plângerii

petiționarului procurorului-șef al secției de urmărire penală și criminalistică

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă

soluționare.

Pentru a pronunța

această decizie, completul de 9 judecători a arătat că, în mod greșit

prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași a reținut

cauza spre soluționare, dispunând, la 8 ianuarie 2010, prin Rezoluția nr.

1479/11/2/2009, respingerea plângerii petiționarului R.L., formulată de acesta

la 24 noiembrie 2008 împotriva Rezoluției nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008,

întrucât, la data rezolvării plângerii, R.N. avea calitatea de deputat.

Instanța a mai arătat că, nepronunțându-se prin rezoluție procurorul ierarhic

superior competent, prima instanță trebuia ca, în baza dispozițiilor art. 278

1

alin. (13) C. proc. pen., să trimită plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

pentru a se pronunța în cauză procurorul-șef de secție.

În esență, s-a

reținut că plângerea formulată în baza art. 278 C. proc. pen. de către R.L.

este inadmisibilă, întrucât la dosar nu există dovezi în legătură cu vătămarea

vreunui interes legitim al acestuia. Având în vedere faptul că, în expozitivul

Deciziei nr. 239 din 28 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a

stabilit că plângerea formulată de către R.L. împotriva Rezoluției de neîncepere

a urmăririi penale nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 a fost soluționată în

mod nelegal, prin Rezoluția nr. 1479/11/2/2009 din 8 ianuarie 2010, dispusă de

prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, care nu a

constatat incidența dispozițiilor art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează

ca cea din urmă rezoluție, din 8 ianuarie 2010, să fie infirmată ca nelegală,

conform dispozițiilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

S-a mai constatat că,

în anul 1994, Guvernul a aprobat, prin Hotărârea nr. 205, investiția având ca

obiect extinderea alimentării cu apă a municipiului Pașcani, lucrările fiind

demarate în baza Contractului nr. X/1995 încheiat între societatea comercială

I. și Regia Autonomă Județeană de Apă Canal Iași; lucrările au fost sistate în

anul 1998, din lipsă de fonduri, fără a se proceda la recepția tronsonului de

canalizare deja executat; în anul 2000, Primăria Pașcani a preluat investiția

în patrimoniul său, fără ca Direcția Apă Canalizare din cadrul acesteia să o

finalizeze, datorită lipsei fondurilor; în cuprinsul expertizei contabile

efectuate în cauză, s-a arătat că direcția menționată a folosit tuburile

aparținând investiției de extindere a alimentării cu apă a municipiului

Pașcani, fără a exista avize, proiecte, devize și fără aprobarea consiliului

local pentru rezolvarea unor situații speciale, tuburile fiind atribuite unor

persoane din mai multe localități, pe traseul Pașcani - Moțca.

În aceste

împrejurări, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și furt,

deoarece, sub aspectul laturii subiective lipsește intenția, ca formă a

vinovăției cu care se comit aceste infracțiuni, referitor la neîndeplinirea ori

îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, cu consecința vătămării

intereselor legale patrimoniale ale Primăriei Pașcani și referitor la însușirea

pe nedrept a unor bunuri de către persoanele cărora le-au fost atribuite tuburi

din beton de către autoritățile administrative locale.

Împotriva acestei

soluții a formulat plângere în temeiul art. 275 - 278 C. proc. pen.

petiționarul R.L. care a solicitat tragerea la răspundere penală a intimaților

R.N. și P.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208, 246 C.

pen.

Plângerea este

inadmisibilă.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului se reține că sesizările adresate de către R.L.

organelor judiciare, în anul 2005 și în anul 2006, au natura juridică a unor

denunțuri, conform art. 223 C. proc. pen. De asemenea, în cuprinsul

denunțurilor autorul acestora nu a precizat care au fost interesele sale

legitime vătămate și în ce a constat vătămarea, lezarea acestora, ci a formulat

doar critici, cu privire la modul de administrare a probelor în cauză. Petiționarul,

deși a precizat că este membru al Consiliului local Pașcani, nu a făcut dovada

existenței vreunui mandat special, care să îi confere dreptul de a reprezenta

această instituție în justiție.

Or, potrivit

dispozițiilor art. 275 și urm. C. proc. pen., persoana care formulează

plângere, în virtutea drepturilor procesuale garantate, trebuie să arate ce

vătămare i s-a cauzat și ce interes legitim i-a fost încălcat, deoarece nu

orice persoană poate să formuleze o astfel de plângere, legea stabilind clar categoria

titularilor acestui drept doar la persoanele care justifică un interes legitim.

În acest sens fiind și R.I.L. nr. 13/2011 publicat în M. Of. nr. 794/9.11.2011

al Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la calitatea denunțătorului

de a formula plângere penală în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.

Acest punct de vedere

a fost exprimat și de literatura judiciară în tratatul Explicații teoretice ale

Codului de procedură penală, avându-i ca autori pe Vintilă Dongoroz și

colaboratorii, unde se arată că una din condițiile privind procedura plângerii

formulate în baza art. 275 și urm. C. proc. pen. este că "prin măsura sau

actul de urmărire penală trebuie să se fi adus o vătămare a intereselor

legitime ale persoanei care face plângerea. Persoana care face plângerea

trebuie deci să arate în plângere ce vătămare i s-a adus și ce interes legitim

lovește acea vătămare. Prin vătămarea adusă intereselor legitime ale persoanei

care face plângere, se înțelege atingerea în mod injust a situației sale

personale sau materiale prin încălcarea dispozițiilor legale".

Acest punct de vedere

se coroborează cu art. 21 din Constituție (unde se prevede că "orice

persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților

și a intereselor sale legitime" și că " nici o lege nu poate îngrădi

exercitarea acestui drept"), cu art. 6 pct. 1 și art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (conform cu

care "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public

și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și

imparțială, instituită de lege care va hotărî, fie asupra încălcării

drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei

oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa", după cum

"orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta

convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe

naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au

acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale") și cu art. 2 lit. o)

și p) din Legea nr. 554/2006 a contenciosului administrativ (conform cu care

interesul legitim privat reprezintă posibilitatea de a pretinde o anumită

conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil,

prefigurat, iar interesul legitim public reprezintă posibilitatea de a pretinde

o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept fundamental care se

exercită în colectiv ori, după caz, în considerarea apărării unui interes

public).

Așa fiind, Înalta

Curte urmează să respingă plângerea formulată de petiționarul R.L. ca

inadmisibilă, întrucât la dosar nu există dovezi în legătură cu vătămarea

vreunui interes legitim al acestuia, rezoluția atacată fiind menținută.

Văzând dispozițiile

art. 385

15

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul R.L. împotriva Rezoluției nr.

2299/II/2/2011 din 7 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o

menține.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 10 septembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ