ÎCCJ, Secția penală, decizia din 10.09.2012 — plângere împotriva rezoluției nr. 276/P/2007

La data de 31 mai 2005, R.L., membru al Consiliului local al municipiului Pașcani, a formulat plângere, în cuprinsul căreia a solicitat să fie efectuate cercetări penale față de făptuitorii C.C., C.V., M.G., O.V., O.E., O.J., P.M., care ar fi sustras mai multe tuburi din beton, bunuri care, în perioada aprilie - iunie 2004, au fost așezate de-a lungul străzii Dragoș Vodă din municipiul Pașcani, în vederea efectuării unei lucrări de canalizare, a cărei execuție nu a mai fost demarată, astfel că făptuitorii menționați, dar și alte persoane, și-au însușit pe nedrept tuburile din beton. Plângerea a făcut obiectul Dosarului nr. 1772/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani. Prin Rezoluția nr. 1772/P/2005 din 25 august 2005 s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de O.J., M.G., O.V., O.E., C.V., C.C. și P.M., dar și față de alți făptuitori (D.M., E.M., N.G. și M.V., sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e) C. pen., reținându-se că proprietarul tuburilor din beton este Direcția Apă Canalizare a municipiului Pașcani, iar consiliul local municipal a aprobat și distribuit, asigurând transportul, mai multor cetățeni astfel de bunuri, deoarece tuburile prezentau un grad de uzură ce nu permitea folosirea lor pentru executarea lucrărilor privind alimentarea cu apă a municipiului Pașcani. Împotriva Rezoluției nr. 1772/P/2005 din 25 august 2005 a formulat plângere R.L., plângerea fiind admisă de către prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, prin Rezoluția nr. 953/II/2/2005 din 21 noiembrie 2005, în expozitivul căreia a constatat că cercetările nu au clarificat pe deplin situația de fapt a cauzei. Dosarul a fost soluționat la 8 mai 2006, prin Rezoluția nr. 1772/P/2005, prin care, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 208 - art. 209 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., față de O.J., M.G., O.V., O.E., C.V., D.M., E.M., N.G., M.V., C.C. și P.M. În motivarea soluției de neîncepere a urmăririi penale a fost invocată Adresa nr. 15578 din 16 martie 2006 a Primăriei Pașcani, în conținutul căreia s-a arătat că, în urma inundațiilor din perioada 18 - 20 august 2005, a fost afectat sistemul de alimentare cu apă al orașului, astfel că a fost aprobat un program de modernizare a acestuia, împrejurare în care au fost înlocuite unele tuburi din beton, iar tuburile vechi au fost repartizate unor locuitori ai municipiului Pașcani, cu titlu de ajutor, pentru refacerea unor poduri și fântâni. În continuare, R.L. a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, dispusă la 8 mai 2006. Plângerea a fost soluționată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, care, prin Rezoluția nr. 535/11/2/2006 din 3 august 2006, a admis plângerea și a dispus infirmarea Rezoluției nr. 1772/P/2005, arătând că actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate sunt I.plete, deoarece nu s-a clarificat câte tuburi se aflau în gestiunea Direcției Apă Canalizare și câte au fost dezafectate și amplasate pe strada Dragoș Vodă și nu s-a stabilit dacă existau aprobări pentru un număr de 10 tuburi, care au fost distribuite unor locuitori din suburbia Broșteni, ori dacă existau astfel de aprobări și pentru alte persoane.

În Dosarul nr. 1081/P/2006, urmare a unei sesizări formulate de către R.L., Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani a efectuat cercetări față de P.I., pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., deoarece, începând cu anul 2003, în perioada în care a îndeplinit funcția de director al Direcției Apă Canalizare Pașcani, s-a procedat înstrăinarea, în condiții nelegale, a unor tuburi din beton. Prin Rezoluția nr. 1081 din 6 iulie 2006 s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de P.I., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., reținându-se că, în anul 1995, s-a întocmit un proiect de executare a unei conducte de aducțiune a apei, pentru care urmau să fie folosite tuburi din beton, însă proiectul a rămas nerealizat, datorită lipsei de fonduri, astfel că tuburile s-au deteriorat, fiind folosite la alte lucrări. Denunțătorul R.L., membru al Consiliului local Pașcani, a formulat plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale. Prin Ordonanța nr. 671/II/2/2006 din 11 septembrie 2006, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani a admis plângerea și a constatat că se impune reunirea Dosarului nr. 1772/P/2005 cu Dosarul nr. 1081/P/2006, cauzele având același obiect; în această situație, s-a menționat că se impune infirmarea Rezoluției nr. 1081/P/2006 din 6 iulie 2006; astfel, prin ordonanța mai sus arătată, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 1081/P/2006 la Dosarul nr. 1772/P/2005, fără a se dispune însă și infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 1081/P/2006 din 6 iulie 2006; cum în expozitivul Ordonanței nr. 671/II/2/2006 din 11 septembrie 2006 s-a făcut vorbire despre necesitatea infirmării rezoluției mai sus arătate, este evident că este vorba despre o eroare materială, care nu a fost îndreptată în condițiile art. 195 C. pen.

La data de 14 mai 2007, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani a întocmit Referatul nr. 1772/P/2005, în cuprinsul căruia, invocând calitatea "persoanei vătămate" R.L. de consilier în cadrul Consiliului local Pașcani, a propus Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași să procedeze la preluarea cauzei, în condițiile art. 209 alin. (4 1 ) C. proc. pen. Referatul poartă mențiunea olografă "21 mai 2007/preluare u.p.", precum și ștampila de înregistrare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, la numărul 276/P/2007. Dosarul cu acest număr a fost soluționat la 29 octombrie 2008, prin Rezoluția nr. 276/P/2007 prin care, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., față de primarul municipiului Pașcani, R.N. și față de directorul Direcției Apă Canalizare Pașcani, P.I. Prin aceeași rezoluție s-a dispus și "neînceperea urmăririi penale față de persoanele care, prin cumpărare sau formă de ajutorare, au intrat în posesia tuburilor de beton, întrucât nu a avut loc un act de sustragere.

Rezoluția nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 a fost comunicată lui R.L. la 4 noiembrie 2008. În continuare, la data de 24 noiembrie 2008, R.L. a adresat Tribunalului Iași plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, pe care a criticat-o pentru nelegalitate, arătând că procurorul nu a analizat situația de fapt a cauzei și nu a interpretat corect dovezile. Prin Sentința penală nr. 75 din 29 ianuarie 2009, Tribunalul Iași a hotărât declinarea competenței de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Iași. La rândul său, prin Sentința penală nr. 1646 din 30 aprilie 2009, Judecătoria Iași a hotărât declinarea competenței de soluționare a plângerii împotriva soluției în favoarea Judecătoriei Pașcani. Această din urmă instanța, prin Sentința penală nr. 236 din 6 iulie 2009, a respins plângerea ca inadmisibilă, cu motivarea că petiționarul nu a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, conform dispozițiilor art. 278 alin. (2) C. proc. pen. Recursul declarat de către R.L. împotriva Sentinței penale nr. 236 din 6 iulie 2009 a fost admis de Tribunalul Iași, care, prin Decizia nr. 723 din 13 octombrie 2009, a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru soluționarea plângerii de către prim-procurorul parchetului, conform art. 278 alin. (3) C. proc. pen.

În consecință, plângerea formulată de către denunțătorul R.L. la 24 noiembrie 2008 a fost soluționată de către prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, care, prin Rezoluția nr. 1479/II/2/2009 din 8 ianuarie 2010, a respins sesizarea ca neîntemeiată. În motivarea soluției, s-a arătat că persoanele împotriva cărora a fost formulată plângerea penală, pentru sustragerea tuburilor din beton, au intrat în posesia bunurilor cu acordul Consiliului local Pașcani, care a aprobat referatul în acest sens, la 30 septembrie 2003; totodată, s-a arătat că, în ceea ce îi privește pe P.I. și R.N., proiectul referitor la constituirea conductelor de apă nu a fost finalizat, nu din culpa acestora, ci din alte motive, neimputabile lor.

Împotriva Rezoluției nr. 1479/11/2/2009 din data 8 ianuarie 2010 a formulat plângere R.L., pe care a adresat-o Judecătoriei Pașcani, care, prin Sentința penală nr. 61 din 1 martie 2010 a hotărât declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocându-se criteriile de competență după calitatea persoanei, determinat de faptul că R.N. a fost ales deputat în Parlamentul României, în anul 2008. În același timp, R.L. a mai formulat o plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale adoptată în Dosarul nr. 276/P/2007, în cuprinsul căreia a criticat Rezoluțiile nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 și nr. 1479/11/2/2009 din 8 ianuarie 2010 dispuse de procurori, plângerea fiind adresată Tribunalului Iași. Instanța, prin Sentința penală nr. 203 din 14 aprilie 2010, a hotărât declinarea competenței de soluționare a plângerii în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a incidenței prevederilor art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., referitor la R.N. Astfel, cele două plângeri formulate, conform art. 278 1 C. proc. pen., de către R.L., au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și au făcut obiectul Dosarelor nr. 574/866/2010 și nr. 888/99/2010. Cel dintâi dosar a fost soluționat prin Sentința penală nr. 1018 din 11 iunie 2010, prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea petiționarului R.L. Cel de-al doilea dosar a fost soluționat prin Sentința penală nr. 1686 din 4 noiembrie 2010, prin care plângerea împotriva soluției a fost respinsă ca inadmisibilă, dat fiind că petiționarul uzase deja de calea de atac prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. Împotriva fiecăreia dintre cele două sentințe penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și R.L., recursurile fiind judecate de completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, prin Decizia nr. 239 din 28 martie 2011 au fost admise recursurile declarate, au fost casate sentințele atacate și, rejudecând, s-a dispus trimiterea plângerii petiționarului procurorului-șef al secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare. Pentru a pronunța această decizie, completul de 9 judecători a arătat că, în mod greșit prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași a reținut cauza spre soluționare, dispunând, la 8 ianuarie 2010, prin Rezoluția nr. 1479/11/2/2009, respingerea plângerii petiționarului R.L., formulată de acesta la 24 noiembrie 2008 împotriva Rezoluției nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008, întrucât, la data rezolvării plângerii, R.N. avea calitatea de deputat. Instanța a mai arătat că, nepronunțându-se prin rezoluție procurorul ierarhic superior competent, prima instanță trebuia ca, în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (13) C. proc. pen., să trimită plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pentru a se pronunța în cauză procurorul-șef de secție. În esență, s-a reținut că plângerea formulată în baza art. 278 C. proc. pen. de către R.L. este inadmisibilă, întrucât la dosar nu există dovezi în legătură cu vătămarea vreunui interes legitim al acestuia. Având în vedere faptul că, în expozitivul Deciziei nr. 239 din 28 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că plângerea formulată de către R.L. împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 a fost soluționată în mod nelegal, prin Rezoluția nr. 1479/11/2/2009 din 8 ianuarie 2010, dispusă de prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, care nu a constatat incidența dispozițiilor art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează ca cea din urmă rezoluție, din 8 ianuarie 2010, să fie infirmată ca nelegală, conform dispozițiilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004. S-a mai constatat că, în anul 1994, Guvernul a aprobat, prin Hotărârea nr. 205, investiția având ca obiect extinderea alimentării cu apă a municipiului Pașcani, lucrările fiind demarate în baza Contractului nr. X/1995 încheiat între societatea comercială I. și Regia Autonomă Județeană de Apă Canal Iași; lucrările au fost sistate în anul 1998, din lipsă de fonduri, fără a se proceda la recepția tronsonului de canalizare deja executat; în anul 2000, Primăria Pașcani a preluat investiția în patrimoniul său, fără ca Direcția Apă Canalizare din cadrul acesteia să o finalizeze, datorită lipsei fondurilor; în cuprinsul expertizei contabile efectuate în cauză, s-a arătat că direcția menționată a folosit tuburile aparținând investiției de extindere a alimentării cu apă a municipiului Pașcani, fără a exista avize, proiecte, devize și fără aprobarea consiliului local pentru rezolvarea unor situații speciale, tuburile fiind atribuite unor persoane din mai multe localități, pe traseul Pașcani - Moțca. În aceste împrejurări, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și furt, deoarece, sub aspectul laturii subiective lipsește intenția, ca formă a vinovăției cu care se comit aceste infracțiuni, referitor la neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, cu consecința vătămării intereselor legale patrimoniale ale Primăriei Pașcani și referitor la însușirea pe nedrept a unor bunuri de către persoanele cărora le-au fost atribuite tuburi din beton de către autoritățile administrative locale. Împotriva acestei soluții a formulat plângere în temeiul art. 275 - 278 C. proc. pen. petiționarul R.L. care a solicitat tragerea la răspundere penală a intimaților R.N. și P.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208, 246 C. pen. Plângerea este inadmisibilă. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se reține că sesizările adresate de către R.L. organelor judiciare, în anul 2005 și în anul 2006, au natura juridică a unor denunțuri, conform art. 223 C. proc. pen. De asemenea, în cuprinsul denunțurilor autorul acestora nu a precizat care au fost interesele sale legitime vătămate și în ce a constat vătămarea, lezarea acestora, ci a formulat doar critici, cu privire la modul de administrare a probelor în cauză. Petiționarul, deși a precizat că este membru al Consiliului local Pașcani, nu a făcut dovada existenței vreunui mandat special, care să îi confere dreptul de a reprezenta această instituție în justiție. Or, potrivit dispozițiilor art. 275 și urm. C. proc. pen., persoana care formulează plângere, în virtutea drepturilor procesuale garantate, trebuie să arate ce vătămare i s-a cauzat și ce interes legitim i-a fost încălcat, deoarece nu orice persoană poate să formuleze o astfel de plângere, legea stabilind clar categoria titularilor acestui drept doar la persoanele care justifică un interes legitim. În acest sens fiind și R.I.L. nr. 13/2011 publicat în M. Of. nr. 794/9.11.2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la calitatea denunțătorului de a formula plângere penală în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. Acest punct de vedere a fost exprimat și de literatura judiciară în tratatul Explicații teoretice ale Codului de procedură penală, avându-i ca autori pe Vintilă Dongoroz și colaboratorii, unde se arată că una din condițiile privind procedura plângerii formulate în baza art. 275 și urm. C. proc. pen. este că "prin măsura sau actul de urmărire penală trebuie să se fi adus o vătămare a intereselor legitime ale persoanei care face plângerea. Persoana care face plângerea trebuie deci să arate în plângere ce vătămare i s-a adus și ce interes legitim lovește acea vătămare. Prin vătămarea adusă intereselor legitime ale persoanei care face plângere, se înțelege atingerea în mod injust a situației sale personale sau materiale prin încălcarea dispozițiilor legale". Acest punct de vedere se coroborează cu art. 21 din Constituție (unde se prevede că "orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și că " nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept"), cu art. 6 pct. 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (conform cu care "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî, fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa", după cum "orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale") și cu art. 2 lit. o) și p) din Legea nr. 554/2006 a contenciosului administrativ (conform cu care interesul legitim privat reprezintă posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat, iar interesul legitim public reprezintă posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv ori, după caz, în considerarea apărării unui interes public). Așa fiind, Înalta Curte urmează să respingă plângerea formulată de petiționarul R.L. ca inadmisibilă, întrucât la dosar nu există dovezi în legătură cu vătămarea vreunui interes legitim al acestuia, rezoluția atacată fiind menținută. Văzând dispozițiile art. 385 15 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.