ÎCCJ, Decizia nr. 239/2011

Ședința publică de la 28 martie 2011 Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1018 din 11 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 574/866/2010 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.L. împotriva rezoluției nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Prin sentința nr. 1686 din 4 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 888/99/2010 a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul R.L.

împotriva rezoluției nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de P.I. și R.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 1479/II/2/2009 din 8 ianuarie 2010. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., petentul a formulat, la data de 25 mai 2010, plângere împotriva rezoluției nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1018 din 11 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că rezoluția procurorului este temeinică și legală, deoarece proiectul privind conducta de apă nu a fost finalizat din alte motive iar nu din culpa intimaților. De asemenea, nu a fost dovedită culpa acestora și în ceea ce privește aducerea în stare de neîntrebuințare a porțiunii de conductă executată de SC I. SA Iași. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., petentul a formulat, la data de 3 iunie 2010, plângere împotriva rezoluției nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, plângere care a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentința nr. 1686 din 4 noiembrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că petentul a formulat o a doua plângere împotriva aceleiași rezoluții care a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința penală nr. 1018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Împotriva ambelor sentințe petentul R.L. a declarat recurs. Împotriva sentinței 1018 din 11 iunie 2010, a declarat recurs și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La termenul de astăzi, în temeiul art. 37 alin. (2) C. proc. pen. cauzele în care s-au pronunțat sentința nr. 1018 din 11 iunie 2010 și sentința nr. 1686 din 4 noiembrie 2010 au fost reunite. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că hotărârea pronunțată de prima instanță este nelegală întrucât, în mod greșit instanța a soluționat plângerea petentului, deși în cauză nu s-a pronunțat anterior procurorul ierarhic superior competent. Potrivit dispozițiilor art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de senatori și deputați.

Conform art. 40 alin. (2) C. proc. pen., dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii nu determină schimbarea competenței, cu excepția infracțiunilor săvârșite de persoanele prevăzute în art. 29 alin. (1) din același cod. Potrivit dispozițiilor art. 209 alin. (3) C. proc. pen. este competent să efectueze urmărirea penală procurorul de la parchetul corespunzător instanței care, potrivit legii, judecă în primă instanță cauza. Totodată, conform art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror se rezolvă de prim procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) din același cod, după respingerea plângerii, făcute conform art. 275 – 278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

De asemenea, conform art. 278 1 alin. (13) C. proc. pen., plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar competent. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că unul dintre intimați, respectiv R.N. a fost validat deputat în Circumscripția electorală nr. 24 Iași, Colegiul uninominal nr. 5, conform anexei la Hotărârea nr. 40 a Camerei Deputaților publicată în M.Of. nr. 859 din 19 decembrie 2008. Având în vedere dispozițiile legale sus menționate, Înalta Curte constată că în mod greșit prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași a reținut cauza spre soluționare, dispunând la 8 ianuarie 2010 respingerea plângerii formulate de petent împotriva rezoluției nr. 276/P/2007 a aceleiași unități de parchet deși la acea dată intimatul N.R.

avea calitatea de deputat. În acest context competența de soluționare a plângerii revenea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Faptul că în cauză nu s-a pronunțat procurorul ierarhic superior competent, respectiv procurorul șef secție de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, echivalează cu o nesoluționare a plângerii petentului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale. Înalta Curte apreciază că, nepronunțându-se prin rezoluție procurorul ierarhic superior competent, prima instanță trebuia ca în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (13) C. proc. pen. să trimită plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică pentru a se pronunța în cauză procurorul șef de secție.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și petentul R.L. împotriva sentinței nr. 1018 din 11 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 574/866/2010 și sentinței nr. 1686 din 4 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 888/99/2010. Va casa sentințele atacate și în rejudecare, în temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. va trimite cauza la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și petentul R.L. împotriva sentinței nr. 1018 din 11 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 574/866/2010 și sentinței nr. 1686 din 4 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 888/99/2010. Casează sentințele atacate și rejudecând: în temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., trimite cauza la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare. Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.