ÎCCJ, Decizia nr. 239/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 239/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 28 martie 2011
Asupra recursurilor
de față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1018
din 11 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,
în dosarul nr. 574/866/2010 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată
de petentul R.L. împotriva rezoluției nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea
petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prin sentința nr.
1686 din 4 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
penală, în dosarul nr. 888/99/2010 a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea
formulată de petentul R.L. împotriva rezoluției nr. 276/P/2007 din 29 octombrie
2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, cu obligarea petentului la
plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rezoluția 276/P/2007
din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași s-a dispus în
baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.
proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de P.I. și R.N.
sub
aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.
Împotriva acestei
rezoluții, petentul a formulat plângere la prim procurorul adjunct al Parchetului
de pe lângă Tribunalul Iași, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr.
1479/II/2/2009 din 8 ianuarie 2010.
În temeiul art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, la data de 25 mai 2010, plângere
împotriva rezoluției nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin
sentința nr. 1018 din 11 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, cu motivarea că rezoluția procurorului este temeinică și legală,
deoarece proiectul privind conducta de apă nu a fost finalizat din alte motive
iar nu din culpa intimaților. De asemenea, nu a fost dovedită culpa acestora și
în ceea ce privește aducerea în stare de neîntrebuințare a porțiunii de
conductă executată de SC I. SA Iași.
În temeiul art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, la data de 3 iunie 2010, plângere
împotriva rezoluției nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, plângere care a fost respinsă ca inadmisibilă prin
sentința nr. 1686 din 4 noiembrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că petentul a formulat o a doua plângere
împotriva aceleiași rezoluții care a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința
penală nr. 1018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Împotriva ambelor
sentințe petentul R.L. a declarat recurs.
Împotriva sentinței
1018 din 11 iunie 2010, a declarat recurs și Ministerul Public, Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
La termenul de
astăzi, în temeiul art. 37 alin. (2) C. proc. pen. cauzele în care s-au
pronunțat sentința nr. 1018 din 11 iunie 2010 și sentința nr. 1686 din 4
noiembrie 2010 au fost reunite.
Examinând hotărârea
atacată, potrivit art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte
constată că recursurile sunt fondate.
Analizând actele și
lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că hotărârea
pronunțată de prima instanță este nelegală întrucât, în mod greșit instanța a
soluționat plângerea petentului, deși în cauză nu s-a pronunțat anterior
procurorul ierarhic superior competent.
Potrivit
dispozițiilor art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și
Justiție judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de senatori și
deputați.
Conform art. 40 alin.
(2) C. proc. pen., dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii nu
determină schimbarea competenței, cu excepția infracțiunilor săvârșite de
persoanele prevăzute în art. 29 alin. (1) din același cod.
Potrivit
dispozițiilor art. 209 alin. (3) C. proc. pen. este competent să efectueze
urmărirea penală procurorul de la parchetul corespunzător instanței care,
potrivit legii, judecă în primă instanță cauza.
Totodată, conform
art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau a
actelor efectuate de procuror se rezolvă de prim procurorul parchetului sau,
după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel ori
de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție, iar potrivit dispozițiilor art. 278
1
alin. (1) din
același cod, după respingerea plângerii, făcute conform art. 275 – 278,
împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței date de
procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese
legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanța căreia
i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
De asemenea, conform
art. 278
1
alin. (13) C. proc. pen., plângerea greșit îndreptată se
trimite organului judiciar competent.
Examinând actele și
lucrările dosarului, Înalta Curte constată că unul dintre intimați, respectiv R.N.
a fost validat deputat în Circumscripția electorală nr. 24 Iași, Colegiul
uninominal nr. 5, conform anexei la Hotărârea nr. 40 a Camerei Deputaților publicată în M.Of. nr. 859 din 19 decembrie 2008.
Având în vedere
dispozițiile legale sus menționate, Înalta Curte constată că în mod greșit prim
procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași a reținut cauza
spre soluționare, dispunând la 8 ianuarie 2010 respingerea plângerii formulate
de petent împotriva rezoluției nr. 276/P/2007 a aceleiași unități de parchet
deși la acea dată intimatul N.R. avea calitatea de deputat.
În acest context
competența de soluționare a plângerii revenea Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție.
Faptul că în cauză nu
s-a pronunțat procurorul ierarhic superior competent, respectiv procurorul șef
secție de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
echivalează cu o nesoluționare a plângerii petentului împotriva rezoluției de
neîncepere a urmăririi penale.
Înalta Curte
apreciază că, nepronunțându-se prin rezoluție procurorul ierarhic superior
competent, prima instanță trebuia ca în baza dispozițiilor art. 278
1
alin. (13) C. proc. pen. să trimită plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și
Criminalistică pentru a se pronunța în cauză procurorul șef de secție.
Pentru considerentele
expuse, Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. d) C. proc.
pen., urmează a admite recursurile declarate de Ministerul Public – Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și petentul R.L. împotriva
sentinței nr. 1018 din 11 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția penală, în dosarul nr. 574/866/2010 și sentinței nr. 1686 din
4 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
penală, în dosarul nr. 888/99/2010. Va casa sentințele atacate și în
rejudecare, în temeiul art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen. va trimite
cauza la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din
cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre
competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile
declarate de MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE
ȘI JUSTIȚIE și petentul R.L. împotriva sentinței nr. 1018 din 11 iunie 2010, pronunțată
de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 574/866/2010
și sentinței nr. 1686 din 4 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 888/99/2010.
Casează sentințele
atacate și rejudecând: în temeiul art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen.,
trimite cauza la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică
din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre
competentă soluționare.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.