ÎCCJ, Decizia nr. 239/2011

Ședința publică de la 28 martie 2011

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1018

din 11 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 574/866/2010 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată

de petentul R.L. împotriva rezoluției nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea

petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Prin sentința nr.

1686 din 4 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 888/99/2010 a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea

formulată de petentul R.L. împotriva rezoluției nr. 276/P/2007 din 29 octombrie

2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, cu obligarea petentului la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția 276/P/2007

din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași s-a dispus în

baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de P.I. și R.N.

sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere la prim procurorul adjunct al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Iași, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr.

1479/II/2/2009 din 8 ianuarie 2010.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, la data de 25 mai 2010, plângere

împotriva rezoluției nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin

sentința nr. 1018 din 11 iunie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, cu motivarea că rezoluția procurorului este temeinică și legală,

deoarece proiectul privind conducta de apă nu a fost finalizat din alte motive

iar nu din culpa intimaților. De asemenea, nu a fost dovedită culpa acestora și

în ceea ce privește aducerea în stare de neîntrebuințare a porțiunii de

conductă executată de SC I. SA Iași.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, la data de 3 iunie 2010, plângere

împotriva rezoluției nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, plângere care a fost respinsă ca inadmisibilă prin

sentința nr. 1686 din 4 noiembrie 2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că petentul a formulat o a doua plângere

împotriva aceleiași rezoluții care a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința

penală nr. 1018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Împotriva ambelor

sentințe petentul R.L. a declarat recurs.

Împotriva sentinței

1018 din 11 iunie 2010, a declarat recurs și Ministerul Public, Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La termenul de

astăzi, în temeiul art. 37 alin. (2) C. proc. pen. cauzele în care s-au

pronunțat sentința nr. 1018 din 11 iunie 2010 și sentința nr. 1686 din 4

noiembrie 2010 au fost reunite.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursurile sunt fondate.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că hotărârea

pronunțată de prima instanță este nelegală întrucât, în mod greșit instanța a

soluționat plângerea petentului, deși în cauză nu s-a pronunțat anterior

procurorul ierarhic superior competent.

Potrivit

dispozițiilor art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de senatori și

deputați.

Conform art. 40 alin.

(2) C. proc. pen., dobândirea calității după săvârșirea infracțiunii nu

determină schimbarea competenței, cu excepția infracțiunilor săvârșite de

persoanele prevăzute în art. 29 alin. (1) din același cod.

Potrivit

dispozițiilor art. 209 alin. (3) C. proc. pen. este competent să efectueze

urmărirea penală procurorul de la parchetul corespunzător instanței care,

potrivit legii, judecă în primă instanță cauza.

Totodată, conform

art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau a

actelor efectuate de procuror se rezolvă de prim procurorul parchetului sau,

după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel ori

de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, iar potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) din

același cod, după respingerea plângerii, făcute conform art. 275 – 278,

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței date de

procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese

legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanța căreia

i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

De asemenea, conform

art. 278

1

alin. (13) C. proc. pen., plângerea greșit îndreptată se

trimite organului judiciar competent.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că unul dintre intimați, respectiv R.N.

a fost validat deputat în Circumscripția electorală nr. 24 Iași, Colegiul

uninominal nr. 5, conform anexei la Hotărârea nr. 40 a Camerei Deputaților publicată în M.Of. nr. 859 din 19 decembrie 2008.

Având în vedere

dispozițiile legale sus menționate, Înalta Curte constată că în mod greșit prim

procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași a reținut cauza

spre soluționare, dispunând la 8 ianuarie 2010 respingerea plângerii formulate

de petent împotriva rezoluției nr. 276/P/2007 a aceleiași unități de parchet

deși la acea dată intimatul N.R. avea calitatea de deputat.

În acest context

competența de soluționare a plângerii revenea Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Faptul că în cauză nu

s-a pronunțat procurorul ierarhic superior competent, respectiv procurorul șef

secție de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

echivalează cu o nesoluționare a plângerii petentului împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale.

Înalta Curte

apreciază că, nepronunțându-se prin rezoluție procurorul ierarhic superior

competent, prima instanță trebuia ca în baza dispozițiilor art. 278

1

alin. (13) C. proc. pen. să trimită plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică pentru a se pronunța în cauză procurorul șef de secție.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. d) C. proc.

pen., urmează a admite recursurile declarate de Ministerul Public – Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și petentul R.L. împotriva

sentinței nr. 1018 din 11 iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în dosarul nr. 574/866/2010 și sentinței nr. 1686 din

4 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 888/99/2010. Va casa sentințele atacate și în

rejudecare, în temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. va trimite

cauza la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre

competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE

ȘI JUSTIȚIE și petentul R.L. împotriva sentinței nr. 1018 din 11 iunie 2010, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 574/866/2010

și sentinței nr. 1686 din 4 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 888/99/2010.

Casează sentințele

atacate și rejudecând: în temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.,

trimite cauza la procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre

competentă soluționare.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.