ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4028/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4028/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 noiembrie

2012 Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, în baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen. a respins cererile de liberare provizorie sub control

judiciar formulate de inculpații G.D., O.I., S.A.C., S.M., P.F., P.V., M.L. și

P.A.

Pentru a se

hotărî astfel s-a reținut ca situație de fapt că, la data de 31 august 2010,

organele de poliție l-au oprit în trafic, la intrarea în municipiul Vulcan, pe

inculpatul P.V., care conducea autoutilitara marca M., cu numărul de

înmatriculare HD-xx-xxx. În spatele scaunului șoferului, într-o plasă, au fost

identificate 27 pachete de țigarete netimbrate, marca P., V. și V., câte 9

pachete din fiecare marcă.

La percheziția

domiciliară din data de 18 septembrie 2010, în garajul inculpaților P.V. și P.F.

au fost găsite 500 pachete țigarete marca A., netimbrate.

În ceea ce privește

cererea de liberare provizorie sub control judiciar, s-a reținut faptul că, conform

art. 160

1

C. proc. pen. „în tot cursul procesului penal învinuitul sau

inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control

judiciar sau pe cauțiune".

Conform art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. „libertatea provizorie sub control judiciar se poate acorda

în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum, și în cazul infracțiunilor

intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 18

ani".

Art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen. statuează că „liberarea provizorie sub control judiciar

nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica

pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți,

alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, sau prin alte asemenea fapte".

Dispozițiile anterior

menționate trebuie interpretate, în raport de natura acuzațiilor reținute în sarcina

inculpaților, din perspectiva deciziei nr. 7 din 09 februarie 2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secțiile unite, care a stabilit în sensul că: "cererile

de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune sunt admisibile în ipoteza

săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 dacă pedeapsa

prev. de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional

organizat nu depășește 18 ani".

Din coroborarea

acestor dispoziții legale rezultă fără echivoc faptul că liberarea sub control judiciar

nu este imperativ impusă instanței când în cauză sunt întrunite exigențele textelor

de lege sus arătate, ci legea lasă la latitudinea judecătorului posibilitatea de

a aprecia dacă, chiar fiind întrunite aceste condiții, detenția provizorie trebuie

să înceteze sau, dimpotrivă, să continue.

Curtea a constatat

că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive la data de

07 iulie 2012 și, ulterior, menținerea acestora, față de inculpații aflați în stare

de arest preventiv, subzistă și în prezent.

Probele administrate

în faza urmăririi penale, coroborat cu probatoriul administrat până în acest moment

procesual, creează presupunerea rezonabilă că inculpata P.F. cu privire la care

s-a luat și menținut măsura arestării preventive a săvârșit faptele pentru care

a fost trimisă în judecată, conform dispozițiilor art. 68

1

C. proc.

pen. Existența unei hotărâri de condamnare, chiar și nedefinitivă, dată de un tribunal

independent constituie un temei justificat pentru menținerea stării de arest preventiv.

Prevederile

art. 5 din Convenție oferă persoanelor private de libertate garanția specială a

desfășurării procedurilor judiciare în condițiile în care nimeni nu este privat

de libertate în mod arbitrar.

Potrivit jurisprudenței

C.E.D.O. detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului

penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate în concret,

pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni, pericolul

de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție

a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată liniștea publică.

Recomandarea

nr. R(80)11 a Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei prevede la pct. 3 că

detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită

că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că există unul

sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare

a justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o noua infracțiune gravă. Punctul

nr. 4 al recomandării specifică în plus că, dacă existenta nici unuia dintre pericolele

enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea totuși justifica,

în mod excepțional, în anumite cazuri în care se comite o infracțiune deosebit de

gravă.

Împotriva acestei

încheieri, inculpata P.F. a declarat, în termen legal, recurs, arătând printr-o

cerere scrisă că își retrage recursul formulat.

Potrivit art.

385

4

alin. (2) C. proc. pen., părțile pot renunța la recurs potrivit

dispozițiilor art. 368 și pot retrage recursul în condițiile art. 369 care se aplică

în mod corespunzător.

În conformitate

cu prevederile art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor

în instanța de apel, fiecare dintre părți își poate retrage apelul declarat.

Retragerea trebuie

să fie făcută personal de părți sau prin mandat special, iar dacă partea se află

în stare de deținere printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal

de către conducerea locului de deținere.

Având în vedere

că prevederile textului de lege citat, aplicabil în cazul recursului, sunt îndeplinite,

în sensul că, inculpata printr-o cerere scrisă și-a exprimat dorința de a retrage

recursul declarat, Înalta Curte urmează a lua act de această cerere și a dispune

în consecință.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpata va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare

către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

la act de retragerea

recursului declarat de inculpata P.F. împotriva încheiem din 6 noiembrie 2012 a

Curții de Apel Alba lulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 7561/97/2012.

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministejiilui Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 5 decembrie 2012.