Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 910/2006

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 910/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 910 din 10 februarie 2006 Prin încheierea din 7 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 300 2 și 160 b C. proc. pen., s-a dispus, menținerea stării de arest preventiv, a inculpatei D.S.N. și pe timpul soluționării apelurilor declarate de parchet și de făptuitoare, împotriva sentinței penale nr. 1263 din 12 octombrie 2005 a Tribunalului București, secția I penală, subzistând temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri. Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, inculpata a declarat recurs, cerând a fi judecată în continuare, respectiv pe timpul soluționării apelurilor, în stare de libertate, având un copil bolnav precum și alte greutăți deosebite în familia sa.

Recursul este nefondat. Verificându-se actele și probele cauzei, se reține că temeiurile care au determinat arestarea, impun privarea de libertate în continuare a inculpatei recurente, deoarece prin natura și gravitatea faptei dedusă judecății (trafic de droguri, găsindu-se asupra recurentei o cantitate mare în vederea vânzării), aceasta reprezintă un pericol concret sporit, pentru ordinea publică. În consecință, îndeplinite fiind și cerințele art. 148 lit. h) C. proc. pen., încheierea atacată va fi menținută iar recursul respins, ca nefondat. S-au aplicat și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1943/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 7 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 160 lit. b) alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării
ÎCCJ 2005-07-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4452/2005
a în flagrant a inculpatului I.D. Astfel, inculpatul a fost prins în timp ce-i vindea numitei S.E., două doze de heroină în schimbul sumei de 500.000 lei. Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel inculpatul I.D. La termenul din 2
ÎCCJ 2006-08-09
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4763/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele Prin sentința penală nr. 599 din 18 mai 2006, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat, alături de alți inculpați și pe inculpatul M.D.D. pentru infracț
ÎCCJ 2010-02-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 743/2010
Asupra recursului de față; Î n baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în dosarul nr. 19005/3/2009, s-a menținut starea de arest a inculp
ÎCCJ 2005-01-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 927/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2005, în dosarul nr. 321/2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală pentru cauze cu minor
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă