ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2135/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2135/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 1 septembrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 635/3/2001 s-a admis în parte cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în sentința comercială nr. 13732 din 17 decembrie 2004 pronunțată de instanță în dosarul evocat mai sus, formulată de petentul C.D. , constatând că domiciliul acestuia a fost menționat greșit. Cererea vizând îndreptarea erorii materiale privind suma de bani datorată de pârâți a fost apreciată ca nefondată, întrucât petentul a invocat în realitate o greșeală de interpretare a conținutului certificatului de investitor, motiv ce nu poate fi analizat pe calea prevăzută de art. 281 C. proc.
civ. ci doar în căile de atac legale promovate împotriva sentinței a cărei îndreptare se solicită. Prin decizia comercială nr. 30 din 25 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 9422/2/2009 de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelantul C.D. împotriva Încheierii din data de 1 septembrie 2009. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că cererea apelantului vizând îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința nr. 13732 din 17 decembrie 2004, vizând suma de bani la care este îndreptățit, nu se încadrează în motivele de „eroare materială”. Din cererea apelantului, rezultă că acesta admite faptul că instanța de fond, a procedat la analizarea carnetului de investitor, însă a dat o interpretare diferită mențiunilor înscrise.
Interpretarea dată de instanță probelor în soluționarea pe fond a cauzei poate constitui un motiv în calea de atac îndreptată împotriva sentinței civile nr. 13732 din 17 decembrie 2004 pronunțată în Dosarul nr. 5079/2001 și nu un motiv întemeiat pe dispozițiile art. 281 C. proc. civ. vizând eroarea materială. Împotriva deciziei nr. 30/2010 pronunțată în Dosarul nr. 9422/2/2009 al Curții de Apel București a formulat recurs petentul C.D. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, considerând în mod greșit, că în cauză cererea sa nu se încadrează în dispozițiile legale vizând îndreptarea erorii materiale.
Din certificatul de acționar rezultă fără echivoc atât suma de bani cât și numărul de acțiuni, situație în care se impunea admiterea cererii sale și pe cale de consecință înscrierea în tabel cu suma corespunzătoare numărului de unități reale. Intimata A.V.A.S., a formulat întâmpinare prin care solicită, în esență, respingerea recursului ca nefondat întrucât pe această cale se solicită modificarea sentinței - nefiind îndeplinite dispozițiile art. 281 C. proc. civ. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Deși recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că recurentul critică decizia pentru interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 281 C. proc.
civ. vizând,,îndreptarea eroare materială” motiv de recurs ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând ca instanța să verifice legalitatea deciziei din perspectiva textului de lege menționat ținând cont de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Astfel, prin dispozițiile art. 281 C. proc. civ. este reglementată posibilitatea îndreptării erorilor materiale strecurate în cuprinsul unei hotărâri judecătorești. Erorile care privesc numele, calitatea, susținerile părților, cele de calcul ori alte erori materiale, care însă nu afectează legalitatea și temeinicia soluției adoptate, pot fi îndreptate din oficiu sau la cererea părții interesate. Instanța de apel a interpretat corect dispozițiile art. 281 C. proc.
civ. întrucât cererea reclamantului viza schimbarea soluției pronunțate prin sentința nr. 13732/2004 în Dosarul nr. 5079/2001 și nu doar îndreptarea unor erori materiale sau înlăturarea unor neclarități. În sentința nr. 13732/2004 nu s-a strecurat o eroare de calcul susceptibilă de a fi îndreptată pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ. iar reaprecierea probelor administrate în cauză nu poate fi făcută pe calea prevăzută de dispozițiile art. 281 C. proc. civ. O reapreciere a probelor și analizarea mențiunilor înscrise în carnetul de investitor putea fi solicitată într-o cale ordinară de atac (apel - cale devolutivă), erorile de fond putând fi cenzurate și remediate doar prin intermediul căilor legale de atac.
Instanța de fond a analizat carnetul de investitor iar invocarea unei chestiuni de judecată asupra căreia instanța nu s-a aflat în eroare și nici nu a săvârșit o greșeală materială nu poate fi soluționată în raport de dispozițiile art. 281 C. proc. civ., întrucât pe această cale nu se rejudecă fondul. Instanța de apel a interpretat corect dispozițiile art. 281 C. proc. civ. și a aplicat corect dispozițiile legale incidente, motiv pentru care Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul C.D. împotriva deciziei comerciale nr. 30 din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul C.D. împotriva deciziei comerciale nr. 30 din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.