ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 15/2017

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/18.08.2014, reclamanta Asociația A. Galați a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură din cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, în principal, suspendarea executării Ordinului nr. 301/2.04.2014 emis de pârât și, în subsidiar, suspendarea cel puțin a dispozițiilor art. 2 din acest ordin.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 3140 din 18 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de suspendare executare formulată de reclamanta Asociația A. Galați, în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură din cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, ca neîntemeiată.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta Asociația A. Galați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin cererea de recurs s-a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii recurate și, în rejudecare, în principal admiterea cererii de suspendare a Ordinului nr. 301/02.04.2014 și, în subsidiar, cel puțin suspendarea aplicării dispozițiilor art. 2 din Ordinul nr. 301/02.04.2014. În contextul prezentării situației de fapt, s-a susținut de către recurent că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că Ordinul nr. 301/02.04.2014 nu a ținut seama de dispozițiile imperative ale Legii nr. 24/2000 (r2) publicată în Monitorul Oficial nr. 260/2010. Cu privire la condiția cazului bine justificat, s-a considerat că instanța de fond nu a analizat situația concretă ce rezultă din acest ordin, respectiv că același număr de iepuri poate fi recoltat prin împușcare, dar se interzice recoltarea în stare vie și comercializarea acestora, aspect care nu justifică scopul declarat al ordinului și demonstrează efectul destabilizator pe care îl are aplicarea acestuia, atât asupra populației de iepuri, cât și asupra asociațiilor gestionare. Tot cu privire la acest aspect, s-a susținut că prevederile Ordinului nr. 301/2014 contravin dispozițiilor Ordinului nr. 1431/2011 privind modificarea și completarea anexei Ordinului nr. 219/2008 pentru aprobarea modelului cadru al contractului de gestionare a faunei cinegetice de pe suprafața fondurilor de vânătoare. S-a mai considerat că aparența de nelegalitate a actului rezidă, în principal, în imposibilitatea asigurării liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar și, în subsidiar, în imposibilitatea realizării obligațiilor asumate de către asociație în calitate de gestionar al fondurilor cinegetice. Referitor la condiția existenței pagubei iminente, s-a considerat de către recurentă că, în condițiile prevăzute de Ordinul atacat, asociația este pusă în situația de a nu putea onora contractul aflat în derulare și pentru sezonul 2014 - 2015 și nici realizarea veniturilor prevăzute în Bugetul de venituri și cheltuieli al asociației pentru anul 2015, prejudiciul material și previzibil se ridică la suma de 90.720 Euro pentru anul 2015, cu repercusiuni și pentru anii 2016, 2017, perioadă în care se interzice operațiunea de valorificare a vânatului de iepuri vii. În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1), (8) din C. proc. civ., art. 14, 15 și 20 din Legea nr. 554/2004. Prin răspunsul dat de recurenta-reclamantă la întâmpinarea formulată de intimatul - pârât au fost reiterate susținerile prezentate prin cererea de recurs.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul-pârât s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, apreciindu-se, în esență, că motivele de casare nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., prin cererea de recurs fiind reiterate susținerile din cererea de chemare în judecată.

Procedura în fața instanței de recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 21 iunie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de Asociația A. Galați împotriva Sentinței nr. 3140 din 18 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Considerentele și soluția Înaltei Curți Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului - pârât la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării și la dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate. 6.1 Argumente relevante Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) din Noul C. proc. civ. recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. În fapt, în Monitorul Oficial nr. 256/9.04.2014 a fost publicat Ordinul nr. 301/2014 privind adoptarea de măsuri pentru ameliorarea și protecția populației de iepure de câmp din România, emis de Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură din cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, ordin emis în temeiul dispozițiilor art. 1 lit. s), art. 3 și art. 6 alin. (1) lit. a) și e) și alin. (4) din Legea nr. 407/2006. În drept, prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ. Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, acest act administrativ constituind el însuși titlu executoriu. Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Nu pot fi subsumate condiției cazului bine justificat aprecierile referitoare la nelegalitatea unui act administrativ, a cărui suspendare se cere, întrucât acceptarea unui asemenea raționament ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului, care privește examinarea legalității. Înalta Curte, analizând actul atacat prin prisma aspectelor invocate și în limitele expuse anterior, constată că nu sunt indicii de nelegalitate a acestuia, neexistând nicio împrejurare vădită de fapt sau de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ. Din aceasta perspectiva, a neprejudicierii fondului, nu pot fi reținute criticile recurentei referitoare la neanalizarea de către prima instanță a tuturor susținerilor și argumentelor din acțiune, curtea de apel reținând doar acele aspecte care pot fi circumscrise condiției cazului bine justificat. Apreciază și instanța de control judiciar că nu este întemeiată critica referitoare la depășirea competențelor autorității pârâte ordinul fiind emis în baza art. 6 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 428/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură, organ de specialitate al administrației publice centrale în aceste domenii, abilitat să emită ordine și instrucțiuni. Invocarea dispozițiilor Legii nr. 407/2006 nu poate constitui un motiv care să justifice cazul bine justificat, aceasta fiind legea cadru aplicabilă, și, de asemenea, nu reiese la o analiză sumară a conținutului ordinului încălcarea principiului ierarhiei actelor normative, fiind într-adevăr vorba despre reluarea unor dispoziții ale legii în conținutul actului. De asemenea, este neîntemeiată și critica privind încălcarea prevederilor Ordinului nr. 1431/2011 și aducerea unor modificări contractelor de gestiune ale fondurilor cinegetice, recurenta omițând a observa că prin emiterea ordinului autoritatea competentă adoptând doar măsuri cu caracter temporar în scopul ameliorării populației de iepure de câmp din România. Înalta Curte mai reține că, prin Sentința nr. 878 din data de 27 martie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă având ca obiect anularea actului administrativ. Nefiind definitivă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, însă aceasta constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie. În cea ce privește noțiunea de pagubă iminentă, potrivit dispozițiilor 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, rezultă că aceasta are în vedere producerea unui prejudiciu. În cauză, într-adevăr punerea în executare a unui act administrativ va avea drept consecință diminuarea bugetului instituției, însă câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege. Prin urmare, criticile recurentelor sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente. 6.2 Temeiul legal al soluției adoptate Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II- a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.