ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 682/2017

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea de Vânătoare "A." Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, anularea în parte a Ordinului Ministrului delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură nr. 301/2014 precum și suspendarea art. 2 din același ordin. În cauză a formulat cerere de intervenție principală Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Galați, admisă în principiu prin încheierea din 6 octombrie 2014.

Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 219 din 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Societatea de Vânătoare "A." Iași, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, a respins cererea de suspendare a art. 2 din Ordinul Ministrului delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură nr. 301/2014, a respins cererea de intervenție principală formulată de intervenienta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Galați și a respins cererea reclamantei de acordarea a cheltuielilor de judecată.

Cererile de recurs Împotriva Sentinței nr. 219 din 26 noiembrie 2014 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta Societatea de Vânătoare "A." Iași și intervenienta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Galați. Ambele recursuri sunt întemeiate pe dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și conțin critici similare, în temeiul cărora s-a solicitat casarea hotărârii atacate și rejudecarea fondului cauzei, în sensul admiterii acțiunii și a cererii de intervenție, pentru următoarele motive: - instanța de fond nu a ținut cont de principiile ce reglementează forța juridică a actelor normative și a refuzat să observe că art. 2 alin. (1) din Ordinul 301/2014, act normativ cu forță juridică inferioară, încalcă prevederile art. 40 alin. (1), respectiv art. 22 alin. (1) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, în sensul că modifică în mod unilateral contractele de gestionare a fondurilor de vânătoare și împiedică valorificarea eficientă a vânatului dobândit; - instanța a preluat o serie de argumente din întâmpinarea intimatei, în condițiile în care actul procedural nu a fost depus în termenul legal; potrivit dispozițiilor art. 208 C. proc. civ., intimata trebuia decăzută din dreptul de mai propune probe și de a invoca excepții; - de asemenea, instanța și-a însușit susținerile intimatei cu privire la raportările statistice din ultimii 5 ani, care evidențiază tendința de scădere a iepurilor vii, fără însă a se administra vreun mijloc de probă în acest sens; În ceea ce privește cererea de suspendare, s-a considerat că instanța a apreciat în mod greșit asupra condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurentele făcând trimitere la argumentele invocate în fața instanței de fond.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar, recurenta-reclamantă Societatea de Vânătoare "A." a solicitat admiterea recursului intervenientei Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Galați, pentru motivele invocate în propria cerere de recurs. Intimații-pârâți Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură nu au depus întâmpinare.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din 20 iulie 2006, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. În ședința Camerei de consiliu din 27 octombrie 2016, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. și a fixat termen pentru judecata recursului în condiții de contradictorialitate.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate atât de către recurenta-reclamantă și recurenta-intervenientă cât și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate instanței de contencios administrativ, pe calea comună a art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Ordinul Ministrului Delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură nr. 301/2004, solicitând anularea în parte a acestuia, respectiv a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordin care reglementează interdicția capturării în stare vie a exemplarelor de iepure de câmp, în scopul scoaterii din țară a acestora, pentru o perioadă de trei sezoane de vânătoare, începând cu sezonul de vânătoare 2014 - 2015. Examinând conținutul Ordinului contestat, prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară, în temeiul și executarea cărora a fost emis, conform principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, instanța de fond nu a identificat elemente de nelegalitate a acestuia. În rezumat, instanța de fond a argumentat că măsura adoptată prin ordinul contestat are la bază prevederile art. 1 lit. ș), art. 3 și art. 6 alin. (1) lit. a) și e) și alin. (4) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, emitentul acționând în limitele competențelor sale, în virtutea principiului priorității interesului public față de cel privat, dat fiind faptul că fauna de interes cinegetic reprezintă un bun public de interes național. Concluzia curții de apel este corectă, fiind însușită de instanța de control judiciar întrucât reflectă aplicarea judicioasă a cadrului normativ la situația de fapt dedusă judecății. Înalta Curte reține că Ordinul nr. 301/2014 privind adoptarea de măsuri pentru ameliorarea și protecția populației de iepuri de câmp din România a fost emis în temeiul prevederilor art. 1 lit. ș), art. 3, art. 6 alin. (1) lit. a) și e) și alin. (4) din Legea nr. 407/2006. Dispozițiile contestate în cauză sunt cele ale art. 2 alin. (1) din Ordin, potrivit cu care "în completarea măsurilor de protecție prevăzute la art. 1, pentru refacerea protejarea stocului de reproducătorii în populațiile indigene de iepure de câmp din România, începând cu sezonul de vânătoare 2014 - 2015, se interzice, pentru următoarele 3 sezoane de vânătoare, capturarea în stare vie a exemplarelor de iepure de câmp în scopul scoaterii din țară a acestora", dispoziții care, în opinia recurentelor ar contraveni prevederilor art. 22 alin. (1), respectiv art. 40 alin. (1) din Legea nr. 407/2006. Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 "Acțiunea de capturare a vânatului viu este admisă în cadrul cotei de recoltă aprobate, prin metode și mijloace reglementate care nu vatămă exemplarul/exemplarele, numai sub directa îndrumare a personalului de specialitate", iar conform art. 40 alin. (1) din aceeași lege, "Vânatul sau exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic dobândite în condițiile prezentei legi se valorifică, după caz, de gestionar, consiliul local sau administrația ariei naturale protejate". Așa cum a apreciat și instanța de fond, examinând conținutul ordinului contestat, prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară, respectiv Legea nr. 407/2006, în temeiul căruia a fost emis, conform principiului ierarhiei actelor normative care presupune obligativitatea conformității actelor administrative cu caracter normativ cu actele normative cu forță juridică superioară în executarea cărora se emit/adoptă, Înalta Curte nu poate reține elemente de nelegalitate a ordinului contestat. Criticile recurentului în sensul că ordinul contestat modifică în mod unilateral contractele de gestionare a fondurilor de vânătoare și împiedică valorificarea eficientă a vânatului nu pot determina constatarea nelegalității ordinului contestat, întrucât, potrivit art. 3 din Legea nr. 407/2006 "exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic, ameliorării calității populațiilor faunei de interes cinegetic, cercetării științifice, precum și în scop didactic sau recreativ-sportiv", fauna de interes cinegetic fiind o resursă națională regenerabilă, bun public de interes național și internațional, conform art. 2 din același act normativ. Totodată, potrivit art. 1 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 407/2006, dreptul de vânătoare este definit ca dreptul statului de administrare a faunei cinegetice în condițiile legii, iar dreptul de a vâna este definit în cuprinsul art. 1 alin. (1) lit. l) din același act normativ ca fiind dreptul persoanei fizice de a practica vânătoarea în condițiile legii. Același act normativ definește și cota de recoltă în cuprinsul art. 1 alin. (1) lit. h) ca fiind numărul de exemplare din fauna de interes cinegetic aprobat anual care se poate vâna în cadrul unui fond cinegetic. În raport de aceste dispoziții legale, se constată că dreptul recurentelor de a vâna și valorifica în fiecare an cotele de recoltă aprobate se exercită în condițiile legii, în contractul de gestionare a faunei cinegetice fiind stipulată obligația respectării reglementărilor legale referitoare la restrângerea perioadelor de vânătoare și la cotele anuale de recoltă comunicate de administrator. Având în vedere caracterul de bun public național al faunei de interes cinegetic, în virtutea principiului priorității interesului public față de cel privat, în mod legal autoritatea intimată Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, în calitate de administrator al faunei de interes cinegetic, a procedat la emiterea ordinului contestat în vederea refacerii stocului de reproducători în populațiile indigene de iepure de câmp din România. Nici susținerile referitoare la modalitatea de stabilire a datelor cuprinse în rapoartele statistice din ultimii 5 ani, care au evidențiat tendința de scădere a iepurilor vii la nivelul țării nu pot conduce la constatarea nelegalității ordinului contestat, dat fiind cadrul specific al litigiului de față, de verificare a conformității actului administrativ normativ cu actul normativ în temeiul căruia a fost emis, modalitatea de stabilire a cotelor putând fi, eventual, contestată în cadrul unei alte proceduri. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că emitentul ordinului contestat - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură - a acționat în limitele competențelor sale, în vederea protejării faunei de interes cinegetic, dat fiind faptul că acest departament îndeplinește funcția de autoritate publică în domeniile ape, păduri și piscicultură, realizând politicile și strategiile naționale în domeniile coordonate. În ceea ce privește reținerea de către instanța de fond a unor argumente invocate de către autoritățile intimatele-pârâte, deși acestea nu au depus întâmpinare în termenul legal, Înalta Curte constată că sancțiunea decăderii invocată de către recurente operează numai asupra dreptului de a propune probe și de a invoca excepții. Astfel, chiar dacă autoritățile pârâte au fost decăzute, conform art. 208 C. proc. civ., din drepturile sus arătate, acestea au dreptul de a discuta temeinicia susținerilor reclamantei, nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege neputând fi echivalentă cu recunoașterea pretențiilor deduse judecății prin cererea de chemare în judecată. În fine, și criticile referitoare la soluționarea cererii de suspendare a ordinului contestat sunt apreciate ca nefondate, raționamentul expus în mod convingător, de judecătorul fondului, conducând la concluzia neîndeplinirii cerințelor cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele arătate, constatând că hotărârea atacată este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale, neexistând motive pentru reformare, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de reclamanta Societatea de Vânătoare "A." Iași și intervenienta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Galați împotriva Sentinței nr. 219 din 26 noiembrie 2014 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.