ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2920/2005

Deliberând asupra recursului de față

Reclamanta B.R.C.R. SA, C.B., sucursala

Ialomița, a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților B.F., M.I. și M.S., la

plata sumelor de 37.000.000 lei credit nerambursat, 186.207.849 lei dobândă

aferentă calculată la data introducerii acțiunii și în continuare 57.948 lei pe

zi dobândă calculată până la data achitării integrale a creditului cât și

10.562.471 lei cheltuieli de judecată.

Motivându-și acțiunea, reclamanta

arată că pârâții au garantat cu bunurile lor proprietate personală restituirea

împrumutului de 37.000.000 lei acordat de bancă debitorului SC S.C. SNC Urziceni

în baza contractului de credit din 19 iunie 1995.

Deoarece debitorul principal nu a

restituit împrumutul, reclamanta l-a chemat în judecată și prin sentința civilă

nr. 378 din 26 mai 1997, acesta a fost obligat la plata creditului însă datoria

nu a putut fi recuperată datorită stării de insolvabilitate a debitorului

principal astfel că se solicită obligarea în solidar a pârâților invocându-se

contractul de ipotecă încheiat cu aceștia.

Tribunalul Ialomița, prin sentința

civilă nr. 518 din 18 septembrie 2000 a admis excepția prescripției invocate de

pârâți și a respins acțiunea ca prescrisă.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond a reținut că dreptul reclamantei de a solicita restituirea

împrumutului de către giranți a luat naștere la data de 30 decembrie 1996, față

de care, formularea acțiunii la data de 26 iunie 2000 face ca dreptul la

acțiune să fie prescris.

Apărarea reclamantei cu privire la

întreruperea prescripției a fost înlăturată, deoarece prin sentința civilă nr. 378

din 26 mai 1997, s-a admis cererea reclamantei împotriva pârâtei SC S.C. SNC,

debitorul principal, dar prin acea acțiune pârâții din prezenta acțiune nu au

fost chemați în judecată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta susținând că au fost aplicate greșit dispozițiile art.

16 lit. b) din decretul 167/1958 calculându-se greșit termenul de prescripție,

în realitate acesta împlinindu-se la data de 26 mai 2000, astfel că acțiunea

promovată în martie 2000 este în termen.

Apelul a fost soluționat prin

decizia civilă nr. 119 din 1 februarie 2001 a Curții de Apel București, fiind

respins ca nefondat.

S-a reținut că, în mod corect nu a

fost luat în considerare dosarul 755/1997 al Tribunalului Ialomița, întrucât

acea acțiune nu a fost îndreptată și împotriva pârâților din prezenta acțiune

iar termenul de prescripție era împlinit având în vedere că acțiunea a fost

înregistrată la 26 iunie 2000, iar termenul de prescripție s-a îndeplinit la 30

decembrie 1999.

Decizia a fost atacată cu recurs de

reclamantă care invocă motive prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, se susține că prescripția a

fost întreruptă față de sentința civilă nr. 2605 din 26 mai 1997 și raportat la

data introducerii acțiunii, 26 mai 2000, dreptul la acțiune nu este prescris.

Recurenta consideră că este greșită

raportarea la data când a fost acordat creditul, respectiv 19 iunie 1995.

De asemenea, recurenta susține că

respingerea acțiunii față de giranții ipotecari, prin sentința civilă nr. 475

din 19 iunie 1995 este fără relevanță având în vedere că reclamanta a investit

contractele de garanție imobiliară și a cerut punerea lor în executare la care

intimații au formulat contestații și opoziții.

Recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Prin sentința civilă nr. 378 din 26

mai 1997 a Tribunalului Ialomița s-a admis acțiunea reclamantei formulată

împotriva pârâtei SC S.C. SNC Urziceni. În dosarul în care s-a pronunțat însă

această sentință nu au fost chemați în judecată și giranții, instanța

neputându-se pronunța și cu privire la aceștia.

Dreptul la acțiune al reclamantei

împotriva pârâților giranți a curs nestingherit nefiind legat de acțiunea prin

care aceasta s-a judecat cu alte părți decât pârâții giranți.

Prin urmare nu se aplică

dispozițiile art. 16 din decretul 167/1958, iar dreptul la acțiune al

reclamantei de a cere obligarea pârâților giranți la plata sumei neachitate de

debitorul principal este prescris așa cum au reținut instanța de fond și cea de

apel.

Invocarea de către reclamanta

recurentă a sentinței civile nr. 2605 din 26 mai 1997 fără a se depune la nici

o instanță această sentință face imposibilă analizarea unei asemenea apărări.

Negăsindu-se întemeiate motivele de

recurs, aceasta urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta C.B. SA, sucursala București, împotriva deciziei nr. 119

din 1 februarie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 18 mai 2005.