ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2920/2005

Deliberând asupra recursului de față Reclamanta B.R.C.R. SA, C.B., sucursala Ialomița, a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților B.F., M.I. și M.S., la plata sumelor de 37.000.000 lei credit nerambursat, 186.207.849 lei dobândă aferentă calculată la data introducerii acțiunii și în continuare 57.948 lei pe zi dobândă calculată până la data achitării integrale a creditului cât și 10.562.471 lei cheltuieli de judecată. Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că pârâții au garantat cu bunurile lor proprietate personală restituirea împrumutului de 37.000.000 lei acordat de bancă debitorului SC S.C.

SNC Urziceni în baza contractului de credit din 19 iunie 1995. Deoarece debitorul principal nu a restituit împrumutul, reclamanta l-a chemat în judecată și prin sentința civilă nr. 378 din 26 mai 1997, acesta a fost obligat la plata creditului însă datoria nu a putut fi recuperată datorită stării de insolvabilitate a debitorului principal astfel că se solicită obligarea în solidar a pârâților invocându-se contractul de ipotecă încheiat cu aceștia. Tribunalul Ialomița, prin sentința civilă nr. 518 din 18 septembrie 2000 a admis excepția prescripției invocate de pârâți și a respins acțiunea ca prescrisă. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că dreptul reclamantei de a solicita restituirea împrumutului de către giranți a luat naștere la data de 30 decembrie 1996, față de care, formularea acțiunii la data de 26 iunie 2000 face ca dreptul la acțiune să fie prescris.

Apărarea reclamantei cu privire la întreruperea prescripției a fost înlăturată, deoarece prin sentința civilă nr. 378 din 26 mai 1997, s-a admis cererea reclamantei împotriva pârâtei SC S.C. SNC, debitorul principal, dar prin acea acțiune pârâții din prezenta acțiune nu au fost chemați în judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta susținând că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 16 lit. b) din decretul 167/1958 calculându-se greșit termenul de prescripție, în realitate acesta împlinindu-se la data de 26 mai 2000, astfel că acțiunea promovată în martie 2000 este în termen. Apelul a fost soluționat prin decizia civilă nr. 119 din 1 februarie 2001 a Curții de Apel București, fiind respins ca nefondat.

S-a reținut că, în mod corect nu a fost luat în considerare dosarul 755/1997 al Tribunalului Ialomița, întrucât acea acțiune nu a fost îndreptată și împotriva pârâților din prezenta acțiune iar termenul de prescripție era împlinit având în vedere că acțiunea a fost înregistrată la 26 iunie 2000, iar termenul de prescripție s-a îndeplinit la 30 decembrie 1999. Decizia a fost atacată cu recurs de reclamantă care invocă motive prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, se susține că prescripția a fost întreruptă față de sentința civilă nr. 2605 din 26 mai 1997 și raportat la data introducerii acțiunii, 26 mai 2000, dreptul la acțiune nu este prescris.

Recurenta consideră că este greșită raportarea la data când a fost acordat creditul, respectiv 19 iunie 1995. De asemenea, recurenta susține că respingerea acțiunii față de giranții ipotecari, prin sentința civilă nr. 475 din 19 iunie 1995 este fără relevanță având în vedere că reclamanta a investit contractele de garanție imobiliară și a cerut punerea lor în executare la care intimații au formulat contestații și opoziții. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prin sentința civilă nr. 378 din 26 mai 1997 a Tribunalului Ialomița s-a admis acțiunea reclamantei formulată împotriva pârâtei SC S.C. SNC Urziceni. În dosarul în care s-a pronunțat însă această sentință nu au fost chemați în judecată și giranții, instanța neputându-se pronunța și cu privire la aceștia.

Dreptul la acțiune al reclamantei împotriva pârâților giranți a curs nestingherit nefiind legat de acțiunea prin care aceasta s-a judecat cu alte părți decât pârâții giranți. Prin urmare nu se aplică dispozițiile art. 16 din decretul 167/1958, iar dreptul la acțiune al reclamantei de a cere obligarea pârâților giranți la plata sumei neachitate de debitorul principal este prescris așa cum au reținut instanța de fond și cea de apel. Invocarea de către reclamanta recurentă a sentinței civile nr. 2605 din 26 mai 1997 fără a se depune la nici o instanță această sentință face imposibilă analizarea unei asemenea apărări. Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs, aceasta urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.B. SA, sucursala București, împotriva deciziei nr. 119 din 1 februarie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 18 mai 2005.