ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1720/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din ședința publică

din data de 15 martie 2006, Curtea de Apel Ploiești a admis cererea de liberare

provizorie pe cauțiune formulată în temeiul art. 160

4

și următoarele

C. proc. pen., de către petentul P.C. tatăl inculpatului și a dispus punerea în

liberare provizorie pe cauțiune a inculpatului P.C., stabilind obligațiile ce

urmează a fi respectate de inculpat și anume:

- să comunice organului judiciar

orice schimbare de domiciliu sau reședință;

- să se prezinte la organele de

urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este

chemat;

- să nu intre în legătură cu anumite

persoane determinate și anume denunțătorul F.D. și martorii audiați în dosarul

de urmărire penală;

- să nu exercite o profesie de

natura aceleia de care s-a folosit la săvârșirea faptei.

S-a atras atenția inculpatului

asupra consecințelor prevăzute de art. 160

10

C. proc. pen., privind

revocarea liberării provizorii pe cauțiune.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea a reținut că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 160

4

C.

proc. pen., raportat la art. 160

2

C. proc. pen., privind liberarea

provizorie pe cauțiune.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, criticând-o

pentru netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 160

8

alin. (2)

C. proc. pen., îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin.

(1) și (2) C. proc. pen., nu atrage automat și acordarea liberării provizorii,

instanța apreciind întotdeauna și asupra temeiniciei cererii formulate.

Recurentul susține că în raport cu

natura infracțiunii săvârșite de inculpat, cu calitatea pe care o deținea la

momentul comiterii faptei pentru care este cercetat în stare de detenție, cu

rezonanța ulterioară a infracțiunii respective și cu poziția procesuală a

inculpatului nu se impunea liberarea provizorie a inculpatului, chiar și în

condițiile în care i s-au impus respectarea mai multor obligații dintre cele

reglementate de art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen.

Examinând cauza atât din punct de

vedere al motivelor de recurs formulate cât și sub toate aspectele, conform art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul nu

este fondat.

În materia măsurilor preventive un

document internațional, care stă la baza reglementărilor din legislațiile

procesual penale europene este „Convenția europeană a drepturilor omului” iar

din prevederile sale una din ideile generale care se degajă este ca privațiunea

de libertate să poată fi înlocuită în anumite condiții legale cu alte măsuri

procesuale care să garanteze buna desfășurare a cauzei penale fără menținerea

stării de arest, inculpatul putând fi eliberat (în condițiuni de control

judiciar, pe cauțiune).

Liberarea provizorie a fost

reintrodusă în legea română, și ea trebuie aplicată.

Este reală susținerea recurentului

că în sarcina inculpatului se reține o infracțiune de o gravitate deosebită,

inculpatul fiind arestat preventiv pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 alin.

(1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, însă trebuie

avut în vedere faptul că legiuitorul nu a exclus această infracțiune din

categoria celor pentru care poate fi liberat provizoriu inculpatul.

Acordarea liberării provizorii este

conținută inclusiv în sfera infracțiunilor de o gravitate medie.

Constatând că sunt îndeplinite

condițiile impuse de art. 160

4

C. proc. pen., în mod corect instanța

a admis cererea de liberare provizorie pe cauțiune.

Inculpatul nu are antecedente

penale, este tânăr, nu există date care să justifice temerea că va săvârși o

altă infracțiune sau va zădărnici aflarea adevărului, iar obligațiile impuse

inculpatului cu ocazia măsurii liberării provizorii pe cauțiune sunt suficiente

pentru bunul mers al cauzei, este vorba numai de o lăsare în libertate a

inculpatului în anumite condiții, care nu poate afecta actul de justiție.

Față de aceste considerente, conform

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca

nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. –

Serviciul Teritorial Ploiești împotriva încheierii pronunțată la data de 15

martie 2006 de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 2438/2006, privind pe

inculpatul P.C.

Cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 martie 2006.