ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3508/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală solicitând anularea Ordinului nr. 1104 din 01 august 2013.

Prin sentința civilă nr. 866 din 23 martie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 866 din 23 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs.

În motivarea recursului recurenta arată că la termenul din data de 21.01.2015 a făcut cerere de completare a acțiunii și a invocat lipsa procedurii prealabile, constând în lipsa avizului Ministerului Finanțelor Publice pentru emiterea Ordinului 1104, aviz care are caracter obligatoriu și nu facultativ.

Raportat la aceasta solicitare precizează că instanța a luat act de excepția invocată dar nu s-a pronunțat asupra ei deși, așa cum rezultă din prevederile art. 248 alin. (1) ar fi trebuit să se pronunțe cu prioritate asupra acesteia sau conform alin. (4) să o unească cu fondul cauzei

În opinia recurentei instanța a încălcat o normă de procedură a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 175 și următoarele din C. proc. civ.), deoarece în cazul în care instanța s-ar fi pronunțat în sensul admiterii pentru lipsa procedurii prealabile, sancțiunea imediată ar fi fost anularea actului administrativ atacat. Ori, lipsa pronunțării și a motivării acestei excepții atrage după sine sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5).

Pe de altă parte, recurenta consideră că au fost încălcate și prevederile art. 397 alin. (1) prima teză, în sensul că trebuia să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății.

Se mai arată că, în preambulul Avizelor emise de Ministerului Dezvoltării Regionale prin Administrația Publică, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, se face trimitere la anumite acte normative, respectiv:

- O.G. nr. 77/2013 - act declarat neconstituțional;

- O.G. nr. 74/2013 - care se referă la reorganizarea ca urmare a fuziunii prin absorbție și preluarea activității Autorității Naționale a Vămilor și prin preluarea activității Gărzii Financiare, instituție publică care se desființează și înființarea în cadrul Agenției și înființarea Serviciului de Antifraudă;

- H.G. 520/2013 pentru organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Având în vedere că unul din acte este neconstituțional (O.G.77/2013), că al doilea nu are aplicabilitate pentru Ordinul atacat deoarece se referă la fuziunea pin absorbție al Serviciul Vamal și a Gărzii Financiare, recurenta consideră că Avizul nu are fundament nici legal, nici faptic (nemotivare în fapt).

Susținerea instanței de fond cum că "aprobarea structurilor organizatorice ale direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice a avut în vedere, în principal, punerea în executare a O.U.G. 74/2013 privind unele masuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală și ale H.C. 520/2013, și doar, în subsidiar, dispozițiile O.U.G. 77/2013", nu poate fi luată ca argument definitoriu deoarece O.U.G. 74/2013, vizează reorganizarea așa cum este detaliată în anexele 1.11-1.14 din ordinul atacat, iar anexele 1.1 - 1.10 nu se încadrează în reglementările O.U.G. 74/2013, deoarece vizează alte structuri subordonate.

Din referatul de aprobare a ordinului 1104 nu rezultă motivarea de fapt a ordinului ce urma a fi aprobat, de ce anume se face această reorganizare și care sunt motivele de fapt ce au condus la necesitatea aprobării ordinului 1104. O motivare completă presupune ca pe lângă motivarea în drept să existe și o motivare în fapt.

Raportat la cele prezentate, recurenta susține că instanța a încălcat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8, în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

De asemenea, solicită să se facă aplicarea prevederilor art. 453 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, să îi plătească cheltuielile de judecată (taxa de timbru, taxe poștale și onorariu avocat).

Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 29.06.2017, recursul a fost admis în principiu.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin Ordinul nr. 1104 din 01 august 2013 emis de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală s-a aprobat structura organizatorică a direcțiilor generale ale finanțelor publice, a serviciilor fiscale municipale și orășenești, a birourilor fiscale comunale, a birourilor vamale de interior grad I și grad II și a birourilor vamale de frontieră de grad I și grad II, prevăzute în anexele 1.1 și 1.14 din ordin, valabilă începând cu data de 01.08.2013.

Recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea Ordinului nr. 1104/2013 pentru nepublicarea în Monitorul Oficial și pentru declararea ca fiind neconstituțională a O.U.G. nr. 77/2013, în conformitate cu care a fost adoptat ordinul contestat.

La primul termen de judecată din data de 22.10.2014, instanța a pus în vedere reprezentaților A.N.A.F. să depună la dosar toată documentația care a stat la baza emiterii ordinului precum și anexele aferente.

La al doilea termen de judecată din data de 03.12.2014, instanța a amânat cauza la solicitarea recurentei-reclamante pentru a avea posibilitatea să analizeze dosarul administrativ care a stat la baza emiterii ordinului, deoarece acesta era destul de voluminos și de complex dar și pentru faptul că a fost depus târziu.

La cel de al treilea termen de judecată din data de 28.01.2015, recurenta-reclamantă a completat cererea de chemare în de judecată prin ridicarea excepției lipsei avizului Ministerului Finanțelor Publice. Față de această solicitare și pentru a da posibilitatea A.N.A.F. de a formula întâmpinare, instanța a acordat un nou termen de judecată la data de 25.03.2015, ultimul termen de judecată.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că documentele care au stat la baza emiterii ordinului atacat au fost transmise la al doilea termen de judecată. Deci, la termenul din data de 28.01.2015 recurenta-reclamantă putea invoca excepția lipsei avizului în cauză, fiind practic primul moment la care putea să invoce o astfel de excepție.

Instanța de fond, la termenul din data de 28.01.2015, a luat act de excepția invocată, amânând cauza pentru a da posibilitatea A.N.A.F. de a depune întâmpinare cu privire la această excepție.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța a luat act de excepția invocată, dar nu s-a pronunțat asupra ei, deși ar fi trebuit să se pronunțe cu prioritate asupra acesteia sau să o unească cu fondul cauzei.

Conform art. 248 alin. (1)-(5) C. proc. civ.:

"(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

(2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.

(3) Dacă instanța nu se poate pronunța de îndată asupra excepției invocate, va amâna judecata și va stabili un termen scurt în vederea soluționării excepției.

(4) Excepțiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze aceleași dovezi ca și pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluționarea fondului.

(5) încheierea prin care s-a respins excepția, precum și cea prin care, după admiterea excepției, instanța a rămas în continuare învestită pot fi atacate numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel."

În raport de aceste dispoziții se constată că instanța de fond nu s-a pronunțat asuprea unei excepții de fond, astfel că hotărârea este nelegală.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Art. 175 alin. C. proc. civ. prevede că "Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia."

În speță, pentru că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei avizului Ministerului Finanțelor Publice s-a creat reclamantei o vătămare ce nu poate fi reparată decât prin desființarea hotărârii pronunțate deoarece, dacă s-ar admite această excepție, poate nu ar mai fi necesară analiza pe fond a actului atacat.

Față de această situație, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de nelegalitate invocate, în raport de soluția ce se va pronunța.

La rejudecare, instanța de fond va analiza fiecare dintre motivele de nelegalitate invocate de reclamantă și va prezenta argumentele sale în sprijinul soluției ce va fi adoptată, analizând, cu prioritate, excepția lipsei avizului Ministerului Finanțelor Publice.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 866 din 25 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2017.