Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.01.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6366/2005

HOTĂRÂRE
26.01.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6366/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 15977 dată în Camera de Consiliu la data de 29 august 2002 Judecătoria Târgu-Mureș, Biroul de Carte Funciară, a admis cererea cu privire la imobilul clădiri și teren înscris în C.F. nr. 90928/N a localității Târgu-Mureș proprietatea lui C.I. și C.E. de sub B 1 să se înscrie dreptul de proprietate în favoarea SC S. SA A 4163 mp teren și construcțiile aferente. Împotriva acestei încheieri au declarat apel C.I. și C.E.

solicitând repunerea în termenul de a formula apel și admiterea apelului, modificarea integrală a încheierii atacate, în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii formulată de SC S. SA Târgu-Mureș, de intabulare a dreptului său de proprietatea asupra imobilului situat în Târgu-Mureș, nr. 50, reprezentând teren intravilan în suprafață de 4163 mp, în construcții; În ședința publică din 26 ianuarie 2005 Curtea de Apel Târgu-Mureș a suspendat judecarea cauzei în baza art. 24 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului de rectificarea cărții funciare. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs SC S. SA susținând că acțiunea în rectificare promovată de intimați nu influențează soluționarea cauzei suspendate în condițiile art. 244 pct. 1. Recursul nu este fondat.

Intimații-apelanți au făcut dovada faptului că pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureș se află o acțiune în rectificarea cărții funciare. Acțiunea în rectificare a fost formulată de intimații-apelanți în contradictoriu cu SC S. SA, solicitându-se rectificarea mențiunilor efectuate în C.F. nr. 91738/N Târgu-Mureș, nr.top.283/1/1/1/9/2, cu 5853 mp teren intravilan, cu două ateliere, 3 magazii, o cabină poartă și un șopron, în sensul radierii acestora și reînscrierii lor în C.F. nr. 90928/N Târgu-Mureș pe numele reclamanților; să se dispună Biroului de carte funciară să efectueze cuvenitele mențiuni în C.F. 90928/N Târgu-Mureș, notarea procesului în C.F., până la soluționarea definitivă și irevocabilă litigiului judiciar.

Potrivit art. 244 alin. (1) C. proc. civ. instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în total sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. Acțiunea în rectificarea înscrierilor în C.F. are ca obiect înlăturarea neconcordanțelor care pot exista între înscrierile în C.F. și situația juridică pretins reală a imobilului, neconcordanțe ce pot rezulta din mai multe împrejurări: înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat aceasta nu a fost valabil, dreptul înscris a fost greșit calificat, nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.

Intimații-apelanți pretind că au fost vătămați prin înscrierea, în C.F., susținându-se că s-au efectuat lucrări de dezmembrare și intabulare care afectează dreptul lor de proprietate, precum și transcrierile din C.F., necomunicându-se încheierile judecătorești, pentru a putea fi contestate operațiunile (filele 29–31, dosar nr. 2329/2004/c, Curtea de Apel Târgu-Mureș. Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că suspendarea într-o astfel de ipoteză este de natură să preîntâmpine situația în care instanțele judecătorești ar pronunța hotărâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra stabilității raporturilor juridice existente între părți. Conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de SC S. SA împotriva Încheierii de ședință din 26 ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, în dosarul nr. 2239/2004/c. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 septembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-09-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6585/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 26 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș în dosar nr. 2238/2004, s-a dispus, în baza prevederilor art. 244 pct. 1 C.
ÎCCJ 2005-09-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6624/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de C.F. pronunțată de Judecătoria Târgu-Mureș, Biroul de carte funciară, s-a dispus înscrierea în C.F. a localității Târgu-Mureș a dreptul
ÎCCJ 2004-09-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5176/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 septembrie 2002, B.P. a chemat în judecată Primăria Municipiului Târgu-Mureș cerând, în baza art. 24 din Legea nr. 10/2001, anularea dispozi
ÎCCJ 2003-10-07
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6945/2005
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 13 august 2002 reclamantele K.M.N. și C.E.G. au chemat în judecată pe pârâții Primăria Târgu-Mureș, SC L. SA Târgu-Mureș, S.Ș. și S.
ÎCCJ 2003-04-16
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2340/2003
art. 1201 C. civ., iar pe fond, că intabularea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al pârâtei asupra suprafeței în litigiu este legală, întrucât probele administrate relevă, fără echivoc, dreptul său de proprietate asupra suprafeț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă