ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1232/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1232/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1232 din 24 februarie 2006 Prin sentința penală nr. 1281 din 14 octombrie 2005,s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 449/2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, formulată de condamnatul B.P. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 16 august 2005, condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei de 6 ani închisoare, ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 449/2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, pe o perioadă de 3 luni.
În motivarea cererii, condamnatul a arătat că familia sa trece printr-o perioadă foarte grea deoarece mama sa a suferit un accident și este internată în spital iar tatăl său este singur și are probleme de natură psihică, prezența sa fiind necesară, pentru rezolvarea situației medicale și financiare a familiei. În dovedirea cererii, la dosarul cauzei a fost depusă copia sentinței penale nr. 449 din 24 martie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală; la cererea condamnatului s-a întocmit referatul de anchetă socială la domiciliul său de către S.A.T. din cadrul Primăriei sector 3 București. S-a întocmit, de asemenea, referat cu privire la sentința penală de condamnare. Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 449/2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, petentul B.P.
a fost condamnat, la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare, sentință în baza căreia s-a emis M.E.P.I nr. 2004 și nu a mai beneficiat de vreo amânare sau întrerupere a executării pedepsei. Din referatul de anchetă socială efectuată la domiciliul condamnatului a rezultat că acesta are un copil minor, rezultând din relația de concubinaj, cu numita P.C. Ambii părinți ai petentului sunt pensionați medical, pensiile celor doi cumulând suma de 282 RON, tatăl său suferind de ciroză hepatică și tulburare afectivă cu episoade repetate de depresie majoră iar mama sa, de dislipidemie AVC ischemic, lacunarism și hemipareză dreaptă și locuiesc într-o casă compusă din 3 camere care se află într-o stare avansată de degradare.
Deși familia condamnatului se confruntă cu probleme de sănătate grave iar situația financiară este precară, tribunalul a apreciat că acesta nu se află într-o împrejurare specială, în înțelesul dispozițiilor legii, deoarece nu are un caracter temporar și de excepție iar executarea pedepsei nu influențează, în sensul agravării, acestei situații. O eventuală întrerupere a executării pedepsei, pe o durată de cel mult 3 luni, nu ar avea nici o influență benefică asupra sănătății sau situației financiare a familiei sale. Apelul declarat de condamnatul B.P.
împotriva sentinței penale nr. 1281 din 14 octombrie 2005 a Tribunalul București, secția I penală, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 904 din 23 noiembrie 2005. Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., și în consecință, cererea de întrerupere a pedepsei, trebuia admisă, existând, împrejurările speciale care pot avea consecințe grave pentru familia inculpatului. Recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că părinții condamnatului sunt pensionați medical, pensiile lor însumând, în total, 282 RON, tatăl suferind de ciroză hepatică și tulburare afectivă cu episoade repetate de depresie majoră iar mama sa, de dislipidemie AVC ischemic, lacunarism și hemipareză dreaptă.
Părinții condamnatului locuiesc într-o casă compusă din 3 camere care se află într-o stare avansată de degradare. În concluzie deși familia condamnatului are condiții grele de viață, ea nu se află în împrejurări speciale, în sensul legii, pentru ca petentul să poată beneficia de întreruperea executării pedepsei. În raport cu cele arătate, Curtea va trebuie să privească recursul de față, ca nefondat, și să-l respingă, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, hotărârea atacată. A fost văzută și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a achitării onorariilor de avocat pentru apărările făcute din oficiu.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.