ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 542/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 542 din 27 ianuarie 2006 Prin plângerea formulată la data de 20 ianuarie 2005, înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov sub nr. 7/2005, numita R.V., a solicitat efectuarea de cercetări față de notarul public R.E.G., pentru că a încălcat legea prin autentificarea unui contract de schimb între martorii A.M. și B.P., deși locuința în cauză fusese dobândită în baza Legii nr. 112/1995. Totodată aceasta a reclamat o serie de falsuri pe care notarul public nu le-ar fi luat în considerare. În data de 12 mai 2005, procurorul a dispus începerea urmăririi penale față de învinuita R.E.G. sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Prin ordonanța din data de 15 iunie 2005, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., considerându-se că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 pct. 1 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. S-a reținut că, învinuita R.E.G. a acceptat autentificarea actului datorită situației limită în care se afla martora A.M. Învinuita R.E.G. a explicat numitului B.P. riscurile la care se expune și cu toate acestea a consimțit la încheierea actului prin stipularea expresă a condițiilor în care apartamentul fusese achiziționat de martora A.M. și respectarea lor de numitul B.P. Prin conținutul său, de drept s-a dorit ca actul de schimb imobiliar să reprezinte un antecontract.

Plângerea formulată de R.V. împotriva ordonanței procurorului a fost înregistrată la Curtea de Apel Brașov la data de 3 august 2005, în termenul legal de 20 zile. Curtea de Apel Brașov, prin sentința penală nr. 34/ F din 21 septembrie 2005, a admis plângerea formulată de petenta R.V. împotriva ordonanței procurorului nr. 7/P/1995 din 15 iulie 2005 pe care a desființat-o și a trimis cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale față de învinuita R.E.G. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov cât și petiționara R.E.G.

Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov s-a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate și în cadrul rejudecării cauzei, respingerea plângerii formulată de petenta R.V., motivul de casare invocat fiind nelegalitatea hotărârii pronunțată de instanța de fond prin care s-a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale față de învinuita R.E.G. În recursul său, intimata R.E.G.

a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și menținerea ca legală și temeinică a ordonanței procurorului nr. 7/P/1995 din 15 iunie 2005. Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de intimata R.E.G., sunt nefondate, urmând a fi respinse, ca atare, pentru următoarele considerente: În primul rând, examinând conținutul ordonanței nr. 7/P/2005 din 15 iunie 2005, se observă că actul este deficitar sub aspectul motivelor invocate ca temei al scoaterii de sub urmărire penală, acestea nefiind suficiente pentru a duce la concluzia existenței și incidenței dispoziției art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Potrivit art. 6 din Legea nr. 36/1995, notarii publici au obligația să verifice ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii și bunelor moravuri, iar în cazul în care actul solicitat este contrar legii, trebuie să refuze întocmirea lui.

În condițiile în care învinuita cunoștea sau trebuia să cunoască faptul că, potrivit Legii nr. 112/1995, locuința martorei A.M., nu poate fi înstrăinată și că contractul de schimb, indiferent de modul în care este numit sau redactat, este un contract translativ de proprietate, care are ca și consecință, în temeiul legii, transmiterea dreptului de proprietate, întocmirea și autentificarea contractului de schimb între A.M. și B.P. apare ca fiind vădit nelegală. Motivarea procurorului, în sensul că practica notarială s-a confruntat cu diverse probleme în cazul Legii nr. 112/1995 și că de fapt, în speță nu s-ar fi intabulat dreptul de proprietate în favoarea numitului B.P., fiind vorba doar de un antecontract, nu sunt reale și nu pot sta la baza unei soluții de scoatere de sub urmărire penală.

Practica instanțelor de judecată în privința posibilității încheierii unor contracte de schimb pentru locuințele dobândite în baza Legii nr. 112/1995 este clară în cazul nerespectării termenului de 10 ani, acestea fiind interzise deoarece încalcă prevederile imperative ale legii în privința înstrăinării. Totodată, susținerea că învinuita a acceptat autentificarea actului datorită situației limită în care se afla martora A.M., nu justifică aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., și nu poate constitui un temei al înlăturării răspunderii penale. De altfel, actele dosarului nu confirmă susținerile martorilor în privința lipsurilor materiale ale martorei A.M. Mai mult decât atât, dispunând scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei, conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., procurorul nu a arătat de ce nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C. proc. pen., și care latură a infracțiunii lipsește. Prin ordonanța nr. 579/II/2005 din 15 iulie 2005, cu ocazia rezolvării plângerii numitei R.V. de către procurorul general, se menționează că învinuita nu a avut intenția să cauzeze o vătămare intereselor legale ale unei persoane, lipsind deci latura subiectivă a infracțiunii. Nu s-a analizat însă posibilitatea incidenței dispoziției art. 19 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., privitoare la intenția indirectă. De asemenea, în cazul în care s-ar admite împrejurarea că fapta ar fi fost comisă din culpă, procurorul avea obligația de a verifica dacă în cauză sunt incidente dispozițiile art. 249 C. pen., privind neglijența în serviciu și să efectueze cercetările necesare în acest sens.

În al doilea rând, în ce privește urmărirea penală efectuată în cauză, se constată că cercetările nu sunt complete neexistând date suficiente pentru a considera că în cauză sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale uneia din infracțiunile de serviciu prevăzute în Capitolul I titlul VI C. pen. Analizând plângerea numitei R.V. se constată că aceasta face vorbire (la pct. A) și de o serie de falsuri evidente cu privire la care nu s-a făcut nici o cercetare în cauză și nu s-a pronunțat nici o soluție. Având în vedere motivele invocate de petentă în plângere, era imperios necesar ca procurorul să procedeze la audierea acesteia (faptul că aceasta nu s-a prezentat când a fost citată nu justifică în nici un fel neaudierea ei în prezenta cauză) și să lămurească aspectele considerate de aceasta ca fiind false, după care să procedeze la efectuarea de cercetări și să dispună prin ordonanță asupra existenței vreunei infracțiuni de fals.

Totodată, pentru a putea aprecia dacă în cauză sunt întrunite sau nu elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu, era necesar să se stabilească prin probe certe dacă s-a produs sau nu vreo vătămare intereselor legale ale unei persoane. Nici una din cercetările efectuate în cauză nu vizează însă acest aspect, nefiind stabilită cu certitudine calitatea numitei R.V. în proces și existența sau întinderea unei vătămări. Potrivit susținerilor acesteia, prin încheierea și autentificarea contractului de schimb imobiliar au fost afectate grav interesele petentei și ale familiei ei și a fost întârziat procesul de retrocedare. În consecință, este necesară verificarea tuturor aspectelor invocate de petentă sub acest aspect și stabilirea, prin probe certe, a existenței sau nu a unei vătămări a intereselor legale ale unei persoane, aspect de care depinde însăși existența infracțiunilor prevăzute de art. 246 – art. 249 C. pen.

Totodată, se impune reaudierea învinuitei și a martorei A.M. și lămurirea contradicțiilor dintre declarațiile acestora sub aspectul efectuării în fapt a schimbului, martora susținând că schimbul a fost realizat efectiv doar după încheierea contractului și nu înainte. Cu această ocazie, este necesar a se lămuri și susținerile învinuitei cu privire la faptul că, deși a încheiat și autentificat un contract intitulat „schimb imobiliar”, a motivat ulterior că este vorba, de fapt, de un antecontract, deși acesta este supus unui alt regim judiciar și cu alte consecințe, susținere acceptată și de procuror în ordonanța atacată. De asemenea, în raport de cele expuse mai sus, în cauză este necesară și audierea martorului B.P.

pentru clarificarea tuturor împrejurărilor legate de încheierea contractului, lipsa ascultării sale neputând fi justificată printr-o singură citare a acestuia. Pentru aceste considerente urmează a se efectua cercetări și cu privire la existența infracțiunii prevăzută de art. 249 C. pen. și a infracțiunilor de fals reclamate de petentă și se va proceda la audierea acesteia și a martorului B.P. și reaudierea martorei A.M. și a învinuitei. Au fost văzute și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.