ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5466/2006

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din 24

februarie 2006 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în

dosarul nr. 16/P/2006, în temeiul art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin.

(1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

intimata, Notar Public B.V., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen.

și 289 C. pen.

Prin aceeași rezoluție, în

temeiul art. 38 C. proc. pen., art. 42 alin. (1) și (2) și art. 45 alin. (1) C.

proc. pen., s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței față de numiții

R.P. și R.V., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea

efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.

290 C. pen., 292 C. pen. și 293 C. pen.

În fapt, în 12 decembrie

2005, petentul R.D. a reclamat faptul, că în 21 aprilie 2005, cu ocazia

încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. 3130/2005 între

numiții R.P. și R.V., intimata B.V. nu a verificat identitatea și calitatea de

pretins vânzător a numitului R.P., iar cu concursul relei credințe a acestuia

din urmă, petentul a fost lezat în drepturile sale, prin încheierea acelui

contract în fals.

Procurorul a apreciat, în

contextul probelor administrate, că intimata nu a acționat cu intenția de a

prejudicia interesele persoanei vătămate și a consultat actele care trebuiau

prezentate în asemenea situații, astfel că infracțiunilor reclamate le lipsește

unul din elementele constitutive, respectiv intenția.

Prin rezoluția din 21 martie

2006 dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia în dosarul nr. 305/II/2/2006, în temeiul art. 275 și 278 C. proc.

pen., s-a respins plângerea petentului R.D. împotriva rezoluției din dosarul nr.

16/P/2006, ca neîntemeiată.

Împotriva rezoluției

procurorului, petiționarul a formulat plângere.

Curtea de Apel Alba Iulia,

prin sentința penală nr. 63 din 19 iunie 2006, a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul R.D. împotriva rezoluției din 24 februarie 2006

dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 16/P/2006.

A obligat petentul la cheltuieli judiciare către stat.

Nemulțumit de hotărârea

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, petiționarul a declarat recurs.

Recursul este nefondat

urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:

Examinând actele și

lucrările dosarului se constată că, în fapt, în 12 decembrie 2005 petentul R.D.

a reclamat faptul că în 21 aprilie 2005, cu ocazia încheierii contractului

autentic de vânzare-cumpărare nr. 3130/2005 între numiții R.P. și R.V.,

intimata B.V. nu a verificat identitatea și calitatea de pretins vânzător a

numitului R.P., iar cu concursul relei-credințe a acestuia din urmă, petentul a

fost lezat în drepturile sale, prin încheierea acelui contract în fals.

Astfel, s-a constatat că

numitul R.P. s-a prezentat la sediul Notarului Public B.V. și a afirmat că este

proprietarul tabular al imobilului – teren înscris în CF Șura Mare nr. 3046, nr.

top 70/5 de sub A + 3 și că este una și aceeași persoană cu R.P., fapt nereal,

prin care a fost indus în eroare notarul public.

Din verificările efectuate a

rezultat că, în 21 aprilie 2005, numiții R.P. (văr cu petentul) și R.V. (fratele

petentului) au încheiat în fața notarului public un contract de

vânzare-cumpărare al terenului menționat anterior, primul în calitate de

vânzător, iar al doilea în calitate de cumpărător.

În vederea încheierii

contractului numitul R.P. a prezentat certificatul fiscal nr. 953 din 20

aprilie 2005 eliberat de Primăria Șura Mare în care erau menționate toate

datele de identificare ale acestuia și care corespundeau cu cele din cartea de

identitate cerută de notar, precum și sentința civilă nr. 1759 din 17 martie

1992 a Judecătoriei Sibiu. În același scop, notarul public a cerut și obținut

extrasul de carte funciară al imobilului.

Întrucât în extrasul de CF

era menționat ca proprietar R.P., iar în sentința civilă nr. 1759/1992 era

trecut R.P. și deși exista această neconcordanță ambele se refereau la un număr

topografic nou, respectiv 70/5 și aceeași suprafață de teren, respectiv 219 mp,

astfel că intimata l-a întrebat pe numitul R.P. dacă este una și aceeași

persoană cu cel menționat în cuprinsul sentinței civile și dacă nu este vorba

de tatăl său, iar acesta a susținut că se pot verifica certificatul fiscal și

cartea sa de identitate.

În consecință, în baza

declarației lui, notarul a încheiat contractul, făcând mențiunea expresă în

conținutul acestuia „subsemnatul vânzător R.P. este una și aceeași persoană cu

R.P.”, pentru a înlătura orice dubiu cu privire la persoana prezentă în fața

sa.

Așa fiind, intimata B.V. a

procedat în mod regulamentar, identificând părțile anterior încheierii

contractului și verificând concordanța dintre datele menționate în cartea de

identitate a vânzătorului cu cele din extrasul de Carte Funciară și din

certificatul fiscal, care-l atesta ca proprietar pe numitul R.P. (este relevant

în acest sens codul numeric personal).

Suplimentar, pentru a nu

exista suspiciuni legate de neconcordanța de nume dintre cartea de identitate a

vânzătorului și numele acestuia menționat în cartea funciară și în sentința

civilă, intimata l-a întrebat expres pe vânzător dacă este una și aceeași

persoană iar acesta a răspuns afirmativ.

Această măsură de prevedere

suplimentară, care implică evident responsabilitatea vânzătorului pentru identitatea

pe care și-a declinat-o în fața notarului, denotă că intimata nu a acționat cu

intenția de a prejudicia pe vreuna din părți.

Având în vedere atitudinea

intimatei precum și faptul că aceasta nu a acționat cu intenția de a prejudicia

interesele persoanei vătămate, împrejurarea că a verificat identitatea

părților, așa cum avea obligația să o facă, Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul R.D., obligându-l pe acesta la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul R.D. împotriva sentinței penale nr. 63 din 19

iunie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 septembrie 2006.