ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4081/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 13.11.2014 pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat: obligarea pârâtei ca în termen de 3 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești să dispună emiterea și comunicarea răspunsului la cererea nr. x din 10 iulie 2014, respectiv să comunice reclamantului: dacă la momentul 15 iulie 2010, data încheierii contractului de cesiune nr. x din 15 iulie 2010, BNP B. era sau nu obligat a reține și vira impozit pe venit la suma ce se pretinde a fi fost achitată, și anume 100.000 euro; dacă la momentul 15 iulie 2010, data încheierii contractului de cesiune nr. 1893 din 15 iulie 2010, BNP B. era sau nu obligat a reține și vira TVA-ul aferent; dacă la data de 01.03.2007 - data încheierii contractului de cesiune x și actului adițional (pentru care nu știe prețul), BNP B. era sau nu obligat să rețină și să vireze impozit pe această sumă de bani și, de asemenea, dacă era sau nu obligat să rețină și să vireze TVA-ul aferent.

S-a mai solicitat de către reclamant: obligarea pârâtei la plata de adune morale, sumă ce o va preciza în termen legal; obilgarea pârâtei la plata de daune materiale, sumă ce o va preciza în termen legal;

Instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii, excepție care a fost soluționată cu precădere potrivit art. 248 Noul C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința nr. 57/CA din 2 aprilie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea promovată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs reclamantul A. întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 aprilie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 20 iunie 2017, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Așa cum rezultă din petitul acțiunii, cu cererea nr. x din 10 iulie 2014, recurentul-reclamant, prin reprezentantul său, a solicitat ca Ministerul Finanțelor Publice să-i comunice dacă notarul public B. era sau nu obligat să rețină și să vireze impozit, respectiv TVA pentru anumite operațiuni notariale.

Astfel, în speță, avocatul reclamantului-recurent a dorit indicarea textelor legale din prevederile fiscale din care rezultă obligația sau lipsa obligației de plată impozit și TVA. Codul fiscal și Codul de Procedură Fiscală sunt acte publice aflate la dispoziția cetățenilor.

Așa cum a observat și instanța de fond, cererea este justificată de suspiciunea că pentru anumite tranzacții imobiliare efectuate de notarul indicat nu s-a achitat suma care în opinia reclamantului-recurent era cea reală.

În raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) lit. a) și c) din același act normativ, recurentul-reclamant nu poate fi considerat persoană vătămată, întrucât instituțiile publice nu au obligația de a răspunde tuturor cererilor adresate, ci doar acelora ce vizează nerespectarea drepturilor legitime, reglementate de norma constituțională ori actele normative.

Or, în prezenta cauză, recurentul-reclamant nu a făcut dovada nici în fața instanței de fond și nici prin recursul promovat, a interesului legitim lezat, care l-ar fi determinat să solicite Ministerului Finanțelor Publice informații cu privire la obligația BNP B. de a reține și vira, la momentul încheierii contractului de cesiune nr. x din 15 iulie 2010, impozitul pe venit la suma pretins a fi achitată, respectiv taxa pe valoare adăugată aferentă.

De asemenea, recurentul-reclamant nu a făcut dovada lezării vreunui interes legitim pentru a solicita informații cu privire la obligația BNP B. de a reține și vira, la momentul încheierii contractului de cesiune nr. 628 din 01 martie 2007, impozitul pe venit și taxa pe valoare adăugată aferentă sumei cuprinse în aceste acte notariale.

Astfel, față de petitul cererii de chemare în judecată, corect s-a reținut în cuprinsul hotărârii atacate faptul că avocatul recurentului dorește indicarea textelor de lege cuprinse în normele fiscale din care rezultă obligația sau lipsa obligației de plată a impozitului pe venit și a taxei pe valoare adăugată, în situația în care Codul fiscal și Codul de procedură fiscală sunt acte publice aflate la dispoziția cetățenilor.

Pe de-o parte, nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, iar pe de altă parte, organele administrației publice centrale ori locale nu sunt obligate a răspunde solicitărilor referitoare la prevederile legale cuprinse în actele normative publicate în Monitorul Oficial sau pe site-ul instituțiilor publice.

Totodată, așa cum se poate observa din analiza înscrisurilor existente la dosar, simpla suspiciune referitoare la faptul că un contribuabil (în cazul de față Biroul Notarului Public B.) nu a plătit taxele stabilite de Codul fiscal, aferente unor tranzacții imobiliare, nu justifică obligarea unei instituții publice, din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 554/2004, de a răspunde cererilor formulate de persoanele fizice ori juridice privind dispozițiile legale cuprinse în actele normative aplicabile.

Față de cele anterior menționate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 57/CA din 2 aprilie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2017.