Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 364/2006

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 364/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 364 din 20 ianuarie 2006 Prin sentința penală nr. 90 din 17 octombrie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul M.C. împotriva rezoluției din 10 august 2005 dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 3223/II/2/2005 privind pe P.V. și B.A. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin declarația din 30 iunie 2005 și plângerea din 15 iulie 2005 petentul M.C. a cerut trimiterea în judecată a judecătoarei P.V. de la Judecătoria Băilești și a notarului B.A., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 290 C. pen., constând în aceea că în exercitarea atribuțiilor de serviciu, aceștia au dispus, respectiv au întocmit acte care au avut consecință acordarea personalității juridice unei asociații de proprietari.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin rezoluția nr. 238/P/2005 din 18 iulie 2005, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 228 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., față de judecătoarea P.V. și notarul B.A. cu motivarea că în cauză nu au fost identificate fapte sau împrejurări din care să rezulte că aceștia au comis fapte penale. Pe de altă parte, în baza art. 38 C. proc. pen., procurorul a disjuns cauza în ce privește persoanele care au semnat actele depuse la Judecătoria Băilești pentru acordarea personalității juridice asociației de proprietari nr. 10 Băilești. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere la instanță petentul în temeiul art. 278 1 din C. proc.

pen., după îndeplinirea procedurii prevăzute de art. 275art. 278 C. proc. pen. Instanța a motivat că rezoluția de neurmărire penală este legală și temeinică întrucât intimații nu au comis fapte penale și în cursul procesului chiar petentul a declarat că nu a înțeles să se plângă împotriva lor. Împotriva sentinței a declarat recurs petentul M.C. care pe de o parte susține că nu a formulat plângere penală împotriva lui P.V. și B.A. iar pe de altă parte cere desființarea rezoluției 238/P/2005 și trimiterea cauzei la procuror pentru a stabili dacă s-au comis infracțiuni în legătură cu acordarea personalității juridice asociației de proprietari nr. 10 Băilești. Recursul nu este fondat. Prin rezoluția atacată s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., constatându-se că din actele dosarului nr. 238/P/2005 al Parchetului Curții de Apel Craiova nu rezultă că intimații au comis fapte penale. Susținerea petentului că nici nu s-a plâns împotriva lor este neadevărată, acest fapt rezultând din examinarea înscrisurilor de la dosarul parchetului. Pe de altă parte în mod legal procurorul a disjuns cauza în dispozitivul rezoluției exact așa cum în realitate cere petentul. Este adevărat că sentința penală nr. 90/2005 a Curții de Apel Craiova conține o eroare materială în sensul că nu referă în dispozitiv la rezoluția de N.U.P. nr. 238/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, ci la rezoluția procurorului ierarhic superior, dar acesta nu este un motiv de casare și poate fi îndreptată conform art. 195 din C. proc.

pen. Curtea a respins, ca nefondat, recursul petentului pe care l-a obligat la cheltuieli judiciare către stat.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-02-21
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2694/2006
Această hotărâre a fost atacată cu recurs la Tribunalul Dolj de petent, calea de atac fiind soluționată de magistrații judecători B.L., M.S. și D.B. prin decizia civilă nr. 972 din 30 mai 2005. Apreciind probatoriul administrat în cauză, in
ÎCCJ 2006-09-06
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5060/2006
., s-a adresat Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care, prin rezoluția din 6 februarie 2006, a dispus respingerea plângerii ca neîntemeiată. În motivarea soluției s-a reținut că, a intervenit o c
ÎCCJ 2006-03-17
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3692/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația în anulare din 20 iunie 2005 (data poștei), contestatorul S.E.C. a solicitat desființarea deciziei nr. 3190/2005 pronunțată de Înalta Curte de C
ÎCCJ 2009-02-06
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 426/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 209 din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondată, plân
ÎCCJ 2006-09-08
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5139/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 89 din 6 iunie 2006 dată de judecător de la Curtea de Apel Craiova, secția penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată în baz
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă