ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6184/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1886

din 29 martie 2002 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul L.S.V. a chemat

în judecată pe pârâta L.M.F. pentru a se constata nulitatea căsătoriei

încheiate sub nr. 776 521 din 29 aprilie 1995 la ofițerul stării civile al

Primăriei Constanța, cu consecința radierii căsătoriei și a revenirii pârâtei

la numele avut anterior.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că s-a căsătorit cu pârâta la scurtă vreme după ce a cunoscut-o.

La data încheierii căsătoriei nu a

avut cunoștință despre faptul că aceasta avea o malformație congenitală de

natură a împiedica formarea unei familii normale, împrejurare care, arată

reclamantul, i-a fost ascunsă.

După căsătorie, întrucât raportul

sexual nu se putea realiza, pârâta i-a cerut sprijinul material pentru

efectuarea unei intervenții chirurgicale.

Ulterior, a mai arătat reclamantul,

a aflat că întrucât pârâtei îi lipsea cu desăvârșire organul genital își făcuse

un transplant.

Pârâta a formulat întâmpinare și a

invocat prescrierea dreptului la acțiune, în temeiul art. 21 alin. (2) C. fam.,

față de împrejurarea că intervenția chirurgicală s-a realizat la 9 mai 1995,

iar ulterior acestei date raporturile dintre soți au continuat normal, iar pe

fond a solicitat respingerea acțiunii, întrucât nu a aflat despre boala de care

suferă decât după încheierea căsătoriei și, ca urmare a efectuării operației, a

redevenit o femeie normală, care poate să întrețină raporturi sexuale firești

și să dea naștere la copii.

În ședința publică din 19 aprilie

2002, reclamantul a precizat că motivul de nulitate absolută a căsătoriei nu

este expres prevăzut de lege, ci este derivat din dispozițiile art. 1 C. fam.,

reprezentat de nediferențierea dintre soți sub aspectul sexului.

Expertiza medicală efectuată de

Institutul Național de Medicină Legală „Prof. dr. Mina Minovici”, la propunerea

reclamantului, a avut ca obiective a se stabili compatibilitatea stării fizice

a organului genital existent cu funcțiunile firești ale unui organ sexual

normal și impactul asupra partenerului în vederea unui raport sexual firesc și,

respectiv, a se stabili dacă prin transplantul efectuat activitățile

chirurgicale desfășurate constituie crearea unui organ sexual și prezintă

funcțiile firești și compatibile partenerului.

În drept, s-au invocat dispozițiile

art. 1–3, art. 13 și art. 19 C. fam.

Prin sentința civilă nr. 1263 din 22

noiembrie 2002, Tribunalul Constanța a respins excepția prescripției dreptului

la acțiune, invocată de pârâtă și a respins acțiunea formulată de reclamantul L.S.V.

Pronunțându-se astfel, instanța de

fond a reținut, cu privire la excepția că instanța a fost investită cu o

acțiune în constatarea nulității absolute a căsătoriei, motivul de nulitate

absolută fiind precizat de reclamant ca fiind nediferențierea de sex între

soți.

Respingând acțiunea, instanța a

reținut cu privire la fondul cauzei că, în speță, nu este vorba de o

nediferențiere de sex între soți, acest lucru rezultând din raportul de

expertiză medico-legală întocmit în cauză.

Potrivit considerentelor sentinței

pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a stabilit medical că la momentul

căsătoriei pârâta suferea de sindromul Rochitanschi–Kuster–Hauser, fiindu-i

implantat vagin.

Însă la același moment al căsătoriei

părților, pârâta prezenta organe genitale externe normale și ovare cu

dimensiuni normale, cu posibilitatea procreării, însă în tehnica fertilizării

in vitro cu mamă purtătoare.

Împrejurarea lipsei congenitale a

uterului și a trompelor, se mai arată în raportul de expertiză medico-legală, nu

conduce la concluzia că pârâta nu se diferențiază sub aspectul sexului de soțul

său, atâta vreme cât, datorită existenței ovarelor, aceasta poate procrea.

Împotriva sentinței civile nr.

1263/2002 pronunțată de Tribunalul Constanța, a formulat apel reclamantul L.S.V.

susținând, în esență, că cererea a fost întemeiată pe art. 1, art. 4, art. 5, art.

25, art. 47, art. 52, art. 53–60 C. fam., că instanța nu a admis proba cu

martori și cu o contraexpertiză și că expertiza întocmită de Institutul Mina

Minovici nu a răspuns obiectivelor cerute de reclamant.

În apel s-a dispus trimiterea

raportului de expertiză la Comisia de Avizare și Control din cadrul

Institutului de Medicină Legală Mina Minovici care concluzionează că având în

vedere lipsa uterului și a trompelor uterine, capacitatea de procreare este

absentă, că vaginul construit pe cale chirurgicală, în cazul intimatei, poate

permite întreținerea unui raport sexual a cărui funcționalitate depinde de

acceptul partenerului și că în mod superficial s-a eliberat certificatul

prenupțial, care ar fi constatat malformația congenitală a intimatei și ar fi

încunoștințat pe recurent despre această situație.

Prin decizia civilă nr. 52/C din 22

mai 2003, Curtea de Apel Constanța admite apelul formulat de reclamant împotriva

sentinței civile nr. 1269/2002 a Tribunalului Constanța, pe care o schimbă în

tot în sensul că admite acțiunea, constată nulitatea căsătoriei încheiată la 29

aprilie 1995 înregistrată în registrul stării civile sub nr. 954 din 29 aprilie

1995 la Consiliul local Constanța; părțile vor reveni la numele avut anterior

căsătoriei.

Pentru a se pronunța astfel, având

în vedere concluziile medicale ale Comisiei de Avizare și Control din cadrul

Institutului de Medicină Legală Mina Minovici, culpa intimatei, instanța de

apel reține culpa intimatei constând în necomunicarea stării sale de sănătate,

către pârât, împrejurare care face imposibilă întreținerea relațiilor specifice

căsătoriei.

Împotriva deciziei instanței de apel

a formulat recurs pârâta L.M.F., criticile fiind formulate prin prisma

dispozițiilor art. 304 pct. 6, 7, 9 și 10 C. proc. civ.

Invocând motivul prevăzut de art.

304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că deși reclamantul a

solicitat nulitatea căsătoriei pentru nediferențiere de sex (motiv care atrage

nulitatea absolută a căsătoriei), instanța de apel cercetează cauza pentru

vinovăția soției în ascunderea malformației congenitale (motiv care atrage

nulitatea relativă).

Criticând decizia instanței de apel

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta susține că,

deși în prima parte a motivării, respectiv pag. 4 din hotărâre, instanța

reține, conform expertizei, că este posibilă desfășurarea unui raport sexual

normal, în cea de a doua parte a hotărârii (pag. 5) se stabilește că este

imposibilă întreținerea relațiilor firești de natură intimă între parteneri,

astfel că hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Critica vizând nelegalitatea

deciziei (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), constă în aceea că instanța de apel

menționează temeiul legal al constatării nulității căsătoriei, și că, de fapt,

instanța nu putea să pronunțe decât anularea căsătoriei dacă a reținut culpa

soției la încheierea căsătoriei.

În fine, invocând motivul prevăzut

de art.304 pct. 10 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel nu a

avut în vedere concluziile expertizei medico-legale, în sensul stabilirii

nediferențierii de sex între soți.

Recursul este fondat.

În ceea ce privește critica pentru

motivul prevăzut de art. 304 pct. 6, este de menționat că instanța de apel nu

putea cerceta cauza pentru alte motive decât cele invocate în fond.

În ședința publică din 19 aprilie

2002, în fața instanței de fond, reclamantul a precizat că motivul de nulitate

absolută a căsătoriei derivă din dispozițiile art. 1 C. fam. și este

reprezentat de nediferențierea dintre soți sub aspectul sexului.

Având în vedere tocmai acest motiv

invocat de reclamant instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului

la acțiune invocată de pârâtă și soluția este corectă în acest sens, având în

vedere că, fiind vorba de o nulitate absolută, acțiunea este imprescriptibilă.

Instanța de apel, însă, schimbând

cadrul juridic fixat de reclamant, admite apelul și constată nulitatea

căsătoriei, dar nu pentru motivul invocat de reclamant, ci pentru culpa pârâtei

constând în necomunicarea stării sale de sănătate către pârât.

Or, conform art. 21 alin. (1) C. fam.,

acesta din urmă este un motiv de anulare a căsătoriei și nu de nulitate a

acesteia și poate fi invocat în termenul de 6 luni prevăzut de acest articol.

Instanța nu putea pronunța nulitatea

căsătoriei decât pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de lege (art. 19

C. fam.), respectiv pentru cazurile prevăzute de art. 4, art. 5, art. 6, art. 7

lit. a), art. 9 și art. 16 C. fam., dar nici unul nu este aplicabil în cauză.

De altfel, în considerentele

deciziei pronunțate de instanța de apel nu se menționează temeiul legal în baza

căruia această instanță a pronunțat nulitatea hotărârii dar este de observat că

se constată nulitatea absolută (prevăzută de art. 19 C. fam.), dar pentru

motivul prevăzut de art. 21 alin. (2) C. fam. care este de fapt un motiv de

nulitate relativă.

Cele două temeiuri juridice nu pot

coexista, excluzându-se unul pe celălalt.

Astfel fiind, este de reținut

caracterul nelegal al deciziei pronunțate de instanța de apel, prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. găsindu-și incidența în cauză.

Critica vizând împrejurarea că

hotărârea cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) este,

de asemenea, fondată.

Astfel, este de observat că deși în

prima parte a motivării (pagina a patra a deciziei instanței de apel) instanța

reține, analizând primul raport de expertiză, că „este posibilă desfășurarea

unui raport sexual normal”, în pagina a cincia a aceleiași hotărâri se

stabilește că „este imposibilă întreținerea relațiilor firești de natură intimă

între parteneri, specifice căsătoriei”.

Instanța de apel reține această

imposibilitate ignorând răspunsurile reclamantului la interogatoriu, potrivit

cărora „părțile au întreținut raporturi sexuale normale (răspuns întrebarea 3),

căsătoria consumându-se și în privința laturii sexuale” (răspuns întrebarea 5).

Mai mult, asupra aspectului privind

nediferențierea de sex (motiv invocat de reclamant), instanța de apel nici nu

s-a pronunțat, neanalizând concluziile expertizei pentru a formula vreun

considerent în acest sens, împrejurare de natură a atrage incidența dispozițiilor

art. 304 alin. (10) C. proc. civ.

Față de considerentele expuse, se

constată că în mod nelegal instanța de apel a reformat sentința, astfel că

urmează a se admite recursul, casa decizia atacată și, în fond, a se respinge,

ca nefondat, apelul formulat împotriva sentinței tribunalului, care va fi

menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta L.M.F.

împotriva deciziei nr. 52/c din 22 mai 2003 a Curții de Apel Constanța, secția

civilă, pe care o casează și, în fond, respinge, ca nefondat, apelul declarat

de reclamantul L.S.V. împotriva sentinței nr. 1263 din 22 noiembrie 2002 a

Tribunalului Constanța, secția civilă, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2005.